05. Virgula

VIRGULA

§214. Virgula delimitează grafic unele propoziții în cadrul frazei și unele părți de propoziție în cadrul propoziției. Virgula arată felul în care fraza și propoziția se despart în elementele lor constitutive, pe baza raporturilor sintactice dintre ele. Aceasta este funcția gramaticală a virgulei.

În legătură cu funcția gramaticală se pot da reguli precise. Ele arată când este obligatorie și când nu este îngăduită folosirea virgulei. Aceste reguli se bazează pe felul în care se înlănțuie logic ideile în succesiunea lor. De aceea, între modurile de folosire a virgulei în limbi diferite nu există deosebiri esențiale.

§215. Virgula marchează grafic anumite pauze scurte făcute în cursul rostirii unei propoziții sau fraze. În felul acesta virgula, alături de alte semne de punctuație, servește la redarea grafică a ritmului vorbirii și a intonației.

Virgula se folosește pentru a reda grafic pauzele scurte, ori de câte ori marcarea lor este considerată necesară de către autor. În vorbire, asemenea pauze sunt folosite în mod intenționat în două situații:

a) pentru a grupa la un loc cuvintele și grupurile de cuvinte care formează unități de înțeles și a le despărți, în felul acesta, de restul frazei sau al propoziției;

b) pentru a atrage atenția în mod deosebit asupra unor cuvinte, prin despărțirea lor de restul frazei.


ÎN PROPOZIȚIE

§216. Se pune virgulă între părți de propoziție de același fel, când nu sunt legate prin și copulativ ori prin sau.

a) Subiecte, urmate sau nu de determinări:

Chipul rumen[,] gura fragedă[,] apele ochilor și focul părului spuneau atâta frumusețe cutezătoare și iritantă. GALACTION, O. I 133-134.

b) Nume predicative, urmate sau nu de determinări:

Era înaltă, suplă, grațioasă în mișcări.

c) Atribute de același fel (substantivale, adjectivale, pronominale, verbale, adverbiale), urmate sau nu de determinări:

Ascundeam în mine o viață, străină celorlalți[,], blândă[,] frumoasă[,] neînțeleasă. DELAVRANCEA, H. T. 171.

d) Complemente de același fel (directe, indirecte, de agent sau circumstanțiale de același fel), urmate sau nu de determinări:

Danțul[,] muzica[,] pădurea[,]

Pe acestea le-ndrăgii. EMINESCU, O. I 102;

Ieșea în panerașul ei cu doi cai la arat[,] la secerat],] la mașină. SADOVEANU, O. VIII 409.

§217. Nu se despart prin virgulă părțile de propoziție de același fel când sunt legate prin și copulativ ori prin sau:

Câte-un vârtej de aer se răsucea pe stradă, măturând praful, ridicându-l și aruncându-l pe trotuare. REBREANU, R. I 43;

Nu mai țin minte care școli sau care școală filozofică din vechime se întreba și discuta dacă femeia are sau nu un suflet. GALACTION, O. I 96.


Notă. Se despart prin virgulă părțile de propoziție de același fel când sunt legate prin și adverbial.


§218. Nu se desparte prin virgulă subiectul de predicat:

a) subiectul poate apărea fără determinări:

Manoilă se uita la gura ei cu admirație. SADOVEANU, O. V 377.

b) subiectul poate fi însoțit de determinări (un atribut determinativ sau o propoziție atributivă determinativă):

Unii mai poznași îmi zvârleau câte o glumă. SADOVEANU, O. I 55;

Câinele care latră nu mușcă.

§219. În locul unui verb (predicativ sau auxiliar) omis prin elipsă, se poate pune virgulă:

Adesea, puse alături, caietul lui ai fi zis că este modelul de caligrafie tipărit, iar modelul de caligrafie[,] scris de mână. CARAGIALE, O. II 68.

§220. Se desparte prin virgulă un substantiv de o apoziție explicativă. Dacă după apoziție urmează altă parte de propoziție, apoziția se intercalează între virgule:

Zeus[,] feciorul lui Cronos[,] făcu semn din sprânceană că primește. ODOBESCU, I 280.

§221. Complementele directe și indirecte așezate după predicat nu se despart prin virgulă:

El a măritat pe fiică-sa după un om bun și harnic. CREANGĂ, P. 294;

Se duce acasă și-și spune nevestii tot amarul. SADO VEANU, O. V 481.

§222. Intre predicat și un complement circumstanțial așezat după el, în genere nu se pune virgulă:

Animalul se apropiase fără zgomot de noi și făcuse ocolul săniei. SADOVEANU, O. V 216.

§223. Construcțiile gerunziale și participiale, cu sau fără determinări, așezate la începutul frazei, se despart prin virgulă, indiferent de funcția sintactică pe care o au:

Fiind mediocru și ca învățătură și ca inteligență[,] n-a putut să izbutească. GALACTION, O. II 113;

Ajuns calfă la găitănărie[,] vorbea frumos și cu patimă în mijlocul tovarășilor săi. DELAVRANCEA, H.T. 16.

§224. Se pun de obicei între virgule complementele circumstanțiale așezate între subiect (însoțit sau nu de determinări) și predicat, dar numai când subiectul e așezat înainte de predicat:

Povestea bătrână[,] în măreția codrului[,] aduce înfiorări pe chipurile lor trudite. SADOVEANU, O. I 283;

Grigore[,] abia stăpânindu-și revolta[,] întrerupse vehement pe arendaș. REBREANU, R. I 40;

Maria și Ioana, înainte de aflarea rezultatului final, nu păreau a fi prea optimiste.

Dacă subiectul e așezat după predicat, complementele circumstanțiale se intercalează între virgule numai când autorul vrea să atragă atenția asupra lor:

S-au urcat pe spinările noastre câțiva. STANCU, D. 145;

A ars repede curtea boierească. STANCU, D. 147;

A venit[,] pe neașteptate[,] toamna.

§225. Se intercalează între virgule un complement circumstanțial așezat înainte de locul pe care îl ocupă în ordinea normală a complementelor. Această schimbare de topică are rolul de a atrage atenția în mod deosebit asupra acestui complement circumstanțial. De pildă:

Acesta e autorul pe care l-ai citit[,] cu atâta nevinovată primăvară sufletească[,] acum câțiva ani? GALACTION, O. I 487

atenție! Fără alineatspre deosebire de:

Ședeam ziua și noaptea lungit moale pe covoare. ODOBESCU, III 203.

§226. Se despart prin virgulă de restul propoziției cuvintele și construcțiile cu topica schimbată sau incidente:

Și iată cum[,] mulțumită atotputerniciei făcătoare de minuni a prosopului meu[,] ieșii din o neașteptată și grea încurcătură. HOGAȘ, M. N. 95;

Subt influențele mahometane și venețiane și chiar[,] poate[,] sub clima... nordică. ODOBESCU, I 389.

§227. Se pune virgulă după adverbele de afirmație și de negație, când acestea sunt echivalente ale unei propoziții:

Desigur[,] e amorezat. DELAVRANCEA, H.T. 186;

Da[,] fac mărturisire

Că moartea pentru mine e dreaptă răsplătire. CARAGIALE O. VI 256;

Nu[,] nu mai fac. CARAGIALE, O. VI 30.

Dacă după un adverb din această categorie urmează o propoziție subiectivă introdusă prin că, folosirea virgulei nu mai este îngăduită:

Desigur că normele sunt o adaptare a speciei, au de scop, în ultimă analiză, să prezerve viața în lungime. IBRĂILEANU, S. 184.

§228. Se despart de obicei prin virgule de restul frazei substantivele în cazul vocativ:

Cucoane Matei[,] dumneata nu știi cine-i cuconița care a trecut. SADOVEANU, O. V 104;

Am trei copii[,] Costică! CARAGIALE, O. II 42.

§229. Se despart prin virgulă de restul frazei interjecțiile:

Ei[,] ce veste ne mai aduci de pe la târg? CREANGĂ, P. 44;

Ha[,] ce este?... S-a întâmplat ceva? DELAVRANCEA, H. T. 103.

După interjecții se poate pune însă și seninul exclamării, dar când acestea sunt urmate de un vocativ cu care formează în rostire o unitate nu se pune nici un semn:

Ei Cătălin, acu-i acu

Ca să-ți încerci norocul. EMINESCU, O. I 174;

O Doamne! Da greu somn am dormit. IS PIRESCU, L. 119;

Du-te, măi băiete. SADOVEANU, O. I 290;

Bre Ilie, vină-ncoace. SADOVEANU, O. I 301;

Nu se recomandă această punctuație când substantivul în vocativ este de genul feminin:

O lăcrămioară! suspinăm noi, abia ne anunți primăvara și treci cum au trecut iluziunile noastre. NEGRUZZI, I 97.

Interjecția ia nu se desparte de verbul următor, cu care formează o unitate:

Ia lasă-mă, monșer! CARAGIALE, O. II 57;

Ia fii bun d-ta și-i pune imediat la loc. CARAGIALE, O. II 60.

§230. Conjuncțiile însă, deci și adverbul totuși, așezate în interiorul unei propoziții, nu se despart prin virgulă:

Din partea însă a familiei domnești, Cantacuzenul întâmpină o mult mai vie împotrivire. ODOBESCU, I 151;

Numai în cugetele cele mai eminente ale veacului păgân, fără însă ca nimeni să bănuiască, amurgul contimporan avea tonuri și clarități. GALACTION, O. I 341;

Era deci încă o dată nevoie de un spirit critic. IBRAILEANU, SP. CR. 21;

Și vezi, eu totuși am venit. REBREANU, R. I 244.

§231. Conjuncția așadar și locuțiunea conjuncțională prin urmare, așezate în interiorul unei propoziții, se pun între virgule:

Sâmbătă[,] așadar[,] de la amiazi, amândouă aceste doamne încep să se pregătească de plecare. CARAGIALE, O. II 1;

La ea[,] așadar[,] nu poate fi deloc vorba de neprevăzut, de discontinuitate. IBRĂILEANU, S. 187;

Trebuie[,] prin urmare],] prealabil să fiu informat despre ce fel de vreme e pe la dv. CARAGIALE, O. VII 31.


ÎN FRAZĂ

Coordonarea

§232. Se pune virgulă între propozițiile coordonate juxtapuse, fie că sunt, fie că nu sunt determinate de alte propoziții:

Mi-ai făcut un bine[,] ți l-am făcut și eu. EMINESCU, N. 20;

Ca să ajungi scriitor[,] ca să le impui opiniei publice... îți trebuie un singur lucru. GALACTION, O. I 486;

S-a sculat binișor[,] a strâns câtă drojdie se mai găsea pe fundul lăzii[,] s-a dat jos la grajd. CARAGIALE, O. II 232.

§233. Se pune virgulă între coordonatele de orice fel:

a) între copulative, când sunt legate prin nici, nu numai, ci și:

Nu caut vorbe pe ales[,]

Nici știu cum aș începe. EMINESCU, O. I 173;

b) între coordonate adversative:

Tata a jucat... degetele mâinii stângi[,] iar Nae Gheorghidiu a clătinat din cap. CAMIL PETRESCU, P. 254;

I se părea că nu fuge[,] ci cade din înaltul ceriului. EMINESCU, N. 23;

Aduse mai întâi pe popa Năstase[,] dar iute îl schimbă. HOGAȘ, DR. 150;

Boii ară[,] și caii mănâncă;

Care va să zică să intri dumneata în casă la mine cu pumnalul, cu toporul, cu conspirații, cu comploturi și asasinaturi[,] și eu să stau cu mâinile în șolduri. CARAGIALE, O. II 57;

c) între coordonate disjunctive, când încep amândouă cu ba, când, fie, ori sau sau:

Nu știu cum s-a făcut, că ori chersinul a crăpat[,] ori cumătrul a strănutat. CREANGĂ, P. 24;

Sau că strada aceea nu mai este[,] sau că amintirea mea a strămutat-o într-o lume ireală. GALACTION, O. I 503;

d) înainte de o coordonată conclusivă:

Isprăvnicelul... se alegea totdeauna printre fruntașii satului[,] așa că niciodată nu era târgoveț. MACEDONSKI, O. III 139.

§234. Coordonatele legate prin și copulativ ori prin sau nu se despart prin virgulă:

Turcul se apropie tacticos, descălecă de pe cal și lăsă frâul în mâinile ciobanului. GALACTION, O. I 287;

Spuie-ți morții din mormânt

De sunt eu om sau nu sunt. ALECSANDRI, P. II 25.


Notă. În stilul narativ se întâlnesc grupuri de mai multe propoziții coordonate care încep toate cu și copulativ. În asemenea cazuri se folosește virgula:

Și de drag te-aș semăna[,]

și cu drag te-aș secera[,]

Și te-aș face stog în prag[,]

Și te-aș îmblăti cu drag[,]

Și te-aș cerne prin sprâncene[,]

Și te-aș frământa-n inele[,]

Și te-aș da inimei mele.

JARNÍK-BÂRSEANU, D. 8


Subordonarea

§235. Propozițiile subiective și predicative nu se despart de regentă prin virgulă, indiferent de locul lor față de regentă.

Nici vorbă că ar râde cine i-ar ști aceste gânduri. MACEDONSKI, O. III 28;

Ce simțea era că... va intra într-un necunoscut prăpăstios. MACEDONSKI, O. III 22.

§236. Propoziția atributivă.

a) Atributiva explicativă (izolată) se desparte prin virgulă de cuvântul pe care îl determină:

Mesrur a dus pe Abu-Hasan într-altă odaie[,] unde așteptau o droaie de cântărețe. CARAGIALE, O. II 268.

b) Atributiva determinativă (neizolată) nu se desparte prin virgulă de cuvântul pe care îl determină:

El putea să fie asemănat și cu un om care ar fi primit o zdravănă lovitură în creștetul capului. MACEDONSKI, O. III 81;

Într-un săltar, acolo mai avem niște chei pe care le-aș fi putut întrebuința. SADOVEANU, O. VIII 418.

Regula se aplică și când propoziția determină un grup de cuvinte (substantiv + atribut):

...Genele răsfrânte li s-au albit de pulberea măruntă din bolovanii de piatră în care izbesc de dimineață până seara. DELAVRANCEA, O. I 225.

§237. Propozițiile completive directe și indirecte se despart de obicei prin virgulă când sunt așezate înaintea regentei:

Ce știu[,] nu vreau să țin secret. COȘBUC, B. I. 61;

Cui e obișnuit cu mersul trenurilor[,] o oprire în afară de cele prevăzute în itinerare îi dă de gândit. CARAGIALE, O. 1 294.

Completivele directe și indirecte așezate după regentă nu se despart prin virgulă de aceasta:

D. Georgescu nu ia seama că muzica a plecat. CARAGIALE, O. II 5.

§238. Propozițiile completive de agent în general nu se despart prin virgulă de regenta lor:

Am procedat, mai întâi, la examinarea resturilor de limbă tracă și iliră, insistând asupra precauțiunilor ce trebuie luate de cine operează cu elemente de limbă nesigure. AL. ROSETTI, Istoria limbii române, vol. al II-lea (1962), p. 127.

§239. Propoziția circumstanțială de loc se desparte prin virgulă când e așezată înaintea regentei și când nu se insistă în mod deosebit asupra ei:

Când a început iapa a fugi, unde pica nuca[,] pica și din Talpa-Iadului bucățica. CREANGĂ, P. 101, dar:

Unde mi-ai poruncit mă duc (subînțeles: nu în altă parte).

Așezată după regentă, ea nu se desparte prin virgulă:

Știința sfârșește acolo unde născocirea începe. MACEDONSKI, O. III 74.

§240. Propoziția circumstanțială de timp așezată înaintea regentei se desparte prin virgulă când nu se insistă în mod deosebit asupra ei:

Când îmi coborâi ochii[,] părintele Pantelimon zâmbea. SADOVEANU, O. V 507;

Când vreau eu o să vin (subînțeles: nu când vrei tu).

Așezată după regentă, ea nu se desparte prin virgulă:

Frica i se risipi când îi văzu așa, înspăimântător de triști și de singuri. SADOVEANU, O. VIII 367.

Când propoziția temporală e așezată după o regentă care cuprinde un complement circumstanțial sau o propoziție circumstanțială, ea se desparte prin virgulă:

Nevasta a murit de mult[,] de pe când eram om teafăr. SADOVEANU,O. V 530;

L-am observat de departe[,] pe când eram în dreptul cofetăriei. SADOVEANU, O. VIII 419.

§241. Propoziția cauzală se desparte de regenta ei prin virgulă, indiferent de locul pe care îl are în frază:

Fiindcă ziua aceea era cea din urmă zi de târg[,] viața care se zbătuse în Râureni atâtea zile se readunase îndrârjită. GALACTION, O. I 262;

La toată lumea plăcea[,] fiindcă era om deștept și blând. CARAGIALE, O. II 223.

Dacă însă prin formularea cauzalei autorul ține să arate că ea exprimă singura cauză (sau singurele cauze) care justifică acțiunea din regentă, cauzala nu se mai desparte prin virgulă, indiferent de locul ei față de regentă:

Te cert atât de aspru pentru că n-ai învățat (subînțeles: nu pentru că nu știi sau pentru alt motiv);

Pentru că n-ai învățat te cert (subînțeles: nu pentru alt motiv).

§242. Propoziția finală se desparte de obicei de regentă prin virgulă, când se află înaintea acesteia:

Ca să ajungem la epoca instituirii ei[,] trebuie să suim până aproape de leagănul bisericii. CARAGIALE, O. II 174.

După regentă, propoziția finală se desparte prin virgulă numai când vrem să subliniem că ea nu-i un element esențial în frază:

Se duce drept la frate-său[,] ca să-i ducă bucuria. CREANGĂ, P. 44.

Propozițiile finale introduse prin conjuncția de nu se despart prin virgulă:

În toate zilele se ducea el la un puț de aducea apă pentru casă. ISPIRESCU, L. 386.

§243. Propoziția circumstanțială de mod se desparte prin virgulă când e așezată înaintea propoziției regente și când nu se insistă în mod deosebit asupra ei:

Fără să se turbure cât de cât de neajunsuri[,] Pandele călca întâia oară pe calea cunoștințelor înalte. MACEDONSKI, O. III 57;

Ca și cum ar fi lunecat înadins pe lângă punctul meu de întrebare[,] se aplecă în mod foarte firesc. HOGAȘ, M.N. 102, dar:

Cum ai vrut tu s-a întâmplat (subînțeles: nu cum am vrut eu).

După regentă, propoziția modală se desparte prin virgulă când nu se insistă asupra ei:

Copacii Cișmigiului, cât și casele de pe ulițele din vale, spărgeau întunericul cu înfățișarea lor[,] după cum bătea vântul. MACEDONSKI, O. III 56.

§244. Subordonatele consecutive se despart în genere prin virgulă de regentă:

Încep a i se încurca cărările[,] încât nu se mai pricepe... încotro să apuce. CREANGĂ, P. 201;

I-oi face eu cumătrului una[,] de și-a mușca labele. CREANGĂ, P. 29.

Așezate imediat după predicatul regentei, consecutivele introduse prin de nu se despart prin virgulă:

Cloncănirile deznădăjduite ale cloștelor răsunau de luau auzul. MACEDONSKI, O. III 50.

§ 245 Subordonatele concesive, așezate înainte sau după regentă, se despart întotdeauna prin virgulă:

Cu toate că întunericul s-a lăsat deplin[,] domnișoara vede. SADOVEANU, O. III 173;

Cetatea n-avem gând să i-o dăm cu una cu două[,] măcar că nu sunt în ea nici averi, nici merinde. NEGRUZZI, I 172.

§246. Propozițiile condiționale, când nu se insistă în mod deosebit asupra lor (vezi explicațiile date pentru propoziția cauzală, § 241), se despart prin virgulă:

Dacă ar fi fost după Georgescu[,] nici Virgiliu, nici Horațiu n-ar fi fost în facultate. CARAGIALE, O. II 31;

Aș fi ajuns cu înghițitul la capătul celalt al năfrămii[,] dacă nu mă oprea la timp măruntul meu călugăr. HOGAȘ, M.N. 125.

§247. Propozițiile opoziționale și cumulative se despart prin virgulă de regenta lor:

Află că fiul se îndeletnicește cu mofturi[,] în loc să învețe carte. CARAGIALE, O. V 323;

Pe lângă că era curat[,] apoi obișnuia să se îmbrace foarte elegant. CARAGIALE, O. I 307.

§248. Propozițiile instrumentale, sociative, de excepție și predicative suplimentare în general nu se despart prin virgulă de regenta lor:

Cu ce arde acolo știu c-ar fi trăit boierește un an de zile tot satul. REBREANU, R. II 109;

Fugeau toți în toate părțile cu ce apuca a lua. GHICA, S. 319;

N-a stat mult la gânduri spre a vedea că alta nu-i mai rămâne decât să spele degrabă putina. CARAGIALE, O. II 232;

Ipate se trezește într-o zi cu socru-său că vine și-l cheamă la nunta unui frate al femeii sale. CREANGĂ, P. 169.

§249. Propozițiile de orice fel, intercalate în propoziția regentă, se despart prin virgule:

În cap mergeau[,] ca să deschidă drumul[,] dorobanții cu gârbace. ODOBESCU, I 73 [finală];

Căpitanul era înduioșat și simțea că[,] dacă ar deschide gura[,] l-ar năpădi plânsul. REBREANU, P. S. 83 [condițională].

§250. Considerate incidente, propozițiile intercalate într-o frază sau într-o propoziție redată în vorbire directă (sau care urmează unei astfel de fraze sau propoziții) se pun între virgule sau linii de pauză (vezi și § 281):

- Ia citește-mi-o și mie[,] zise Grigoriță cum stătea cu fața-n sus și căsca[,] să văd ce prostie ai scris. HOGAȘ, DR. 27;

- Am să-l trimet[,] răspunse ea scurt. HOGAȘ, DR. 80;

Iar pe la capătul albiuței am găsit câteva rubiele, puse de turci[,] se vede[,] la capul copilei. CREANGĂ, A. 21.


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dezbateri

Diverse

DOOM2

DOOM3

Ionel Funeriu

Istoria regulilor ortografice

Încercări de îndreptare

Îndreptarul ortografic, ediția a V-a : Punctuația

Mioara Avram

Misterele cuvintelor

Monitorizarea presei

Punctuație

Rodica Zafiu

Rodica Zafiu : Păcatele limbii

Sextil Pușcariu : Limba română (1940) - vol. 1

Vasile Alecsandri