XXIX. Numele de luni

Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002

XXIX. Numele de luni

Deși sînt puțin numeroase, numele celor 12 luni ale anului pun relativ multe probleme de ortografie (uneori și de ortoepie), comune tuturor sau specifice cîtorva, chiar numai unuia dintre ele.

1. Toate numele de luni se scriu cu inițială minusculă. Regula este valabilă atît pentru denumirile literare (ianuarie, februarie, martie, aprilie, mai, iunie, iulie, august, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie), cît și pentru variantele (de exemplu: ghenarie, april) sau sinonimele (cireșar, faur și făurar, îndrea) din limba veche și populară; de asemenea, este valabilă pentru denumirile, de interes istoric, ale lunilor din calendarul republican francez (de exemplu: germinal, termidor).

Regula este necesară în opoziție cu deprinderi care țin de:

- vechi reguli ortografice ale limbii noastre (pînă în 1953 ortografia academică recomanda inițiala majusculă);

- modelul unor limbi străine în a căror scriere se folosește inițiala majusculă (de exemplu: engleza).

Scrierea cu inițială minusculă a numelor de luni este corelată cu același fel de scriere aplicat la numele zilelor săptămînii (luni, marți, miercuri, joi, vineri, sîmbătă, duminică) și ale altor diviziuni ale lunii (de exemplu: calende, ide, none în calendarul roman).

Din acest punct de vedere regulile ortografice din 1932 erau inconsecvente, recomandînd inițiala majusculă la numele de luni și minusculă la numele zilelor săptămînii.

De la această regulă fac excepție numele de luni cuprinse în denumirea unor sărbători: 1 Mai (sau Întîi Mai), 23 August, la care se aplică regula scrierii cu inițială majusculă a tuturor cuvintelor componente - cu excepția celor ajutătoare - ale unei astfel de denumiri.

Se scrie 23 August (sărbătoare), dar 23 august 1944 (dată).

Se presupune ca de la sine înțeles faptul că numele de luni pot fi scrise cu inițială majusculă în contexte speciale în care sînt personificate.

Vezi și XXVII B 5.

2. Cu excepția lui mai și august, toate celelalte zece denumiri literare ale lunilor se pronunță și se scriu cu finala ie: ianuarie, februarie, martie, aprilie, iunie, iulie, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie.

Regula este necesară în opoziție cu variantele neliterare în care lui -ie îi corespunde:

a) zero (de exemplu: ianuar, februar, april);

b) -e (de exemplu: marte, septembre).

3. Se pronunță și se scrie b înainte de r în numele lunilor februarie, septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie.

Regula este necesară în opoziție cu variantele învechite care au v în loc de b: fevruarie, septemvrie, octomvrie etc.; ele sînt încă răspîndite mai ales la numele ultimelor patru luni ale anului, dat fiind că ortografia din 1932 recomanda scrierea Februarie, dar finala -vrie la seria începînd cu luna a noua.

4. Se pronunță și se scrie m (nu n) înainte de b în numele ultimelor patru luni ale anului: septembrie, octombrie, noiembrie, decembrie.

Pentru m înainte de b vezi și XV.

5. Numele lunii a unsprezecea se pronunță și se scrie noiembrie.

Regula este necesară în opoziție cu două tipuri de variante neliterare care vizează începutul silabei a doua:

a) varianta grafică noe- (ortografia din 1932 recomanda scrierea Noemvrie); vezi IV 1 a;

b) varianta fonetică și grafică nove- (novembrie sau novembre). Pentru silabele finale vezi 2 și 3.

6. Numele lunii a douăsprezecea se pronunță și se scrie decembrie, cu ce în a doua silabă.

Regula este necesară în opoziție cu variantele învechite în care apare -che- (dechembr(i)e sau dechemvr(i)e).

7. Abrevierile numelor românești ale lunilor anului sînt de obicei fragmente constînd din primele trei sau patru litere ale cuvintelor în cauză: ian. (< ianuarie), febr. (< februarie), mart. (< martie), apr. (< aprilie), iun. (< iunie), iul. (< iulie), aug. (< august), sept. (< septembrie), oct. (< octombrie) și dec. (< decembrie).

Numele lunii mai, fiind scurt, nu se abreviază.

Numele lunii noiembrie se abreviază numai prin litera inițială: n.

Abrevierile concurente noe. și nov. pornesc de la variante neliterare ale numelui acestei luni (vezi 5).

8. Numele lunilor pot fi înlocuite, în scrierea unei date, prin simboluri cifrice de la 1 la 12, după ordinea lor în calendar.

Tradițională este notația cu cifre romane: I = ianuarie, II = februarie, III = martie, IV = aprilie, V = mai, VI = iunie, VII = iulie, VIII = august, IX = septembrie, X = octombrie, XI = noiembrie, XII = decembrie.

Se admite însă și notația cu cifrele arabe corespunzătoare (1 = ianuarie, 2 = februarie etc.), care se răspîndește din ce în ce mai mult. În această notație este indispensabilă folosirea unui semn grafic între cifra care simbolizează luna și cifrele alăturate, care indică ziua și anul; de obicei cele trei rînduri de cifre se separă prin punct sau prin cratimă: 27.4.1986 sau 27-4-1986, dar e posibilă și folosirea barei oblice (27/4/1986). La notația lunilor cu cifre romane folosirea semnelor demarcatoare față de cifrele arabe alăturate este facultativă (permisă, dar nu recomandabilă): 27 IV 1986, dar și 27.IV.1986, 27-IV-1986, 27/IV/1986.

În limbajul administrativ cifrele arabe care simbolizează primele nouă luni (ca și cele care indică primele nouă zile din lună) sînt precedate de 0: 01 = ianuarie, 02 = februarie etc. Data notată anterior apare în acest caz în forma 27.04.1986.


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Încercări de îndreptare

Istoria regulilor ortografice

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu