Ortografie - 2005 - Ce e nou în DOOM2

CE E NOU[1] ÎN DOOM2

Articolul este preluat de pe site-ul Academiei Române (de aici).


Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan - Al. Rosetti”

Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române.

Ediția a II-a revăzută și adăugită, Univers Enciclopedic, București, 2005, coordonator: Ioana Vintilă-Rădulescu


În cele ce urmează se prezintă, însoțite de câteva exemple, principalele modificări introduse în DOOM2 față de prima ediție a dicționarului[2] (DOOM1), modificări care afectează normarea sub diverse aspecte a unor cuvinte.

Conform Legii privind organizarea și funcționarea Academiei Române nr. 752/2001, în România, forul care „se îngrijește de cultivarea limbii române și stabilește regulile ortografice obligatorii” este Academia Română.

Actualele norme au intrat în uz din momentul publicării DOOM2; pentru învățământ, ministerul de resort este cel care decide data aplicării lor.

Pentru detalii privind celelalte norme (care sunt în continuare valabile așa cum fuseseră stabilite prin DOOM1) și fiecare cuvânt - mai vechi sau mai nou - în parte este necesară consultarea introducerii la DOOM2, respectiv a dicționarului propriu-zis.

Informațiile sunt prezentate în ordinea în care su fost tratate în introducerea la DOOM2 și nu în ordinea importanței.


MODIFICĂRI PRIVIND DENUMIREA/CITIREA UNOR LITERE

Litere Denumirea /

citirea literei

mari mici
A a a
Ă ă ă
Â[3] â î/î din a
B b be/bî
C c če/cî
D d de/dî
E e e
F f ef/fe/fî
G g ğe/ghe/gî
H h haș/hî[4]
I i i
Î î î/î din i
J j je/jî
K k ka/kapa
L l el/le/lî
M m em/me/mî
N n en/ne/nî
O o o
P p pe/pî
Q q [5]
R r er/re/rî
S s es/se/sî
Ș[6] ș șe/șî
T t te/tî
Ț ț țe/țî
U u u
V v ve/vî
W w dublu ve/dublu vî
X x ics
Y y [igrec]
Z z ze/zet[7]/zî

O VALOARE SUPLIMENTARĂ A LITEREI W

Valoarea Poziția Exemple
și [u][8] în câteva anglicisme la inițială de cuvânt + ee, (h)i weekend [uĭkend]

whisky [uĭski]

wigwam [uĭgŭom]

SCRIEREA ȘI CITIREA UNOR ABREVIERI

Actualmente se preferă scrierea fără puncte despărțitoare a unor abrevieri de tipul SUA, UNESCO etc.

Unele litere din anumite abrevieri se citesc după modelul limbii din care au fost împrumutate abrevierile, de ex. CV, citită [sivi], deoarece este împrumutată din engleză, și nu din latină (unde nici nu se folosea această abreviere), chiar dacă sintagma pe care o abreviază, curriculum vitae, este un latinism.

Nu sunt urmate de punct:

  • simbolurile majorității unităților de măsură: gal pentru galon;
  • simbolurile unor termeni din domeniul tehnic și științific: Rh „factorul Rhesus”.

Pentru numele și simbolurile unităților de măsură se aplică prevederile sistemelor internaționale obligatorii/normele interne în domeniu.


ACCENTUL[9]

La unele cuvinte (mai vechi sau mai noi) se admit variante accentuale literare libere (indicate în Dicționar în ordinea preferinței), cu unele deosebiri față de DOOM1, atât la unele cuvinte vechi în limbă, cât și la unele neologisme, de ex. acatist/acatist, antic/antic, gingaș/gingaș, hatman/hatman, jilav/jilav, penurie/penurie, trafic/trafic.

Se recomandă o singură accentuare la avarie, crater, despot, la formele verbului a fi suntem, sunteți.


SCRIEREA ȘI PRONUNȚAREA NUMELOR PROPRII STRĂINE

Numele statelor trebuie utilizate în forma oficială recomandată de acestea Belarus (la cuvintele din aceeași familie se pot folosi ambele variante: belarus/bielorus, belarusă/bielorusă), Cambodgia, Côte d’Ivoire, Myanmar.

Formele tradiționale curente, intrate prin intermediul altor limbi și adaptate limbii române, ale unor nume de locuri străine cunoscute de mai multă vreme la noi, pot fi folosite și în indicații bibliografice: Florența etc.

Normele actuale recomandă formele Bahus, Damocles – cf. și expresia consacrată sabia lui Damocles – , Menalaos, Oedip [ödip] (cf. și redarea titlului tragediei antice Oedip rege și a titlului operei lui George Enescu), Procust, nu Bacus, Damocle, Menelau, Edip, Procust.

Numele anumitor personalități, provenite din limbi scrise cu alfabetul chirilic, pot fi ortografiate atât conform tradiției românești, cât și normelor actuale de transliterare: Dostoievski/Dostoevski.


SCRIEREA CU LITERĂ MICĂ SAU MARE LA INIȚIALĂ

Scrierea cu literă mică la inițială

Se scriu cu literă mică (și nu mare) la inițială și:

  • numele ființelor mitice multiple: ciclop, gigant, muză, parcă, sirenă, titan;
  • elementele inițiale din numărul de ordine al unor manifestări periodice a căror denumire este folosită în interiorul unei propoziții: Participanții la (cel de-)al X-lea Congres
    Când denumirea este folosită singură, ca titlu etc., începe cu literă mare: Al X-lea Congres ...

Se pot scrie, ocazional, cu literă mică, unele cuvinte care, în mod obișnuit, se scriu cu literă mare, pentru a realiza un anumit efect stilistic (ceaușescu, pcr) sau grafic (univers enciclopedic pe publicațiile editurii în cauză).


Scrierea cu literă mare la inițială

Se scriu cu literă mare la inițială și:

  • toate componentele (cu excepția, de regulă, a cuvintelor ajutătoare):
    • numelor proprii (inclusiv ale unor unități lexicale complexe folosite ca nume proprii) care desemnează marile epoci istorice (chiar dacă nu reprezintă evenimente) (Antichitatea, Evul Mediu), inclusiv războaiele de anvergură (Primul Război Mondial, al Doilea Război Mondial) sau care au un nume propriu (Războiul celor Două Roze, Războiul de Independență, Războiul de Secesiune, Războiul de Treizeci de Ani, Războiul de 100 de Ani);
    • numelor proprii de instituții, inclusiv când sunt folosite eliptic: secretar de stat la Externe; Lucrează în Institut de cinci ani; student la Litere; admiterea la Politehnică;
    • locuțiunilor pronominale de politețe: Alteța Sa Regală, Domnia Sa, Excelența Voastră, Înălțimea Voastră, Majestățile Lor Imperiale, Sfinția Sa;
  • numai primul element din numele proprii compuse care reprezintă denumirile organismelor de conducere și ale compartimentelor din instituții: Adunarea generală a Academiei Române, Catedra de limba română, Comisia de cultivare a limbii a Academiei Române, Compartimentul/Departamentul/Sectorul de limbi romanice, Direcția, Secretariatul, Secția de filologie și literatură a Academiei Române, Serviciul de contabilitate.

Se pot scrie cu literă mare unele cuvinte (care, de obicei, se scriu cu literă mică), în semn de cinstire (Soldatul Necunoscut; Slavă Țărilor Române).

Componentele sintagmei țările române, care nu a fost niciodată numele propriu al unei entități statale unice, se scriu în mod obișnuit cu literă mică la inițială.

SCRIEREA CUVINTELOR COMPUSE

I. Se revine la scrierea într-un cuvânt a tuturor formelor pronumelui negativ compus niciunul, niciuna „nimeni” și ale adjectivului pronominal corespunzător niciun, nicio, care se încadrează într-un întreg sistem la care se aplică de mult aceleași reguli.

1. Niciun(ul) s-a mai scris „legat” și înainte de 1953, dată după care nici un(ul) a devenit singura excepție în mai multe privințe:
a. era unicul pronume (în afară de ceea ce și spre deosebire, de exemplu, de pronumele cu o componență relativ asemănătoare vreun(ul), scris într-un cuvânt) redat grafic ca și cum ar fi vorba de două cuvinte diferite și independente și nu de un unic pronume/adjectiv compus sudat - între componentele căruia nu poate fi intercalat alt cuvânt;
b. era singura combinație din seria celor formate din nici + când, cât, cum, de cât, de cum, o dată sau odată, odinioară, unde la care nu se făcea distincție și în scris între îmbinările libere și disociabile, în care componentele își păstrează individualitatea, și cuvintele compuse sudate. Astfel, și până acum trebuia să se distingă, de exemplu, și în scris, între niciodată „în niciun moment” și nici odată „nici cândva” (situația complicată în acest caz și de o a treia situație: nici o dată „nici o singură dată”, „nicio dată calendaristică” sau „nicio informație”) sau între grupurile ortografice fiecare, oarecare, oricine ș.a. și, respectiv, fie care, oare care, ori cine.
2. Tot atât de normal ca în aceste ultime exemple este să distingem, de pildă, între:
  • niciun adjectiv pronominal (N-are niciun chef să facă ce i se cere) și nici un adverb + articol (Nu e naiv și nici un om neștiutor) sau nici un conjuncție + numeral (Mă confundați, eu nu am nici un frate, nici mai mulți);
  • niciunul pronume (N-a venit niciunul „nimeni”) și nici unul conjuncție + pronume nehotărât (Nu-mi place nici unul, nici celălalt
  • combinații în care nici este accentuat în frază și în care se poate intercala, de exemplu, adverbul măcar (N-are nici măcar un prieten).
Aceste combinații se folosesc mult mai rar decât pronumele și mai ales în astfel de structuri binare, destul de clare din punctul de vedere al înțelesului și al logicii, nu numai al analizei gramaticale.
3. Grafia niciun etc. corespunde și pronunțării în două silabe [ničun].
4. Ea nu numai că nu îngreunează, ci, dimpotrivă, ușurează recunoașterea ca atare a pronumelui/adjectivului pronominal în cauză.
5. Acestă grafie a fost adoptată și de noua Gramatică a Academiei.
6. Ea respectă și paralelismul grafic cu celelalte limbi romanice în care există pronume cu o structură asemănătoare.

Se scriu „legat” și:

  • adjectivele cu structura adjectiv + vocala de legătură o + adjectiv, care exprimă o unitate, având flexiune numai la ultimul element: cehoslovac „din fosta Cehoslovacie”, sârbocroat;
Dar ceho-slovac „dintre Cehia și Slovacia”, sârbo-croat „dintre sârbi și croați”.
  • adverbul odată „cândva (în trecut sau în viitor), imediat, în sfârșit”: A fost odată ca niciodată, O să-ți spun eu odată ce s-a întâmplat, Termină odată, Odată terminat lucrul, am plecat.
Dar se scriu în două cuvinte o dată numeral adverbial (Așa ceva ți se întâmplă numai o dată în viață, Te mai rog o dată, O dată la două luni) și o dată subst. „zi, dată calendaristică” sau „informație”.

II. Se scriu cu cratimă:

  • adjectivele compuse nesudate cu structura adverb + adjectiv (adesea provenit din participiu), când compusul prezintă o diferență de sens față de cuvintele de bază: bine-crescut „cuviincios”, bine-cunoscut „celebru”, bine-venit „oportun, agreat”;
Ele se deosebesc de îmbinările cu o structură și o componență asemănătoare, care se scriu într-un cuvânt când sunt compuse sudate (binecuvântat) și separat când sunt grupuri de cuvinte care își păstrează fiecare sensul (bine crescut „dezvoltat bine”).
  • substantivele compuse cu unitate semantică și gramaticală mai mică decât a celor scrise într-un cuvânt, ca:
    • bună-credință „onestitate”; bună-creștere, bună-cuviință „politețe”; bună-dimineața (plantă), bun-rămas „adio”;
      Compusele sudate cu structură asemănătoare se scriu într-un cuvânt (bunăstare „prosperitate”), iar secvențele în care componentele își păstrează autonomia - în cuvinte separate (bună creștere „dezvoltare bună”, bunul gust al libertății).
    • prim-balerin, prim-balerină, prim-procuror, pri-solist, prim-solistă;
    • bas-bariton, contabil-șef[10], cuvânt-titlu „intrare de dicționar”, mașină-capcană (în care al doilea substantiv este apoziție);
      Se scrie într-un cuvânt blocstart - ca și blochaus, blocnotes.
    • termeni care denumesc substanțe chimice distincte, specii distincte de plante sau de animale (cu nume științifice diferite) ș.a., la care se generalizează scrierea cu cratimă - indiferent de structură: fluture-de-mătase, gândac-de-Colorado (specii de insecte), viță-de-vie (plantă).
    • tipuri izolate: cuvânt-înainte „prefață”, mai-mult-ca-perfect (timp verbal).

SCRIEREA LOCUȚIUNILOR[11]

Se scriu în cuvinte separate, de ex.: băgare de seamă „atenție”, chit că, cu bună știință, de bunăvoie „benevol”, de jur împrejurul, de prim rang „de calitatea întâi”; Doamne ferește, Domnia Lui, Excelența Sa, Înalt Preasfinția Voastră, în ciuda, în jur „în preajmă”, în jur de „aproximativ”, în jurul, în locul, Măria Ta, până ce, până să ș.a.

În locuțiunile odată ce „după ce, din moment ce” și odată cu „în același timp cu”, adverbul odată se scrie într-un cuvânt.


Din punctul de vedere al scrierii ca locuțiuni nu sunt semnificative situațiile în care unele elemente din componența lor sunt scrise cu cratimă din motive fonetice - totdeauna (de-a berbeleacul, dintr-odată) sau accidental, pentru a reda rostirea lor în tempo rapid (așa și așa/așa și-așa) - sau pentru că sunt cuvinte compuse (de (pe) când Adam-Babadam).

SCRIEREA GRUPURILOR DE CUVINTE[12]

Fiind grupuri de cuvinte, și nu un singur cuvânt compus, se scriu „dezlegat” și:

  • de mâncat (N-am nimic de mâncat; De mâncat, aș mânca), după prânz ș.a.;
    Dar se scriu într-un cuvânt sau cu cratimă compusele cu o structură asemănătoare: demâncare, demâncat (pop.) „mâncare”, după-amiază, după-masă „a doua parte a zilei”.
  • apă minerală, bună dimineața (formulă de salut), bună stare „stare bună” etc.
    Grupurile relativ stabile de cuvinte se deosebesc de cuvintele compuse' cu structură și componență asemănătoare, în care elementele componente nu-și păstrează sensul de bază și nu corespund realității denumite și care se scriu fie cu cratimă (bună-dimineața „plantă”), fie într-un cuvânt:' bunăstare „prosperitate”.


DESPĂRȚIREA LA CAPĂT DE RÂND[13]

Despărțirea numelor de instituții cuprinzând abrevieri pentru nume generice sau nume proprii

Se tolerează plasarea pe rânduri diferite a abrevierilor pentru nume generice (RA = regie autonomă, SA = societate anonimă ș.a.), și a numelor proprii din denumirile unor instituții, indiferent de ordine:' Roman |S.A.,' SC Severnav | SA.,' dar și 'F.C. | Argeș, RA | „Monitorul Oficial”, SC | Severnav SA (ca și în scrierea completă: Fotbal| Club| Argeș etc.).

Numele proprii de persoană

Pentru păstrarea unității lor, nu se despart la sfârșit de rând, ci se trec integral pe rândul următor numele proprii de persoane: Abd el-Kader, Popescu (nu: Abd el-|Kader/Abd el-Ka-|der, Po-pescu/Popes-cu).


Despărțirea cuvintelor la capăt de rând

Regula generală și obligatorie a despărțirii cuvintelor la capăt de rând, valabilă pentru ambele modalități de despărțire (după pronunțare și după structură), este interdicția de a lăsa mai ales la sfârșit de rând, dar și la început de rând o secvență care nu este silabă[14].
Fac excepție grupurile ortografice scrise cu cratimă (dintr-|un, într-|însa), la care se recomandă însă, pe cât posibil, evitarea despărțirii. 
Normele actuale[15] prevăd, de regulă, atât despărțirea la capăt de rând după pronunțare - care este indicată acum pe primul loc -, cât și despărțirea după structură - care este indicată acum pe locul al doilea, precum și cu unele restricții față de recomandările din DOOM1.
Astfel, normele actuale nu mai admit despărțirile după structură care ar conduce la secvențe care nu sunt silabe, ca în artr|algie, într|ajutorare, nevr|algic. 

Despărțirea cuvintelor în scris la capăt de rând nu se identifică cu despărțirea în silabe în sens fonetic.

