XXIII. Literă unică sau repetată (dublă, triplă)?

Alegerea între scrierea unei singure litere și repetarea ei pune probleme diferite, cel puțin în parte, după cum este vorba de litere care notează vocale (și semivocale sau semiconsoane) ori de litere care notează consoane.

1. Dublarea (sau triplarea etc.) unei litere care notează o vocală corespunde de obicei unor realități fonetice: fie pronunțării distincte în hiat (în silabe diferite) a două vocale identice, fie pronunțării unei vocale lungi; dublarea poate fi însă și lipsită de valoare fonetică.

a. Repetarea - în pronunțare și în scris - a unei vocale și litere corespunzătoare poate avea loc la întîlnirea unui formant (prefix sau element de compunere) terminat în vocală cu un cuvînt (temă) care începe cu aceeași vocală: contraatac, paraaldehidă, supraalimenta, ultraaglomerat; neeuclidian, reedita, preexista, teleenciclopedie; antiimperialist, toxiinfecție; coopera - și familia: cooperant, cooperativă, cooperativiza, cooperator, cooperație -, microorganism etc. sau la întîlnirea unei teme terminate în vocală cu un afix flexionar (desinență, sufix verbal) sau lexical care începe cu aceeași vocală: creez, licee; aliniind, fiind - și fiindcă -, ființă, scriind, scriitor; asiduu, atuuri, vacuum - și familia: vacuumare, vacuummetru - etc.

Secvențele ee, ii, uu se pronunță de obicei [eĭe], [iĭi], [uŭu]. Vezi și IV, VIII.

Mai rar, o repetare de acest fel are loc în rădăcina unor cuvinte (aalenian, feerie, gheenă, alcool) sau în structura unor elemente de compunere ca noo- (noocrație, noologie, noosferă), oo- (oogeneză, oolit, oosferă etc.) sau zoo- (epizootie, zoologie, zooparc, zootehnie etc.), ultimul folosit și independent (zoo).

Cînd un asemenea element de compunere se combină cu o temă care începe cu o- nu se ajunge totuși la trei o, producîndu-se o contragere a doi dintre ei: zoonim, zoopsie.

Este nejustificată repetarea vocalei/literei e, respectiv o, în rădăcina cuvintelor prerie (nu preerie!) și proroc, prorocesc, proroci (nu proo-!) sau în formația prefixală copreședinte (nu coopreședinte!).

Variantele fonetice și grafice cu o singură vocală/literă corespunzătoare (de tipul alcol, coperativă, fincă sau fință, zologie) sînt incorecte.

Pentru ee vezi și IV, iar pentru ii VIII.

b. Repetarea unei litere care notează o vocală poate constitui un mijloc de marcare a cantității, în speță a naturii lungi a acestei vocale; fenomenul este specific cuvintelor exclamative prin natura lor (interjecții) sau folosite în enunțuri exclamative (afective și imperative). Litera care notează o vocală lungă poate fi scrisă numai de două ori (interjecțiile ii, dii, ee, pfii etc., variante ale lui i, di, e, pfi; Ajutoor!, Săriiți!; buun „foarte bun”, biine „foarte bine”; Stăăteam și eu ca prostu; Zăău?), sau de trei ori (interjecțiile aaa, iii, variante ale lui a, i; biniiișor sau miiic < mic; Ce faceee?; Daaa) și chiar de mai multe ori, în situația cuvintelor din enunțuri afective: gaaaata!; Taaaare mi-i poftă!).

c. Dublarea fără valoare fonetică a unei litere care notează o vocală se întîlnește în mod excepțional în nume proprii românești și în eventualele derivate de la ele. De exemplu, se scrie aa și se pronunță [a] în numele scriitorului (Vasile) Aaron și al mitropolitului Varlaam.

Nu e necesară dublarea lui i din numele proprii Isac, Isus.

d. Dublarea unei litere care notează o vocală se poate datora, în nume proprii străine și în neologisme neadaptate, unor reguli ortografice străine, marcînd un anumit fel de lectură: de exemplu, ee pentru [i] în feedback [fid-bec] sau oo pentru [u] în boom [bum], după regulile limbii engleze.

