PUNCTELE DE SUSPENSIE

§289. Punctele de suspensie arată o pauză mare în cursul vorbirii. Spre deosebire de punct, punctele de suspensie nu marchează sfârșitul unei propoziții sau al unei fraze, ci indică, în general, o întrerupere a șirului vorbirii.

Comunicarea care e așezată înaintea pauzelor redate în scris prin punctele de suspensie are întotdeauna o intonație caracteristică: când pauza este neintenționată, intonația este descendentă, iar când pauza este intenționată, intonația comunicării este ascendentă.

§290. Funcția principală a punctelor de suspensie este de a arăta o întrerupere a vorbirii. Întreruperea vorbirii se poate face după orice parte a propoziției sau a frazei:

Într-o zi [...] zăresc un străin cu surtuc de Nankin și cu picioarele goale [...] Figura lui nu-mi părea necunoscută [...] o privesc cu luare-aminte [...] Ce să văd? [...] Porojan! [...]Cine poate spune bucuria mea! [...] Tovarășul meu de copilărie trăiește! [...] iată-1 [...] iată-1 plângând și sărutându-mi mâinile [...] Nu știam ce să-i dau ca să-i fac mulțămire... ALECSANDRI, la GHICA, S. 83-84.

Adesea vorbitorul se oprește imediat după ce a rostit conjuncția care introduce o propoziție (subordonată sau coordonată):

Ai făcut bine că i-ai tăiat; pentru că [...] NEGRUZZI, I 153.

Punctele de suspensie apar și între propoziții coordonate:

Se mișcă fata [...] clipește din ochi [...] își ridică mâna la frunte [...] își dă frumos părul într-o parte [...] zâmbește[...] se scoală... CARAGIALE, O. I 121;

Dacă nu mi s-or mai întoarce feciorii, ne-om duce și noi, eu și cu baba Cireașa, unde se duc toate[...] unde se duc ș-aceste frunze de frasin zburate de vânt... SADOVEANU, N.P. 8

Atenție, fără alineatsau după propoziții interogative ori exclamative:

Am înțeles... Nu ți-am spus eu! [...] ghicisem. CARAGIALE, O. I 286;

Spune: să mă căiesc și să mă ierți! [...] Iartă-mă! [...] Fie-ți milă de un biet păcătos bătrân. CARAGIALE, O. I 49.

Între fraze:

Eu atunci iute mă răsucesc într-un picior, fac vro două sărituri mai potrivite, mă azvârl peste gard de parcă nici nu l-am atins și-mi pierd urma, ducându-mă acasă și fiind foarte cuminte în ziua aceea [...] Dar mai îndeseară iacă și moș Vasile, cu vornicelul și paznicul și strigă pe tata la poartă. CREANGĂ, A. 50.

Punctele de suspensie pot despărți de restul frazei cuvintele sau propozițiile explicative:

Câteodată[...] prea arare[...]

A târziu când arde lampa,

Inima din loc îmi sare,

Când aud că sună cleampa. EMINESCU, O. I 106.

§291. Întreruperea vorbirii poate fi momentană sau definitivă. Vorbitorul își poate opri pentru un moment expunerea, înaintea unei afirmații care provoacă surprinderea. Pauza făcută într-o astfel de împrejurare mărește efectul urmărit de vorbitor:

Îmi pun mâinile la ochi și trec repede peste acest șir de ani, în care Eminescu și-a dat cea mai scumpă și mai nobilă parte din viața și inteligența lui pentru [...] o mizerabilă bucățică de pâine. VLAHUȚĂ, O. A. 237.

Întreruperea definitivă a vorbirii apare ori de câte ori vorbitorul nu vrea să-și exprime până la sfârșit gândirea, considerând restul ușor de subînțeles sau recurgând la mimică și gesturi. Comunicarea câștigă astfel în expresivitate:

- Dai cartea asta, căpitane Cozmuță. Dcă este vreo pricină de împotrivire[...]

- Nu poate fi nici o împotrivire, Măria ta. SADOVEANU, N.P. 175.

Întreruperea se poate datora intervenției neașteptate a unui interlocutor:

- Ba să nu te amesteci, Ionel, și să-ți vezi de necazuri, că avem destule, că pe urmă iar o să zică boierii că ții partea oamenilor și o să te asuprească și iar[...]

- Bine, bine, lăsați-mă-n pace acuma! REBREANU, R. I 102.

§292. Punctele de suspensie apar în povestire fie pentru a marca pauzele lungi pe care le face vorbitorul, căutând cuvintele, expresiile cele mai potrivite, fie pentru a sugera ritmul lent cu care vorbește povestitorul:

- Era odată[...]începu bătrânu; era odată, măi băieți [...] o zână[...] Ce vă spun eu e o poveste ca toate poveștile f...] Era o fată, frumoasă coz. SADOVEANU, O. III 154.

§293. În dialog, punctele de suspensie indică întârzierea răspunsului pe care trebuie să-l dea cel întrebat:

- Cănută!

- Prezent!

- Câți domni a avut Tara Românească?

- Mulți, domnule.

- Mulți, mulți, da câți? neghiobule!

- [...] Câți, domnule? CARAGIALE, O. I 131.

§294. Punctele de suspensie marchează și o vorbire incoerentă:

Ce este gramatica, română, este [...] ce este, este [...] este arata [...] nu arata; artea[...] artea[...] ce...] ce [...] ce ne învață, învață [...] învață[...] ce ne învață[...]: a vorbi[...] bi[...] bi[...] ce ne învață; [...] ce este, este [...]este arata, uite dracu! nu arata, artea ce ne învață [...] ce este este [...] și tot așa dondănind foarte răpede, bâlbăit și fără pic de cugetare, până la „a scrie într-o limbă corect” rar ajungea, sărmanul! CREANGĂ, A. 89-90.

§295. În citate, punctele de suspensie marchează lipsa unor propoziții sau a unor fraze:

Acolo-n ochi de pădure [...]

Vom ședea în foi de mure. EMINESCU, O. I 54, în loc de:

Acolo-n ochi de pădure,

Lângă trestia cea lină

Și sub bolta cea seină

Vom ședea în foi de mure.

§296. Unii scriitori pun puncte de suspensie după titluri de poezii când acestea sunt formate din primul vers sau din primele cuvinte ale versului cu care încep poeziile:

O, mamă[...] EMINESCU, O. I 129;

Departe sunt de tine[...] EMINESCU, O. I 107;

Slăvit e versul [...] VLAHUȚĂ, O.A. 58.

297. Când o dată este nesigură sau autorul nu vrea să o scrie în întregime se pun puncte de suspensie în locul părților care lipsesc:

Într-o scrisoare din 184[...] zice corespondentul său. IBRĂILEANU, SP.CR. 83;

În epistola ta din [...] 1883 îmi vorbești de regretatul nostru amic, căpitanul Laurent. GHICA, S. 361.

§298. Când într-o convorbire, persoana întrebată nu răspunde sau își arată numai prin mimică mirarea, surprinderea față de cele auzite, atitudinea ei este sugerată, în scriere, prin puncte de suspensie, uneori însoțite de semnul întrebării sau al exclamării:

- Am râs alaltăieri cu el la Continental!...

- !![...]

- Era și Barbu...

- Dl. Delavrancea?

- Da... și Nicu...

- Dl. Filipescu?

- Ei, da! și Costică...

- ?[...] CARAGIALE, O. I 300.

§299. În construcțiile eliptice, punctele de suspensie țin uneori locul predicatului sau al verbului copulativ omis:

- Ei, flăcăule, de pe unde? [...] Ce vânturi? [...] Pe la noi... ai? DELAVRANCEA, H.T. 5;

Iară noi? noi, epigonii? [...] simțiri reci, harfe zdrobite. EMINESCU, O. I 35.