Rodica Zafiu

Articol de Rodica Zafiu din seria Păcatele limbii. A fost publicat în România literară, nr. 14/2011

Răspândirea vertiginoasă a construcției în care decât ia locul adverbelor restrictive numai și doar e un fenomen evident pentru orice vorbitor de română. Corectări, critici, ironii, parodii par să rămână fără efect: cu o viteză comparabilă cu aceea cu care a fost preluată construcția ca și, inovația sintactică pătrunde în uzul curent, în primul rând pentru a restrânge aserțiunea la un nominal – are decât o problemă –, dar și (mai rar) în fața unei propoziții: decât am băut o bere. Decât restrictiv, folosit în afara construcției negative, a fost înregistrat de mai multă vreme ca particularitate regională, ca muntenism. E totuși greu de înțeles de ce s-a răspândit atât de mult în ultima vreme: nu are, ca alte inovații, rolul de a umple un gol, avantajul scurtimii, al dezambiguizării sau al insistenței. Nici numai, nici doar nu-i sunt prin nimic inferioare, învechite sau greoaie. E pur și simplu o ilustrare a rolului imitației și a imprevizibilului din evoluția limbii.

Folosit de unii vorbitori fără nicio ezitare, în spațiul public, în răspunsuri la examene sau în discursuri politice, noul decât e perceput de mulți alții ca stigmat social, ca marcă de vorbire neglijentă și chiar de incultură. O excelentă publicație periodică și-a ales titlul ironic Decât o revistă și cuprinde, în numărul său cel mai recent (5, primăvara lui 2011), o întreagă discuție, bine documentată, despre utilizarea construcției. Un forum (forum.softpedia.com) găzduiește o dezbatere pe aceeași temă, întinsă pe durata a cinci ani (3.07.2006 – 2.04.2011) și deschisă continuărilor. În mesajele participanților își fac loc iritări – „mă zgârie la creier”, „e una din cele mai odioase greșeli”, „nu pot suporta”, „analfabetism pur”, „Dacă la interviu vorbea cu «decât», sigur lucra acum în altă parte” –, dar și zvonuri, informații fanteziste despre o presupusă schimbare a normei („după noile standarde ale limbii române acum se folosește numai în propoziții afirmative”), precum și numeroase comentarii despre particularitățile dialectale, despre raportul dintre normă și eroare.

Explicația cea mai simplă a abaterii de la normă e în acest caz analogia, regularizarea: structura negativă cu sens restrictiv – nu are decât o problemă, nu vin decât ei etc. – a fost pur și simplu asimilată structurilor restrictive fără negație, cu adverbele numai și doar. De la simpla omitere a negației, din cazurile în care decât preceda un nominal (are decât o problemă, vin decât ei), echivalarea doar – decât a trecut și asupra construcțiilor propoziționale, după modelul doar am așteptat aici construindu-se și decât am așteptat aici.

Pentru a înțelege situația actuală, e însă important să cunoaștem și istoria construcției. Decât a fost folosit, mai întâi, în structurile comparative și de diferențiere care s-au păstrat neschimbate, de tipul mai bun decât el, altul decât el. De la al doilea tipar, în varianta circumstanțialului de excepție – nu are altceva decât mere – se poate ajunge, prin elipsă, la falsa negație cu sens restrictiv: nu are decât mere. În limba română veche pare să fi existat doar construcția completă: „nemica alta nu știa decât...” (Coresi, apud Dicționarul limbii române – DLR, tomul I, partea a treia, Litera D, 2006). Structurile negative restrictive sunt atestate, în dicționarul tezaur, prin exemple foarte târzii, din secolul al XIX-lea. În lipsa unor cercetări detaliate, putem presupune fie o evoluție internă, care să fi fixat elipsa, fie un calc după structura franceză similară ne... que („Il ne boit que du lait” – „nu bea decât lapte”). Apariția târzie a construcției, în secolul al XIX-lea, ar susține ipoteza calcului; e totuși posibil să existe și exemple mai timpurii, care să nu fi intrat în corpusul folosit pentru dicționar și care să ateste evoluția internă. În limba veche și în cea populară mai există o construcție, în care decât este adversativ (având valoarea lui „dar”); aceasta nu are limitări dialectale și e destul de stabilă în timp (se găsește la Miron Costin, Alecsandri, Nicolae Filimon etc.): „Mergea ai noștri o samă mai bine, departe asupra taberii, decât tătarii și săimeanii îi bătea den sineațe” (M. Costin). Decât adversativ are altă valoare decât cel restrictiv plasat în fața unei propoziții, dar între opoziție și restricție există o evidentă legătură.

Explicațiile nu schimbă, desigur, statutul sociolingvistic al construcției: oricât ar fi de motivată prin analogie sau prin alte tendințe din evoluția limbii, construcția lui decât restrictiv în context afirmativ rămâne una stigmatizantă: e un semn de incultură și ridicol, asemănător altor particularități din graiurile sudice. „Are decât” a devenit emblematic, plasându-se în preajma lui „ei este”.