Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Sloganul din titlu era inscripționat în italiană pe vremea copilăriei mele în trenul cu care mă deplasam din când în când la oraș (Arad). Am fost mândru că, pe la 12-13 ani, eram în stare să-l traduc fără ajutorul nimănui: „orice abuz va fi pedepsit”. Același slogan, afișat alături în germană: Jeglicher Missbrauch wird bestraft, m-a lăsat complet indiferent. Să fiu iertat, pentru detaliul ce urmează, dar el „pledează” în cel mai original mod pentru... latinitate; pe vremea aceea, la țară, closetul era în curte, de apă curentă nici vorbă. (Până și medicul Egon Ruppert, om cu dare de mână, singurul ce conducea mașină în sat, mergea în fundul curții pentru cele fiziologice.) Vagoanele importate înainte de război din Germania erau prevăzute însă cu WC-uri civilizate. În drum spre Arad, am vizitat și eu „compartimentul de o singură persoană”, dar habar n-aveam cum se folosesc instalațiile de acolo. Șansa a fost inscripția italiană: dopo l’uso tirare la maniglia! pe care am reușit s-o traduc. Sperietura a fost pe măsură: am înghețat când am auzit zgomotul apei... noroc că totul s-a liniștit în câteva secunde. Inscripționarea germană de alături: Nach Gebrauch, ziehen Sie den Griff, m-ar fi scăpat de sperietură, dar m-ar fi făcut de rușine.

Un an-doi mai târziu, am văzut un film italian căruia i-am uitat titlul. Am reținut în schimb dialogul dintre doi mafioți, pentru care n-am avut nevoie de subtitrare:

- Giuseppe e morto!

- Ma comme è morto?

- Morto definitivo!

Ar fi prea mult să mă laud că am avut intuiția romanității limbii noastre încă de pe atunci, dar un fapt rămâne cert: anume că până și un copil simte înrudirea dintre cele două limbi. Nu rămâne decât să i se explice că amândouă pleacă de la un trunchi comun, care este latina. Tocmai pentru că e atât de evident, nu este nevoie să exagerăm în privința latinității! E cunoscut eșecul dicționarului lui Laurian și Massim din secolul al XIX-lea, prin care s-a încercat purificarea românei de tot ce e nelatin în ea. Autorii au făcut-o dintr-un patriotism greșit înțeles și au sfârșit prin a ne livra o limbă artificială, de neacceptat. Personalitățile culturale ale vremii, de la Maiorescu până la Hasdeu, au combătut cu argumente științifice excesele din acest dicționar. Nimeni n-a pedepsit abuzul cu mai mult talent decât Alexandru Odobescu. El a imaginat un meniu pe care l-a scris (îngroșând tușele) în stilul dicționarului amintit:

Vinu arsu de anicetu.

Sorbitione cu scriblete.

Vinu perunctu dein Insulele Fortunate.

Fame - stimuli varii.

Siluru munitu cu astuci fluviali, în condimentu de sinape.

Vinu albicante perenniu alutense de Acidava.

Lumbu bubulinu instinctu in cremore cu bacce e tuberculi leguminose.

Vinu nigru de Bardigala.

Coturnici cu pulte venatorica, abstrudi in placenta foliacea.

Potione congellata de modu romanu.

Melungine rubre cu farcimine de minutale.

Copsa de ariete in verubi torresa.

Acietaru de olere, condita pre usu Athonicu.

Vinu Campanicu spumosu. Casiu induratu de Batavia.

Vesice fermentate pre ratione Germanica.

Biscopte lactantia glaciate. Canistru mulți pomariu.

Pepone Cantaliense. Vinu Appianu Bestarnicu.

Conditure melimeraria e prunaria.

Confapte saccharine.

Licuore bellaria de Bromelia.

Meniul a fost prezentat academicienilor pe care scriitorul nostru i-a invitat la un prânz academic (Prandiulu academicu). Se poate imagina cam ce efect a avut asupra lor acest meniu, a cărui „traducere”, o reproduc mai jos:

Rachiu anason.

Supă cu plăcintioare.

Vin dulce de Madera.

Mezeluri felurite.

Somn fiert însoțit cu raci și cu sos de muștar.

Vin alb de Drăgășani.

Mușchi de vacă cu sos de smântână, garnit cu boabe de mazăre și cu cartofi.

Vin negru de Bordeaux.

Prepelițe gătite cu sos de vânat și nădușite în foi de plăcintă.

Punch a la Roumaine. Pătlăgele roșii cu tocătură de măruntaie.

Coapsă de berbec friptă la frigare.

Salată de verdețuri gătite ca la Muntele Atonului.

Vin de Champania.

Cașcaval uscat de Olanda.

Gogoși dospite nemțești.

Pișcoturi cu înghețată de lapte.

Coșulețe cu poame, pepene cantalup.

Vin dulce de Tokay.

Dulcețuri de mere dulci și de prune.

Cofeturi cu zahăr.

Votcă de ananas.

Trebuie să recunoaștem că reacțiile scriitorilor împotriva abuzurilor de tot felul asupra limbii sunt cel puțin tot atât de eficace precum cele ale lingviștilor. Uneori sunt chiar mai convingătoare, pentru că scriitorul nu-l dădăcește pe cititor livrându-i școlărește argumente și concluzii gata prelucrate. Acesta evocă - atractiv, că de aceea e scriitor, - scene din viața reală, lăsând cititorului libertatea de a-și face singur o părere asupra lor. Citind meniul latinizant, este greu să mai susții „puritatea” limbii române, așa cum ar fi vrut Laurian și Massim, autorii dicționarului amintit.