joi
În mitologia romană, Jupiter era zeul suprem, stăpânul cerului și al pământului, al tunetelor și fulgerelor, echivalentul lui Zeus al grecilor. Legătura dintre numele zeului atotputernic și joi este evidentă dacă ne raportăm la formele de genitiv și de acuzativ ale lui Jupiter: Jovis, respectiv Jovem. Forma de dativ, pe care o regăsim în maxima: „quod licet Jovi, non licet bovi” = ce-i permis lui Jupiter, nu-i permis oricărui bou, vine să întărească premisa. It. giovedì, fr. jeudi, sp. jueves și al nostru joi confirmă, la rându-le, filiația cuvântului. Precedată de luni, marți și miercuri și succedată de vineri, sâmbătă și duminică, joia stă în centrul săptămânii, așa cum Jupiter tronează în centrul de comandă al universului. Cel mai mare și mai puternic dintre zei a fost asociat de mitologie și, mai târziu, de astrologie, cu atributele grandoarei și forței, reprezentate simbolic de vultur, taur, stejar, fulger și tunet (Jupiter tonans). Este de înțeles atunci de ce planeta cea mai impunătoare și măreață din sistemul nostru solar a căpătat de la astronomi numele lui Jupiter. Mai mult, orbita solară a lui Jupiter este și ea centrală, fiind flancată în stânga de Mercur, Venus și Marte, iar în dreapta de Saturn, Uranus și Neptun.
Faptul că joi îl reprezenta, în mentalul antic, pe stăpânul cerului și al pământului era de natură să confere acestei zile un caracter fast, încât cei născuți sub zodia lui Jupiter erau considerați norocoși, pentru că urmau să trăiască sub auspiciile celui mai puternic dintre zei. Acest datum naturae celestis (dar al naturii cerești) stă la originea îndepărtată a lui jovial = bine dispus, vesel, glumeț... Traseul istoric al acestui cuvânt e cel urmat de majoritatea neologismelor romanice: mai întâi latina târzie a creat din Jovis adjectivul jovialis, care a ajuns la italieni: giovialis și la francezi, unde este atestat prima oară în 1588 în sintagma „l’Astre jovial”. În românește a pătruns mult mai târziu, abia în secolul al XIX-lea, și provine, ca mai toate neologismele din vremea aceea, din franceză. De altfel, supremația culturală a francezei în Europa, până la un moment dat, se reflectă mai ales în domeniul lexical. Zeul suprem germanic era Thor și, cu toate acestea, germana și engleza au adoptat un derivat al lui Jupiter, pe jovial, care, importat din Franța, se bucura de prestigiu cultural.
E o realitate că ziua începutului sau, după caz, sfârșitului de săptămână, ca și cea din mijlocul ei sunt percepute de vorbitori a fi zile mai importante decât celelalte. Nu e deloc întâmplător că duminica este la creștini ziua lui Dumnezeu (Dominus + deus), iar joia a fost, cum am văzut, ziua lui Jupiter la romani. Pentru această ierarhie avem probe indirecte: cele 12 evanghelii sunt citite în biserică în Joia Mare, iar creștinii din vechile sate românești mâncau carne numai joia și duminica. Să mai adăugăm faptul că vițelele născute (mă rog, fătate) în aceste zile erau botezate Joiana și Domnica. Celelalte zile ale săptămânii nu serveau drept bază „onomastică" pentru vite.
Jupiter a fost românizat, făcut cumva „de-al nostru", în varianta Joe - cuvânt atât de apropiat fonetic de joi - ca și cum așa ar fi fost el moștenit în vremuri îndepărtate de la romani. Îl aflăm redat astfel, după modelul cărților populare, de G.I. Tohăneanu în traducerea Eneidei:
...zvârlit-a
Din nori pripitul fulger al lui Joe
și, răzvrătind cu vânturile marea,
Le-a spulberat corăbiile toate.
Pe Joe îl mai găsim ca prenume purtat de personalități cunoscute din lumea muzicii moderne precum: Joe Cocker, Joe Dassin, Joe Dolan. Mare atenție însă, în etimologie se poate păcătui ușor: acest prenume este o abreviere de la Joseph (cuvânt de origine ebraică), prin urmare nu are legătură directă nici cu joi și nici cu Jupiter. Că Joe este hipocoristicul lui Joseph ne-o dovedește prenumele vicepreședintelui Statelor Unite, Joseph Robinette Biden, căruia îi place, urmând moda americană, să se prezinte politicienilor și ziariștilor în variantă abreviată, oarecum familiară: Joe Biden.
Alte articole lingvistice
Alexandru Graur
Dezbateri
- Alf Lombard - Despre folosirea literelor î și â
- Dan Alexe - Despre legăturile românei cu albaneza
- Dan Ungureanu - Cuvinte de substrat? Da. Cuvinte dacice? Nu.
Diverse
- Calcuri greșite
- Despre majoritate
- Flexionarea cuvintelor compuse
- Forme de plural greșite
- Forme greșite ale cuvintelor
- Ghid de exprimare corectă
- Niciun sau nici un?
- Scara numerică
- Termeni de propagandă
DOOM2
- 0. Principalele norme ortografice
- 1.1. Literele
- 1.2. Semnele ortografice
- 2. Reguli de scriere și de pronunțare literară
- 3. Scrierea cu literă mică sau mare
- 4.1. Scrierea derivatelor, prefixelor și sufixelor
- 4.2. Scrierea cuvintelor compuse
- 4.3. Scrierea locuțiunilor
- 4.4. Scrierea grupurilor de cuvinte
- 5.1. Despărțirea grupurilor de cuvinte și a abrevierilor
- 5.2. Despărțirea în interiorul cuvintelor
- 6. Câteva norme morfologice
DOOM3
Ionel Funeriu
- „carteziană e latina” (Ion Barbu)
- abrevieri buclucașe
- accentul I
- accentul II
- adaptare și adoptare
- au mai pățit-o și alții
- auspiciu, auspicii
- baioneta din Bayonne
- capcane semantice
- casă, acasă, domiciliu
- computer
- Cristian Tudor Popescu versus Robert Turcescu
- dacisca domnului Roxin
- diminutive
- divorț, trivial și carrefour sau despre 2, 3 și 4
- duminică
- errare humanum est, perseverare diabolicum
- etimologii populare (I)
- etimologii populare (II)
- făcliile latine
- ficat
- Gaudeamus
- germanisme
- grammar nazi(s) versus idealul perfecțiunii
- hiperurbanism
- la poștă
- latina gintă e regină
- libertatea înseamnă iertare
- lună și luni
- management
- marți, marțieni, mărțișor...
- mass-media
- miercuri, marfă, mersi, iarmaroc…
- mujdei de usturoi
- naturalia non (sunt) turpia
- Nicolae
- nomen (est) omen
- nomen meum
- o întâmplare lingvistică
- o polemică
- o provocare
- ogni abuso sará punito
- ortografie (I)
- ortografie (II): ortografie fonetică sau ortografie etimologică
- ortografie (III) sau unde-i lege nu-i tocmeală
- Pastila de limbă
- pești
- pișcot și servus
- plagiat
- potică
- privighetoare, veioză, Revelion
- provocare
- rovinietă
- rută, derută, rutină
- sâmbătă
- slavonisme
- sunătoare
- șapte, săptămână, hebdomadar
- turcisme
- ține de tenis
- vineri
- Volvo — o mașină revoluționară
Istoria regulilor ortografice
- Ortografie - 1871 Regule ortographice ale limbei romane
- Ortografie - 1899 Regulele ortografiei romane
- Ortografie - 1904 Regule ortografice
- Ortografie - 1932 Reforma ortografică din 1932
- Ortografie - 1954 Mic dicționar ortografic
- Ortografie - 2005 - Ce e nou în DOOM2
Încercări de îndreptare
Îndreptarul ortografic, ediția a V-a : Punctuația
- 01. Introducere
- 02. Punctul
- 03. Semnul întrebării
- 04. Semnul exclamării
- 05. Virgula
- 06. Punctul și virgula
- 07. Două puncte
- 08. Semnele citării (ghilimelele)
- 09. Linia de dialog și de pauză
- 10. Parantezele
- 11. Punctele de suspensie
Mioara Avram
- 0. Prefață
- Bibliografie și abrevieri
- I. e sau ea?
- II. ă sau e?
- III. ă sau î?
- IV. e sau ie?
- IX. i sau î?
- V. ea sau ia (și: eai sau iai, eau sau iau)?
- VI. h sau c(h) sau k(h)?
- VII. Cu sau fără h?
- VIII. i sau ii (și ii sau iii)?
- X. ia sau iea, iia?
- XI. Cu sau fără i final?
- XII. î sau â?
- XIII. k sau c, ch, ck, q
- XIV. Cu sau fără -l
- XIX. s sau z?
- XV. n sau m
- XVI. oa sau ua
- XVII. q(u) sau c, ch, cu, cv, k
- XVIII. s sau ș?
- XX. w sau v, u?
- XXI. x sau cs (ks, cks), gz (cz)?
- XXII. y sau i, ai?
- XXIII. Literă unică sau repetată (dublă, triplă)?
- XXIV. Succesiuni nepermise sau cu folosire limitată
- XXIX. Numele de luni
- XXV. Un cuvînt sau mai multe?
- XXVI. Cu sau fără cratimă?
- XXVII. Majusculă sau minusculă?
- XXVIII. Abrevierile
- XXX. Despărțirea cuvintelor la capăt de rînd
Misterele cuvintelor
Monitorizarea presei
Punctuație
Rodica Zafiu
- Beizadea
- Care și pe care
- Cocalar
- Decât o negație
- Din și dintre
- Îmi cer scuze...
- Plus că...
- Șotron
- Vroiam...