Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Zilele trecute, la poștă. Lume multă. Coadă. Nervi. Se plătesc impozitele. Chiar înaintea mea, un om trecut un pic de... „vârsta a treia” depune o scrisoare recomandată cu destinația Olanda.

- Sunt în plic documente de preț, mi-e frică să nu se piardă. Am înțeles că aveți un serviciu poștal prin care se poate urmări online parcursul scrisorii. Îmi spuneți și mie cum se procedează?

- Băgați numărul de pe chitanță, i-o tăie scurt duduia de la ghișeu.

La care omul, nedumerit:

- Eu de băgat îl bag, coniță, cu plăcere, dar spuneți-mi și mie unde să-l bag.

- În track and trace number, dacă știți ce-i aia tueckăndtueisnambă, repetă funcționara sintagma englezească într-o „fonetică” cu efect cultural devastator asupra noastră.

- Știu, domnișoară, cum să nu știu atâta lucru: asta înseamnă urmărirea numărului pe traseu...

Ușor agasată de prelungirea dialogului, „coada” se calmează și începe să dea semne de interes pentru ciudata conversație și de simpatie pentru bătrân. Ba unul mai tânăr de lângă mine zâmbește cu înțeles și-mi face cu ochiul.

Funcționara se minunează:

- Uită-l că știe..., da’ de unde știi dumneata treaba asta?

- Să vă explic: eu am fost tractorist la viața mea și acolo, la C.A.P., m-a luminat brigadierul cum că tractor provine din verbul englez to track!!! De-acolo știu, domniță, că școală n-am prea făcut, nu mi-a plăcut. Dacă mă ducea capul, făceam un pic mai multă, aș fi ajuns și eu mare, cine știe, poate funcționar la poștă. Sau poate chiar diriginte de oficiu, dacă mă înscriam în PSD-eu, și atunci aș fi putut să-mi perfecționez engleza conversând cu dumneavoastră.

Plătește omul ce-i de plătit și salută englezește: „see you soon, sweet princess!”. Plătesc și eu timbrele mele, ies repede, îl ajung din urmă și-l abordez politicos:

- Domnule, m-ați încântat, chestia cu tractorul a fost grozavă. Bine i-ați zis-o, dar, știți, cuvântul tractor nu-i tocmai de la to track... și dau să-i explic cum e cu etimologia, dar acesta îmi ia vorba din gură:

- Știu care-i treaba, sunt profesor de română și latină, am făcut istoria limbii, la București, cu Alexandru Rosetti. Tractor e din francezul tracteur provenit, la rându-i, din tractum, forma de supin a verbului latinesc traho = a trage. Dar, se non è vero, è ben trovato!..., sper să mă-nțelegeți: mi-am permis licența, eram la poștă, nu la universitate. Și apoi n-am mai predat de mult lecții, mi-a fost dor de una și, iacă, se ivi ocazia.

Îmi place tot mai mult omul. Îl invit la o cafea și, luându-ne în serios, continuăm discuția despre destinul verbului latinesc traho, trahere, traxi, tractum în română și în alte limbi romanice. (În latina vulgară, traho se pronunța probabil trago.) Nu avem dicționare la noi așa că ne completăm reciproc și facem inventarul: mai întâi verbele franțuzești traire, tracer și traîner; de la acesta din urmă, ajungem la neologismele noastre: a trená și tréna (rochia miresei), apoi trenul (care „trage” vagoanele după el). Din supinul latinesc (tractum) italienii l-au fabricat pe trattare care ajunge la noi în forma trata(re), apoi tratament (it. trattamento), ceea ce, etimologic, ar fi: care te... extrage din boală: ex‐ (= în afară) + trage. Nu uităm de tracta, tracțiune, trasa, traseu, trasor și tratat (substantiv). De la trenă ne duce gândul la a târî, dar ne oprim, pentru că acesta-i din slavă. Ne vin apoi în minte prefixele romanice și ajungem, fără o sistematizare riguroasă, la derivatele neologice: abstract, antrena, antrenor, contract, distrage, distra, distracție, sustrage, sustras care îl au, toate, în structura lor pe străbunul traho. Cum observăm din cele de mai sus, în afară de verbul de bază a trage, care e înfipt de multe sute de ani în limba noastră, celelalte cuvinte sunt tinere, ajunse la noi tot din latină, dar prin intermediar francez sau italian, acum vreo două sute de ani.

Din cele vechi, urmându-l pe a trage, cu participiul tras, strămoșii noștri au creat alte cuvinte precum: trăgător, trăgaci, trăsură, trăsătură și trăgăna, acesta din urmă rostit în limba literară cu epenteză: tărăgăna.

P.S. Forma trisilabică, veche și populară, a trăgăna este conservată de poezia și cântecul popular din Ardeal; în copilăria mea, am ascultat-o (live) pe una din cântărețele promovate de etnomuzicologul Harry Brauner, pe bihoreanca Elisabeta Pavel:

Tragănă, nană, tragănă

Că și codrul se leagănă.

Că și eu am trăgănat

Și codru s-o legănat.

O puteți asculta și dumneavoastră pe Youtube accesând:

https://www.youtube.com/watch?v=MZ7nXjbV1zM^[1]