XXV. Un cuvînt sau mai multe?

Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002

XXV. Un cuvînt sau mai multe?

Probleme reale se pun cînd ar putea fi vorba de un cuvînt compus, într-o măsură mult mai mică în cazul altor cuvinte unice (primare sau derivate).

A. Scrierea cuvintelor compuse este unul dintre cele mai dificile capitole ale ortografiei românești: în primul rînd, pentru că aici pronunțarea nu poate constitui un reper și, în al doilea rînd, pentru că statutul de cuvînt unic (compus) și delimitarea unui asemenea cuvînt față de grupuri - stabile sau nu - sînt interpretabile, iar factorii care trebuie luați în seamă sînt numeroși și diferiți de la un caz la altul; cei mai importanți sînt gradul de sudură semantică și morfologică dintre termenii constitutivi, tipul de compunere, existența sau inexistența independentă (în limba actuală) a unui termen constitutiv și tradiția grafică, legată în bună parte și de un criteriu estetic.

În scrierea cuvintelor compuse au deci o largă aplicare cele două principii gramaticale ale ortografiei românești: principiul morfologic, care ține seama de flexiune, și cel sintactic (sau, mai exact, sintactico-lexical), care ține seama de sensul cuvintelor și de legătura sintactică existentă sau nu între termenii susceptibili de a forma un compus. Pe lîngă acestea, are un rol și principiul tradițional-istoric, iar uneori intervine și principiul estetic de evitare a unor cuvinte prea lungi sau a cratimelor în compuse cu mai mult de doi termeni. Lipsa unor reguli generale care să se bazeze pe un singur principiu face ca practic scrierea corectă a cuvintelor compuse să se învețe pentru fiecare cuvînt în parte. Aceasta nu înseamnă că trebuie neglijate indicațiile cu rol orientativ, care ajută la conștientizarea grafiilor concrete.

Alegerea între scrierea într-un cuvînt și cea în două sau mai multe cuvinte comportă două aspecte: cu sau fără spațiu alb (numit blanc) între termenii constitutivi și cu sau fără cratimă. Cratima poate marca un tip de compuse opuse atît altora scrise împreunat, într-un cuvînt, cît și unor grupuri, stabile sau nu, scrise cu spațiu alb între termeni. De aceea există situații în care alegerea grafiei corecte trebuie făcută între trei posibilități: un compus sudat, un compus cu cratimă și un grup de cuvinte; de exemplu: botgros nume de pasăre, bot-gros epitet și bot gros grup liber (cf. și bunăvoință față de bună-credință și bună purtare). Pentru scrierea cu sau fără cratimă vezi XXVI A 2 și B 1, 2.

1. Orientarea scrierii după comportamentul morfologic este posibilă numai la compusele flexibile. Sudura morfologică sau ștergerea individualității morfologice se manifestă în două feluri: fie în pierderea flexiunii unui termen, fie în dobîndirea unei flexiuni neașteptate în anumite structuri.

a. Pierderea flexiunii unui termen nu se poate produce, bineînțeles, decît la compuse în care amîndoi sau toți termenii constitutivi și-ar putea modifica forma (substantive compuse din două substantive în nominativ-acuzativ sau dintr-un substantiv și un adjectiv; verbe compuse din două verbe). De regulă, se scriu într-un cuvînt compusele la care în flexiune se modifică numai ultimul termen, nu și primul; de exemplu:

- substantive:

botgros "pasărea numită și cireșar" (art. botgrosul, pl. botgroși etc.);

bunăvoință (art. bunăvoința, genitiv-dativ bunăvoinței);

fluorclormetan (art. fluorclormetanul);

primăvară (art. primăvara, genitiv-dativ primăveri(i), pl. primăveri etc.);

valvîrtej (art. valvîrtejul, pl. valvîrtejuri etc.);

- verbe:

furgăsi (part. furgăsit).

Regula nu este absolută, căci printre substantive există și compuse similare care se scriu cu cratimă (de exemplu, marxism-leninismul, prim-planuri; vezi XXVI).

Se scriu în cuvinte separate prin blanc grupurile de cuvinte unitare sau aparent unitare din punct de vedere semantic la care în flexiune se modifică amîndoi sau toți termenii constitutivi; de exemplu:

bot gros (art. botul gros, pl. boturi groase etc.);

bună purtare (art. buna purtare, genitiv-dativ bune(i) purtări etc.);

liberă practică (art. libera practică);

liber schimb (art. liberul schimb).

Numeroase compuse cu flexiune similară se scriu totuși cu cratimă (de exemplu, contabil-șef; vezi XXVI). Unele compuse scrise cu cratimă permit anumite disocieri; de exemplu, bun-gust, bun-plac și bun-simț, articulate bunul-gust, bunul-plac, bunul-simț, permit intercalarea adjectivului posesiv sau a pronumelor personale de genitiv, situație în care se scriu separat, fără cratimă: bunul său gust, bunul ei plac etc. Pentru celălalt vezi 2 a.

Cele mai multe probleme de scriere împreunată sau separată apar la compusele din adjectiv + substantiv sau substantiv + adjectiv, mai ales că unele adjective se comportă diferit de la o combinație la alta sau chiar în combinații cu aceleași substantive în situații diferite. Cazul extrem este reprezentat de combinația adjectivului bună cu un substantiv (feminin):

scriere împreunată: bunăstare "situație materială prosperă", bunăvoie, bunăvoință; cf. și adverbul bunăoară;

scriere cu cratimă: bună-credință, bună-cuviință, Buna-Vestire;

scriere separată prin blanc: bună purtare, bună seamă (în de ~), bună știință (în cu ~); cf. și bună stare "stare bună" (în a fi în ~).

Vezi și XXVI.

b. Dobîndirea unei flexiuni explicabile numai prin unitatea compusului se constată la compuse din prepoziție + substantiv sau din substantiv + prepoziție + substantiv. Regula este că se scriu într-un cuvînt compusele de acest fel la care substantivul final se articulează enclitic sau își schimbă forma după număr, caz, eventual și după gen; de exemplu:

- substantive:

deîmpărțit (art. deîmpărțitul);

demîncare (art. demîncarea);

fărădelege (art. fărădelegea);

untdelemn (art. untdelemnul);

- adjective:

cuminte (pl. cuminți).

Și această regulă cunoaște excepții scrise cu cratimă (de exemplu, după-amiază, art. după-amiaza, pl. după-amiezi(le); vezi XXVI). Esențială este deosebirea față de scrierea cu blanc în grupuri nesudate: de împărțit, de mîncare, după masă etc.

2. Orientarea scrierii după gradul de sudură semantică se aplică în special la cuvintele neflexibile (adverbe, prepoziții și conjuncții), dar și la unele compuse flexibile al căror prim termen este neflexibil (de exemplu, substantive sau adjective cu structura adverb + substantiv ori adverb + adjectiv), precum și la compuse invariabile din clase în general flexibile. Sudura semantică sau ștergerea individualității lexicale se manifestă și ea în două feluri: fie prin inexistența independentă (în limba actuală) a unuia dintre termenii constitutivi, fie prin faptul că sensul global al compusului diferă de sensurile termenilor constitutivi.

a. Se scriu într-un cuvînt compusele care conțin termeni lipsiți de existență independentă - în forma respectivă - în limba contemporană. De exemplu:

substantive: mijloc, mujdei, sînziană;

numerale: amîndoi, tustrei;

pronume (adjective pronominale): celălalt (pl. ceilalți, f. cealaltă, pl. celelalte), niscai;

adverbe: altminteri, cică, degeaba, deunăzi, împrejur, împreună, înadins, îndeosebi, laolaltă, odinioară, uneori;

prepoziții: din, dintre, dintru, prin, printre, printru;

conjuncții: deoarece, precum;

compusele cu elemente de compunere: biogeneză, cvasiunanim etc.

De la această regulă există unele excepții: pe de o parte, locuțiuni în care se menține scrierea separată a unor cuvinte lipsite de existență independentă: de-a valma, o țîră, pe alocuri; pe de alta, compuse cu elemente separate prin cratimă (pentru acestea vezi XXVI).

b. Se scriu într-un cuvînt compusele al căror sens global nu rezultă din suma sensurilor pe care le au termenii constitutivi. De exemplu:

substantive: preaplin;

adjective: cumsecade;

adverbe: departe, desigur, îndelung;

prepoziții: despre;

conjuncții: fiindcă, încît, întrucît.