Conform DOOM1, „regulile bazate pe pronunțare” erau „tolerate”, deci perfect posibile, și în cuvintele „formate”, la care „despărțirea […] care ține seama de elementele constitutive atunci când cuvântul este analizabil sau măcar semianalizabil” era nu singura admisă, ci doar cea „preferată”. (caracterul analizabil este însă un lucru destul de relativ, un cuvânt ca obiect, de exemplu, nefiind, practic, nici măcar semianalizabil pentru majoritatea vorbitorilor).

În DOOM1 se preciza că unele cuvinte „formate” cunosc și (nu doar exclusiv) o despărțire conformă cu structura lor morfologică.

În dicționarul propriu-zis din DOOM1 însă, deși corect ar fi fost să se indice, ca variantă, și despărțirea după pronunțare conformă cu regulile generale (de exemplu tran-salpin etc.) și nu nu numai cea care se încadrează în categoria excepțiilor, DOOM1 menționa numai despărțirea morfologică: „transalpin (sil. mf. trans-)”. De aici impresia greșită că, în asemenea cuvinte, silabația morfologică ar fi fost singura admisă.

Probabil că și din acest motiv, ca și pentru a pune în evidență familiile de cuvinte și mijoacele de formare a acestora, școala recomanda aproape exclusiv, la cuvintele „formate”, despărțirea bazată pe analiza morfologică. Notarea diferită, la unele examene și concursuri, a celor două despărțiri (chiar dublă pentru cea morfologică, cum s-a procedat uneori) nu este deci corectă. Dacă se urmărește să se vadă dacă elevii sau candidații cunosc silabația fonetică ori structura morfologică a cuvintelor, întrebările ar trebui formulate explicit ca atare.

În DOOM2 s-a inversat numai ordinea de preferință a celor două modalități de despărțire la capăt de rând - după pronunțare (care prezintă și avantajul că pentru ea se pot stabili reguli formalizabile și mai generale decât pentru despărțirea după structură) și după structură. Spre deosebire de DOOM1, noul DOOM indică riguros, la toate cuvintele în această situație, ambele posibilități, fără a o trece sub tăcere pe aceea care este mai puțin convenabilă sub un aspect sau altul.

Ca urmare, în dicționarul propriu-zis s-a inversat ordinea în care sunt indicate cele două modalități de despărțire la capăt de rând pentru cuvintele analizabile și semianalizabile (compuse sau derivate cu prefixe și cu unele sufixe): prima este indicată despărțirea bazată pe pronunțare, iar pe locul al doilea despărțirea anumitor secvențe după elementele lor constitutive.

Se pot deci despărți și după structură cuvintele (semi)analizabile, formate în limba română sau împrumutate (în exemple se indică numai limita în discuție, nu și limitele posibile între celelalte silabe):

  • compuse[16]: arterios-cleroză/arterio-scleroză, al-tundeva/alt-undeva, des-pre/de-spre, drep-tunghi/drept-unghi, por-tavion/port-avion, Pronos-port/Prono-sport, Romar-ta/Rom-arta;
  • formațiile cu -onim: o-monim/om-onim, paro-nim/par-onim, sino-nim/sin-onim;
Compusele care păstrează grafii străine sunt supuse numai despărțirii după structura din limba de origine: back-hand.
  • derivate cu prefixe: anor-ganic/an-organic, de-zechilibru/dez-echilibru, ine-gal/in-egal, nes-prijinit/ne-sprijinit, nes-tabil/ne-stabil, nes-trămutat/ne-strămutat, pros-cenium/pro-scenium, su-blinia/sub-linia;
  • derivate cu sufixe: savan-tlâc/savant-lâc.
Cel care scrie are deci libertatea, atunci când nu recunoaște sau nu este sigur de structura morfologică a unui cuvânt mai greu analizabil, să îl despartă pe baza pronunțării (o-monim, nu numai om-onim), ori, dacă o asemenea diviziune i se pare șocantă la cuvintele mai ușor analizabile, să despartă cuvântul în cauză pe baza structurii lui morfologice (post-universitar, nu neapărat pos-tuniversitar).
Normele actuale nu mai admit însă nici despărțirile după structură care ar contraveni pronunțării, ca în apendic|ectomie [apendičectomie], laring|ectomie [larinğectomie].
Pentru cuvintele a căror structură nu mai este clară, deoarece elementele componente sunt neînțelese sau neproductive în limba română, normele actuale recomandă exclusiv despărțirea după pronunțare (a-borigen, a-broga, a-brupt, a-diacent, ab-stract, a-dopta, ban-crută, o-biect, pros-pect, su-biect). 
Nu pun probleme acele compuse (ca bine-facere, clar-văzător, pur-sânge) sau derivate (precum contra-făcut, des-calificat, a re-începe) la care cele două tipuri de despărțire coincid.
Se indică o singură despărțire, și anume după structură, și la cuvintele compuse (ca alt-fel, ast-fel, feld-mareșal, port-moneu) și derivate cu prefixe (ca post-față, trans-bordare) sau cu sufixe (ca pust-nic, stâlp-nic) cuprinzând anumite succesiuni de consoane care nu admit alte despărțiri.

La cuvintele scrise (obligatoriu sau facultativ) cu cratimă sau cu linie de pauză se admite - atunci când spațiul nu permite evitarea ei - și despărțirea la locul cratimei/liniei de pauză. Este vorba de:

  • cuvinte compuse sau derivate și locuțiuni: aducere-|aminte;
  • împrumuturi neadaptate la care articolul și desinențele se leagă prin cratimă: flash-|ul;
  • grupuri ortografice scrise cu cratimă: ducându-|se, chiar când rezultă secvențe care nu sunt silabe: dintr-|un (cazuri în care se recomandă însă evitarea despărțirii);
  • cuvinte compuse complexe: americano-|sud-coreean sau americano-sud-|coreean.

Câteva norme morfologice

Adjective

La unele adjective neologice, norma actuală, reflectând uzul persoanelor cultivate, admite la feminin forme cu și fără alternanța o (accentuat) - oa, în ordinea de preferință analoagă/analogă, omoloagă/omolo(în timp ce la altele nu admite forme cu oa: barocă, echivo); adjectivul/substantivul vagabond are femininul vagaboandă, nu vagabondă.

Unele adjective vechi și mai ales neologice se folosesc numai pentru substantive de un singur gen; în cazul celor referitoare la substantive neutre, aceasta nu înseamnă că și adjectivele în cauză ar fi „neutre”, cum se indica în DOOM1, chiar dacă au la singular formă de masculin, iar la plural (dacă au plural), formă de feminin: (metal) alcalino-pământos, (barometru) aneroid, (foc) bengal, (substantiv) epicen[17].


Locuțiuni adverbiale

Deoarece locuțiunile adverbiale nu cunosc categoria numărului, locuțiunea adverbială altă dată nu are plural, alte dăți fiind o locuțiune distinctă.


Articolul[18]

Articolul hotărât enclitic (singular și plural) se leagă cu cratimă numai în împrumuturile neadaptate:

- a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: bleu-ul [blöul];

- care au finale grafice neobișnuite la cuvintele vechi din limba română: dandy-ul (nu dandiul), dandy-i[19]; gay-ul, gay-i; hippy-ul, hippy-i; party-ul; playboy-ul, playboy-i; story-ul, story-uri.

Se recomandă atașarea fără cratimă a articolului la împrumuturile - chiar nedaptate sub alte aspecte - care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: gadgetul [gheğetul], itemul [itemul], weekendul [uĭkendul], inclusiv în cazul unor anglicisme ceva mai vechi, scrise și conform DOOM1 fără cratimă: westernuri ș.a.

La unele substantive provenite din abrevieri există în prezent tendința de a le folosi nearticulat: O.N.U./ONU a decis ... (nu: O.N.U.-ul ...).

Numeralul

Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului și forma întâia: clasa întâi/întâia. 
În construcția cu prepoziția de (care și-a pierdut sensul partitiv „dintre”, dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv, norma actuală admite, pe lângă plural, și singularul: un prieten de-ai mei/de-al meu, o prietenă de-ale mele/de-a mea.

Substantivul

Substantivele la care există ezitare în ce privește apartenența la genul feminin sau neutru, respectiv masculin sau neutru (cu implicații asupra formei lor de plural) se află în una din următoarele situații:

1. cuvinte de genuri diferite (dintre care unele învechite, regionale sau populare) specializate pentru sensuri sau domenii diferite: a1 (literă) s. m./s. n., pl. a/a-uri; a2 (sunet) s. m., pl. a; basc3 „adaos la bluză sau jachetă”, bască2 „lâna tunsă de pe o oaie, bluză, vestă”, bască3 „limbă”; colind1 „colindat”, colind2/colindă (cântec); zăloagă „semn de carte, capitol”, zălog1 „arbust”, zălog2 „garanție”;
2. ambele admise ca variante literare libere: basc2/bască1 (beretă), colind2/colindă (cântec);
3. de un singur gen, norma actuală optând pentru astru masculin, foarfecă feminin. Cf. și clește masculin, cu pluralul clești. La substantivele mass-media și media „presa scrisă și audiovizuală” s-a admis folosirea ca feminin singular: (mass-)media actuală, cu genitiv-dativul articulat (mass-)mediei: prin intermediul (mass-)mediei.
1. Aceste substantive sunt împrumutate de română din engleză (unde media provine, la rândul ei, din latină);
2. Folosirea lor ca feminine singular este în acord cu forma lor.
3. Ea este în conformitate cu trecerea, în limba română, la feminin singular a unor plurale neutre latinești la origine, cf. lat. supercilia > rom. sprânceană.

Norma actuală admite noile singulare pe care unele substantive feminine cu rădăcina terminată în -l și pluralul în -e și le-au creat după modelul sofa, sofale, cafea, cafele: bretea pentru sensurile „bentiță de susținere la îmbrăcăminte; ramificație rutieră”, sanda (nu bretelă, sandală).

Tendința distingerii între forma de singular și cea de plural se concretizează în acceptarea de către norma academică a singularului cârnat (și nu cârnaț), refăcut din forma moștenită tocmai pentru marcarea mai clară a opoziției de număr și prin alternanța t/ț.

Unele substantive feminine omonime la nominativ-acuzativ singular au genitiv-dativul singular diferit: maică1 „călugăriță”, g.-d. art. maicii; maică2 „mamă”, g.-d. art. maicei/maicii/maichii.

Unele substantive feminine terminate în -a sau -ia în limba de origine și-au creat (și) o nouă formă nearticulată: cariocă, leva/levă, nutrie.

La unele nume proprii, normele actuale admit variante de flexiune: Ilenei/Ileanei.

Poate exista ezitare în ce privește forma de plural (în cadrul aceluiași gen) la unele substantive feminine cu pluralul (și genitiv-dativul singular nearticulat) în -e sau -i și neutre cu pluralul în -uri sau -e; la aceste substantive, opțiunea normei actuale este una din următoarele:

  • ambele forme sunt admise ca variante literare libere, cu preferință pentru una dintre ele (indicată prima în Dicționar): căpșuni/căpșune, cicatrice/cicatrici, cireșe/cireși, coarde/corzi, coperte/coperți, găluște/găluști (ca și râpe/râpi), respectiv niveluri/nivele „înălțime, stadiu, treaptă” (ca și chipie/chipiuri, tuneluri/tunele);
Acceptarea și a pluralului în -i, alături de cel în -e, la două substantive de genul feminin nume de fructe: căpșuni și cireși, s-a bazat pe faptul că:
1. se înregistrează progresul, în uzul literar, al pluralelor în cauză;
2. nu există decât plurale în -i, atât pentru numele de pomi sau de tufe, cât și pentru numele fructelor acestora, în cazul mai multor astfel de substantive: fragi, gutui, lămâi, nuci, piersici, rodii;
3. formele de plural din sistemul multor substantive feminine au evoluat, în istoria limbii române, de la desinența -e la -i, plurale ca boale, roate, strade, școale ș.a. supraviețuind, eventual, numai în expresii (a băga în boale, a merge ca pe roate), dar fiind înlocuite în uzul general prin boli, roți, străzi, școli;
4. încă din Îndreptar[20], căpșună avea pluralul căpșuni.
  • se admite o singură formă la unele substantive feminine (monede, dar gagici, poieni, remarci, țărănci, țigănci) și neutre precum seminare (seminarii nemaiavând sprijin într-un singular în -iu).
La împrumuturile recente, în curs de adaptare, norma actuală a adoptat soluții diferite, și anume:
  • folosirea unor substantive cu aceeași formă la singular și la plural: dandy, gay, hippy, peso, playboy;
  • încadrarea în modelul substantivelor românești, prin formarea pluralului:
  • la cele masculine - cu desinența -i, cu altenanțele fonetice corespunzătoare: adidași, bodyguarzi/bodigarzi, brokeri, dealeri, rackeți (ca în DOOM1 boși);
  • la cele neutre, în general cu desinența -uri, legată direct (fără cratimă) la cuvintele – chiar nedaptate sub alte aspecte – care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: gadgeturi [gheğeturi],itemuri [itemuri], trenduri [trenduri], weekenduri [uĭkenduri]);
  • prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare (bleu-uri [blöuri], show-uriouri]) sau care au finale grafice neobișnuite la cuvintele vechi din limba română: party-uri,story-uri.

Verbul

Formele fără -ră- la indicativ mai-mult-ca-perfect plural sunt învechite.

Tratarea în DOOM2 a verbelor de conjugarea I cu sau fără -ez și de conjugarea a IV-a cu sau fără -esc continuă în mare parte DOOM1.

În principiu nu am intervenit în această chestiune foarte delicată decât atunci când am dispus de informații privind uzul formelor. În cazurile în care acestea indicau un echilibru relativ între forme, au fost recomandate ambele variante, iar când discrepanța era flagrantă, am optat pentru varianta dominantă.

Situația verbelor de conjugarea I la care am intervenit asupra normării din DOOM1 este următoarea:

  • a se prosterna (fost fără și cu -ez, în această ordine; BC[21] prosternă / prosternează 27 / 114) a devenit numai cu, ca și a decerna;
  • au devenit numai fără -ez a ignora (BC ignorează / ignoră 2 / 147), a îndruma (foste cu și fără -ez, în acestă ordine; BC îndrumează / îndrumă 6 / 141), a înfoia (fost fără și cu -ez, în această ordine; BC înfoaie / înfoiază 139 / 11);
  • au devenit fără și cu -ez, în această ordine, a înjgheba (BC înjghebează / înjgheabă 62 / 82) ș.a.

Verbele de conjugarea a IV-a la care am intervenit asupra normării din DOOM1 se află în una din următoarele situații:

  • au devenit numai fără -esc a bombăni (fost numai cu -esc; BC bombăne /bombănește 119 / 17), a dăinui (fost cu și fără -esc, în această ordine; BC dăinuiește /dăinuie 14 / 119), a țârâi (BC țârâie / țârâiește 147 / 3); la fel a absolvi, inclusiv pentru sensul „a termina un an/o formă de învățământ”;
  • au devenit cu și fără -esc, în această ordine: a biciui (BC biciuie / biciuiește 57 / 65), a birui (fost numai fără -esc; BC biruie / biruiește 50 / 78) ș.a.;

În cazul fluctuației dintre formele sufixate și cele nesufixate nu se poate impune, din păcate, cu forța, o coerență, neconfirmată de uz, numai de dragul coerenței. La asemenea verbe (unele provenite din onomatopee), lucrurile nu pot fi încă tranșate definitiv și într-un mod care să satisfacă sentimentul tuturor vorbitorilor.

Nu există mijloace de memorare a formelor recomandate sau criterii pentru deducerea lor logică, fiind necesară consultarea DOOM2. Nu înseamnă că și alte variante decât cele înregistrate în DOOM2 nu ar fi posibile și, cum și între diversele dicționare există deosebiri, folosirea, în cazurile de dubiu, a altei variante decât cea indicată în DOOM2 nu ar trebui penalizată, făcând parte mai curând dintre variațiile de uz decât dintre abaterile de la o normă categorică.


ALTE INTERVENȚII ÎN DICȚIONARUL PROPRIU-ZIS

Indicații de uz

Inventarul DOOM2 conține peste 62.000 de cuvinte. S-au păstrat cea mai mare parte a intrărilor din DOOM1, adăugându-se indicații de uz la cuvintele care nu aparțin limbii literare actuale: a aburca (pop.), babaros (arg.), baboșă (reg.), colonelă (înv., rar), gagică (fam.), iactanță (livr.), odicolon (înv., pop.) etc.

Faptul că un cuvânt precum gagică (care s-a extins în limbajul familiar) figurează în DOOM (încă din prima ediție) nu înseamnă că el ar fi fost „adoptat ca normă academică” și că ar fi devenit „oficial”. În cazul unui asemenea cuvânt, normarea privește numai scrierea și flexiunea, nu uzul; pentru situațiile în care este folosit în registrul căruia îi aparține sau într-o operă literară, DOOM2 arată că pluralul lui nu (mai) este gagice, ci gagici, iar genitiv-dativul singular articulat trebuie scris și pronunțat gagicii.


Modificări

Prin intervenții mai mult sau mai puțin punctuale operate în corpul dicționarului s-au modificat o serie de recomandări ale DOOM1:

  • scrierea și/sau pronunțarea unor împrumuturi: dumping, antidumping [(anti)damping], nu [(anti)dumping]; knockdown [knocdaǔn/nocdaǔn] și knockout [knocaǔt/nocaǔt], nu cnocdaun, cnocaut; categoria formațiilor cu -men împrumutate din engleză sau din franceză (care nu mai sunt scrise cu -man): congresmen, pl. congresmeni; recordmen, pl. recordmeni; tenismen, pl. tenismeni (cf. și femininele recordmenă, tenismenă, formate în românește) etc.;
  • unele forme flexionare:
    • a continua are, conform normei actuale, la indicativ și conjunctiv prezent, persoana I singular, forma (să) continui (nu (să) continuu), ca și la persoana a II-a singular, după modelul unor verbe în -ia (ca a apropia);
    • a mirosi are la indicativ prezent, persoana a III-a plural, forma (ei) miros (nu (ei) miroase);
  • s-au admis, atât la cuvinte vechi, cât și la cuvinte mai noi, unele forme ca variante literare libere: astăreală / astereală, becisnic / bicisnic, cearșaf / cearceaf, chimiluminiscență / chimioluminescență, corijent / corigent, delco / delcou, diseară / deseară, fierăstrău / ferăstrău, filosof /filozof, luminiscent / luminescent, muschetar / mușchetar, pieptăn / pieptene, polologhie / poliloghie, tumoare / tumoră;
  • s-au eliminat unele forme sau variante, recomandând (numai) acciză, astm, azi-noapte, carafă, chermeză, chimioterapie, container, crenvurst, a dăula, de-a-ndăratelea, a dispera, fiică, a fonda, israelian, lebărvurst, luminator, machieur, machieuză, maseur, maseuză - ca și cozeur, dizeur, dizeuză -, marfar, magazioner, mesadă, pricomigdală, zilier, nu (și) acciz, astmă, as-noapte, garafă, chermesă, chemoterapie, conteiner, de-a-ndăratele, a dehula, a despera, crenvurșt, fii[fĭică], a funda, izraelian, lebervurșt, luminător, machior, machieză, masor, mărfar, magaziner, misadă, picromigdală, ziler etc.;
  • s-a admis existența la unele nume compuse de plante și de animale, de dansuri populare, de jocuri ș.a. a formei nearticulate și a flexiunii: abrudeanca (dans), neart. abrudeancă, g.-d. art. abrudencii;
  • s-au considerat (formal articulate și) de genul masculin (nu neutru, cum este cuvântul de bază), numele de plante sau de animale compuse de tipul acul-doamnei (plantă) s. m. art., degețel-roșu;
  • „epitetele” referitoare la persoane au fost considerate de ambele genuri, nu numai masculine: bâlbâilă s. m. și f.;
  • s-a admis, printre altele, existența unor forme de singular la nume de popoare vechi (alobrog), de specii animale și vegetale (acantocefal) ș.a.;
  • s-a considerat că substantivele provenite din verbe la supin nu au în general plural și s-au tratat separat locuțiunile formate de la ele: ales s. n.; alese (pe ~) loc. adv.;
  • s-au respectat, pentru numele și simbolurile unităților de măsură, prevederile sistemelor internaționale obligatorii/normelor interne stabilite de profesioniști: watt-oră cu pl. wați-oră, nu wattoră, pl. wattore;
  • s-a schimbat încadrarea lexico-gramaticală a unor cuvinte:
    • sunt considerate locuțiuni pronominale de politețe[22] (și nu secvențe formate din substantiv + adjectiv pronominal posesiv sau pronume personal în genitiv) tipurile Domnia Ta, Excelența Voastră, Înălțimea Voastră etc., deși formațiile sunt analizabile, deoarece acordul predicatului cu aceste secvența folosite ca subiect nu se face cu persoana a III-a, ca în cazul substantivelor, ci cu persoana la care se referă, de ex. cu persoana a II-a: Excelența Voastră veți fi primit de președintele țării.
    • bun-platnic, rău-platnic, ca și viță-de-vie ș.a. (considerate, probabil, de autorii DOOM1 îmbinări libere și de aceea neinclus în dicționar), sunt socotite compuse;
    • uite este considerat interjecție, și nu formă verbală[23] ș.a.

Adăugiri

S-au adăugat cca 2.500 de cuvinte:

  • împrumuturi din latină și din diverse limbi moderne, (re)intrate în uz, majoritatea din engleză, dar și din franceză, spaniolă etc., marcate ca angl(icisme), fr(anțuzisme), hisp(anisme) etc.: acquis, advertising, airbag, broker, cool, curriculum, dealer, gay, hacker, item, jacuzzi, macho, trend etc.;

Includerea în DOOM2 a unor împrumuturi recente neadaptate, mai ales anglo-americane, nu trebuie interpretată ca o recomandare a tuturor acestora. Ea se bazează pe ideea că, dacă folosirea lor nu poate fi împiedicată, iar unele dintre ele țin de o modă ce poate fi trecătoare, ignorării problemei - care lasă loc greșelilor - îi sunt preferabile înregistrarea formelor corecte din limba de origine și sugerarea căilor pentru posibila lor adaptare la limba română. Viitorul va decide care dintre aceste cuvinte vor rămâne, asemenea atâtor împrumuturi mai vechi, și sub ce formă anume, și care vor dispărea.

  • cuvinte existente în limba română, dar care, din diverse motive, lipseau din DOOM1 (unele intrate în limbă sau devenite uzuale după elaborarea acestuia):
  • a accesa, acvplanare, aeroambulanță, aeroportuar, alb-negru, alb-argintiu, anglo-normand, aurolac, a se autoacuza, autocopiativ, blocstart, cronofag, dublu-casetofon, electrocasnic, a exînscrie, extra adj. invar., gastroenterolog, giardia, heliomarin, metaloplastie, neocomunism, neoliberal, policalificare, politolog, preaderare, primoinfecție, proamerican, sociocultural, super adj. invar., teleconferință, a tracta, ultra adj. invar. etc.;
  • compuse absente din DOOM1: à la, alaltăieri-dimineață, mâine-dimineață; azi-mâine ș.a.;
  • derivate de la nume de locuri românești (albaiulian, negruvodean), de la nume de state (srilankez) și alte derivate care pun probleme (shakespearian/shakespeare-ian) ș.a.;
  • dublete ale unor cuvinte existente în DOOM1: compleu, emisie, frecție, mental, ocluzie, papua, repertoar ș.a. - alături de complet, emisiune, fricțiune, mintal, ocluziune, papuaș, repertoriu;
  • cuvinte provenite din abrevieri: ADN ș.a.;
  • nume proprii cu care trebuiau puse în legătură substantive comune înregistrate în dicționar: Acropole față de acropolă ș.a.;
  • nume proprii care fuseseră normate în anexele la DOOM1 sub o formă susceptibilă de amendări: Artemis, pentru care am recomandat g.-d. lui Artemis, nu Artemidei ș.a.;
  • grupuri de cuvinte omofone cu cuvinte compuse: de sigur, nici un(ul) etc.



  1. Cuvintele la care s-au făcut modificări de normă față de ediția I sunt precedate în DOOM2 de semnul exclamării (!), iar cuvintele nou introduse – de steluță (*).
  2. Academia Republicii Socialiste România, Institutul de Lingvistică al Universității București, Dicționarul ortografic, ortoepic și morfologic al limbii române, Editura Academiei, București, 1982, redactor responsabil: Mioara Avram, redactor responsabil adjunct: Laura Vasiliu.
  3. Considerăm neavenită continuarea războiului celor două litere, „â din a” și „î din i”: indiferent de motivații, schimbarea, din nou, a acestei convenții grafice ar fi o dovadă de ridicolă imaturitate pentru o cultură care pretinde a fi luată în serios.
  4. Denumirea ha este rar folosită.
  5. Pronunțarea chĭu, indicată în DOOM1, este nerecomandabilă.
  6. ș și ț au sub s și t o virguliță, și nu o sedilă (care se utilizează sub c în alte limbi: ç). În unele programe de calculator, ș, spre deosebire de ț, apare în mod greșit cu sedilă.
  7. Citit și [zed].
  8. Deoarece diftongul [ŭi] nu există în limba română.
  9. Vocala care poartă accentul principal este subliniată cu o linie.
  10. În COR. Clasificarea ocupațiilor din România, Meteor Press, București, 2003, și în actele normative (Ordonanța de urgență nr. 191 din 12 decembrie 2002, în Monitorul Oficial al României, XIV, nr. 951, Partea I, 24 decembrie 2002), numele de funcții compuse cu șef sunt scrise în cuvinte separate; cf. și negociator șef etc.
  11. Deoarece nu pun alte probleme de scriere decât cele generale, precum și ale componentelor lor, multe locuțiuni – interpretate uneori și drept grupuri de cuvinte – nu au fost incluse în DOOM1, în DOOM2 adăugâdu-se un număr restrâns.
  12. Aceeași observație ca și la locuțiuni.
  13. Când utilizarea cratimei ar putea produce confuzii se folosește aici pentru a indica locul despărțirii bara verticală.
  14. Chiar dacă include o vocală propriu-zisă, cum prevedea regula din DOOM1, care era mai puțin restrictivă.
  15. Cf. și Dicționarul general de științe ale limbii, Editura Științifică, București, 1997, s.v. silabație: „Regulile morfologice nu [subl. ns. I. V.-R.] sunt obligatorii”.
  16. Din cuvinte întregi, elemente de compunere sau fragmente de cuvinte dintre care cel puțin unul există independent și cu un sens care corespunde celui din compus.
  17. În noua Gramatică a Academiei (GALR = Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan – Al. Rosetti”, Gramatica limbii române. I. Cuvântul, Editura Academiei, București, 2005), p. 148 se vorbește în asemenea cazuri de adjective defective „numai cu forme de neutru”.
  18. În DOOM2 s-a păstrat categoria articolului, deși în noua Gramatică a Academiei acesta nu mai este recunoscut ca parte de vorbire.
  19. Dar derivatul dandism, nu dandysm.
  20. Academia Română, Institutul de Lingvistică „Iorgu Iordan”, Îndreptarul ortografic, ortoepic și de punctuație, ediția a V-a, Univers Enciclopedic, București, 1995.
  21. Blanca Croitor, „Variantele verbale literare libere: tendințe în limba română actuală”, în Aspecte ale dinamicii limbii române actuale, Editura Universității din București, 2002, p. 57-76.
  22. În GALR, p. 213, sunt numite îmbinări locuționale, dar și locuțiuni.
  23. Cf. și GALR, p. 679-680.

Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dezbateri

Diverse

DOOM2

DOOM3

Ionel Funeriu

Istoria regulilor ortografice

Încercări de îndreptare

Îndreptarul ortografic, ediția a V-a : Punctuația

Mioara Avram

Misterele cuvintelor

Monitorizarea presei

Punctuație

Rodica Zafiu

Rodica Zafiu : Păcatele limbii

Sextil Pușcariu : Limba română (1940) - vol. 1

Vasile Alecsandri