Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

În anul 274, împăratul Aurelian a retras armata și administrația romană din Dacia. Populația sedentară a pierdut astfel, pentru multă vreme, contactul cu Roma și cu vestul european în general. Izolarea geografică, economică și comercială - ca să nu mai vorbim de cea culturală - a antrenat ruperea relațiilor cu limbile neolatine în formare precum franceza, italiana ș.c.l. Timp de aproape 16 veacuri, cuvintele nou intrate în limba noastră soseau din limbile popoarelor vecine: de la slavi, greci, maghiari, turci. Prin adoptarea ritului ortodox - confesiune a cărei limbă de cult nu era latina, ca la catolici, ci slavona -, ne-am îndepărtat și mai mult de lumea neoromanică. Ca să descopere singur că „de la Râm ne tragem”, un cronicar precum Grigore Ureche a trebuit să studieze în Polonia, o țară slavă, dar catolică, unde învățământul și cultul creștin se oficiau în latină. Și nici nu îi va fi fost prea greu să observe, învățând latinește, că râmlenii (adică romanii) ziceau: panem, gallina, carnem, mulier, iar moldovenii lui de acasă: pâine, găină, carne, muiere...

Începând de prin secolul al XVIII-lea, tot mai mulți tineri români merg la studii în vestul Europei. Întorși în țară, aduc cu ei o sumedenie de neologisme, cele mai multe din franceză, întrucât pe vremea aceea franceza era limba dominantă pe continent. Româna își redescoperă astfel, treptat, vocația neolatină și începe să împingă la marginea vocabularului său cuvintele neromanice cu iz oriental. De-a lungul vremii, concurența sinonimică a dat câștig de cauză, mai mereu, lexicului romanic. Să se compare: belea, dugheană, han, hatâr, din turcește, cu: ghinion, magazin, hotel, favoare (fr. guignon, magasin, hôtel, faveur) sau a firitisi, din grecește, cu a felicita (fr. féliciter) ori polcovnic, din rusește, cu colonel (fr. colonel) și atâtea altele. Mai mult, neologismele de origine franceză au fost înnobilate de vorbitori cu valori meliorative în mare parte datorită prestigiului cultural al acestei limbi, pe când cuvintele de proveniență turcă sau neogreacă au acumulat note peiorative, ca reflex al repugnanței față de împilarea turco-fanariotă. Mai totdeauna, relațiile cu francezii s-au dezvoltat în spirit elevat și amiabil, de natură preponderent culturală. Atitudinea vorbitorilor a fost, în consecință, prietenoasă față de neologismul francez care a dobândit astfel o aură de noblețe și rafinament. Nu-i de mirare atunci că, odată adoptat, acesta câștigă lupta pentru supraviețuire cu adversarul nelatin, iar româna - redescoperindu-și treptat consangvinitatea - se apropie din ce în ce mai mult de lumea romanică.

Influența franceza asupra lexicului neologic românesc a scăzut simțitor azi, când hegemonia mondială a englezei este atât de evidentă^[1]. Cu toate acestea, procesul de reromanizare e viu și de durată, aparent paradoxal, dacă ne gândim că engleza este un idiom din familia limbilor germanice, nu romanice. Și totuși, filonul latin este atât de viguros, încât el se perpetuează chiar prin anglicismele recente. Neologismele: computer, manager și mass-media - a căror „biografie” o puteți consulta în paginile următoare - vor deveni argumente în sprijinul continuității. Veți vedea cât de actuale sunt versurile lui Alexandru Philippide adresate poetului latin Ausonius (310-395), trăitor în castrul roman Burdigala (azi orașul Bordeaux):

Sunt șaisprezece veacuri de la tine,

Mai ard și-acum făcliile latine.