Această regulă servește la diferențierea grafică a compuselor respective față de îmbinările mai mult sau mai puțin libere - și chiar unele succesiuni întîmplătoare - constituite din aceiași termeni; în delimitare se ține seama de legăturile sintactice existente sau nu între termenii susceptibili de a forma un compus. Între numeroasele situații care necesită atenție la alegerea scrierii corecte există unele perechi și serii mai frecvente cu termeni comuni, uneori cu omofonie totală, a căror scriere trebuie reținută:

- a l t (altă, alte): Se scriu într-un cuvînt adverbele compuse altădată "odinioară", altcînd(va), altcum(va), alteori, altfel "altminteri" (și ~ de; cf. astfel și ~ de), altîncotro, altunde(va) și pronumele compuse altcareva, altce(va), altcine(va). Toate celelalte grupări cu adjectivele nehotărîte în discuție se scriu în cuvinte separate prin spațiu alb: altă dată (locuțiune adverbială "în altă împrejurare, cu alt prilej", cf. alte dăți, și adjectiv + substantiv "altă datare, alt element dat", cf. alte date), alt fel (adjectiv + substantiv "un fel diferit", pl. alte feluri). Atenție la altădată și altă dată, altfel și alt fel; cf. și de altfel "de altminteri", dar de alt fel (pl. de alte feluri)!

- b i n e: Se scriu într-un cuvînt toate compusele al căror prim termen este substantivul bine: binefacere - și binefăcător -, binemerita, binevoi - și binevoitor -, iar dintre cele cu adverbul bine numai binecuvînta - și binecuvîntare - și adverbul bineînțeles "desigur, evident, firește". Toate celelalte grupuri, chiar stabile, al căror prim termen este adverbul bine se scriu în cîte două cuvinte: bine crescut (și "înalt", și "educat"), bine cunoscut, bine înțeles "înțeles bine, priceput exact", bine mirositor, bine venit. Atenție la bineînțeles și bine înțeles!

- c î t: decît "numai" (Nu e decît el) sau "ca" (mai mare decît noi), dar de cît = de + cît (De cît timp aștepți?);

încît "că" (E atît de frig, încît am înghețat), dar în cît = în + cît (În cît timp vine?);

întrucît "deoarece, pentru că" (Plec, întrucît e tîrziu), dar întru cît, "în ce măsură, în măsura în care" (Nu înțeleg întru cît mă privește), cf. întru cîtva;

numaidecît adv. "imediat", dar numai de cît grup liber, adverb + prepoziție + cît (Își amintește numai de cît a cîștigat);

pe cît, dar precît;

Pentru formațiile cu nici, oare, ori și va vezi în continuare.

- c î t e: Se scriu în cuvinte separate numeralele distributive cîte unu, cîte doi, cîte trei etc., dar într-un cuvînt numeralele colective populare cîtetrei sau cîteșitrei;

Pentru cîteodată, cîte o dată și cîte odată vezi d a t ă.

- c u: cuminte adj. "înțelept, ascultător", dar cu minte prepoziție + substantiv (de exemplu: cu minte ageră, ascuțită, multă);

- d a t ă: altădată și altă dată: vezi a l t;

cîteodată adv. "uneori", dar cîte o dată "cîte o singură dată" și cîte odată "cîte odinioară" (grupare rară și liberă: cf. cît, cîți, cîtă odată; de exemplu, Cîte odată nu erau altfel!);

deodată adv. "brusc", dar de o dată (oarecare), cf. de niște date, și de odată "de odinioară";

dintr-o dată;

îndată adv. "imediat" (și îndată ce), dar în dată "în datare" (pl. în date);

niciodată adv. "nicicînd", dar nici o dată (anumită), cf. nici două date, și nici odată "nici odinioară" (~, nici acum);

odată adv. "odinioară; cîndva; brusc; împreună", dar o dată numeral adverbial (în opoziție cu de două ori) sau o articol ori numeral + substantivul dată (pl. date) "datare, element dat"; locuțiunea adverbială o dată + participiu și locuțiunea conjuncțională o dată ce "după ce" și locuțiunea prepozițională o dată cu "în același timp cu";

pe dată "imediat";

totodată (și totdeodată) adv. "în același timp", dar tot o dată = adverbul tot + o dată (cu toate valorile lui o dată) și tot odată = adverbul tot + odată "odinioară";

vreodată adv. "uneori, cîndva", dar vreo dată "o dată oarecare" (cf. unele date);

- d e: de abia sau de-abia;

de aceea sau de-aceea;

de acum sau de-acum;

de aici sau de-aici;

de ajuns sau de-ajuns, dar îndeajuns;

de altfel și de alt fel: vezi a l t;

de altminteri (de altminterea, de altmintrelea);

de aproape sau de-aproape, dar îndeaproape;

de asemenea (de asemeni) sau de-asemenea (de-asemeni);

deasupra;

de ce;

decît și de cît: vezi c î t;

de cîte ori (cf. de atîtea ori);

de cu (de cu seară, de cu noapte, de cu vreme, de cu ziuă);

de cum;

de curînd;

dedesubt(ul) și de dedesubt(ul);

defel adv. "nicidecum, deloc", dar de fel "de origine" (cf. de felul);

degeaba;

degrabă adv. "curînd, repede", dar de grabă prepoziție + substantiv "despre grabă, din grabă";

de la;

de lîngă;

deloc adv. "nicidecum, defel", dar de loc "de origine" sau grup liber = prepoziție + substantiv (de exemplu: complement circumstanțial de loc "referitor la loc", vorbim de loc "despre loc");

demîncare și demîncat, substantive compuse populare, "mîncare" (cu ~; art. demîncarea, demîncatul), dar de mîncare, de mîncat, grupuri libere curente alcătuite din prepoziție + substantiv (de exemplu: a vorbi de mîncare, fel de mîncare, n-a spus nimic de mîncat) sau, numai ultimul, formă verbală (de mîncat aș mînca);

demult și demultișor adv. "odinioară, cîndva" (răspund la întrebarea cînd?; cf. de demult "de odinioară"), dar de mult și de multișor "de mult timp" (întrebarea de cînd?) și grupuri libere cu de prepoziție + mult adjectiv sau adverb (de exemplu: așa de mult, de mult ce ai lucrat);

deoarece;

de obicei,

de obște, grup liber și locuțiune, dar îndeobște adv.;

deocamdată;

deodată și de o dată, de odată: vezi d a t ă,

deoparte adv. "izolat, la o parte", dar de o (și de-o) parte = de prepoziție + o articol sau numeral + parte (cf. de altă parte, de mai multe părți);

deopotrivă adv.;

departe adv. "la mare distanță", dar de parte, grup liber alcătuit din prepoziție + substantiv (de exemplu: vorbesc de parte, nu de întreg);

de pe ( ~ la, ~ lîngă);

de peste;

deplin adj., adv. "complet, perfect", dar de plin = de prepoziție + plin adj., adv. și s. (de exemplu: atît de plin, vorbesc de plin); deseară (diseară) adv. "în seara aceasta", dar de seară prepoziție + substantiv (de exemplu: haine de seară);

desigur adv. "firește, negreșit", dar de sigur prepoziție + adj. (de exemplu: așa de sigur);

de sine stătător;

despre;

de sub;

deși;

devale adv. "(în) jos", dar de vale "din vale, de jos";

devreme adv. "din sau la timp, nu tîrziu", dar de vreme "de timp" și de vreme ce;

- d i n: dinadins, dar dintr-adins;

din afara;

din afară "din exterior" (de exemplu: partea din afară), dar dinafară în locuțiunea adverbială pe dinafară, atît în sensul propriu "în exterior, (pe) afară" (A rămas pe dinafară), cît și în cel figurat "pe de rost" (Știe poezia pe dinafară);

dinainte și dinaintea;

dinapoi și dinapoia;

dinăuntru și dinăuntrul;

dincoace;

dincolo;

din contra (din contră);

dincotro;

dindărăt și dindărătul;

din moment ce;

din preajma;

dinspre;

- f i e: fiecare pron. și adj. pron., dar fie care = fie verb sau conjuncție + care pron. și adj. pron. sau s. pl. (de exemplu Fie care vrei; fie care, fie căruțe);

fiece pron. și adj. pron. (de exemplu: în fiece zi), dar fie ce = fie verb sau conjuncție + ce pron. și adj. pron. (Fie ce vrei; fie ce vrei tu, fie ce vreau eu);

fiecînd adv. "oricînd", dar fie cînd = fie verb sau conjuncție + cînd (Fie cînd vrei; Fie cînd pleacă, fie cînd vine);

fiecum adv. "oricum" (Lucrează fiecum), dar fie cum = fie verb sau conjuncție + cum (Fie cum vrei; fie cum vrei tu, fie cum vreau eu);

fiind: fiindcă conj. "pentru că, deoarece", dar dat fiind că "avînd în vedere că, ținînd seama că" (cu sensuri apropiate, dar structuri diferite);

- î n: în adevăr, dar într-adevăr;

înadins, dar într-adins;

în afara, în afară și în afară de;

înainte și înaintea;

înapoi și înapoia;

în ascuns și într-ascuns;

înăuntru și înăuntrul;

încît, dar în cît: vezi c î t;

încoace;

încolo;

încontinuu adv., dar în continuu prepoziție + adjectiv (de exemplu: în continuu progres);

în contra;

încotro și încotrova;

în curînd;

îndată, dar în dată: vezi d a t ă,

îndărăt și îndărătul;

înde;

îndeajuns;

îndelete și pe îndelete;

îndeaproape;

îndelung;

îndemînă și la îndemînă;

îndeosebi;

îndeseară;

îndestul;

în dreptul;

în fața și în față;

în fine;

în general și în genere;

în grabă;

în loc de, în loc să și în locul;

în preajma;

în schimb și în schimbul;

înscris s. "act juridic, declarație scrisă", dar în scris "în formă scrisă";

însemn s. "semn distinctiv, insignă", dar în semn prepoziție + substantiv și în semn de "ca, drept";

în sfîrșit;

înspre;

în van;

în zadar;

- î n t r u: întruna adv. "mereu", dar într-una "în una";

întrucît, dar întru cît: vezi c î t;

întru cîtva;

întru totul;

- n i c i: nicicînd adv. "niciodată", dar nici cînd = nici adv. + cînd (Nici cînd era tînăr nu dansa);

nicicît adv. "deloc", dar nici cît = nici adv. + cît (Nu știu nici cît tine);

nicicum adv. "deloc, cu nici un chip", dar nici cum = nici adv. + cum (Nici cum vrei tu, nici cum vreau eu);

nicidecît adv. "deloc", dar nici de cît = nici adv. + prepoziție + cît (Nu știe nici de cît ți-am dat);

nicidecum adv. "deloc", dar nici de cum = nici adv. + prepoziție + cum (Nu-mi amintesc nici de cum era îmbrăcat);

nici o adj. pron. (genitiv-dativ nici unei) și nici adv. + o numeral;

niciodată, dar nici o dată și nici odată: vezi d a t ă;

niciodinioară adv. "niciodată", dar nici odinioară "nici pe vremuri";

nici un adj. pron. și nici adv. + un numeral;

niciunde adv. "nicăieri", dar nici unde = nici adv. + unde adv. sau s. pl. (Nu știe nici unde a dormit);

nici unul pron. "nimeni" (Nici unul n-a venit) și nici adv. + unul pron. (nici unul, nici altul);

- n u: numai "doar" (de exemplu: numai el), dar nu mai = negație + mai (Nu mai este aici), cu unele contexte comune: el numai bea "doar el bea" sau "el doar bea, nu face altceva decît să bea" și el nu mai bea "el a încetat să bea, s-a lăsat de băut";

- o a r e: oarecare pron. și adj. pron. (de exemplu, un om oarecare), dar oare care = oare adv. + care pron. și adj. pron. sau s. pl. (Oare care vine? Oare care să fie sau căruțe?);

oarece pron. și adj. pron., dar oare ce = oare adv. + ce;

oarecine pron., dar oare cine = oare adv. + cine;

oarecînd adv., dar oare cînd = oare adv. + cînd;

oarecît adv., dar oare cît = oare adv. + cît;

oarecum adv., dar oare cum = oare adv. + cum;

oareunde adv., dar oare unde = oare adv. + unde adv. sau s. pl.;

Cf. și compusele populare oareșicare, oareșice, oareșicine, oareșicînd, oareșicît, oareșicum, cu -și- pronunțat nesilabic, față de oare și care, oare și ce, oare și cine, oare și cînd, oare și cît, oare și cum, cu și pronunțat silabic și accentuat (de exemplu: Oare și cine a rîs te interesează?).

- o r i: oricare pron. și adj. pron. (de exemplu: oricare om), dar ori care = conjuncția ori "sau" + care pron. sau s. pl. (Cei care intră ori care ies încuie ușa);

orice pron. și adj. pron., dar ori ce = ori conjuncție "sau" + ce (Vrei să pleci ori ce vrei?);

oricine pron., dar ori cine = ori conjuncție + cine;

oricînd adv., dar ori cînd = ori conjuncție + cînd;

oricît adv. și pron., dar ori cît = ori conjuncție + cît;

oricum adv., dar ori cum = ori conjuncție + cum;

ori de cîte ori;

oriunde adv., dar ori unde = ori conjuncție + unde adv. sau s. pl.;

Ori se scrie, bineînțeles, separat și atunci cînd este substantiv și face parte din numerale adverbiale - și formule echivalente - așezate întîmplător înaintea unor pronume, adjective sau adverbe relative: de două ori cît tine.

Compusele orișicare, orișice, orișicine, orișicînd, orișicît, orișicum, orișiunde au mai rar paralele cu scrierea separată: Te interesează numai dacă a vorbit ori și ce a spus? A venit de cîteva ori și unde stăm acum.

- p a r: parcă adv. (de exemplu: Ea parcă plînge), dar par că = par verb 1 sg. sau 3 pl. + (de exemplu: Ei par că sînt sănătoși, dar nu-i așa);

- p e: pe alocuri și pe-alocuri;

pe atît și pe cît;

pe dată;

pe de altă parte și pe de o parte;

pe de-a-ntregul;

pe de lături;

pe deplin;

pe de rost;

pe drept și pe nedrept;

pe dinafară: vezi d i n;

pe furiș;

pe la;

pe lîngă;

pe loc;

pe negîndite;

pe potriva;

pesemne adv., dar pe semne = pe prepoziție + semne s. pl. (cf. sg. semn);

pe sfîrșite;

pe sub;

pe urmă;

- t o t: totdeauna;

totodată, dar tot o dată și tot odată: vezi d a t ă;

totuna adv. "egal, indiferent" (de exemplu: Mi-e totuna), dar tot una = tot adv. + una num. sau adv. (Tot una am și eu; Merge tot una);

- v a: careva pron., dar care va = care pron. sau s. pl. + va verb auxiliar (care va veni);

ceva pron., dar ce va = ce pron. + va verb;

cineva pron., dar cine va = cine pron. + va verb;

cîtva (adj.) pron. și adv., dar cît va = cît pron. și adv. + va verb;

cumva adv., dar cum va = cum adv. + va verb;

undeva adv., dar unde va = unde adv. sau s. pl. + va verb;

vasăzică conj. "așadar, deci, prin urmare" (de exemplu: Pleci, vasăzică?), dar va să zică vb. + vb. "vrea să însemne" (Aceasta va să zică progres), de unde și locuțiunea conjuncțională care va să zică, în ciuda sinonimiei ei cu vasăzică;

- v r e (o): vreo adv. și adj. pron. f.;

vreodată, dar vreo dată: vezi d a t ă;

vreodinioară;

vreun și vreunul.

După cum rezultă din exemplele date, unele soluții alese de normă sînt mai mult sau mai puțin convenționale și de aceea au variat uneori în timp. În situațiile de omofonie scrierea este motivată într-un grad mai mare: de exemplu, la numai și nu mai. Iar, dacă distincția dintre un cuvînt compus și un grup stabil este cîteodată mai greu de făcut, cel puțin pentru succesiunile întîmplătoare de cuvinte este clar că scrierea separată este singura adecvată; de aceea grafii ca Vorbeam decît am pierdut sau Vii orice faci? sînt indicii nu numai ale lipsei de cunoștințe, ci și ale unor defecte de gîndire. În caz de dubiu, verificarea se face prin substituiri cu alte cuvinte (sinonime) sau cu alte forme ale aceluiași cuvînt, prin testarea posibilităților de dislocare sau prin schimbarea topicii.

3. Reguli bazate pe tradiția grafică se aplică de obicei la cuvintele frecvente. Astfel apar diferențe între formații asemănătoare ca structură; de exemplu, între numeralele compuse cu zeci, care se scriu într-un cuvînt (douăzeci, treizeci, douăzeci de mii), și cele compuse cu sute, mii, milioane etc., care se scriu în cuvinte separate (două sute, două mii, două sute de mii, două milioane).

4. Regulă bazată pe principiul estetic, dacă nu cumva și pe un principiu al comodității de cuprindere vizuală la lectură, este cea care prevede evitarea unor cuvinte excesiv de lungi.

Această regulă explică scrierea separată a numeralelor cardinale compuse care denumesc numere de ordine diferite: douăzeci și unu, o sută trei, o sută treizeci și trei, o mie nouăsute treizeci și doi, o sută douăzeci și trei de mii, un milion douăzeci și trei de mii cinci sute șaptesprezece. La numeralele ordinale corespunzătoare această scriere este în evidentă contradicție cu sudura lor morfologică dată de formantul final; de exemplu: al douăzeci și unulea, al o sută treizeci și treilea, al o mie nouă sute treizeci și doilea.

În terminologia tehnico-științifică există însă numeroase compuse de mari dimensiuni, alcătuite de obicei cu elemente de compunere sau/și cu prefixe (de exemplu: angiomicrocinematografie, extrateritorialitate, hipergammaglobulinemie), dar și din cuvinte propriu-zise (diclordifeniltriclormetilmetan, numele științific al substanței cunoscute sub denumirea abreviată DDT), care se scriu într-un singur cuvînt, conform tipului de structură și unității semantice, uneori și conform etimonului respectiv.

5. Exclusiv pe criterii etimologice se bazează scrierea numelor proprii străine, care respectă grafia din limba de origine. Aceasta duce la deosebiri între denumiri cu formanți (aparent) comuni, cum sînt toponimele cu engl., fr. port, it., port. porto, sp. puerto, dintre care se scriu separat Port Louis, Port Moresby, Port of Spain, Puerto Rico (Porto Rico), dar cu cratimă Port-au-Prince, Porto-Novo; cf. și Brazaville sau Libreville față de Monaco-Ville.

Scrierea etimologică este respectată și la unele neologisme compuse neadaptate: de exemplu, millefeuille, dar deux-pièces.

6. La numele proprii de persoane se respectă dorința purtătorilor și în privința scrierii prenumelor sau a numelui (numelor) de familie într-un cuvînt sau în mai multe. De exemplu, prenumele compus din Ana și Maria, pentru care regula cere cratimă (Ana-Maria; vezi XXVI), poate apărea scris și Anamaria sau Ana Maria; numele franceze de familie pot fi scrise cu articolul proclitic sudat sau separat: Lamartine, dar La Fontaine, Lesueur (pictor), dar Le Sueur (compozitor).

7. Derivarea parasintetică poate crea deosebiri între scrierea cuvintelor din aceeași familie.

Se scriu într-un cuvînt derivate de la nume proprii scrise în cuvinte separate. De exemplu:

- de la toponime: băimărean < Baia Mare, costarican < Costa Rica, newyorkez < New York;

- de la antroponime: antonpannesc < Anton Pann, camilpetrescian < Camil Petrescu, julesvernian < Jules Verne.

B. Cuvintele primare (neformate de la altele), prin definiție neanalizabile, și chiar cele derivate cu afixe lipsite de existență independentă nu ar trebui să pună probleme referitoare la scrierea într-un cuvînt sau în mai multe, întrucît este evident faptul că ele trebuie scrise într-un cuvînt.

De reținut că formațiile (forme verbale) cu prefixul negativ ne- se scriu într-un cuvînt chiar atunci cînd sînt și compuse cu mai, intercalat între prefix și bază: nemaiauzind, nemaiauzit (nu ne mai auzind..., nici nemai auzind...).

Pentru situații excepționale de scriere cu cratimă a unor derivate cu prefixe sau cu sufixe vezi XXVI.

Se întîlnesc însă cazuri de falsă analiză făcută din ignoranță și din nesesizarea limitelor dintre cuvinte în fluxul vorbirii. Scindarea greșită a unui cuvînt unic, ca și sudarea greșită a unor cuvinte diferite sau a unor fragmente de cuvinte se produc din cauza confuziei între un segment de cuvînt și un cuvînt independent omofon. Asemenea fenomene apar la un nivel elementar de cunoaștere a limbii (în vorbirea copiilor și a străinilor) și la un nivel elementar de cultură; ele sînt speculate, în scopuri satirice, în textele umoristice.

Falsele analize au două feluri de rezultate: confuzii între cuvinte și grupuri existente în limbă și "crearea" unor cuvinte inexistente.

a. Confuzii între termeni existenți sînt cele produse între:

- cuvinte și grupuri întîmplător omofone:

ale (articol: ale mele) și a le (prepoziție + pronume: pentru a le vedea);

alor (articol în genitiv-dativ pl.: alor mei) și a lor (articol + pronume: a lor e mai frumoasă);

baros (substantiv) și ba ros (negație + participiu);

cele (articol: cele mari) și ce le (pronume + pronume: ce le dai?);

cufăraș, cuvînt (substantive) și cu făraș, cu vînt (prepoziție + substantiv);

decar (substantiv: un decar) și de car (prepoziție + substantiv sau conjuncție + verb);

delegat (substantiv) și de legat (prepoziție + substantiv sau verb la supin);

laminare (substantiv) și la minare (prepoziție + substantiv);

semăna (verb) și se măna (pronume + verb);

secară (substantiv) și se cară (pronume + verb);

- cuvinte și grupuri omofone cu elemente parțial comune (cuvinte de bază) sau înrudite (prefixe și prepoziții):

descîntă, desface (verbe) și des cîntă, des face (adverb + verb);

înceată, încete (adjectiv) și în ceată, în cete (prepoziție + substantiv);

înjur (verb) și în jur (locuțiune adverbială);

opoziție, orînduială (substantive) și o poziție, o rînduială (articol sau numeral + substantiv);

opune, orîndui (verbe) și o pune, o rîndui (pronume + verb);

poetastru (substantiv) și poet astru (substantiv + substantiv);

Stancu Ion (două substantive) și Stan cu Ion (substantiv + prepoziție + substantiv);

- cuvinte și grupuri omofone cu toate elementele comune, dar cu unele diferite ca valoare (de exemplu, prefixe și prepoziții):

întreruperi (substantiv) și între ruperi (prepoziție + substantiv);

preamilostiv (adjectiv: "foarte milostiv") și prea milostiv (adverb + adjectiv: "mai milostiv decît ar fi cazul").

Falsele analize de acest fel sînt utilizate în jocuri de cuvinte (calambururi) și în jocuri rebusistice (șarade, rebusuri). De exemplu: calmare descompus în cal mare sau calm are. În rebusuri termenii constitutivi sînt reprezentați prin desene, cifre, litere izolate (de exemplu: a = a mic pentru amic; 2 N = doi ne pentru doine). Umoriștii folosesc și ei notarea prin cifre a unor segmente omofone cu numeralele un, doi: de exemplu, 1 duios pentru unduios.

Un tip frecvent, din păcate, în scrisul curent este reprezentat de sudarea greșită a substantivelor feminine nearticulate, la forma de singular, cu articolul posesiv următor prin confuzie cu forma articulată enclitic: de exemplu, centru de difuzarea presei în loc de... difuzare a presei.

b. În urma falselor analize se poate ajunge la decuparea unor segmente sau la sudarea în unități (fonetice și grafice) cărora li se acordă în mod arbitrar statutul de cuvînt.

Unele false analize de acest tip sînt mai mult sau mai puțin accidentale. De exemplu:

deranj înțeles și scris de ranj;

inflamabil, intelectual înțelese și scrise in flamabil, in telectual;

laborator înțeles și scris la borator.

Altele au răspîndire mai mare. Este cazul cuvintelor:

oleacă adv. scris greșit o leacă, împotriva etimonului, probabil după modelul lui o țîră;

uncrop, substantiv, înțeles și scris un crop.


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Încercări de îndreptare

Istoria regulilor ortografice

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu