VII. Cu sau fără h?
VII. Cu sau fără h?
Scrierea cu sau fără h reflectă în majoritatea situațiilor pronunțarea celui care scrie; problema alegerii între prezența sau absența lui h este în acest caz în același timp de ortografie și de ortoepie. În cîteva situații se pune însă exclusiv problema prezenței sau absenței în scris a unui h fără corespondent în pronunțare.
Norma ortografică este că - exceptînd grupurile de litere che, chi, ghe, ghi și unele grafii străine, în care h este literă ajutătoare - se scrie h acolo unde în pronunțarea literară există consoana [h] și nu se scrie această literă cînd nu are corespondentul fonetic menționat. Dificultatea constă în faptul că de obicei vorbitorii nu cunosc pronunțarea corectă a cuvintelor în cauză, atît la unele cuvinte din fondul tradițional, cît mai ales la neologisme. Problema alegerii între prezența sau absența lui h interesează toate pozițiile posibile într-un cuvînt.
- Cele mai numeroase probleme apar înaintea unei vocale la început de cuvînt.
- La cuvintele din fondul tradițional variantele cu sau fără h-diferite de normele limbii literare au caracter regional. În unele graiuri se produce dispariția consoanei [h] înaintea unei vocale, iar în altele, dimpotrivă, apariția ei sau a unui sunet asemănător. Reguli generale nu se pot da.
- În limba literară se pronunță și se scriu fără h- cuvintele: alandala, alică, alviță - și alvițar -, angara, arac, arap, arc, aripă, arman, armăsar, arpagic, arțag - și arțăgos -, așchie, oină, oropsi, ului, ursuz (nu halandala, halică, halviță, hangara, harac, harap etc.); de asemenea, variantele - specifice limbii vorbite - ăla și ăsta (nu hăla, hăsta).
- Se pronunță și se scriu însă cu h- cuvintele hai și haide, haină s., hait/haiti, halva - și halvagiu -, ham, hambar, harababură, harbuz, hareci, hasmațuchi, havuz, hăț, heleșteu, herghelie, hîrtie, hoardă, hodorogi, hogeag, hoinar, hotărî, hoț, huideo, huli, hurduca, hurui, huța (nu ai(de), aină, alva, ambar, arababură etc.).
- De remarcat normele diferite existente la cuvinte înrudite ca: alviță - și alvițar - față de halva - și halvagiu -; arțag - și arțăgos - față de harță - și hărțui -; oină față de hoinar. Limba literară deosebește perechi de cuvinte ca ai vb. (ind. prez. 2 sg.) sau art. pos. - hai interj. și s.; ale art. pos., adj. dem. reg. - hale s.; am vb. (ind. prez. 1 sg.) - ham s. sau interj.
- Etimologia este un indiciu (cf. cuvinte moștenite din latină fără h-, ca arc, aripă, armăsar, ăla, ăsta, sau împrumuturi din diverse limbi cu h-, ca hambar, herghelie), dar nu un indiciu absolut, întrucît există și cuvinte care nu concordă cu etimonul în această privință (haraba < tc. araba, arac * ngr. haraki, arțag < magh. harcag; cf. și alviță < (h)alva).
- La neologisme variantele care diferă de normele limbii literare actuale prin prezența sau absența lui h au caracter învechit sau/și stilistic (livresc sau, dimpotrivă, popular). Existența variantelor pentru unul și același cuvînt sau pentru unul și același formant (prefix sau element de compunere) se explică prin etimologia multiplă a unora dintre cuvintele și formanții în cauză - împrumuturi din surse diferite sau/și în perioade diferite - și prin deosebirile dintre împrumuturile făcute pe cale orală și cele intrate prin scris (căci în multe limbi se scrie un h- care nu se pronunță): variantele fără h-redau pronunțarea din franceză sau din neogreacă, pronunțarea și scrierea din italiană, iar cele cu h- grafia din franceză, pronunțarea și scrierea din germană, engleză și latină, pronunțarea din greaca veche. Ca regulă generală, neologismele larg răspîndite sînt fără h-, iar cele mai savante, din terminologii speciale, cu h-.
- În limba actuală majoritatea neologismelor se pronunță și se scriu cu h-: halebardă, hangar, hanorac, harnașament, harpă/harfă, harpon, hazard, hebdomadar, hecatombă, hegemon(ie), hermeneutică, hermină, hernie, hibrid, hidalgo, hidră, hieratic, hirsut, hispanic, histrion, hotel; reguli particulare se pot da pentru prefixul hiper- (hipersensibil, hipertensiune etc.) și elementele de compunere halo- “referitor la sare” (halofită, halogen etc.), haplo- (haplofază, haplologie etc.), hecto- (hectar, hectolitru etc.), helio- (heliocentrală, helioterapie etc.), hemo-(hemoglobină, hemoragie, hemostatic etc.), hepta- (heptaedru, heptagon), hexa- (hexaedru, hexagon), hidro- (hidroavion, hidrobicicletă, hidrocentrală, hidrofil etc.), hipno- (hipnogen, hipnopedie, hipnoză etc.), hipo- “referitor la cai” (hipic, hipodrom, hipologie), histo- (histogeneză, histologie etc.), homeo- (homeopat, homeotermie etc.), ale căror formații au totdeauna h-.
- Se pronunță și se scriu însă fără h- cuvintele elice, igienă - și igienic, igienist, igieniza -, ilaritate, ilot, uman, umoare, umor, precum și toate formațiile cu elementele de compunere eli-/elico- (eligară, eliport; elicopter, elicopurtat, elicostat), erpeto-(erpetolog etc.) și odo- (odograf, odometru).
- Prin prezența sau absența lui h - se deosebesc cuvinte ca halogen “care dă naștere la săruri” - alogen “de origine diferită”, helvețian s. n. (termen geologic) - elvețian adj. și s. m., heroină (drogul) - eroină (femeie erou), hilar “referitor la hili”, - ilar “hazliu”, hindus “locuitor din India” - indus (< induce); la fel ar trebui să fie hostie “jertfă, azimă” - ostie “unealtă de pescuit, orificiu”, confundate parțial chiar în lucrări normative. De remarcat deosebirea dintre hindi, hinduism, hindus și India; umor, umorist și humorescă. Cuvintelor moștenite om, umăr le corespund neologisme cu h-: homicid, hominid, homunculus, respectiv humeral, humerus.
- Prefixul hipo- “inferior, diminuat” și elementele de compunere hemi-, hetero-, hiero-, hipso-, holo-, homo- nu au o comportare unitară.
- Prefixul hipo- “inferior, diminuat” se pronunță și se scrie cu h- în majoritatea formațiilor (hipomicron, hiposulfuric, hipotensiune etc.), cu excepția unor cuvinte devenite neanalizabile (ipochimen, ipocrit, ipohondru, ipotecă, ipotenuză; de asemenea ipoteză, neanalizabil semantic) și a derivatelor ieșite din uz ipocomisar, ipodiacon, ipodidascal. Se diferențiază prin prezența/absența unui h- cuvintele hipostază (termen medical) - ipostază “situație, înfățișare”; cf. și hipocondru (termen anatomic) - ipohondru “bolnav închipuit”.
- Elementul de compunere hemi- (hemianestezie, hemiciclu, hemiplegie etc.) apare fără h- numai în emisferă - și emisferic - și emistih.
- Hetero- se pronunță și se scrie cu h- în cele mai multe compuse (heterociclu, heterodină, heterodont, heteromorf, heteronim, heteronom, heteropter, heterotrof etc.), dar fără h- în eterogen - și eterogenitate - și eterosugestie; se admit ambele variante la eteroclit/heteroclit și eterodox/heterodox - și eterodoxie/hete-rodoxie -.
- În varianta f ără h-, etero- “alt, diferit” se poate confunda cu elementul de compunere omograf etero- < eter (eteroinfecție, eteroman(ă), eteromanie); în pronunțare cele două elemente se deosebesc prin locul accentului: etero-, respectiv etero-.
