miercuri, marfă, mersi, iarmaroc…

Biografii lexicale
Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

În structura fonetică a cuvântului miercuri, îl recunoaștem ușor pe Mercur, mesagerul cel iute de picior al zeilor și protectorul comerțului. (Hermes, la greci.) Cu excepția portughezei, unde miercuri e quarta feira, Mercur este prezent în restul arealului romanic ca bază de plecare pentru numele celei de-a treia zile a săptămânii: fr. mercredi, it. mercoledì, sp. miércoles.

Numele zeului pornește de la obiectul comerțului, marfa, care în latină era merx, mercis, iar la acuzativ mercem. Cum răsplata militarilor se făcea în natură, pluralul merces a ajuns să însemne "câștig periodic", "salariu". (În paranteză fie pus, salariu provine din lat. salem = sare, care, simbolic, reprezenta solda lunară a... soldaților.) Militarul "salarizat" de imperiu era în lat. mercenarius, devenit în fr. mercenaire apoi în rom. mercenar.

Con- (cu variantele co- și com-) este un prefix care desemnează colectivitatea. Neologismul comerț e din lat. con-mercium, ajuns la noi din fr. commerce. Rădăcina merc- mai poate fi recunoscută în mercurial = listă de prețuri afișată în piețe, în merceologie = disciplină care studiază proprietățile fizice și chimice ale mărfurilor, pentru a stabili calitățile și condițiile de păstrare a acestora și în merceolog. În Italia, mercato a primit și un sens special = piața unde se tranzacționează transferul sportivilor, fotbaliști în special, deveniți... mercenari, adică, etimologic vorbind, marfă. La noi, termenul a pătruns din italiană și e folosit cu precădere de presa sportivă.

Un caz special este neologismul mersi, provenit din fr. merci, care tinde să-l înlocuiască pe neaoșul mulțam, provenit din mulți + ani și devenit mulțumesc în limba literară. Aici părerile sunt împărțite. Unii presupun că, după ce își vindeau marfa, precupețele invocau, drept mulțumire, numele lui Mercur, în varianta fonetică din franceza veche. Asocierea e seducătoare, dar fantezistă, cred, din simplul motiv că, odată creștinați, vechii francezi au uitat de Mercur. Mult mai realistă este ipoteza că merci îl urmează pe mercedem, acuzativul lui merces (salariu, leafă), cuvânt care în latina târzie a dobândit sensul de favoare adusă cuiva, scutindu-l de pedeapsă. și, când ești scutit de pedeapsă meritată - favorizat adică -, nu-ți mai rămâne decât să zici... mersi (merci).

Cum, încă din vechime, mărfurile circulau prin toată Europa, lat. mercatus (piață, comerț) a ajuns și în limbile nelatine: germ. Markt și engl. market, acesta din urmă devenind termen paneuropean (marketing).

Cu totul surprinzătoare este originea cuvântului iarmaroc, prezent în Amintirile lui Creangă (ne amintim cu toții de episodul pupezei din tei). Comercianții ucrainieni cumpărau mărfuri de la Jahrmarkt-ul (Jahr "an" + Markt "piață") din Lipsca (Leipzig) și apoi, în drum spre casă, se opreau prin Moldova, unde vindeau cu profit o parte din ele localnicilor, asigurându-i, în pronunție proprie, că e marfă bună, nemțească, de la... iarmaroc (jarmarok, în grafie ucraineană).

P.S. Vă mai amintiți de logodnica lui Edmond Dantès din romanul Contele de Monte Cristo? Dacă i-ați uitat numele, râvnita mașină germană purtând același nume (marfă de marfă, cum zic dealerii!) este în măsură să vă împrospăteze memoria. Ghiciți, desigur, că la Mercedes m-am gândit când am adăugat acest post scriptum. Dar ne-am mai fi putut gândi la celebritatea unui rocker, mort la 45 de ani, pe numele său Freddy Mercury, autor și compozitor al hiturilor We Are the Champions, Bohemian Rhapsody, Killer Queen și atâtea altele.

P.P.S. Doamna Rodica Sokola, al cărei ochi expert verifică acuratețea tipografică a manuscriselor predate editurii, mă întreabă dacă numele străzii Mercy din Timișoara are legături etimologice cu Mercur și miercuri. Nu mai am vreme să verific, dar cred că are.


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Ionel Funeriu

Istoria regulilor ortografice

Încercări de îndreptare

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu

Rodica Zafiu : Păcatele limbii

Sextil Pușcariu : Limba română (1940) - vol. 1