XXVII. Majusculă sau minusculă?

Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002

XXVII. Majusculă sau minusculă?

Problema alegerii între scrierea cu majuscule (litere mari) și cea cu minuscule (litere mici) se pune, pe de o parte, în anumite situații sintactice, legate de delimitarea enunțurilor și de punctuație, iar, pe de altă parte, la anumite categorii de cuvinte: substantive proprii sau comune, formule sau pronume de politețe, abrevieri și simboluri. Cu excepția abrevierilor și a simbolurilor, la care majuscula poate apărea și în interior, în celelalte situații alegerea vizează numai litera inițială.

Pentru scrierea cu majuscule sau cu minuscule în abrevieri și simboluri vezi XXVIII B 3 e.

Alegerea se complică în cazul special al substantivelor proprii compuse sau susceptibile de a fi interpretate astfel, întrucît la acestea ea vizează nu numai inițiala primului termen, ci și a altora din structura compusului.

Întrebuințarea inițialelor majuscule și a celor minuscule are caracter obligatoriu în cele mai multe situații, dar există și unele întrebuințări facultative.

Scrierea integrală cu majuscule a unui text (titluri, firme, inscripții, lozinci, anunțuri etc.), ca și cea integrală cu minuscule (în telegrame) ascund corectitudinea lui grafică din punctul de vedere al diferențierii unor inițiale.

A. Scrierea cu inițială majusculă sau minusculă în situații sintactice servește la marcarea începutului unui text și la divizarea textului, la delimitarea enunțurilor; ea depinde - în mod firesc - de analiza gramaticală și de prezența unor semne de punctuație anterioare.

1. Se scrie cu inițială majusculă primul cuvînt al oricărui text, oricît de scurt ar fi textul în cauză. De exemplu: Fumatul oprit, Cîine rău. Orar: 10 - 18, Casieria.

Conform acestei reguli de bază, se scrie cu inițială majusculă și:

- primul cuvînt al unei adrese: Familiei dr. I. Popescu, Către Întreprinderea..., inclusiv primul cuvînt al unei formule de adresare în vocativ: Dragă mamă, Iubiți părinți, Stimate coleg etc.;

- primul cuvînt al notelor din subsolul paginii, în texte științifice: Vezi capitolul următor, Art. cit., P. 105 etc.

2. Se scrie cu inițială majusculă primul cuvînt care urmează după punct ca semn de punctuație, chiar dacă acesta izolează arbitrar părți ale unui enunț. De exemplu: A plecat. În goana mare. Pentru că întîrziase.

Cînd este semn ortografic (în abrevieri) punctul nu atrage folosirea inițialei majuscule la cuvîntul următor: La 15 l.c. am primit scrisoarea.

3. Se scrie cu inițială minusculă primul cuvînt care urmează după semnul numit punct și virgulă, prin excelență semn de punctuație interioară: Era obosit pentru că se sculase de dimineață; pentru că muncise toata ziua; pentru că n-avusese nici un ajutor.

4. După alte semne de punctuație este corectă atît scrierea cu inițială majusculă, cît și cea cu inițială minusculă la primul cuvînt următor, ea depinzînd, în general, de faptul dacă semnul respectiv încheie sau nu un enunț; cele două situații se deosebesc, într-o oarecare măsură, și în pronunțare prin existența/inexistența sau durata unei pauze între textul care precedă semnul de punctuație și textul următor.

a. Semnul întrebării și semnul exclamării (care pot apărea și combinate) sînt de obicei semne de punctuație finală, după care cuvîntul următor se scrie cu inițială majusculă; de exemplu: - Unde ai fost pînă acum? Te-am căutat peste tot! Aș fi vrut să vii cu mine la teatru.

Se admite și scrierea cu inițială minusculă după aceste semne, dacă se consideră că e vorba de continuarea aceluiași enunț. De exemplu: Ce e? fată sau băiat? sau Vai! ce frig mi-e!

Se scrie numai cu inițială minusculă primul cuvînt al enunțului care conține un verb de declarație așezat după vorbirea directă încheiată prin semnul întrebării sau prin cel al exclamării: - Unde ai fost? întrebă mama. - Asta ne mai lipsea! zise tata.

b. Situații asemănătoare, dar cu frecvență egală și, de obicei, mai ușor de distins se întîlnesc după punctele de suspensie: inițiala majusculă marchează începutul altui enunț (Deodată mi se pare că aud ceva... Ciulesc urechea și aștept să se repete...), în timp ce inițiala minusculă arată că se continuă enunțul dinainte de pauză (Deodată... ca prin vis... am auzit o șoaptă).

De asemenea, inițiala minusculă se folosește la enunțul cu verb de declarație care este așezat după vorbirea directă terminată în puncte de suspensie: - Nu știu nimic... se apără el.

c. După semnul numit două puncte inițiala majusculă marchează începutul altui enunț, independent de cel precedent:

- vorbirea directă, reprodusă după un enunț introductiv și marcată de semne specifice (linie de dialog sau/și ghilimele): Mama îl întrebă: - Unde ai fost?

- un citat, marcat de ghilimele: Cum spune poetul: „Toate-s vechi și nouă toate”.

Inițiala minusculă se folosește la continuarea aceluiași enunț:

- în enumerări: Au sărit toți locuitorii: bătrîni și tineri, bărbați și femei;

- în explicații: Am înțeles ce vrei: să plec.

d. Virgula este de obicei un semn de punctuație interioară, după care cuvîntul următor se scrie cu inițială minusculă: A ascultat atent, s-a gîndit și a răspuns. E frumos, deștept, ascultător.

În mod excepțional se scrie cu inițială majusculă primul cuvînt al textului propriu-zis al unei scrisori, al unei cereri sau al unui memoriu care urmează după formula de adresare separată printr-o virgulă: Dragă mamă, Am ajuns cu bine la munte.

Chiar atunci cînd virgula are funcția unui semn de punctuație finală, separînd vorbirea directă care ar fi trebuit încheiată prin punct de enunțul cu verb de declarație așezat după ea, primul cuvînt al acestui enunț se scrie cu inițială minusculă: Am fost la școală, zise el.

5. În interiorul unor semne de punctuație perechi - ghilimelele și parantezele - scrierea cu inițială majusculă sau minusculă a textului cuprins depinde de caracterul acestuia, independent (de obicei și predicativ) sau dependent (eventual și nepredicativ). Majuscula marchează începutul unui enunț independent, al cărui sfîrșit e marcat de un semn de punctuație care precedă închiderea ghilimelelor sau a parantezei, iar inițiala minusculă un fragment de enunț dependent de rest. De exemplu: Nu lăsasem noua adresă. (Nu voiam să fiu găsit de nimeni.) față de Nu lăsasem noua adresă (căci nu voiam să fiu găsit de nimeni).

Între liniile de pauză, asimilabile cu parantezele, dar și cu virgulele, nu se folosește decît inițială minusculă la primul cuvînt.

6. În cuprinsul aceluiași enunț, exceptînd cuvintele de sub B și D, precum și unele abrevieri (vezi XXVIII B 3 e), nu se folosesc inițiale majuscule. Grafii ca Trecerea Oprită sau Închis pentru Inventar constituie greșeli elementare.

Singura excepție o reprezintă admiterea scrierii (facultative) cu inițială majusculă a primului cuvînt din fiecare vers al unei poezii, indiferent de statutul său sintactic. De exemplu:

Cînd amintirile-n trecut

Încearcă să mă cheme,

Pe drumul lung și cunoscut

Mai trec din vreme-n vreme.

(Eminescu)

B. La substantive scrierea cu inițială majusculă sau minusculă are rolul de a diferenția substantivele proprii de cele comune. În principiu, regula este simplă: substantivele proprii se scriu cu inițială majusculă, iar cele comune cu inițială minusculă. Numeroasele dificultăți care apar în aplicarea acestei reguli provin, în primul rînd, din dificultatea de a atribui unul dintre cele două statute (la anumite categorii sau numai la anumite cazuri individuale) și, uneori, din dificultatea de a identifica începutul unui nume propriu (înglobînd sau nu un substantiv comun generic).

Regulile particulare ale scrierii cu inițială majusculă sau minusculă se referă la categorii onomasiologice, adică la cuvinte grupate după ceea ce denumesc ele. Unele categorii onomasiologice nu pun probleme de scriere (cu excepția, cel mult, a unor aspecte de structură) pentru că statutul lor este clar și unanim recunoscut: în această situație sînt numele proprii de persoane (prenume, nume de familie, porecle, supranume și pseudonime), inclusiv cele de personaje literare, numele proprii de animale, numele proprii geografice și teritorial-administrative (de continente, țări, localități, ape, munți etc.). Alte categorii onomasiologice pun probleme de scriere și regulile înseși au cunoscut fluctuații în timp, pentru că este controversat statutul lor de substantive proprii (numele de aștri) sau de substantive comune (numele de popoare, numele lunilor și zilelor, numele de obiecte de învățămînt) sau pentru că sînt sau par neunitare (numele de rase, specii, varietăți de animale și plante; numele punctelor cardinale). Dificultățile sporesc cu unele cazuri de conversiune stabilă sau ocazională (treceri de la o categorie onomasiologică la alta sau de la substantivele proprii la cele comune și invers), cu situații care sînt sau par neglijate de norme, nefiind menționate explicit (numele de dansuri populare, cele de vînturi și, mai ales, cu unele aspecte de structură în cazul compuselor reale sau aparente).

În legătură cu scrierea substantivelor proprii compuse sînt necesare următoarele precizări generale:

- Cuvintele ajutătoare (articole, prepoziții, conjuncții) din structura unei denumiri nu se scriu cu inițială majusculă decît dacă ocupă primul loc într-un compus. Se scrie deci corect Ștefan cel Mare (domnitorul), dar Celmare sau Cel Mare (nume de familie: sudat sau nesudat după dorința purtătorilor); Radu de la Afumați, dar Delavrancea; Heliade între Vii, dar Între Gîrle (străzi); La Om (vîrf de munte).

- Regulile care prevăd scrierea cu inițială majusculă a tuturor termenilor constitutivi (cu excepția cuvintelor ajutătoare) se aplică și termenilor din structura unui compus scris cu cratimă; de exemplu: Negru-Vodă, Făt-Frumos, Ursa-Mare, Titu-Gară, Liceul de Matematică-Fizică etc.

- Regulile care prevăd scrierea cu inițială majusculă numai a primului termen nu se aplică numelor proprii incluse în altă denumire, care își păstrează scrierea cu inițială majusculă; de exemplu: Bietul Ioanide.

1. Cu inițială majusculă și cu inițiale majuscule la toți termenii constitutivi în cazul compuselor se scriu:

a. Numele proprii de persoane (prenume, nume de familie, porecle, supranume, pseudonime).

Dificultățile privesc:

- distincția dintre numele sudate și cele nesudate: vezi Celmare și Cel Mare, Hagichirea, Hagiculea și Hagi-Gheorghe;

- înglobarea sau neînglobarea unui termen generic: vezi Moșandrei și moș Andrei; Roșu-Împărat și împaratul Roșu;

- scrierea unor articole și prepoziții din numele străine: vezi J. du Bellay, dar Du Cange, Ludwig van Beethoven, dar Vincent Van Gogh;

- unele conversiuni (vezi 3 i).

La fel ca numele proprii de persoane reale se scriu:

- numele de personaje literare (inclusiv cele din folclor);

Acestea se pot scrie cu inițială minusculă cînd devin substantive comune, reprezentante ale unor tipuri umane: de exemplu, donjuan, harpagon, păcală.

- numele proprii de ființe mitologice aparținînd oricărui cult.

De reținut că:

- se scrie corect cu inițială majusculă nu numai Dumnezeu, ci și Domnul cu acest sens; nu numai (Isus) Cristos, ci și Mîntuitorul; Sfînta Maria și Maica Domnului, Precista; Mahomed și Profetul;

- se scriu corect cu inițială minusculă numele comune de ființe mitologice reprezentate în multe exemplare: iele, înger, nimfă, zînă etc., cu excepția situațiilor în care termenul generic este înglobat într-un nume propriu: Arhanghelul Mihail, Sfîntul Gheorghe, Zîna-Zorilor.

b. Numele proprii de animale.

Atenție însă la conversiune: se scrie Joiana (nume individual), dar o joiană (ca termen generic pentru vaci).

c. Numele - științifice și populare - de aștri și constelații: Carul-Mare, Casiopeea, Ciobanul-cu-Oile, Vărsătorul.

În lucrări științifice de astronomie se scriu cu inițială majusculă și Luna, Pămîntul, Soarele, ca toate denumirile de planete (cf. sinonimul savant Terra pentru Pămîntul); în toate celelalte situații, din texte care nu aparțin limbajului astronomic, ele se scriu cu inițială minusculă, atît atunci cînd exprimă alte sensuri (de exemplu, „lumina lunii, respectiv a soarelui” în cazul lui lună și soare, „sol, țărînă, teren, teritoriu” în cazul lui pămînt), cît și atunci cînd înseamnă tot „planetă, corp ceresc” ca în astronomie.

d. Numele proprii de locuri, geografice (de continente, ape, forme de relief etc.) și teritorial-administrative (state, localități, județe etc.).

Dificultățile privesc înglobarea sau neînglobarea termenului generic (alee, baltă, bulevard, cîmpie, deal, insulă, lac, mare, munte, ocean, piață, stradă, vîrf etc.). Criteriile lingvistice țin, pe de o parte, de structura formativă a denumirii, iar, pe de alta, de semantica termenului generic; la acestea se adaugă, în cazul numelor de state, criteriul extralingvistic al respectării denumirii oficiale. Se consideră că face parte din numele propriu și se scrie deci cu inițială majusculă termenul generic:

- urmat de cuvinte (adjective: Strada Lungă; numerale: Bulevardul 1848; prepoziție + substantiv: Vîrful cu Dor) sau de forme (substantiv în genitiv: Munții Măcinului) care nu s-ar putea folosi independent;

- așezat după un substantiv în nominativ-acuzativ: Fetești-Sat;

- cu un sens care nu (mai) corespunde realității denumite: Rîmnicu-Vîlcea, Tîrgu-Jiu.

În situațiile opuse acestora termenul generic nu este înglobat în denumire și, în consecință, se scrie cu inițială minusculă cînd precedă numele propriu (simplu sau compus). Structura formativă specifică a acestor nume este reprezentată de un substantiv în nominativ-acuzativ: munții Retezat, vîrful Omul.

e. Numele proprii ale oricăror întreprinderi, instituții, asociații, indiferent de natura lor (politică, economică, socială, culturală, sportivă etc.) sau de importanța lor (internațională, națională, locală) și indiferent de lungimea lor.

Prima precizare este necesară pentru că între 1954 și 1982 normele deosebeau scrierea instituțiilor centrale de cele necentrale, orientîndu-se după un criteriu extralingvistic (se scria Ministerul Educației și Învățămîntului, dar Facultatea de filologie). A doua precizare este necesară pentru că unele lucrări normative bazate pe regulile academice din 1932 limitau inițialele majuscule din cuprinsul unor asemenea nume proprii la denumirile scurte (recomandînd să se scrie Teatrul Național, Curtea de Conturi, Casa de Depuneri și Consemnațiuni, dar Asociațiunea pentru literatura și cultura poporului român).

Dificultățile privesc în principiu și aici înglobarea sau neînglobarea termenului generic în situațiile în care se distinge o denumire propriu-zisă; de regulă, cînd apare, termenul generic este înglobat în denumire și scris cu inițială majusculă (Întreprinderea de Panificație Titan, Clubul Sportiv Steaua), deși denumirea propriu-zisă se poate folosi și fără el. Cele două niveluri ale denumirii se pot deosebi prin folosirea ghilimelelor la denumirea propriu-zisă: Colegiul Dobrogean „Spiru Haret”.

f. Numele proprii de ordine, medalii, premii, distincții și titluri onorifice.

Dificultățile privesc uneori tot înglobarea sau neînglobarea termenului generic (medalie, ordin, premiu), iar alteori delimitarea dintre titlurile onorifice (Laureat al Premiului de Stat) și titlurile științifice sau profesionale, în general (doctor în științe, doctor honoris causa, artist emerit, maestru al sportului etc.; vezi 3 f).

g. Numele proprii de sărbători - calendaristice, religioase, populare, naționale, internaționale, actuale, vechi -, indiferent de importanța lor.

h. Numele proprii de evenimente: Reforma (anticatolică), Renașterea, Unirea Principatelor; cu acestea se asimilează congresele (colocviile, conferințele etc.): Al XVIII-lea Congres Internațional de Lingvistică și Filologie Romanică.

2. Cu inițială majusculă la termenul unic și la primul termen, dar cu inițiale minuscule la ceilalți termeni constitutivi se scriu:

a. Titlurile de publicații periodice, de opere literare, științifice și artistice (muzicale, coregrafice, plastice), de documente și legi, de rubrici și capitole, de spectacole, concursuri și acțiuni similare.

Cînd sînt citate într-un text titlurile se marchează fie prin ghilimele, fie prin scrierea cu caractere cursive în texte tipărite, respectiv prin subliniere în textele scrise de mînă sau dactilografiate.

b. Numele proprii ale mărcilor de produse industriale: Cordial (produse cosmetice), Flori de cîmp (săpun), Gloria (aparat de radio).

Cu acestea se pot asimila numele proprii ale unor vehicule (trenuri, nave): Independența (navă maritimă), Rîndunica (navă fluvială).

c. Numele proprii ale unor rase, specii, varietăți de animale sau de plante: Marele alb (porci), Record (floarea-soarelui).

Dificultățile privesc delimitarea de numele comune ale altor rase, specii, varietăți, care se scriu cu inițială minusculă (vezi 3 h). Ca nume proprii, denumirile scrise cu inițială majusculă nu au forme flexionare; ele se folosesc pe lîngă un termen generic exprimînd noțiunea de varietate sau reprezentînd numele de animal, respectiv de plantă.

d. Formulele de politețe alcătuite dintr-un substantiv și una sau mai multe determinări: Domnia sa (și Domnia ei, lui, ta, voastră), Domniile lor, Excelența sa, Maiestățile lor regale etc.

3. Cu inițială minusculă se scriu:

a. Numele de popoare și de locuitori, indiferent de valoarea lor adjectivală sau substantivală: european, român, ardelean, bucureștean, tulcean, vîrlezean.

Precizarea referitoare la valoarea morfologică este necesară întrucît regulile academice din 1932 recomandau scrierea diferită a acestor cuvinte după cum erau substantive (cu inițială majusculă) sau adjective (cu inițială minusculă). Distincția era, pe de o parte, nejustificată, prin aplicarea exclusiv la această categorie onomasiologică (de ce nu și la alte clase de cuvinte cu aceleași duble valori morfologice, unele derivate tot de la nume proprii: de exemplu, luteran, mahomedan sau averescan, junimist, maiorescian?), și, pe de altă parte, nu totdeauna ușor de făcut (de exemplu, în funcția de nume predicativ: el este ardelean); dificultățile vechii reguli sporeau cu distincția cerută între sensul propriu și sensurile figurate ale substantivelor de tipul boem, chinez, țigan și cu neclarități în privința valabilității ei la nume vechi (ca arbănaș și arvanit „albanez”, muscal „rus”) sau populare (mocan, moț, muntean „locuitor de la munte”), precum și la nume marcate afectiv (bașbuzuc, friț, nemțoi, româncuță).

b. Numele punctelor cardinale, indiferent de caracterul lor neologic savant (internațional) sau vechi și popular, deci: est, orient și răsărit; nord și miazănoapte; sud și miazăzi; vest, occident și apus.

Precizarea este necesară în raport cu unele recomandări din lucrări normative bazate pe regulile academice din 1932, care făceau o distincție nejustificată între termenii savanți (cu inițială majusculă) și corespondentele lor românești (cu inițială minusculă).

c. Numele de epoci istorice și geologice: antichitatea (sau epoca antică, lumea antică), evul mediu, feudalismul (sau orînduirea feudală), paleoliticul, paleozoicul etc.; cu acestea se asimilează și numele de epoci și curente culturale: clasicism, romantism.

d. Numele lunilor anului, indiferent de caracterul lor literar sau popular, și numele zilelor săptămînii.

Vezi și XXIX.

e. Numele disciplinelor de învățămînt: chimie, economie politică, geografie, istorie, limba engleză, limba română etc.

f. Numele de titluri științifice și profesionale, de funcții și grade, indiferent de importanța lor: academician, colonel, deputat, director, doctor, împărat, ministru (și prim-ministru), președinte, secretar (și prim-secretar, secretar general), rege, voievod etc.

De reținut că se scrie cu inițială minusculă și domn „domnitor, voievod”.

g. Denumirile serviciilor, secțiilor, sectoarelor din întreprinderi și instituții: direcție, secretariat; catedra (sau laboratorul) de fizică, secția de sculărie etc.