- Hiero- se pronunță și se scrie cu h- în hierodul, hierodulă, hierofant, hieroglifă - și hieroglific -, dar fără h- în ierarh - și familia acestuia -, ierodiacon, ieromonah.
- Hipso- se pronunță și se scrie cu h- în cele mai multe formații (hipsocromie, hipsometru etc.), dar fără h- în ipsofon.
- Holo- (holocaust, holocristalin, holoparazit etc.) apare fără h- numai în termenul juridic olograf “scris în întregime de mîna emițătorului” (cf. însă holografie și hologramă în fotografie).
- Homo- și omo- au o distribuție aproape egală: se scriu cu h- cuvintele homocentric, homocromie, homocron, homogrefă, homomorf, homoplastie, homopter, homosexual, homotransplant, homozigot, dar fără h- cuvintele omofag, omofon, omofor, omoform, omogen - și omogenitate, omogeniza -, omograf, omolog - și omologa -, omonim, omoplat.
- Variante cu și fără h- se întîlnesc și la numele proprii românești sau în adaptarea celor străine. Ion Heliade Rădulescu a semnat și Eliade. Pentru Homer (și homeric) a existat o variantă veche Omer (de unde și omeric). Alături de prenumele masculin Adrian, consacrat astfel, se înregistrează în mod excepțional varianta livrescă Hadrian. Prenumele feminine Hortensia și Ortansa sînt dublete etimologice.
- La cuvintele din fondul tradițional variantele cu sau fără h-diferite de normele limbii literare au caracter regional. În unele graiuri se produce dispariția consoanei [h] înaintea unei vocale, iar în altele, dimpotrivă, apariția ei sau a unui sunet asemănător. Reguli generale nu se pot da.
- Problemele ridicate de prezența sau absența lui h între vocale sînt asemănătoare cu cele de la începutul cuvîntului. Cuvintele vizate sînt mult mai puține.
- La cuvintele din fondul tradițional abaterile se datoresc unor deprinderi regionale.
- În limba literară se pronunță și se scriu fără -h- cuvintele lăuză - și lăuzi, lăuzie - (nu lehuză...), năut - și năutiu - (nu năhut, nohutiu).
- Se pronunță și se scriu însă cu -h- cuvintele behăi, dihor, ienibahar, mahala - și mahalagesc, mahalagioaică, mahalagiu -, mohor, pahar (nu beăi, dior, ienibaar, maala etc.). Prenumele Mihai și Zaharia sînt literare cu -h- (nu Miai, Zaaria).
- În neologisme prezența/absența lui h- în derivate prefixale sau în compuse depinde de soluția adoptată la inițiala cuvîntului de bază: din moment ce se spune abilita și erede, e normal ca în formațiile prefixale să nu apară h intervocalic, deci să se spună reabilita și coerede.
- Se pronunță și se scriu fără -h- cuvintele alcool, coabita, coerent, coeziune (nu alcohol, cohabita, coherent, coheziune).
- Coabita se îndepărtează astfel de termenul înrudit habitat.
- Se pronunță și se scriu cu -h- cuvintele aprehensiv și comprehensiv, cohortă, prohibiție, vehement.
- La cuvintele din fondul tradițional abaterile se datoresc unor deprinderi regionale.
- Vecinătatea unei consoane este poziția în care litera h poate să nu aibă corespondent fonetic. Cuvintele vizate nu sînt numeroase, dar situațiile sînt variate și nesupuse unor reguli generale în ce privește prezența sau absența lui h.
- În unele neologisme cu elemente de grafie străină în care h apare grupat cu literele c, p, s, sc pentru a reda consoane ca [č], [ș], [f] nu se pune problema alegerii între prezența sau absența lui h, ci între scrierea cu ch sau ce, ci, ș; ph sau f; sch, sh sau ș.
- Pentru alegerea între h și ch, c vezi VI.
- La început de cuvînt, înainte de consoanele l, r problema alegerii între prezența și absența lui h- este legată de existența unor variante regionale cu h- în minus sau în plus.
- În limba literară se pronunță și se scriu cu h- (+ consoană) cuvintele hlizi, hrană - și hrăni -, hrean și fără h- verbul răpi și derivatele lui, cu excepția lui hrăpăreț.
- Variantele ilizi, arană - și arăni -, rean sau irean au un pronunțat caracter regional; varianta hrăpi este învechită și populară.
- Între o vocală precedentă și o consoană următoare h notează consoana [h] în cuvintele din fondul tradițional (cahlă, cuhnie, duhni, lihnit, meteahnă, mîhni, odihnă, sihlă, tihni) și în neologisme ca brahman, drahmă, fraht, iaht.
- În termenii neologici proveniți din nume proprii străine hahniu < Hahn, ohm < Ohm se scrie h, conform ortografiei numelor respective, fără să-i corespundă un sunet (cuvintele menționate se pronunță [haníu], [om]; în aceeași situație este neologismul neadaptat foehn [fön].
- Între o consoană precedentă și o vocală următoare h notează consoana [h] în cuvintele tradiționale (de exemplu: deshăma, înhăma, phi, tarhon, tărhat, tîlhar) și în neologisme ca inhala, inhiba, înhuma, exhaustiv, exhibiție, exhuma.
- După ex- există variante neliterare fără h de tipul exibiție.
- În unele neologisme de origine greacă veche sau derivate din nume proprii, h este pur grafic, reproducînd reguli de scriere din limba sursă sau de transcriere a ei; în această situație sînt catharsis, rhyton; ghanez, rhodesian, thailandez.
- Variante învechite cu h grafic postconsonantic au și alte cuvinte la care normele actuale recomandă scrierea fără h. De reținut că se scriu fără h în interior cuvintele exala (deși e antonimul lui inhala) și exuberant (nu exh...), inerent (nu inherent), luteran (nu lutheran), metodă (nu methodă), piton (nu pithon), reniu, rodiu (cf. însă simbolul internațional Rh) și toate formațiile cu elemente de compunere ca rino- (nu rhi-: rinocer, rinofaringită etc.), tanato- (nu tha-: tanatofobie, tanatologie etc.).
- Variante cu sau fără h pur grafic există și la nume proprii ca prenumele Atanasie/Athanasie, Marta/Martha, Teodor/Theodor și la numele de familie derivate, ca Atanasescu/Athanasescu, Atanasiu/ Athanasiu, Teodorescu/Theodorescu, Teodorini/Theodorini. Grafiile învechite cu h, menținute prin tradiție de unii purtători ai numelor în cauză, sînt pretențioase. Pur grafic este h și în numele de familie Eleutheriade.
- La sfîrșit de cuvînt, h după consoană corespunde consoanei [h] la cuvinte terminate în -arh (ierarh, monarh, patriarh), dar este pur grafic în neologisme ca luth (cf. însă lutier și lutist).
Alte articole lingvistice
Alexandru Graur
Dezbateri
- Alf Lombard - Despre folosirea literelor î și â
- Dan Alexe - Despre legăturile românei cu albaneza
- Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.
Diverse
- Calcuri greșite
- Despre majoritate
- Flexionarea cuvintelor compuse
- Forme de plural greșite
- Forme greșite ale cuvintelor
- Ghid de exprimare corectă
- Niciun sau nici un?
- Scara numerică
- Termeni de propagandă
DOOM2
- 0. Principalele norme ortografice
- 1.1. Literele
- 1.2. Semnele ortografice
- 2. Reguli de scriere și de pronunțare literară
- 3. Scrierea cu literă mică sau mare
- 4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor
- 4.2. Scrierea cuvintelor compuse
- 4.3. Scrierea locuțiunilor
- 4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte
- 5.1. Despărțirea grupurilor de cuvinte și a abrevierilor
- 5.2. Despărțirea în interiorul cuvintelor
- 6. Câteva norme morfologice
DOOM3
Ionel Funeriu
- „carteziană e latina” (Ion Barbu)
- abrevieri buclucașe
- accentul I
- accentul II
- adaptare și adoptare
- au mai pățit-o și alții
- auspiciu, auspicii
- baioneta din Bayonne
- capcane semantice
- casă, acasă, domiciliu
- computer
- Cristian Tudor Popescu versus Robert Turcescu
- dacisca domnului Roxin
- diminutive
- divorț, trivial și carrefour sau despre 2, 3 și 4
- duminică
- errare humanum est, perseverare diabolicum
- etimologii populare (I)
- etimologii populare (II)
- făcliile latine
- ficat
- Gaudeamus
- germanisme
- grammar nazi(s) versus idealul perfecțiunii
- hiperurbanism
- joi
- la poștă
- latina gintă e regină
- libertatea înseamnă iertare
- lună și luni
- management
- marți, marțieni, mărțișor...
- mass-media
- miercuri, marfă, mersi, iarmaroc…
- mujdei de usturoi
- naturalia non (sunt) turpia
- Nicolae
- nomen (est) omen
- nomen meum
- o întâmplare lingvistică
- o polemică
- o provocare
- ogni abuso sará punito
- ortografie (I)
- ortografie (II): ortografie fonetică sau ortografie etimologică
- ortografie (III) sau unde-i lege nu-i tocmeală
- Pastila de limbă
- pești
- pișcot și servus
- plagiat
- potică
- privighetoare, veioză, Revelion
- provocare
- rovinietă
- rută, derută, rutină
- sâmbătă
- slavonisme
- sunătoare
- șapte, săptămână, hebdomadar
- turcisme
- ține de tenis
- vineri
- Volvo — o mașină revoluționară
Istoria regulilor ortografice
- Ortografie - 1871 Regule ortographice ale limbei romane
- Ortografie - 1899 Regulele ortografiei romane
- Ortografie - 1904 Regule ortografice
- Ortografie - 1932 Reforma ortografică din 1932
- Ortografie - 1954 Mic dicționar ortografic
- Ortografie - 2005 - Ce e nou în DOOM2
Încercări de îndreptare
Îndreptarul ortografic, ediția a V-a : Punctuația
- 01. Introducere
- 02. Punctul
- 03. Semnul întrebării
- 04. Semnul exclamării
- 05. Virgula
- 06. Punctul și virgula
- 07. Două puncte
- 08. Semnele citării (ghilimelele)
- 09. Linia de dialog și de pauză
- 10. Parantezele
- 11. Punctele de suspensie
Mioara Avram
- 0. Prefață
- Bibliografie și abrevieri
- I. e sau ea?
- II. ă sau e?
- III. ă sau î?
- IV. e sau ie?
- IX. i sau î?
- V. ea sau ia (și: eai sau iai, eau sau iau)?
- VI. h sau c(h) sau k(h)?
- VIII. i sau ii (și ii sau iii)?
- X. ia sau iea, iia?
- XI. Cu sau fără i final?
- XII. î sau â?
- XIII. k sau c, ch, ck, q
- XIV. Cu sau fără -l
- XIX. s sau z?
- XV. n sau m
- XVI. oa sau ua
- XVII. q(u) sau c, ch, cu, cv, k
- XVIII. s sau ș?
- XX. w sau v, u?
- XXI. x sau cs (ks, cks), gz (cz)?
- XXII. y sau i, ai?
- XXIII. Literă unică sau repetată (dublă, triplă)?
- XXIV. Succesiuni nepermise sau cu folosire limitată
- XXIX. Numele de luni
- XXV. Un cuvînt sau mai multe?
- XXVI. Cu sau fără cratimă?
- XXVII. Majusculă sau minusculă?
- XXVIII. Abrevierile
- XXX. Despărțirea cuvintelor la capăt de rînd
Misterele cuvintelor
Monitorizarea presei
Punctuație
Rodica Zafiu
- Beizadea
- Care și pe care
- Cocalar
- Decât o negație
- Din și dintre
- Îmi cer scuze...
- Plus că...
- Șotron
- Vroiam...