2. Repetarea literelor e, i, u (dublarea tuturor acestora și triplarea numai a literei i) se poate datora și dublei valori fonetice a acestor litere, care notează atît vocale, cît și semiconsoane (i, u) sau/și semivocale (e).

Secvența grafică ee corespunde vocalei [e] urmate de semiconsoana [ĭ] în cuvinte ca agreează, aleea, creează, egeean, ideea etc. și în nume proprii precum Coreea - și coreean -, Crimeea, Doroteea, Medeea etc.

Vezi și V.

Secvența grafică ii corespunde vocalei [i] urmate de semiconsoana [ĭ] în cuvinte ca argintii, întîrzii, știi, iar secvența grafică iii vocalelor [i-i] - rostite de obicei [iĭi) - urmate de semiconsoana [ĭ] în cuvinte ca argintiii, (mă) sfiii.

Vezi și VIII.

Secvența grafică uu, care după normele în vigoare ar trebui să aibă valoarea [u-u] în cuvintele ambiguu, asiduu, continuu - și discontinuu, încontinuu -, perpetuu, reziduu, superfluu, redă de obicei pronunțarea [uŭ].

3. Dublarea unei litere care notează o consoană poate corespunde sau nu unei realități fonetice; în primul caz, poate fi vorba de repetarea aceleiași consoane (în silabe diferite), de pronunțarea unei consoane lungi sau de succesiunea a două consoane diferite. Triplarea unei litere care notează o consoană are totdeauna valoare fonetică, redînd exclusiv natura lungă a unei consoane unice.

a. Dublarea - în pronunțare și în scriere - a unei consoane și litere corespunzătoare poate avea loc la întîlnirea unui formant (prefix sau element de compunere) terminat în consoană cu un cuvînt (temă) care începe cu aceeași consoană. Iau naștere astfel următoarele secvențe grafice și fonetice:

bb: rar, în derivate sau compuse cu sub- (subbibliotecar);

Se scrie însă b în subraț, subrau (nu subb...).

ll: rar, în compuse populare cu ăl și cel + -lalt (ăllalt, variantă a lui ălălalt; cellalt, variantă a lui celălalt);

mm: în compuse cu -metru și derivatele lor (fotogrammetru - și fotogrammetric, fotogrammetrie -, kilogrammetru, ohmmetru, vacuummetru);

Se scrie însă m în comemora (nu comm...), imemorial (nu imm...).

nn: în derivatele, numeroase, cu prefixul în- (înnădi, înnămoli, înnărăvi, înnăscut, înnebuni, înnegri, înnegura, înnemuri, înnisipa, înnobila, înnoda, înnoi, înnopta, înnora, înnoroi și derivatele lor) și într-un singur derivat cu in- (innavigabil);

Dublarea lui n este nejustificată în cuvintele neanalizabile printr-o temă cu n-, de aceea variantele grafice de tipul dinnainte, înnainte, înnăcri, înnălța, înneca sau înnota sînt incorecte. Înăbuși, înăclăi și înăduși s-au fixat, prin tradiție, în variantele cu un singur -n-. Tot cu un singur n se scriu conațional și inova.

rr: în derivate cu prefixele hiper- (hiperrealist), inter- (interregional, interregn) și super- (superrefractar);

ss: în cele mai multe derivate cu trans- (transsaharian, transsiberian, transsubstanțiere, transsudat) și în cîteva derivate cu răs- (răssec, răsstrăbun);

Dintre derivatele cu trans- de la cuvinte cu s-, se pronunță și se scrie cu un singur s, prin tradiție, transcrie. Prefixul răs- se confundă de obicei cu ră- înaintea unui s-: răsuci, răsufla; se poate face distincție totuși între răsuna și răssuna (Am sunat și am răssunat).

tt: în derivate cu prefixul post- (posttonic, posttraumatic) și într-un compus cu port- (porttabac).

b. Repetarea unei litere care notează o consoană poate constitui un mijloc de marcare a pronunțării prelungite a unei consoane continue (r, s, ș, z) sau a măririi fazei de ținută a unei consoane oclusive (m); acest fenomen este specific interjecțiilor, dar are loc și la alte cuvinte în contexte exclamative sau/și pentru redarea valorii de superlativ absolut. Litera care notează o consoană lungă poate fi scrisă numai de două ori (în interjecțiile brr, prr și sst, variantă a lui st) sau de trei ori (în interjecțiile șșș și bîzzz, pîrrr, variante ale lui bîz, pîr) și chiar de mai multe ori în situația cuvintelor cu întrebuințare contextuală exclamativă sau/și superlativă (Ccanalia!, Inffamul!, Mmarș!, Mmizerabile!, nnemaipomenit, sssplendid, Vorrrba!).

c. Dublarea literei c înainte de e, i corespunde succesiunii a două consoane diferite [kč] în cuvinte ca accelera, accent, accepta, acces, accidenta, boccea, buccinator, ciubucciu, coccis, occident, occipital, succes, succint, vaccin și în toponimul Isaccea.

Variantele fonetice de tipul [ačepta] sînt greșite. Se scrie corect numai c (= [č]) în cuvîntul bacil (nu baccil) și în elementele de compunere bacili-, bacilo-. Pentru grafia cu cc = [č] în soccer vezi d.

Litera g nu se dublează niciodată în condiții asemănătoare.

Se scrie corect numai g (= [ǧ]) în cuvintele sugera, sugestie (nu suggera, suggestie). Pentru grafia cu gg = [g] în loggia vezi d.

d. Dublarea fără valoare fonetică a unei litere care notează o consoană se întîlnește în următoarele situații:

- în neologisme neadaptate, de obicei în poziție intervocalică (babeurre, babbit, loggia, rummy, sgraffito, soccer, zeppelin) sau la sfîrșit de cuvînt (loess, gauss, watt), în mod excepțional înaintea unei consoane (quattrocento, rickettsii; cf. și mass-media);

Finalele ss, tt de la singularul substantivelor masculine alternează la plural cu consoanele simple ș, respectiv ț: gauss - gauși, watt -wați. Intervocalicul zz are valoarea [ț] în italienismele din terminologia muzicală mezza-voce, mezzo-forte, mezzo-piano, mezzo-soprană, pizzicato și din terminologia gravurii mezzo-tinto, precum și în pizza.

Nu se dublează consoana intervocalică din casă „casierie, seif”, masă „mulțime”, rasă „grup biologic” (la care scrierea cu -ss-, recomandată în 1904, este abolită în 1932), corida, hipism, moto, siroco, nici consoana finală din bos, stres (intervocalică în forma articulată bosul, stresul și în derivatele stresa, stresant).

La unele cuvinte pentru care se admit cîte două variante - adaptată și neadaptată - deosebirea poate consta în absența/prezența consoanei duble: golgheter/goal-getter; șiling/shilling. Sufixul neologic românizat este -isim, cu un singur s (generalisim, rarisim etc.), dar sufixul italian din terminologia muzicală -issimo se scrie cu ss: fortissimo, pianissimo.

- în nume proprii străine și în derivatele lor: toponime ca Andorra (și andorran), Bissau, Bruxelles (și bruxellez), Ottawa, (La) Valletta; antroponime ca Hess (și hessian), Russell (și russellian);

- în nume proprii românești (antroponime), conform dorinței purtătorilor: prenume ca Anna, Marietta, Pussi, Sabba (Ștefănescu), Stella; nume de familie ca Alessandrescu, Bolliac, Filotti, Lecca; Massim, Mille, Millo, Nottara, Pann, Philippide, Pillat, Rosetti, Tattarescu, Tell, Zirra, Zotta.

Secvența zz are valoarea [ț] în Negruzzi.

Dacă în numele de familie ale unor personalități dublarea consoanei este respectată mai ales în virtutea tradiției, la prenume și la numele de familie fără istorie acest fenomen nu are justificare; el denotă de obicei snobismul purtătorilor.