XXI. x sau cs (ks, cks), gz (cz)?

Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002

XXI. x sau cs (ks, cks), gz (cz)?

Scrierea grupurilor de consoane [ks], [gz] și pronunțarea cuvintelor scrise cu litera x ridică numeroase probleme de corectitudine, datorate în primul rînd faptului că aici se întîlnesc ambele tipuri de excepții de la regula generală conform căreia ortografia limbii române notează fiecare sunet printr-o literă:

- litera x nu notează un sunet, ci un grup de două sunete consonantice și nu totdeauna același grup: de obicei prin x se notează consoanele [ks], dar uneori aceeași literă notează consoanele [gz];

- notația prin x nu este unică pentru grupurile consonantice în discuție, care sînt scrise în unele cuvinte - mai puține - cu cîte două litere, corespunzătoare consoanelor din alcătuirea grupului: cs sau ks, respectiv gz sau cz, și chiar cu cîte trei litere: cks.

Scrierea cu x sau cu cs, (c)ks, respectiv gz, cz, se orientează, în general, după criterii etimologice, la care se adaugă unele contexte fonetice distinctive sau formanți cu grafie specifică, iar la numele proprii de persoane și preferința purtătorului. Întrucît cuvintele în care nu se scrie x, ci se folosesc cîte două sau trei litere sînt foarte puține, cheia cea mai sigură - și cea mai accesibilă - pentru scrierea corectă este enumerarea acestor cuvinte și memorarea listelor.

1. Situații în care grupul de consoane [ks] se scrie altfel decît x:

a. Se scrie cs în verbele catadicsi, îmbîcsi și ticsi și în substantivele comune cocs (și familia lui: cocserie, cocsifica, cocsificabil, cocsochimie), cocsagîz (plantă industrială), comics (bandă desenată), facsimil, fucsie (floare), fucsină (materie colorantă), hicsoși (populație antică), lacs (pește), micsandră (floare), rucsac, sconcs (animal), tocsin (clopot de alarmă), vacs (și familia lui: văcsui, văcsuitor).

Din punct de vedere etimologic lista este eterogenă, cuprinzînd atît cuvinte din fondul tradițional (catadicsi < ngr.; îmbîcsi, micsandră, ticsi cu etimologia necunoscută), cît și neologisme, de diverse origini, care au în comun faptul că provin din cuvinte scrise, în limbile sursă, nu cu x, ci cu cs, chs, cks sau ks: cocs < germ. Koks; cocsagîz < rus. kok-sagîz; comics < engl.comics; facsimil < lat. fac simile; fucsie < fr. fuchsia; fucsină < fr. fuchsine; hicsoși < fr. hyksos; lacs < germ. Lachs; rucsac < germ. Rucksack; sconcs < fr. sconse/skunks; tocsin < fr. tocsin; vacs < germ. Wachs. În această categorie ar trebui să intre și chix < germ. Kicks, precum și fux "aducere pe linia de plutire a buștenilor înțepeniți" < germ. Fuchs.

Cu cs ar trebui scris, conform etimologiei, și toponimul Bicsad, indiferent de localizare.

Pentru acesta actualmente există două grafii: Bicsadu-Oltului Gară (în județul Covasna), dar Bixad (în Covasna și Satu-Mare).

Se pot scrie de asemenea cu cs - conform dorinței purtătorilor sau/și tradiției de familie - unele nume proprii de persoane (prenume și mai ales nume de familie) reprezentînd variante ale unor nume a căror scriere recomandabilă este cu x (vezi 3 a): Acsente, Acsinte, Acsinteanu, Acsintescu, Alecsa, Alecsandrescu, Alecsandri, Alecsandru, Alecse, Alecsescu, Alecsiu, Licsandru. Dintre toate acestea scrierea cu cs s-a impus la numele de familie Alecsandri (pentru familia poetului Vasile Alecsandri, căci altminteri există și purtători ai aceluiași nume scris cu x).

Singurele poziții în cuvînt în care poate apărea scrierea cu cs sînt: între vocale, între consoana n și vocala u (în forma articulată sconcsul) și la sfîrșit de cuvînt (după o vocală sau după consoana n). Nu se scrie deci niciodată cs la început de cuvînt, nici înainte de o consoană.

b. Se scrie cks în substantivul sticksuri pl. (< engl. sticks).

c. Se scrie kes în termenul internațional de fizică stokes (< numele savantului englez Stokes), pronunțat [stoks], cu pluralul stokși.

d. Se scrie ks în transliterarea alfabetului chirilic: Aleksandr, Aleksandrov.

2. Situații în care grupul de consoane [gz] se scrie altfel decît x:

a. Se scrie gz în substantivele comune regionale bogză "bufniță", bogzar "specie de pește numită și viză", cu etimologie necunoscută, și în neologicul zigzag < fr. zigzag, precum și în numele proprii Bogza (antroponim - nume de familie - și toponim), Bogzeanu, Bogzoiu, Bogzușor (nume de familie), Bogzești (toponim).

b. Se scrie cz numai în substantivul eczemă < fr. eczéma (și în adjectivul eczematos).

3. În toate celelalte cuvinte comune și în cele mai multe substantive proprii care în pronunțare au grupurile consonantice [ks], [gz] se scrie litera x.

a. În majoritatea situațiilor x notează grupul de consoane surde [ks]. Cu această valoare litera x se folosește în contexte fonetice variate:

- la început de cuvînt + vocală: xantină, xenon, xilofon;

- la sfîrșit de cuvînt, după o vocală: ax, complex, fix, box, lux sau după consoana n: linx, sfinx;

- în interiorul cuvîntului, înaintea unei consoane: excava, mixt, textil (și a unui grup de consoane: exclama, exprima, extrage);

- în interiorul cuvîntului, după consoanele n și r: anxios, marxist;

- de cele mai multe ori și între vocale: axă, sexe, maxim.

Dintre diversele poziții în cuvînt două sînt specifice pentru scrierea cu x: la început de cuvînt și înaintea unei consoane.

Din punct de vedere etimologic cuvintele comune scrise cu x sînt în marea lor majoritate neologisme (preluate direct din diverse limbi, dar cu origine îndepărtată latină și grecească; derivate de la nume proprii cu x în rădăcină), scrise cu x și în limbile sursă. Se scriu cu x și cîteva cuvinte ceva mai vechi de origine neogreacă (de exemplu, doxă, exarh, exoflisi, taxid) și turcă (taxidar, taxim).

Un indiciu ajutător îl poate constitui faptul că se scrie numai x în prefixele (neologice) ex-, exo-, extra- și în sufixul (regional/argotic) -xina (din cexina, măxina).

Scrierea cu x constituie regula generală pentru numele proprii de persoane: prenumele Alexandru, Axente, Axinia, Felix, Luxița, Maxim(ilian), Moxa(lie), Oxana, Polixenia, Roxana, Ruxandra, Sextil, Xenia și numele de familie derivate de la ele: Alexandrescu, Alexiu, Axinteanu etc. (pentru Alecsandri vezi 1 a), de asemenea pentru toponimele provenite din antroponime: Alexandria, Alexeni, Axintele, Măxineni. Tot cu x se scriu zoonimele care reprezintă cuvinte străine, ca Rex (nume de cîine).

Greșeli de scriere se produc fie, mai des, în sensul că se folosește litera x acolo unde normele au consacrat scrierea cu cs (de exemplu: mixandră, tixi), cks (stixuri) sau kes (stox), fie, mai rar, invers, în sensul că se scrie cs în locul literei x (de exemplu: fics, tacsă).

Ezitările existente în această privință au mai multe cauze. Una dintre ele este identitatea unor contexte fonetice cu scriere diferențiată după criterii etimologice care nu sînt la îndemîna nespecialiștilor (de exemplu: cocs și box, vacs și ax; sconcs și linx; facsimil și maximă, micsandră și mixa); de reținut modul deosebit de scriere, conform normelor actuale, al omofonelor cocs s.n. și cox- (din coxalgie; cf. coxal, coxă), lacs s. (pește) și lax adj. ("destins, neîncordat"), tocsine s. n. pl. < tocsin "clopot de alarmă" și toxine s. f. pl. < toxină "substanță otrăvitoare"; sticks(uri) (produs alimentar) și Styx (fluviu din infern în mitologia greacă). Altă cauză este oscilația în timp a normelor ortografice (de exemplu, cocs, fucsină și vacs se scriau cu x după regulile academice din 1932). Ideea falsă că în neologisme s-ar scrie numai x duce la grafii hipercorecte de tipul comixuri, cox, faximil, stixuri, stox, vax; ea se reflectă și în introducerea lui x în cuvinte străine, ca engl. Cakes "prăjituri" scris chex. Pentru scrierea greșită cu cs în loc de x la sfîrșitul unor substantive și adjective masculine ca fenix, fox (cîine), linx, lux (unitate de măsură din fizică), sfinx, respectiv anex, complex, fix, lax, ortodox, perplex, prolix, o împrejurare care favorizează confuzia este faptul că pluralul lor - numai cel masculin la adjective - se scrie corect cu litera c + ș: ficși (nu fixi, nici fixși), sfincși etc. La numele proprii de persoane ezitările se pot datora și necunoașterii variantei preferate de purtătorul numelui în cauză; alături de variante pur grafice cu cs în loc de x (pentru care vezi 1 a), există și variante grafice cu s, în prenume ca Lisandru, Rusanda, și cu ss, în nume de familie ca Alessandrescu, Alesseanu și Alessianu, Alessiu, Massim, care reflectă și o variantă de pronunțare (cu s în ambele situații).

Pentru alte greșeli de scriere, legate de pronunțare, vezi 4.

În mod excepțional se întîlnesc grafii greșite cu x pentru cuvinte în care se scrie corect gs: anxtrom, în loc de angstrom.

Drept curiozități pot fi menționate grafiile hemanex și hodox, din meniuri de restaurante, care fac de nerecunoscut engl. ham and eggs și hot dogs.

b. În cîteva cuvinte x notează grupul de consoane sonore [gz], aflat între vocale. Toate cuvintele în cauză sînt neologisme latino-romanice: auxiliar, exact, exalta, examen, exantematic, exaspera, executa, exemplu, exercita, exil, exista, exotic, exulta.

Greșelile de scriere sînt de trei feluri: scrierea cu gz în loc de x, conformă cu pronunțarea (în exemple ca egzecuta, egzistă), scrierea cu x în loc de cz, din necunoașterea regulii individuale de sub 2 b (exemă), și scrierea hibridă cu xgz în loc de x (exgzecuta, exgzemplu).

4. Numeroase sînt greșelile care se produc la pronunțarea cuvintelor scrise cu litera x. Ele apar în situațiile în care x este fie intervocalic, fie urmat de o consoană.

a. La lectura cuvintelor cu x intervocalic se fac două feluri de greșeli.

Mai răspîndite sînt confuziile - în ambele direcții - între cele două valori ale literei x. De obicei se neglijează faptul că litera x notează grupul de consoane sonore [gz] în cuvintele auxiliar, exact, examen și celelalte enumerate la 3 b, care se întîlnesc pronunțate greșit cu [ks]: [auksiliar], [eksakt], [eksamen], [eksemplu], [eksil], [eksista], [eksotik], [eksulta] etc.; această pronunțare, influențată de scriere (mai precis de cunoașterea incompletă a valorilor literei x, prin generalizarea valorii principale), este pedantă și artificială, semnalînd în același timp însușirea recentă, pe cale exclusiv scrisă, a cuvintelor în cauză. Mai rar, se pronunță greșit [gz] acolo unde norma are grupul de consoane surde [ks], de exemplu în exagera (pronunțat [egzaǧera] în loc de [eksaǧera]; această pronunțare urmează o regulă a limbii franceze.

Pe lîngă explicațiile specifice fiecărui tip de greșeli, ambele tipuri de greșeli de pronunțare se datoresc faptului că cele două grupuri consonantice notate prin aceeași literă apar în contexte fonetice foarte asemănătoare (de exemplu: exagera (ks) și exact [gz]; exegeză [ks] și exemplu [gz]; oxid [ks] și auxiliar [gz]; exod [ks] și exotic [gz]; exuberant [ks] și exulta [gz].

Unii vorbitori reduc grupul de consoane [gz] la una singură, și anume la ultima, rostind (și scriind) greșit ezact, ezamen, ezecuție, ezistă, în loc de [egzact], [egzamen], [egzecuție], [egzistă]; greșeli de acest tip se întîlnesc la cei care au deprins neologismele în cauză pe cale orală.

De la pronunțarea ezaltat, în loc de [egzaltat], a cuvîntului scris exaltat s-a putut ajunge la varianta populară zăltat.

Scrierea cu s în loc de x intervocalic în esamen, esemplu, esista poate reprezenta o simplă variantă grafică pentru cea cu z, dar nu e exclus să corespundă și unei variante de pronunțare (vezi și numele proprii citate la 3 b). În orice caz, o variantă fonetică (și grafică) cu s pentru x [= ks] este înregistrată la cuvîntul filoxeră > filoseră; ea este tot o consecință a însușirii cuvîntului pe cale exclusiv orală, după o audiție aproximativă.

Variantele cu s în loc de x intervocalic trebuie evitate deoarece pot da naștere la confuzii între cuvinte: pe lîngă exemple de perechi tasa - taxa, fisă - fixă, mai greu confundabile, prin s față de x se disting termenii medicali antonimi esoforie - exoforie, esotropie - exotropie.

Variantele cu s (ss) în locul actualului x de la scriitori mai vechi au explicații etimologice în modelul italian. Existența unor variante fonetice cu s pentru [ks] este probată și indirect, prin fenomenul opus: apariția unui [k] superfluu înaintea lui s intervocalic, deci formarea grupului [ks] în loc de [s], în variante inculte ca petroxin în loc de petrosin.

b. Cele mai multe greșeli se fac la pronunțarea grupului [ks] (îndeosebi precedat de vocala e) cînd este urmat de o consoană.

Înainte de o consoană și, mai ales, de un grup de consoane există tendința de reducere a lui [ks] la [s], explicabilă prin dificultatea de pronunțare a mai multor consoane succesive; astfel, unii vorbitori pronunță (și scriu) greșit escavator, escursie, eshibiție, esperiență, esport, espoziție, estern, inespugnabil, justapunere, (i)mistiune (în loc de excavator, excursie, exhibiție, experiență, export, expoziție, extern, inexpugnabil, juxtapunere, (i)mixtiune) și, mai des, esclamație, escrescență, esplica, esploatare, espres - și espre -, esprima, espropriere, estorca, estracție, estrem (în loc de exclamație, excrescență, explica, exploatare, expres, exprima, expropriere, extorca, extracție, extrem).

La scriitorii mai vechi unele variante cu s în loc de actualul x [ks] + consoană se explică istoric prin încercările de adaptare a unor neologisme cu etimologie multiplă, în speță prin modelul italienesc al unor împrumuturi (de exemplu, numeroasele forme cu es- la Eminescu, dintre care cea mai cunoscută este nesplicată = neexplicată din Epigonii). Există și în limba actuală cuvinte înrudite cu rădăcina pronunțată și scrisă diferit din cauza etimologiei directe diferite: expres < fr. express și exprès, lat. expressus, dar espresso "aparat de preparare rapidă a cafelei" < it. espresso; expresiv < fr. expressif, dar espressivo ca italienism în terminologia muzicală; cf. x în excita - și derivatele sale sufixale, precum și derivatul prefixal supraexcitație -, dar, fără justificare, s în surescita - și derivatele sale sufixale, inclusiv surescitație. În unele cuvinte, înlocuirea lui x (= [ks]) cu s se poate datora și apropierii făcute între un neologism și un cuvînt vechi, mai cunoscut: de exemplu, la variantele, greșite, estinctor și (in)estingibil în loc de extinctor și (in)extingibil se poate presupune influența verbului a stinge (cf. și variante ca extingtor, estingtor pentru substantivul extinctor), la estorca în loc de extorca influența lui a stoarce, iar la inestricabil în loc de inextricabil influența lui a strica (manifestată și asupra sensului acestui adjectiv; de reținut că sensul exact al lui inextricabil este "foarte complicat, din care nu te poți descurca", nu "care nu poate fi distrus sau stricat", cum cred unii). Tendința de reducere a grupurilor de (multe) consoane explică și grafia bizară misgril, dintr-un meniu de restaurant, pentru engl. mixed-grill.

Datorită existenței acestei greșeli și din dorința de a o evita - deci prin ceea ce se numește hipercorectitudine -, s urmat de o consoană este transformat uneori în grupul [ks] în cuvinte ca distins, distrat, pronunțate greșit [dikstins], [dikstrat] (și scrise dicstins, dixtrat). Fenomenul are, din păcate, o mare răspîndire la s precedat de e și urmat de consoană, poziție în care intervine și analogia cu prefixul ex-, spunîndu-se (și scriindu-se) greșit excadră - și excadrilă, excadron -, excalada, excalator, excală, excalop, excamota, excapadă, excară, exchiva, excorta, excroc - și excrocherie -, exhatologie, expadrilă, experanto, explanadă, exter, extompa, extradă, extropiat în locul formelor corecte cu s: escadră - și escadrilă, escadron -, escalada, escalator, escală, escalop, escamota, escapadă, escară, eschiva, escorta, escroc - și escrocherie -, eshatologie, espadrilă, esperanto, esplanadă, ester, estompa, estradă, estropiat.

Distincția între x (= [ks]) și s urmate de consoană trebuie respectată, între altele, și pentru că ea servește uneori la deosebirea unor cuvinte paronime, ca substantivele text și test, substantivul context și verbul (ind. prez, 1 sg.) contest, dubletele etimologice expune și spune (cf. expus - e spus).