În unele situații apar dificultăți de delimitare față de unitățile independente scrise cu inițială majusculă (vezi 1 e): de exemplu, sînt necesare informații extralingvistice pentru a ști dacă un laborator este o instituție de sine stătătoare sau un serviciu dependent (ca laboratoarele din cadrul unor instituții de învățămînt și de cercetare). Dacă însă un serviciu oarecare este confundat cu o instituție, numele lui urmează să fie scris cu inițiale majuscule la toți termenii; deci: ori secția de sculărie, ori Secția de Sculărie, dar nu Secția de sculărie.

h. Denumirile unor rase, specii, varietăți de animale sau de plante, exprimate prin adjective: domnesc (măr), pietroasă (cireașă) sau prin substantive comune cu sau fără valoare adjectivală: buldog, pechinez (cîini), țigaie, țurcană (oi).

Vezi și 2 c. Delimitarea este, în general, mai clară la adjective, pentru care este specifică scrierea cu inițială minusculă, dar și la acestea se admite inițiala majusculă în contextele pasibile de interpretări diferite (de tipul măr delicios „măr gustos” față de măr Delicios „măr de soiul Delicios”). La substantive delimitarea se face după caracteristica celor comune de a avea forme flexionare și după capacitatea lor de a fi folosite (și) singure, fără un termen generic: de exemplu, buldogi, țurcane.

i. Substantivele comune (unele și cu valoare adjectivală) provenite din substantive proprii:

- nume de personaje literare: vezi 1 a;

- nume de obiecte și de rase, specii și varietăți de animale sau de plante denumite după locul de origine: damasc, olandă (țesături); astrahan, caracul (blănuri și rase de oi); cotnar, murfatlar (vinuri), bistriță (prună), turchestan (pepene);

- nume de obiecte sau unități de măsură și nume de rase, specii și varietăți de animale sau de plante denumite după o persoană (inventator, creator, producător sau comerciant, prim posesor sau prim beneficiar): de exemplu, diesel (motor); amper, joule, volt (unități de măsură); marghiloman, sandviș sau sandvici, savarină (produse culinare); ionatan (măr).

4. Uneori scrierea cu inițială majusculă se poate explica simultan prin mai multe reguli. Astfel, scrierea titlurilor este justificată nu numai ca o categorie de nume proprii (B 2 a), ci și ca o situație sintactică, în speță început de text (A 1); dacă titlul constă dintr-un nume propriu (de persoană, de loc etc.), majuscula este justificată și de regula scrierii acestuia.

Unele cuvinte au același statut lexico-gramatical și același fel de scriere în diverse întrebuințări, prin coincidența unor reguli referitoare la categorii onomasiologice diferite. În această situație sînt, de exemplu, numele proprii de persoane care se folosesc și ca nume de locuri, de instituții, de produse sau de varietăți: N. Bălcescu sau M. Kogălniceanu ca nume de localități, de străzi și de școli, Napoleon ca nume al unor varietăți de fructe (cireșe, mere, pere, struguri); de asemenea, numele proprii de locuri folosite ca nume de persoane, de instituții și de produse sau de varietăți: Dacia ca nume de femeie, de filatură și de editură sau ca marcă de automobil.

5. Unele categorii onomasiologice în întregime sau numai unele cuvinte în parte se pot scrie în mod diferit, în privința inițialei majuscule sau minuscule, în situații diferite, cînd se găsesc sub incidența altei reguli.

Numele punctelor cardinale, scrise în mod obișnuit cu inițială minusculă (vezi 3 b), se scriu cu inițială majusculă cînd sînt folosite ca toponime: Extremul Orient, influența Orientului și cînd intră în structura unui nume propriu geografic: America de Nord, Berlin-Vest (conform regulii de sub 1 d) sau în structura unui nume propriu de instituție: Gara de Nord (conform regulii de sub 1 e).

Pentru abrevieri vezi XXVIII A 5 c și B 3 e.

Numele lunilor anului, scrise în mod obișnuit cu inițială minusculă (vezi 3 d), se scriu cu inițială majusculă în numele proprii de sărbători exprimate prin data calendaristică a acestora: Întîi (sau 1) Decembrie, 24 Ianuarie (conform regulii de sub 1 g). Vezi și XXIX 1.

Numele disciplinelor de învățămînt, scrise în mod obișnuit cu inițială minusculă (vezi 3 e), se scriu cu inițială majusculă (la toți termenii constitutivi) în denumirile de unități de învățămînt: Facultatea de Istorie, Liceul de Matematică-Fizică (în conformitate cu regula de sub 1 e).

Ele se scriu cu inițială majusculă (numai la primul termen) și conform regulii sintactice a începutului de text (vezi A 1): în diverse rubrici sau liste, cum sînt rubricile din catalog, și în titluri de manuale sau de alte publicații constînd din numele obiectului de studiu (vezi 2 a): de exemplu, Limba română (rubrică în catalog, titlu de revistă și de manual). Atenție la deosebirea dintre Facultatea de Limba și Literatura Română și (revista) Limba și literatura română sau dintre Manual de limba română (ca și învăț la limba română) și Limba română. Manual pentru clasa a V-a!

Numele proprii de instituții alcătuite din cuvinte comune (un termen generic și diverse determinări indicînd specia) pot fi omonime sau aparent omonime cu grupuri nominale care nu au statut de nume proprii și de care se deosebesc prin scriere. Se scrie corect Liceul de Matematică-Fizică) dar învață la un liceu de matematică-fizică sau În județ sînt două licee de matematică-fizică; Facultatea de Fizică, dar o facultate și facultățile de fizică; Teatrul Național, dar un teatru național și teatrele naționale.

Omonimii asemănătoare, reale sau aparente, se întîlnesc și în alte situații, generînd uneori ezitări și greșeli în scriere. O confuzie frecventă se face între Țara Românească, denumire consacrată pentru „Muntenia”, ca formațiune statală istorică, și țara românească „statul român, patria românilor” sau țările române „(toate) formațiunile statale românești”.

Prin suprapunerea regulii sintactice a începutului de text se produc deosebiri de scriere în anumite categorii de texte. Termenul generic neînglobat într-un nume propriu, scris cu inițială minusculă în texte obișnuite (Am urcat de două ori pe vîrful Caraiman, Am fost pe malul lacului Sinoe; vezi 1 d), se poate scrie cu inițială majusculă pe o hartă: Vîrful (sau Vf.) Caraiman, Lacul (sau L.) Sinoe.

C. Pronumele de politețe se scriu de obicei cu inițială minusculă. În orice caz, acest fel de scriere este singurul adecvat la pronumele care exprimă un grad de politețe intimă: dumneata și, mai ales, mata, la fel dînsul, cînd este simțit ca pronume de politețe. Pentru politețea distantă, de tipul dumneavoastră, vezi D.

De remarcat deosebirea față de formulele de politețe de sub 2 d.

D. Scrierea cu inițială majusculă sau minusculă este facultativă în unele situații, în care poate avea valoare stilistică.

a. Scrierea cu inițială majusculă în loc de minusculă este posibilă la orice cuvînt dacă intervine intenția de reliefare pentru sugerarea importanței acordate sau a atitudinii de reverență.

Sînt tratate în acest fel mai cu seamă:

- numele de persoane și de lucruri considerate unice de cel care scrie: părinții și bunicii, soțul/iubitul și soția/iubita, șeful ierarhic, locul de muncă, țara proprie etc. De exemplu: Am visat-o pe Mama, M-am adresat Directorului, Mă duc la Institut, Și-a dat viața pentru Patrie; procedeul e folosit mai ales în adresări directe și indirecte: Domnule Director, Domnului Profesor...;

- substantive comune sinonime, în contextul dat, ale unor nume proprii: Capitală = București;

- substantive abstracte ca adevăr, dreptate, iubire, libertate, omenie: în numele Libertății;

- pronumele și adjectivele pronominale care țin locul unor substantive din categoriile precedente: de exemplu, Ea „soția sau iubita” (și a Ei), îndeosebi pronumele de politețe și cele referitoare la ele în adresări oficiale: Mă adresez Dumneavoastră pentru a Vă informa, Apelez la bunăvoința Dumneavoastră etc.

Deși inițiala majusculă este permisă în asemenea situații, se recomandă folosirea ei cu măsură. Abuzul de majuscule cu caracter excepțional este obositor și anulează însuși efectul expresiv urmărit.

Scrierea cu majuscule se explică uneori și prin interpretarea unor substantive drept izolări eliptice din nume proprii compuse: de exemplu, Institut < Institutul de Lingvistică.

b. Scrierea cu inițială minusculă în loc de majusculă la nume proprii de persoane și de instituții este folosită uneori cu valoare peiorativă exprimînd minimalizarea și chiar detestarea. Grafiile de acest fel, cu antecedente interbelice, au constituit o modă temporară în publicistică imediat după 1989: ceaușescu pentru N. Ceaușescu, p.c.r. pentru Partidul Comunist Român.

Scrierea cu inițială minusculă în loc de majusculă la început de vers (chiar și la primul) este permisă dacă așa a scris poetul respectiv. Ea este o caracteristică a poeziei moderne, în opoziție cu cea tradițională.

E. Scrierea cu majuscule sau cu minuscule este folosită uneori în mod intenționat împotriva normelor lingvistice (ortografice), din dorința de originalitate, deci ca procedeu ținînd de arta grafică.

a. Pe de o parte, se întîlnește scrierea cu inițială minusculă a unor nume proprii care trebuie scrise cu inițială majusculă: mai ales nume de persoane (la semnătură și pe coperta/foaia de titlu: eugen barbu), titluri de publicații (revistele flacăra și magazin istoric, de exemplu) și de opere literare (cu minuscule și la nume proprii din cuprinsul titlului: fiica dunării și-a mării), denumiri de magazine și instituții (editura meridiane).

b. Pe de altă parte, se întîlnește scrierea cu inițială majusculă a unor substantive comune care trebuie scrise cu inițială minusculă: mai ales în enumerări, eventual așezate pe rînduri diferite, din reclame comerciale (Vizitați raioanele de: Confecții, Jucării și Articole de menaj sau Vindem: Uniforme școlare, Costume de liceeni).

c. Ca procedeu grafic, se recurge la scrierea cu majuscule și a unei/unor litere neinițiale, din interiorul sau de la sfîrșitul unui cuvînt, de obicei pentru sugerarea unor relații ascunse. De exemplu, grafia momenTe Vesele la televiziune (= TV).

Aceste grafii nonconformiste - izvorîte din necesitatea de variație, căreia i se datorește și apelul la caractere tipografice rare, la folosirea unor litere modelate după alte alfabete sau la alte artificii - reprezintă un fel de joacă de-a scrisul. Ele sînt nerecomandabile nu atît în sine, cît prin efectul, desigur involuntar, pe care-l au asupra celor care nu le înțeleg substratul artistic și le judecă exclusiv sub aspect ortografic, fie condamnîndu-le ca abateri, fie - mai grav - adoptîndu-le ca modele în scrisul curent. În ce privește însuși efectul artistic, el este anulat de banalizarea acestor procedee, devenite maniere. De altfel, limitele procedeului de evitare a majusculelor rezultă din faptul că nimeni nu îndrăznește să scrie astfel numele patriei sau nume de personalități oficiale.

Respectarea normelor ortografice ar trebui să constituie o normă și pentru graficieni!

Singurul procedeu grafic tolerabil, prin faptul că nu produce confuzii cu scrisul curent, este reliefarea prin scriere integrală cu majuscule a unui text, a unui fragment de text (titluri, citate importante) sau a unor cuvinte-cheie. De exemplu, în reclame comerciale: Vindem UNIFORME ȘCOLARE pentru elevi de toate vîrstele, COSTUME de LICEENI sau Cumpărați chiar AZI uniformele școlare pentru copiii dv.!

F. În scrierea literelor majuscule este obligatorie notarea semnelor diacritice la corespondentele lui ă, â, î, ș, ț: Ă, Â, Î, Ș, Ț. Majuscula corespunzătoare lui i se scrie însă fără punct deasupra (I).



Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dezbateri

Diverse

DOOM2

DOOM3

Ionel Funeriu

Istoria regulilor ortografice

Încercări de îndreptare

Îndreptarul ortografic, ediția a V-a : Punctuația

Mioara Avram

Misterele cuvintelor

Monitorizarea presei

Punctuație

Rodica Zafiu

Rodica Zafiu : Păcatele limbii

Sextil Pușcariu : Limba română (1940) - vol. 1

Vasile Alecsandri