dacisca domnului Roxin

Biografii lexicale
Articol publicat de Ionel Funeriu în Biografii lexicale, Editura Brumar, 2019

O fantomă bântuie prin România […]. Este misteriosul Zamolxis [...], zeul suprem al „geto-dacilor”, despre care tot ce știm este că nu știm de fapt mai nimic.

Lucian Boia


Nomen meum est Funeriu. Je suis roumain, sono rumeno, sunt român. Get-beget. Și nu mă mândresc cu asta. Dar nici nu mă rușinez. Constat numai și Vă aduc la cunoștință ca să n-avem vorbe de ocară. Pe bunica mea din partea mamei o chema Lipovan; s-a măritat cu Ilisie, la 1918. Pe bunica din partea tatălui o chema Ursoi; s-a măritat cu Funeriu Pavel, fiul lui Iancu, la 1900. De la el, cum se vede, se trage numele meu de azi. N-am niciun x în nume. Un străstrăbunic al meu a avut însă cândva, demult, la 1746, un y (i grec!): Funyer Lup!…, așa l-am găsit în arhiva Primăriei din Pâncota, județul Arad. Primarul Iosif Retter, neamț sadea după nume, dar român în cuget și simțuri bahice după prenume, a preluat catastiful cu botezații de la popa Micluța, ortodox din tată-n fiu... „Oi fi grecotei, păcatele mele”, mi-am zis, când am văzut înscrisul. Un fan Burebista de la primărie m-a domolit cu binișorul, povestindu-mi - în șoaptă, să nu ne-audă dactilografa Ildiko, reciclată recent în Word Office 2015, - că a vorbit el cu Dan Puric, care i-a explicat cum ungurii cei răi au vrut să ne facă bozgori de-ai lor, dar rromânii nicicum nu s-au lăsat; ai mei, cel puțin, s-au ținut tare, m-a liniștit el. Daci din vechime, adăugă savant, atingând delicat cu buricul arătătorului numele strămoșului meu Lup de pe înscrisul pomenit; după care își înălță privirea cu înțeles adânc către canis lupus, strașnica fiară dacică, învăscută-n Tricolor și fixată-ntr-un diblu deasupra biroului său... Câtă înțelepciune străbună! Cât patriotism! Ăi bătrâni nu știau slova, unuia i-am văzut urma degetului gros pe un zapis de la 1901, da’ au înțeles ei, chiar așa fără carte, că ceva nu-i biztoș cu y-ul ăla și au făcut ce-au făcut că l-au scos până la urmă de-acolo. M-am tot mirat, Domnu’ Daniel, că ai Dumneavoastră strămoși n-au fost destul de vigilenți și n-au scos x-ul alogen din Roxin. L-ar fi putut înlocui patriotic cu v (în memoria eroilor de la Rovine) sau cu b de la Robin Hood (un inginer care a avut acces la arhiva secretă a Vaticanului a descoperit că Robin acesta se trăgea din Munții Făgărașului, mai exact din satul Lisa care ni i-a mai dat pe Paler și Gâdea). M-am tot mirat eu până într-o seară când ne-ați vorbit atât de frumos (un pic cam tare) la Nașu tv despre William Spadă-Lungă, care acum 1000 de ani și-a îndemnat fiul să învețe dacisca, limba dacilor cum ne-ați luminat. Ne-ați și tradus (ce cultură!) din latina medievală, ca să fie clar pentru toată lumea:

Pentru că locuitorii din Ruen utilizează mai mult limba romană decât limba dacă, și pentru că cei din Bayeux se servesc mai mult de limba dacă decât de cea romană, eu vreau ca fiul meu să fie dus cât mai repede posibil la Bayeux ca să fie, Bothon, crescut și format sub responsabilitatea ta cu cea mai mare grijă în limba dacă, învățând-o definitiv ca să poată discuta mai târziu cu oamenii de origine dacă.

Și atunci am înțeles: un scrib, nu prea instruit, a încurcat sc-ul din dacisca aia cu cs-ul și l-a vârât, concentrat într-o literă, pe acesta din urmă în Roxin, taman la mijloc. Am văzut că și domnul profesor Coja se minunează ce-i cu x-ul ăla fix în centru și vă face în fel și chip. Mă mir la un om ca dânsu’, să nu înțeleagă atâta lucru! V-am mai privit o dată în ochi (pe YouTube, că face to face n-am avut onoarea) și mi-am zis: „iată, în sfârșit, un dac pur, bărbat de bărbat, iar noi abia acum cu dacisca asta aflarăm de unde se trage el”. Mare-mi fu însă deziluzia când un tânăr din Timișoara, școlit în putreda Danemarcă, mi-a cam tăiat elanul etimologic; zice el că dacisca nu-i nici pe departe dacica, ci e daneza, frate, limba lui Hamlet, saracu’ (ăl de muri răpus de sabia otrăvită a lui Laertes). Mare-mi fu dezamăgirea când se prăbuși șandramaua, dar nu m-am lăsat dovedit și V-am ascultat din nou atent privindu-vă-n ochi (atât cât se poate pe YouTube). Ce mai încoace-ncolo, de sus până jos, de la chică până la opincă, de la șalvari până la ițari, sunteți un dac adevărat și atunci avui revelația: x-ul din Roxin e x-ul din Zamolxis. Amin!


Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dezbateri

Diverse

DOOM2

DOOM3

Ionel Funeriu

Istoria regulilor ortografice

Încercări de îndreptare

Îndreptarul ortografic, ediția a V-a : Punctuația

Mioara Avram

Misterele cuvintelor

Monitorizarea presei

Punctuație

Rodica Zafiu

Rodica Zafiu : Păcatele limbii

Sextil Pușcariu : Limba română (1940) - vol. 1

Vasile Alecsandri