O situație specială este cea în care prefixul ex- este atașat la un cuvînt care începe cu s: cuvintele exsangvinotransfuzie, exsicator (aparat de laborator), exsudat "secreție" și exsudație "transpirație" trebuie scrise astfel, cu exs..., chiar dacă în pronunțare nu se disting clar cei doi s ([eks+s]), deci nu exangvinotransfuzie, exicator, exudat, exudație. Greșeala opusă se întîlnește uneori la cuvinte în care vorbitorilor li se pare că trebuie să existe un s după ex-: grafii ca exspira, exspune, exstirpa sau exstorca în loc de expira, expune, extirpa, extorca.

Ea se explică atît prin hipercorectitudine, cît și prin apropierea de verbe înrudite cu s- (inspira și respira, spune, stîrpi, stoarce).

În cuvintele în care ex- este urmat de consoana [č] (din secvențele scrise ce, ci): excedent, excela - și excelent, excelență -, excentric, excepta - și excepție, excepțional -, exces, excipient, excitat se produc diverse abateri de la pronunțarea literară cu secvența [ksč]. Pe de o parte, există variante cu [kș] în loc de [ks], explicabile prin influența exercitată de consoana următoare (fenomen asemănător cu cel care se petrece în variantele șcenă, fașcism pentru scenă, fascism): din această categorie fac parte pronunțări de tipul [ekșčelent]. Pe de altă parte, se manifestă și aici tendința de reducere a grupului de trei consoane, care are mai multe rezultate: a) dispariția lui k, cu sau fără modificarea lui s, deci pronunțări de tipul [esčelent] sau [eșčelent]; b) dispariția lui s > ș în pronunțări de tipul [ekcelent]; c) mai rar, dispariția atît a lui k, cît și a lui s > ș, în pronunțări de tipul [ečelent] explicabile prin faza precedentă (fenomen asemănător cu cel care apare în varianta acepta pentru accepta).

În cîteva cuvinte se produc confuzii între grupurile consonantice [ks] (= x) și [sk]: substantivul asterisc (< fr. astérisque) are varianta, greșită, asterix, iar escalop (< fr. escalope) se întîlnește scris exalop (într-o variantă - hipercorectă - care se poate explica însă și prin faza excalop, cu reducerea grupului ksc > ks); în normă se admite variația tamariscă/tamarix (< germ. Tamariske, lat. tamarix).

5. Pronunțarea literei x în cuvinte nu trebuie confundată cu numele ei. Numele literei x este "ics" și ea se citește astfel cînd este izolată, cu valoare substantivală: în enumerarea literelor din alfabet, în propoziții referitoare la scriere (Lipsește un x, Scrie-l mai clar pe x!, Litera x notează un grup de consoane), cînd înseamnă "semn de forma literei x" (pluralul x-uri se citește icsuri) sau cînd are valoare de simbol în diferite coduri. Pornind de la notația prin x a unei necunoscute dintr-o ecuație algebrică, litera x este folosită ca substitut de cuvinte; de obicei majuscula X substituie nume proprii: în orașul X, cetățeanul X și de aici s-a ajuns la formația X-ulescu, pronunțată (și scrisă și) Icsulescu.

De la numele literei x s-a format și un verb, neînregistrat în dicționare, (a icsa "a anula un text dactilografiat prin scrierea suprapusă a mai mulți x".

6. Cele spuse pînă acum cu privire la litera x și la pronunțarea ei sînt valabile numai pentru ortografia și ortoepia limbii române (pentru cuvinte comune și pentru nume proprii de persoană ale unor români sau alte nume proprii adaptate). E bine de știut că în alfabetul latin folosit de alte limbi litera x are diferite valori și ca atare în numele proprii neadaptate trebuie citită conform regulilor din limba respectivă.

Ea se citește [h] în spaniolă: de exemplu, în numele localității Xeres (devenit și substantiv comun, ca nume de vin). Prin tradiție noi pronunțăm cu [ks] numele statului Mexic în această formă, adaptată, cu finală consonantică; în numele, neadaptat, al capitalei acestui stat, Ciudad de Mexico, litera x trebuie pronunțată însă [h] (aproximativ [Siudá de Méhico]).

În franceză ea se citește uneori [s]: numele orașului Bruxelles, capitala Belgiei, se pronunță corect cu [s], nu cu [ks] (deci [Brüsél]).

Tot [s] se citește litera x în numele proprii chinezești scrise cu litere latine: Xiamen, Xining.

Grupurile de litere cs și cz au și ele valori diferite în unele limbi. Ele trebuie citite [č] (= ci) în nume proprii maghiare și poloneze; de exemplu: Csáki, Czerny, Mickiewicz (= [Mițkievič]), Mohács.


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Încercări de îndreptare

Istoria regulilor ortografice

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu