XIX. s sau z?

Mioara Avram - Ortografie pentru toți, 2002

XIX. s sau z?

Alegerea între s și z este una dintre cele mai dificile probleme ale ortografiei românești, atît prin complexitatea și diversitatea regulilor, cît și prin soluțiile lor oscilante și prin unele aspecte controversate.

Cu excepția poziției înaintea altei consoane - unde prezența lui s sau z are o condiționare de ordin fonetic, valabilă pentru cuvinte de orice origine -, problema alegerii între s și z se pune în special la neologisme: fie din pricina etimologiei multiple a unora dintre ele, fie din pricina contradicției dintre scrierea cu s și pronunțarea cu [z] în unele limbi sursă (franceza și germana).

Scrierea se orientează în general după pronunțarea literară actuală (precizarea este necesară întrucît există pronunțări regionale sau/și învechite diferite de cele conforme normelor ortoepice în vigoare). Există însă situații în care pronunțarea nu distinge clar consoana surdă [s] de corespondenta ei sonoră [z] și altele - mai puține - în care, din considerente etimologice, scrierea corectă este în mod deliberat diferită de pronunțarea corectă.

Tendința de a înmulți numărul grafiilor cu s diferite de pronunțarea cu [z], după modelul limbilor cu ortografie etimologică, este un semn de prețiozitate și snobism.

Regulile de scriere și de pronunțare diferă în funcție de literele / sunetele învecinate, fără a fi totdeauna unice pentru un anumit context.

1. Înaintea unei vocale, la început de cuvînt nu sînt numeroase probleme.

a. Se pronunță și se scrie corect s- în safir, salamandră, soldă - și soldat -, supă.

b. Se pronunță și se scrie corect z- în zahăr (și întreaga familie, inclusiv neologismele zaharină, zaharoză și elementul de compunere zahari-/zaharo-) și în zalhana, zegras.

c. Se pronunță [z], dar se scrie s în termenul tehnic siemens, pronunțat [zimăns], provenit dintr-un nume propriu.

2. Cele mai multe dificultăți sînt legate de poziția intervocalică.

a. Se pronunță și se scrie s în cuvintele asista, chermesă, conclusiv, decisiv, desinență, disertație, disident, episod, esofag, exclusiv, finisa, fisiona și fisiune, francmason, froasa, gresie, idiosincrasie, incisiv, inclusiv, oclusiv, premisă, resemna, resignație, resorbi, sesiune, vernisa, în elementele de compunere cvasi- (cvasitotalitate, cvasiunanim etc.), droso- (drosofilă, drosometru etc.), fusi- (fusiform), gnoseo- (gnoseologie), noso- (nosofobie, nosomanie, anosognozie etc.), pisi- și piso- (pisiform, pisolit), poso- (posologie), plesio- (plesiomorf, plesiozaur etc.), talaso- (talasofobie, talasoterapie etc.), vasi- și vaso- (vasiform, vasodilatator etc.) și în formațiile cu prefixul cis- (cisalfa, cisalpin).

b. Se pronunță și se scrie z în cuvintele abuza, acuza, afazie, aluzie, aplatiza, ateriza, azil, bază, bazilică, bazin, bizon, cauză, cezar - și cezariană -, cezură, confuzie, criză, curtoazie, doză, entuziasm, ezoteric, fantezie, fază, fizică, frază, ftizie, furniza și furnizor, fuziona și fuziune, iluzie, miozotis, muză, muzeu, muzică, ocluziune, paranteză, parazit, pauză - și repauza -, poezie, proză, prozelit, prozodie, regiza și regizor, repartiza, rezecție, rezilia, rezista, rezolva, simpozion, sinteză, speze, teză, tizană, transvaza, vezică, viteză, în elementele de compunere bazi- și bazo- (bazifit, bazofil, bazofobie etc.), -cazie și -caziu (pleiocaziu, policaziu etc.), estezio- (esteziologie, esteziometru etc.), fazi- și fazo- (fazitron, fazotron), fîzio- (fiziologie, fizionomie etc.), fizo- (fizostigmină etc.), ftizio- (ftiziolog, ftizioterapie etc.), -gnoză (diagnoză, prognoză etc.), lizi- (lizigen, lizimetru etc.), lizo- (lizogenie, lizozimă etc.), piezo- (piezoelectric, piezometru etc.), schizo- (schizofrenie, schizopode etc.), scizi- (scizipar), -zaur (dinozaur, ihtiozaur etc.), -zom (cromozom, microzom etc.), în sufixele de substantive abstracte -ază (litiază, zimază etc.), -eză (diureză, geneză), -ezie (analgezie, pleurezie etc.), -iză (expertiză, vocaliză), -oză (avitaminoză, furunculoză, glucoză etc.), ca și în -eză/-euză pentru nume de agent sau/și de instrument (brodeză, machieză, tricoteză; dizeuză) și -eză pentru nume de locuitori (< -ez: burgheză, franceză), în sufixul verbal -iza < fr. -iser și în formațiile cu prefixele dez- (dezarma, dezinforma, dezordine etc.), mez- (mezalianță, mezaventură).

Prezența lui z în loc de s este controversată la cuvintele al căror etimon are ss (bazin, viteză, sciziune), inclusiv la verbele (aplatiza, ateriza, furniza, regiza) în care -isa < fr. -iss- s-a confundat cu paronimul -iza < fr. -iser (din concretiza, realiza, sonoriza etc.), și în elementele de compunere din terminologia internațională, scrise în diverse limbi cu -ss- (scizi-) sau -s- (toate celelalte).

Verbul sesiza se pronunță și se scrie cu -s- în rădăcină și cu -z- în sufix.

c. Pentru unele elemente de compunere nu există reguli unitare: ele se pronunță și se scriu în unele formații cu -s-, iar în altele cu -z-. În această situație sînt elementele de compunere iso-/izo-, meso-/mezo-, miso-/miz-.

Se scrie și se pronunță izo- în toate formațiile analizabile (izoanaliză, izobară, izocrom, izoglosă etc.), dar iso- în cuvîntul neanalizabil isoscel.

Se scrie și se pronunță mezo- în majoritatea formațiilor (mezocarp, mezolitic, mezotermal, mezotorace, mezozonă etc.), dar meso- în mesohippus și mesopotamian.

Se scrie și se pronunță miso- (misogamie, misogin, misologie etc.), dar miz- în mizantrop și derivatele acestuia, deci -s- în interiorul elementului de compunere (înaintea vocalei tematice o), dar -z- la întîlnirea cu o inițială vocalică.

Se scrie și se pronunță -zof și -zofie în cuvintele filozof, filozofie (și familia acestora: filozoafă, filozofa, filozofală, filozofard, filozofic, filozoficește), teozof, teozofie, dar -sofie în gimnosofie (cf. și gimnosofist).

Scrierea cu -s- în filosof, filosofie etc. este dintre cele mai controversate, din rațiuni pur etimologice; chiar cei care o susțin pronunță însă cu -z- (cum se pronunță și în franceză, germană, engleză) cuvintele în cauză, spre deosebire de compusele cu gimno-, cu caracter mai tehnic.

La întîlnirea cu inițiala vocalică a termenului următor se comportă în mod diferit formanții omonimi dis-/diz- prefix negativ și dis-/diz- element de compunere: elementul de compunere se scrie și se pronunță de obicei dis- (disartrie, disestezie, disovulație, disurie), în mod excepțional diz- (dizenterie); prefixul omonim în varianta de bază devine diz- înaintea unei vocale (dizarmonie și derivatele: dizarmonic, dizarmonios).

Sufixul -esim/-ezim apare cu s în milesim, dar cu z în centezimă și centezimal, infinitezimal.

d. Se pronunță [z], dar se scrie s în neologisme neadaptate: diesel, pronunțat [dízel], kieselgur [kizelgúr], kieserit [kizerít], minnesang [minezang].

3. Înaintea unei consoane, regulile sînt unice și măcar relativ ferme înaintea consoanelor care intră în corelație de sonoritate (lipsite de excepție înaintea consoanelor surde; cu puține excepții înaintea consoanelor sonore) și neunitare înaintea majorității consoanelor sonante.

a. Înainte de consoane surde, scrise c (și ce, ci, che, chi), f, h, k, p, s, ș, t, ț, se pronunță și se scrie totdeauna s (nu z). Prefixele des-/dez-, dis-/diz-, iz-/is-, răz-/răs-, s-/z-, trans-/tranz- au numai varianta cu -s în derivatele de la cuvinte cu asemenea inițiale: descărca, descentraliza, descheia, desface, deshăma, despărți, desțelina etc.; discontinuu, displăcea, distona etc.; iscusit, ishod, ispiti etc.; răscoace, răsciti, răsfira, răsplată, răsturna etc.; scufunda, sfîșia, spulbera, stîrni etc.; transcarpatic, transcendent, transfocator, transhidrogenaze, transplanta, transsiberian, transtermie etc.

De la această regulă nu se întîlnesc abateri sub aspect ortografic. Sub aspectul ei ortoepic regula nu este respectată totdeauna, existînd variante cu [ș] în loc de [s] (vezi XVIII 4).

b. Înainte de consoanele sonore, scrise b, d, g (și ge, gi, ghe, ghi), j și v, se pronunță și se scrie z în toate cuvintele din fondul tradițional (azvîrli, brazdă, buzdugan, gazdă, guzgan, mîzgă, năzbîtie, puzderie, zbor, zdup, zgîria, zvon, zgură etc.; excepție: dis-de-dimineață) și în diverse neologisme (azbest, brizbiz, mazdeism, prezbit etc.).

Prefixele des-/dez-, dis-/diz-, iz-/is-, răz-/răs- și s-/z- au varianta cu -z în derivatele de la cuvinte care încep cu asemenea consoane: dezbate, dezdoi, dezgheța, dezgoli, dezvinovăți etc.; dizgrația; izbucni, izdat, izgoni, izvodi; răzbate, răzda, răzgîndi, răzjudeca, răzvrăti etc.; zbate, zgoni, zvînta etc.; consoana [z] este singura sonoră înaintea căreia prefixele des-/dez- și răz-/răs- apar în varianta cu -s: deszăpezi, deszăvorî, răszice.

Se scrie s în unele neologisme, între care puține greu de clasat (de exemplu: cicisbeu, sgraffito, svastică, sveter) și mai ales:

- derivate cu prefixul trans-: transborda, transdanubian, transgresa, transvaza etc.;

- compuse cu elementul dis-: disbazie, disdipsie, disgenic, disgravidie, disjuncție etc.;

- alte compuse, analizabile și neanalizabile: aisberg, glasbeton, glasvand, jurisdicție.

Spre deosebire de regula de sub a, referitoare la consoanele surde, regulile referitoare la scrierea cu s sau z înaintea consoanelor sonore nu sînt respectate fără abateri, ceea ce se explică prin faptul că aceste reguli sînt relativ mai noi în ortografia noastră (regulile academice din 1932 recomandau încă, inconsecvent, scrierea cu s la începutul cuvintelor: sbiera, sdrobi, sgomot, svăpaiat și cu z numai în interiorul lor: năzbîtie, brazdă, guzgan), au cunoscut oscilații și au chiar azi excepții, care le slăbesc eficiența.

Pronunțarea este de obicei cu [z], chiar atunci cînd se scrie incorect s în cuvinte ca sbura sau răsboi. Înaintea consoanei [g], scrisă gh + e, i, prefixul dez- are varianta neliterară - fonetică și grafică - dej-: dejgheța, dejghioca în loc de dezgheța, dezghioca.

Pentru zdreanță și derivatele sale (zdrențăros, zdrențui) există variante fonetice, neliterare, cu s-, dar în acestea consoana următoare este corespondenta surda a lui [d]: streanță, strențăros, strențui.

c. Înaintea consoanelor sonante [r], [l], [m], [n] alegerea între s și z nu are reguli generale de pronunțare și de scriere.

Înainte de r prefixul des-/dez- este corect numai cu -z: dezrădăcina, dezrăsuci, dezrobi.

Înainte de l, m, n se pronunță și se scrie s în cuvintele breaslă, cislă, islam, măslină, odraslă, slab, slavă, slănină, slei, slobod, slut, teslă, tuslama; asmuți, basma, bismut, cosmetic, osmoză, smalț - și smălțui -, smarald, smead, smeri, sminti, smirnă, smîntînă, smîrc, smoală, smoc, smochin, smog, smuci, lesne, snoavă, snob, snop, trăsni - și întreaga familie: trăsnaie, trăsnet, trăsnitor, trăsnitură -, trosni și în elementele de compunere cosmo- (cosmodrom, cosmografie etc.), desmo- (desmodrom, desmologie etc.), dar z în zlătar, zloată, zlot; bezmetic, cazma, cizmă - și cizmar, cizmărie -, izmă, pizmă, rozmarin, zmeu, zmeură - și derivatele -; beznă, buzna, caznă - și căzni -, gleznă, hazna, îndrăzni, niznai, poznă, razna. Prefixul des-/dez- se pronunță și se scrie cu -z în toate formațiile analizabile (dezlănțui, dezlega, dezlipi, dezlîna; dezmembra, dezminți, dezmînia, dezmoșteni; deznădăjdui, deznoda etc.) și în unele neanalizabile (dezmetic, dezmierda), dar cu -s în desluși. Prefixul s-/z- apare înainte de m în unele formații în varianta s- (smomi, smotoci, smulge), iar în altele în varianta z- (zmăcina, zmîngăli).

Pentru cîteva afixe se pot da reguli particulare lipsite de excepții:

- prefixele iz-/is- și răs-/răz- au totdeauna variantele cu -z (izlaz, iznoavă; răzleț, răzmeriță, răznepot);

- prefixul trans- are totdeauna varianta cu -s (translitera, transmutație etc.);

- neologismele pot avea numai finalele -sm (inclusiv sufixul productiv -ism) și -smă: chiasm, comunism, idealism, pleonasm, sarcasm, spasm; chiasmă, clismă, fantasmă - și fantasmagoric -, miasmă, plasmă, prismă - și prismatic -;

Cuvintele din fondul tradițional pot avea atît finala -smă (agheasmă, catapeteasmă, mireasmă, schismă), cît și -zmă (cizmă, iazmă, izmă, pizmă).

- derivatele cu sufixul -nic mențin ca atare consoana finală a rădăcinii: se pronunță și se scrie casnic (< casă), dosnic (< dos), josnic (< jos), dar colhoznic (< colhoz), groaznic (< groază), obraznic (< obraz), paznic (< pază). În cuvinte neanalizabile cu -nic se pronunță și se scrie atît s (becisnic, crîsnic), cît și z (năpraznic, praznic).

Lipsa unei reguli unitare și oscilațiile în timp ale unor reguli individuale explică existența a numeroase variante, în special cu s în loc de z (de exemplu, cismă; glesnă, islaz, smeură), dar și cu z în loc de s (de exemplu, agheazmă, idealizm, trăznet, zmîntînă). În unele situații variantele grafice cu s în loc de z reprezintă vechi deprinderi ortografice susținute de regulile academice din 1932.

4. Influența consoanelor precedente este mai puțin puternică decît cea a consoanelor următoare, totuși există situații în care se pune problema alegerii între s și z.

a. Cele mai multe probleme apar după consoanele sonante.

După n, se pronunță și se scrie s în cuvintele însă, cens, consista, consul, consult, hortensie, pensie, recensămînt, sens - și unele derivate ale sale: sensibil, sensibilitate, sensibiliza -, precum și în elementele de compunere anseri- (anseriforme), ansi- (ansiform) și anso- (ansotomie), dar z în cenzitar, cenzură, recenza - și recenzent, recenzie, recenzor -, senzație, senzitiv, senzor, senzorial, senzual. Prefixul trans- /tranz- are s în formațiile analizabile (transaminare, transatlantic, transelectronaze, transiluminare, transoceanic, transuranic), dar z în cuvintele neanalizabile (tranzient, tranzit, tranzita, tranzitiv, tranzitoriu, tranziție) sau greu analizabile (tranzacție, tranzistor).

După l, se pronunță și se scrie s în alsacian, convulsie și convulsiv, expulsie, impulsiv, repulsie, revulsie și revulsiv, dar z în expulza.

După r, se pronunță și se scrie corect s în persecuta, persista și persistent, universal și universitate, dar z în erzaț, verzal.

b. După alte consoane cuvintele care pun probleme sînt izolate.

Se pronunță și se scrie s în rucsac < germ. Rucksack, datorită analizei prin sac.

Se pronunță și se scrie z în subzista și derivatele sale.

5. La sfîrșit de cuvînt, după vocală nu există, de asemenea, o regulă generală. Se pronunță și se scrie s în cuvintele caraghios, concis, curios, precis, dar z în abuz, aviz, caz, confuz, marchiz, uz, precum și în formațiile cu elementul de compunere -buz (autobuz, hidrobuz, microbuz, omnibuz, troleibuz etc.) și cu sufixul -ez (burghez, francez etc.). Se face deosebire între virtuos adj. "cu (multe) virtuți; moral" și virtuoz s. "artist care excelează în tehnica specialității sale".

Prezența lui z în loc de s este controversată la elementul de compunere -buz, extras din omnibuz < omnibus (la origine cuvînt latinesc în forma de dativ-ablativ plural); variantele cu s la formațiile cu acest element sînt deci etimologice.

6. Alegerea între s și z este complicată de împrejurarea că normele au adesea recomandări diferite la cuvinte înrudite.

Inițiala unor rădăcini se modifică în unele formații prefixale: se pronunță și se scrie sista și asista, consista, persista, dar rezista și subzista; soluție și solvabil, solvent, dar dizolva și rezolva, rezoluție.

Mai frecvent apar diferențe între consoana finală a cuvîntului de bază și derivatele sufixale în care consoana respectivă devine intervocalică. Adjectivelor în -is le corespund substantive abstracte în -izie, uneori și verbe în -iza: concis, dar concizie; decis, dar decizie; precis, dar precizie și preciza. Adjectivelor în -os, de asemenea, le corespund substantive abstracte în -ozitate: curios, dar curiozitate; generos, dar generozitate. De la Paris există derivate cu z: parizer și parizian.

Uneori există diferențe în aceeași poziție intervocalică. Adjectivelor (uneori substantivizate) în -siv le corespund substantive abstracte în -zie sau -ziune: conclusiv, dar concluzie; corosiv, dar coroziune; incisiv, dar incizie; inclusiv, dar incluziune etc. Verbului glasa îi corespunde substantivul glazură.

Unele elemente de compunere care au rădăcini comune cu unele cuvinte de sine stătătoare și care pot sta în compuse atît pe primul loc, cît și pe al doilea se pronunță și se scriu cu s la început de cuvînt, dar cu z în poziție intervocalică: se pronunță și se scrie saurieni și sauro- (saurografie, sauropode), dar -zaur (dinozaur, ihtiozaur etc.); somatic și somato- (somatologie, somatometrie, somatotrop etc.), dar -zom (cromozom, microzom etc.) și -zomie (heterozomie etc.).

Într-o situație asemănătoare se găsesc cuvintele sofism, sofist - și derivatele acestuia - față de elementele de compunere -zof și -zofie din filozof, filozofie, teozof, teozofie; distanța semantică face ca aici să nu se simtă identitatea rădăcinii. Acolo unde legătura e ceva mai clară s se menține în poziție intervocalică: gimnosofie, gimnosofist. Argumentul principal al scrierii cu -z- în filozofie și cu -s- în gimnosofie este concordanța cu pronunțarea (vezi 2 c).

7. În numele proprii românești se aplică, în general, regulile valabile pentru cuvintele comune (descrise sub 1-5).

a. În antroponime, la început de cuvînt, înainte de vocală se pronunță și se scrie s în prenumele Sabina, Sofia, dar z în prenumele Zamfir, Zamfira și numele de familie derivate: Zamfireanu, Zamfirescu, Zamfiroiu.

În poziție intervocalică se pronunță și se scrie s în prenumele Aspasia, Elisabeta, Iosif și Iosefina, dar z în Ambrozie, Artemiza, Baltazar, Cezar și Cezarina, Dezideriu, Eliza, Rozalia, Sarmiza, Suzana.

Numele personalității antice Cezar poate fi scris și în forma sa originară, neadaptată: (Caius Iulius) Caesar, nu însă și Cesar.

Înainte de o consoană sonoră se pronunță și se scrie z în prenumele Răzvan. Regula are aici excepții, ca Desdemona și Svetlana, scrise cu s.

Înainte de o consoană sonantă se pronunță și se scrie s în prenumele Smaranda, dar z în Cozma și Cozmin.

Prenumele și, mai ales, numele de familie au numeroase variante cu s în loc de z și, mai rar, invers, respectate conform dorinței purtătorilor sau/și tradiției. Unele dintre cele cu s pentru z sînt exclusiv grafice: de exemplu, Elisa, Musicescu, Răsvan, Sbierea, Sdrobici, Sgîrcea. Altele, de ambele tipuri, pot fi și variante fonetice: Aspazia, Zmaranda, chiar Cosma și Smeu.

b. Scrierea celor mai multe nume de localități se conformează regulilor ortografice existente. Se scrie corect z înainte de consoane sonore (Bazga, Izbășești, Izbiceni, Izgar, Izvin, Zbegu, Zvoriștea etc.); în mod excepțional pentru unele denumiri administrația a menținut însă grafii învechite, cu s (de exemplu, Isvarna, Isverna, Sboghițești, Sborul, Svinița). Înainte de consoane sonante se scrie atît z (Bazna, Roznov, Tazlău, Tuzla), cît și s (de exemplu, Snamăna); aceeași denumire poate apărea astfel în variante grafice diferite cînd este purtată de două sau mai multe localități (Cosmești și Cozmești), uneori creîndu-se și deosebiri artificiale față de apelativele corespunzătoare (de exemplu: Smei - și Smeeni, Smeești (sic!) -, dar și Zmeu < zmeu; Smeura, dar Zmeurătu, Zmeuret < zmeură, respectiv zmeuret).


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

Diverse

DOOM2

Încercări de îndreptare

Istoria regulilor ortografice

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu