Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

Ficatul este o glandă anexă a tubului digestiv care îndeplinește funcții fiziologice vitale. Organul e vulnerabil și cu deosebire sensibil. Loviturile la ficat sunt dureroase și greu de suportat (meciurile de box se încheie adesea în urma unui croșeu în zonă). Pornind de la această sensibilitate, limba a creat expresii precum: a-l ustura la ficați = a simți o durere mare, a-l roade la ficați = a-i produce (cuiva) un sentiment de mânie, a-i îngheța (cuiva) ficații = a înspăimânta cumplit pe cineva... Mai mult, prin derivare diminutivală, ficățeii dezvoltă sensuri noi, ce țin de gastronomie. Limbajul profesional medical, ca orice limbaj specializat, ocolește cuvântul vechi și uzual tocmai pentru că acesta creează înțelesuri multiple; de altfel, în orice știință precizia este necesară pentru a evita posibile confuzii. Vorbind despre ficat, de exemplu, medicina recurge la neologismul hepatic, provenit din gr. ηπατικός, așa încât boala de ficat este hepatită, crizele ficatului sunt hepatice, reducerea funcțiilor sale e insuficiență hepatică.

Dicționarele ne asigură că termenul românesc ficat provine din latinescul ficatum. Cuvântul este panromanic: în it. fegado, în fr. foie, în sp. higado, în port. figado. Cu totul surprinzător e faptul că în latină ficatum desemna smochina, ceea ce este departe de sensul actual, comun limbilor neolatine. Ficatul propriu-zis era în latină jecur (iecur). Cum s-a ajuns de la smochină la ficat e o enigmă pe care au dezlegat-o lingviștii. „Logica" evoluției semantice ține de o subtilitate... culinară! Romanii îndopau gâștele și rațele cu smochine, pentru că așa puteau obține un ficat gras, mare și gustos. Produsului gastronomic astfel procurat i se spunea jecur ficatum, adică ficat de gâscă îndopată cu smochine. Din această sintagmă, limbile romanice l-au izolat pe ficatum, atribuindu-i sensul cu care circulă astăzi.

Românii plecați la muncă în Italia fac adeseori confuzii lexicale în lanț. Smochinei, în italiană, i se spune fico. Cuvântul smochină fiind de genul feminin în românește, ei îl pronunță adesea fica în loc de fico. Nou-veniții în peninsulă, auzindu-l astfel rostit, îl identifică ușor cu românescul fiica. Fără dreptate însă, pentru că fiica e, în italiană, figlia (din lat. filia). Confuzia este cu atât mai gravă cu cât fica dezvoltă un sens licențios, ușor argotic, definit de dicționarul etimologic italian drept „parte vergognosa (rușinoasă) de la femina”!

Profesorul timișorean Achim Dragomir, o celebritate în calculul probabilităților, a căzut el însuși victimă acestei confuzii lexicale; întâmplarea a relatat-o, cu umoru-i binecunoscut. Invitat pentru un șir de conferințe la Accademia di Roma, este întâmpinat la aeroportul Fiumicino de profesorul de logică Luigi Viriletto. La întrebarea acestuia dacă a venit singur (senza la donna), profesorul nostru îi răspunde în italiana-i de autodidact: „la prossima settimana mia moglie arriverà a Roma con la fica”…, perturbând astfel fundamentele logice ale italianului.

P.S. În unele graiuri din Ardeal, ficatului i se spune mai. Termenul provine din magh. máj. Cuvântul și-a consolidat poziția în limbă prin expresii și derivate. La țară, în vorbirea bătrânilor, circulă încă zicerea „mâncu-ți maiu’ tău", care exprimă mai degrabă simpatia, iar caltaboșii umpluți cu ficat sunt cunoscuți sub numele de maioș (în Banat i se spune lebăr, din germ. Leber).

P.P.S. Vă mai amintiți de Balonul de Aur al anului 2000, celebrul fotbalist portughez Luis Figo? Pe românește ar fi Ludovic Smochină.