Rodica Zafiu

Articol de Rodica Zafiu din seria Păcatele limbii. A fost publicat în România literară, nr. 21/2012

Cursul evenimentelor interne sau internaționale aduce adesea în circulație termeni noi sau marginali, pe care dicționarele curente nu au avut vreme sau nu au găsit de cuviință să-i înregistreze. În ultima vreme, termenul financiar suveran a pătruns în limbajul jurnalistic al informațiilor politice, prin știri și comentarii despre criza financiară internațională. Sintagma cel mai frecvent folosită este datorie suverană: „vor accepta pierderi masive pe datoria suverană” (rtv.net, 4.02.2012); „un clasament al țărilor care ar putea da faliment, alcătuit pe baza unor calcule care vizează costul asigurărilor pentru datoria suverană” (stirileprotv.ro, 5.06.2011). Se vorbește însă destul de mult și despre faliment suveran – „Falimentul suveran pe înțelesul tuturor” (Adevărul, 27.09.2011) –, ca și (mai ales în publicațiile de specialitate) despre megafond suveran (zf.ro), rating suveran (zf.ro), fond suveran (finanteazi.ro), credit suveran, risc suveran etc.

E de presupus că relativ puțini cititori sau ascultători cunosc sensul exact al termenului suveran din aceste sintagme. Cei care încearcă să recurgă la dicționarele generale nu obțin nicio informație utilă; sensul specializat financiar al termenului suveran nu este înregistrat nici în DEX, nici în MDA (Micul dicționar academic), în NDU (Noul dicționar ilustrat) sau în DEXI (Dicționarul explicativ ilustrat). Mai multe lămuriri poate oferi internetul, mai ales prin prezența termenilor-sursă din franceză (dette souveraine) și engleză (sovereign debt). Se poate constata că, și în acest caz, terminologia noastră de specialitate s-a constituit prin calchiere: expresiile străine au fost traduse, adăugându- i-se astfel adjectivului suveran un nou sens. Rezultatul nu este unul tocmai fericit, pentru că noile sintagme pot provoca interpretări greșite. Reacții tipice sunt deja înregistrate pe internet; mai mulți cititori critică formula datorie suverană, pe care o raportează la definiția curentă, de dicționar, a adjectivului: „Totuși, ce dracu’ înseamnă datorie suverană?! (...) Deci datorie absolută, fără margini, supremă. Cum fără margini?” (zaqk.ro); „definiția lui suveran aduce clarificarea: «datorie supremă», «datorie absolută» sau «datorie independentă» stârnind măcar zâmbete, dacă nu ilaritate...” (cum-scriem-corect. blogspot.com); „Ce cuvinte mărețe!!! Suveran era doar regele, împăratul, țarul, faraonul, dar acum DATORIA a devenit SUVERANĂ” (cinstitsiadevarat.blogspot.com). Asocierea involuntară dintre conotația pozitivă a adjectivului suveran și situația negativă a îndatorării produce un efect de sens contradictoriu, agravat de o sugestie retorică de personificare a datoriei. Cititorii mai sus citați protestează împotriva preluării mecanice, prin traducere, a sintagmei, propunând înlocuirea adjectivului suveran prin alte cuvinte cu sens (aproximativ) echivalent în contextul dat: guvernamental, național etc.

Explicațiile financiare atribuie totuși sintagmei un sens precis; în franceză, dette souveraine este „o datorie emisă sau garantată de un emițător suveran (în general un stat sau o bancă națională” (Wikipedia); în engleză se folosesc formulele government debt și sovereign debt, ultima fiind în genere specializată pentru „împrumutul într-o monedă străină” (ibidem). E puțin probabil ca termenul financiar, deja impus, să se mai schimbe. În legislația europeană (așa cum se poate urmări foarte bine pe site-ul EUR-Lex), echivalentele sintagmei sunt similare în mai multe limbi: versiunii românești – „criza datoriilor suverane” – îi corespund, în engleză sovereign debt crisis, în franceză la crise de la dette souveraine, în italiană la crisi del debito sovrano, în spaniolă la crisis de la deuda soberana etc. („Recomandarea Comitetului european pentru risc sistemic din 22 decembrie 2011 privind finanțarea în dolari SUA a instituțiilor de credit”, CERS/2011/2).

Dacă nu putem (și probabil că nici nu trebuie) să modificăm terminologia financiară, nu ne rămâne decât să le cerem jurnaliștilor să gestioneze mai bine transmiterea informației către publicul larg. În multe știri, probabil că nici nu era nevoie de termenul tehnic suveran; în altele, s-ar fi potrivit un adjectiv mai transparent (de exemplu guvernamental). În fine, rămâne oricând valabilă opțiunea educativă: redactorul ar trebui să parafrazeze, să explice, să verifice accesibilitatea informației. La începuturile presei românești, termenii noi erau adesea urmați în text de explicația lor, în paranteză. Nu cred că o asemenea practică ar fi inutilă în zilele noastre.