6. Câteva norme morfologice

6. Câteva norme morfologice

Morfologia este prea vastă pentru a putea face obiectul unei prezentări exhaustive într-un dicționar. De aceea — până la apariția noii ediții a Gramaticii Academiei —, în cele ce urmează atragem atenția numai asupra câtorva aspecte gramaticale, cu incidență asupra scrierii și a pronunțării, în legătură cu care se fac mai frecvent greșeli sau există dubii, insistând asupra unor modificări de normă din DOOM2 față de DOOM1.

Părțile de vorbire sunt prezentate în ordine alfabetică.

Pentru unele modificări ale normelor în raport cu DOOM1 vezi și NOTĂ ASUPRA EDIȚIEI. Pentru scrierea și pronunțarea unor cuvinte și forme gramaticale vezi și 1.2. Semnele ortografice, 2. Reguli de scriere și de pronunțare literară, 3. Scrierea cu literă mică sau mare, 4. Scrierea derivatelor, compuselor, locuțiunilor și grupurilor de cuvinte, 5. Despărțirea în silabe și la capăt de rând.

6.1. Adjectivul

  1. Adjectivele masculine care la singular au un i la finală se scriu la plural nearticulat cu doi i, iar la forma articulată cu trei i: cercel argintiu, cercei argintii, argintiii cercei.
  2. La femininul adjectivelor de tipul bun, mare, cutaneu, genitiv-dativul singular nearticulat este identic cu pluralul nearticulat: note bune, speranțe mari, infecții cutanee; acestei note bune, mari speranțe, infecții cutanee, iar cel articulat se formează prin adăugarea articolului hotărât -i la genitiv-dativul nearticulat: bunei note, marii speranțe.
  3. La femininul adjectivelor terminate la nominativ-acuzativ singular nearticulat în -iu (tipul argintiu, pustiu), genitiv-dativul singular nearticulat este de asemenea identic cu pluralul nearticulat: întinderi pustii, acestei întinderi pustii, dar cel articulat se formează prin adăugarea articolului hotărât -i la nominativ-acuzativul singular nearticulat: pustiei întinderi.
  4. Adjectivul drag (inclusiv substantivizat) are la feminin plural (și la genitiv-dativ singular nearticulat) forma dragi, articulat dragile (fete dragi, dragile mele, nu drage, dragele; dar ultimele, nu ultimile); forma dragă se folosește în adresare atât pentru feminin, cât și pentru masculin.
  5. La unele adjective neologice, norma actuală, reflectând uzul persoanelor cultivate, admite la feminin forme cu și fără alternanța o (accentuat) — oa, în ordinea de preferință !analoagă/analo, !omoloagă/omolo, în timp ce la altele nu admite forme cu oa (barocă, echivo).
  6. Adjectivele terminate la masculin singular în -uos au femininul singular în -uoasă (respectuoasă, somptuoasă) și plural în -uoase (respectuoase, somptuoase).
  7. La adjectivele terminate în -uu, norma actuală recomandă în continuare pronunțarea finalei ca hiat: m. sg. ambiguu (-gu-u), f. ambiguă (-gu-ă), f. pl. ambigue (-gu-e), dar m. pl. ambigui (-gui).
  8. Câteva adjective (anumit, diferit, mult, puțin, tot) au la genitiv-dativ plural desinența pronominală -or: anumitor; acestea, precum și destul, divers, felurit, numeros, pot exprima la plural valoarea de genitiv printr-o construcție cu prepoziția a, iar pe cea de dativ — cu prepoziția la, ambele + acuzativul, ca și numeralele (votul a zece/a numeroși parlamentari).
  9. Adjectivele invariabile au aceeași formă la toate cazurile/genurile/numerele, printre acestea numărându-se adjectivele cu finala -ce: atroce, eficace, motrice, perspicace.
  10. Unele adjective vechi și mai ales neologice se folosesc numai pentru substantive de un singur gen; în cazul celor referitoare la substantive neutre, aceasta nu înseamnă că și adjectivele în cauză ar fi „neutre”, chiar dacă au la singular formă de !masculin, iar la plural, dacă au, formă de feminin: (metal) alcalino-pământos, (barometru) aneroid, (foc) bengal, (substantiv) epicen.
Vezi și 6.3. Articolul, 6.6. Substantivul.

6.2. Adverbe și locuțiuni

  1. Norma literară condamnă folosirea lui ca și (sau a lui ca, virgulă) în loc de ca pentru evitarea cacofoniilor (și cu atât mai mult când acest pericol nu există), în construcții de tipul ca și consilier, care pot fi înlocuite prin construcții directe precum a fost numit consilier sau l-a luat drept consilier, în calitate de consilier.
  2. Adverbul decât „doar, numai” se folosește numai în construcții negative (N-am decât o soră), în timp ce sinonimele sale se întrebuințează în construcții pozitive (Am doar/numai o soră).
  3. Locuțiunile adverbiale nu cunosc categoria numărului; astfel, locuțiunea adverbială !altă dată nu are plural.

6.3. Articolul

  1. Articolul hotărât la nominativ-acuzativ masculin și neutru singular -l este obligatoriu în scris, precum și în vorbirea solemnă, chiar dacă în vorbirea curentă actuală se manifestă tendința de a nu-l mai pronunța (la numele proprii de locuri, situația este încă neclarificată).
  2. Unele substantive nume de plante sau animale sunt numai formal articulate, admițând la această formă și articol nehotărât: o floarea-soarelui.
  3. Numele unor dansuri populare, cunoscute în general sub forma articulată hotărât (hațegana), pot fi folosite și nearticulat: La hațegană, pașii sunt ... (eventual și la plural: au jucat două hațegane).
  4. La unele substantivele provenite din abrevieri există în prezent tendința de a le folosi nearticulat, ca nume proprii: !O.N.U./ONU a decis ... (nu: O.N.U.-ul...).
  5. Norma literară nu admite folosirea articolul hotărât proclitic lui la genitiv-dativul singular al substantivelor comune feminine: mamei (nu lui mama).
  6. La substantivele și adjectivele care au la finală grupuri consonantice terminate în l sau r, la plural trebuie făcută distincție în scris între formele nearticulate de tipul acești/doi/niște/noii membri, adj. ochii ei albaștri, și formele articulate de tipul toți membrii, albaștrii ei ochi.
  7. Genitiv-dativul plural articulat al substantivului ou este ouălor (nu ouălelor).
  8. Articolul posesiv la feminin singular este a și înaintea genitiv-dativului adjectivului posesiv postpus: (al) unei prietene a mele (nu ale).
  9. Unele nume proprii, mai ales de locuri, pot primi, formal, articol: Aachenul/Bucureștiul este un oraș foarte vechi.
  10. Articolul hotărât enclitic (singular și plural) se leagă cu cratimă:
    • în împrumuturile a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: acquis-ul [achiul], !bleu-ul [blöul], show-uloul];
    • în împrumuturile care au finale grafice neobișnuite la cuvintele vechi din limba română: !dandy-ul (nu dandiul), dandy-i; *gay-ul, gay-i; !hippy-ul, hippy-i; *party-ul; *playboy-ul, playboy-i; *story-ul.
       !Se recomandă atașarea fără cratimă a articolului la împrumuturile — chiar neadaptate sub alte aspecte — care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: boardul [bordul], clickul [clicul], *gadgetul [gheğetul], *itemul [itemul], trendul [trendul], !week-endul [uikendul].
    • la cuvintele greu flexionabile: pH-ul, RATB-ul; x-ul; 10-le, 11-le;
    • în numele de locuri a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare: Bruxelles-ul [brüselul].
Vezi și 1.2.4. Cratima, 6.1. Adjectivul, 6.6. Substantivul.

6.4. Numeralul

  1. Numeralul cardinal unu se scrie fără -l final (scrierea cu -l fiind hipercorectă), spre deosebire de pronumele nehotărât: N-au fost aleși doi reprezentanți, ci numai unu; Dintre trandafiri, cel mai bine miroseau doi albi și unu roz, dar Unul a reușit, celălalt nu.
  2. Numeralul cardinal „12” și cel ordinal corespunzător trebuie folosite la forma de feminin atunci când se referă la substantive feminine: ora douăsprezece, douăsprezece mii de lei, clasa a douăsprezecea (dar se acceptă și formele de masculin în indicarea datei: doi|doisprezece|douăzeci și doi mai).
  3. Norma a acceptat formele paisprezece, șaisprezece, șaizeci (în loc de patrusprezece, șasesprezece, șasezeci, care nu mai sunt admise, fiind pedante) și pronunțările în tempo rapid [činsprezece] și [činzeci] pentru numeralele compuse cu cinci, precum și în numeralele ordinale corespunzătoare.
  4. Numeralele „17” și „18” se pronunță (și se scriu în litere) în conformitate cu numeralele simple de la care sunt compuse, fără (altă) vocală de sprijin (i, â, u) în interior: șaptesprezece, optsprezece.
    Nu sunt admise de normă forme ca unșpe, unsprece, șaispce; unșpce; douășunu; pașopt (deși este acceptat derivatul pașoptist); douăjde mii; o mie și unu; două mii (milioane etc.) și o sută.
  5. Pentru indicarea primei zile a fiecărei luni trebuie folosit numeralul ordinal și nu cel cardinal: Întâi Decembrie, Întâi Mai, nu Unu Decembrie, Unu Mai.
  6. !Normele actuale acceptă la femininul nearticulat al numeralului ordinal întâi postpus substantivului și forma întâia: clasa !întâi/întâia.
  7. Aproximația în interiorul unor limite numerice se redă fie prin construcții cu prepoziții (S-au prezentat între douăzeci și treizeci de persoane. Temperaturile minime se vor situa între 2 și 4 grade, Deschis între 10 și 18/de la 10 la 18, Am concediu de la 1 (până) la 31 august), fie, în scris, prin alăturarea numeralelor, despărțite prin linie de pauză (S-au prezentat douăzeci — treizeci de persoane, Temperaturile minime vor fi de 2 — 4 grade, Deschis 10 — 18, Concediu 1 — 31 august), dar nu prin combinarea celor două procedee (nu: Deschis între 10 — 18).
  8. În texte, numeralele se scriu rar „în litere” (cu excepția unor documente comercial-administrative, de exemplu în formulare, pentru securizarea sumelor de bani înscrise) și mai frecvent cu cifre, cu excepția numeralelor sub zece, care se scriu în general în text în cuvinte (Alfabetul limbii române are 31 de litere, dintre care nouă sunt litere-vocale).
  9. Exprimările la sută și procent(e) fiind echivalente, nu trebuie folosite împreună: 2%/doi la sută/două procente (nu două procente la sută).
  10. Valoarea de genitiv se exprimă cu ajutorul prepoziției a, iar cea de dativ – cu prepoziția la, ambele + acuzativul (votul a doi senatori; a dat note la doi elevi).

6.5. Pronumele și adjectivul pronominal

  1. Acordul în persoană, gen, număr și caz al adjectivului pronominal de întărire însumi (pentru formele sale vezi Dicționarul s.v. însumi, însuți, însuși, înșine, înșivă, înșiși) este obligatoriu.
  2. Pronumele și adjectivul demonstrativ de depărtare și de identitate se scriu la feminin singular aceea [ačeia], aceeași [ačeiași], iar la masculin plural aceia, aceiași.
  3. Pronumele și adjectivele posesive noștri, voștri se scriu totdeauna cu un singur -i (ai noștri tineri, tinerii noștri), pentru că nu primesc articol.
  4. !În construcția cu prepoziția de (care și-a pierdut sensul partitiv, dobândind sensul „de felul”) + pronume posesiv, norma actuală admite atât pluralul, cât și singularul: !un prieten de-ai mei/de-al meu, o prietenă de-ale mele/de-a mea.
  5. Prepoziția pe la acuzativul pronumelui relativ care cu rol de complement direct este obligatorie (Omul pe care l-am văzut, nu Omul care l-am văzut).

6.6. Substantivul

6.6.1. Genul

  1. Substantivele la care există ezitare în ce privește apartenența la genul feminin sau neutru, respectiv masculin sau neutru (cu implicații asupra formei lor de plural) se află în una din următoarele situații:
    • cuvinte de genuri diferite (dintre care unele învechite, regionale sau populare) sunt specializate pentru sensuri sau domenii diferite: !a1 (literă) s. m./s. n., *a2 (sunet) s. m.; !basc2/bască1 „beretă”, !basc3 „adaos la bluză sau jachetă”, bască2 „albie, lâna tunsă de pe o oaie, bluză, vestă”, bască3 „limbă”; !colind1 „colindat”, colind2/colindă „cântec”; zăloagă „semn de carte, capitol”, !zălog1 „arbust”, !zălog2 „garanție”;
    • ambele sunt admise ca variante literare libere: !basc2/bască1 (beretă), colind2/colindă (cântec);
    • norma actuală a optat pentru un singur gen, și anume !astru masculin, !clește masculin (cu pl. clești), !foarfecă feminin;
  2.  !Conform tendinței de specializare, la unii termeni, a masculinului pentru limbajul tehnic, norma actuală admite și genul masculin (și deci pluralul în -i) la substantive ca !element1 (de calorifer) s. m., pl. elemenți, față de !element2 „fenomen, componentă” s. n., pl. elemente; !robinet s. n./s. m., pl. robinete/robineți; virus1 „program de calculator” s. m., pl. viruși, virus2 „agent patogen” s. n., pl. virusuri.
  3. La substantivul împrumutat din engleză mass-media s-a admis (în acord cu forma și în conformitate cu trecerea unor plurale neutre latinești la origine la feminin singular) folosirea lui ca feminin singular (!mass-media actuală), cu genitiv-dativul articulat !mass-mediei (prin intermediul mass-mediei).

6.6.2. Nominativ-acuzativul singular

  1. Norma actuală admite noile singulare pe care unele substantive feminine cu rădăcina terminată în -l și pluralul în -e și le-au creat după modelul sofa, sofale, cafea, cafele: !bretea pentru sensurile „fâșie de susținere la îmbrăcăminte; ramificație rutieră”, !sanda (nu sandală).
  2. Tendința distingerii între forma de singular și cea de plural se concretizează în acceptarea de către norma academică a unui singular precum !cârnat (nu cârnaț).
  3. Norma nu admite decât formele salariu, serviciu, nu salar, servici, prima fiind taxată în cel mai bun caz ca regională, iar a doua ca incultă.
  4. La substantivele feminine neologice nume de ocupații terminate în -ogă, norma nu a admis (și) formele în -oagă: filolo (nu (și) filoloa — evitată, probabil, și din cauza coincidenței finalei cu adjectivul oloagă), pedago; aceste forme feminine sunt însă rar folosite, existând tendința de a utiliza cu referire la femei echivalentul masculin (expresie a unei puternice rezistențe față de încercările de feminizare a numelor de ocupații): Ea este filolog (dar fizician/fiziciană etc.).
  5. Norma literară respinge forma doctoră, admițând numai doctoriță.

6.6.3. Genitiv-dativul singular

  1. La substantivele feminine de tipul apărătoare, casă, femeie, gramatică, lipitoare, vulpe, genitiv-dativul singular nearticulat este identic cu pluralul nearticulat (niște apărătoare (persoane) sau apărători (obiecte), case, femei, gramatici, lipitori, vulpiacestei apărătoare sau apărători, case, femei, gramatici, lipitori, vulpi), iar cel articulat se formează adăugând articolul hotărât -i la genitiv-dativul singular nearticulat; apărătoarei sau apărătorii, casei, femeii, gramaticii, lipitorii, vulpii.
  2. La substantivele feminine terminate la nominativ-acuzativ singular nearticulat în -ie în hiat (tipul câmpie, pustie, vie), genitiv-dativul nearticulat este de asemenea identic cu pluralul (acestei câmpii, pustii, vii), dar cel articulat se formează adăugând articolul hotărât -i la nominativ-acuzativul singular nearticulat: câmpiei, pustiei, viei.
  3. Substantivele feminine terminate la nominativ-acuzativ singular în -e sau -ee (care au pluralul tot în -ee sau nu se folosesc la plural) au aceeași formă și la genitiv-dativul singular nearticulat: justețe, onomatopee; acestei justețe, onomatopee, iar cel articulat se formează adăugând articolul hotărât -i la această formă comună: justeței, onomatopeei.
  4. La substantivele feminine cu pluralul în -uri, genitiv-dativul singular nu corespunde formei de plural: trebi față de treburi.
  5. Unele substantive feminine omonime la nominativ-acuzativ singular au genitiv-dativul singular diferit: !maică1 „călugăriță”, g.-d. art. maicii; !maică2 „mamă”, g.-d. art. maicei/maicii/maichii; soră1 „grad de rudenie”, g.-d. art. surorii, soră2 „infirmieră”, g.-d. art. sorei; la substantivul piele, genitiv-dativul diferă în funcție de sens: pielii, dar (la animale) pieii.
  6. La unele substantive feminine nume de rudenie terminate în -ică, precum și la substantivul masculin vlădică, asemănător formal cu ele, sunt admise mai multe forme de genitiv-dativ singular: mămicăi/mămicii/mămichii, vlădicăi/vlădicii/vlădichii.
  7. Formațiile cu structura substantiv denumind persoane (grade de rudenie sau relații sociale) + adjectiv posesiv: bunicu-meu, bunică-mea, nevastă-mea, soră-mea au genitiv-dativul la masculin cu articolul proclitic lui: lui bunicu-meu, iar la feminin bunică-mii, nevesti-mii, soră-mii.
  8. Unele substantive proprii provenite din substantive comune au genitiv-dativul diferit de acela (articulat) al substantivelor comune respective: lui Brăduț, Floricicăi/Floricichii, Floarei, față de brăduțului, floricelei, florii.
  9. La unele nume proprii, normele actuale admit variante de flexiune: Floricicăi/Floricichii, !Ilenei/Ileanei.
Vezi și 6.6.4. Pluralul, 6.3. Articolul.

6.6.4. Pluralul

  1. Substantivele masculine care la singular au un i la finală se scriu la plural nearticulat cu doi i, iar la forma articulată cu trei i: cafegiu, copil, fiu — cafegii, copii, fii — cafegiii, copiii, fiii.
  2. Poate exista ezitare în ce privește forma de plural (în cadrul aceluiași gen) la unele substantive feminine cu pluralul (și genitiv-dativul singular nearticulat) în -e sau -i și neutre cu pluralul în -uri sau -e; la aceste substantive, opțiunea normei actuale este una din următoarele:
    • ambele forme sunt admise ca variante literare libere, cu preferință pentru una dintre ele (indicată prima în Dicționar), precum !căpșuni/căpșune, !cireșe/cireși, !coarde/corzi, !coperte/coperți, !găluște/găluști, ca și râpe/râpi, respectiv !niveluri/nivele „înălțime, stadiu, treaptă”, ca și chipie/chipiuri, tuneluri/tunele;
    • se admite o singură formă la unele substantive feminine (monede, dar !gagici, !poieni, !țigănci) și neutre precum chibrituri (chibrite fiind simțit ca incult), dar !seminare (seminarii nemaiavând sprijin într-un singular în -iu);
    • substantivele feminine formate cu sufixul -toare care au sensuri diferite se constituie în serii dintre care cele care desemnează persoane au pluralul la fel cu singularul (apărătoare, lipitoare), în timp ce au pluralul în -i cele care desemnează obiecte (apărători) sau animale (lipitori).
  3. Normele actuale recomandă păstrarea alternanței la pluralul substantivului cotidian — cotidiene (așa cum se comportă adjectivul din care provine).
  4. Pentru pluralul în -i al unor termeni tehnici vezi 6.6.1. Genul.
  5. Desinența de plural se leagă prin cratimă la cuvintele greu flexionabile, precum numele literelor și sunetelor: x-uri.
  6. La împrumuturile recente, în curs de adaptare, norma actuală a adoptat soluții diferite, și anume:
    • folosirea unor substantive cu aceeași formă la singular și la plural: !dandy, *gay, !hippy, !peso, *playboy;
    • încadrarea în modelul substantivelor românești, prin formarea pluralului:
      • la cele masculine — cu desinența -i, cu alternanțele fonetice corespunzătoare: *adidași, *bodyguarzi/bodigarzi, *brokeri, *dealeri, *rackeți, ca boși;
      • la cele neutre, în general cu desinența -uri, legată
        • direct la cuvintele — chiar neadaptate sub alte aspecte — care se termină în litere din alfabetul limbii române pronunțate ca în limba română: boarduri [borduri], clickuri [clicuri], *gadgeturi [gheǧeturi], *itemuri [itemuri], *trenduri [trenduri], !week-enduri [kenduri]);
        • prin cratimă la cuvintele a căror finală prezintă deosebiri între scriere și pronunțare (!bleu-uri [blöuri], show-uriouri]) sau care au finale grafice neobișnuite la cuvintele vechi din limba română: *party-uri, *story-uri.
Vezi și 1.2.4. Cratima, 6.1. Adjectivul., 6.3. Articolul.

6.7. Verbul

  1. Hotărârea Academiei Române privind revenirea la â în scrierea limbii române are implicații și în scrierea unor verbe și anume:
    • verbele de conjugarea a IV-a terminate la infinitiv în î se scriu:
      • la sfârșit cu , și anume la infinitiv prezent (și la modurile și timpurile compuse cu acesta — viitor și condițional-optativ prezent), la indicativ perfectul simplu persoana a III-a singular (el, ea coborî) și la imperativ negativ persoana a II-a singular (nu coborî);
      • în interior cu â: indicativ prezent persoanele I și a II-a plural (coborâm, coborâți), perfect simplu persoanele I și a II-a singular și toate persoanele la plural (coborâi etc.), mai-mult-ca-perfect toate persoanele (coborâsem etc.), conjunctiv prezent persoanele I și a II-a plural (să coborâm, să coborâți), imperativ persoana a II-a plural (coborâți), gerunziu coborând, participiu și supin coborât (și modurile și timpurile compuse cu acestea — prezumtiv prezent, respectiv infinitiv perfect, perfect compus, viitor anterior, conjunctiv, condițional-optativ și prezumtiv perfect);
    • gerunziul verbelor de conjugările I, a II-a și a III-a formate cu sufixul -ând se scrie cu â: cântând[1], având, tăcând, făcând, mergând, pierzând;
    • la verbele care încep cu î- (a începe, a învinge), acesta se păstrează și în interiorul cuvântului, la modurile la care forma negativă se realizează cu prefixul ne- (și adverbele mai, prea): neîncepând, nemaiîncepând, neînceput.
  2. Cealaltă prevedere a Hotărârii Academiei Române din anul 1993 privește modificarea scrierii formelor de indicativ prezent persoanele I singular și plural și a II-a plural ale verbului a fi, revenindu-se la scrierea lor anterioară, cu u: sunt, suntem, sunteți[2] (pronunțate ! [suntem], [sunteți], și nu [sîntem], [sînteți]).
  3.  !Formele fără -ră- la indicativ mai-mult-ca-perfect plural sunt învechite/populare.
  4. Imperativul negativ se formează de la infinitiv, de aceea la verbe ca a duce, a face, a fi, a zice diferă de cel pozitiv: du/nu duce, fă/nu face, fii/nu fi, zi/nu zice etc.
  5. Verbe de conjugarea I
    • a agrea, a crea, a procrea, a recrea, a suplea păstrează vocala e din rădăcină înaintea sufixului de prezent: agreez, agreezi, agreează.
       !a continua are, conform normei actuale, la indicativ și conjunctiv prezent, persoana I singular, forma (eu) (să)  !continui (nu continuu).
    • a da are imperfectul dădea, dar a reda „a descrie” - reda.
       !a decerna trebuie conjugat cu -ez: (eu) () !decernez (nu decern).
  6. Verbe de conjugarea a II-a
    • a avea are la conjunctiv prezent, persoana a III-a singular și plural, forma () aibă (nu să aibe, să aivă).
    • Sunt de conjugarea a II-a, cu infinitivul (și toate formele compuse cu el) în -ea (și nu de conjugarea a III-a, cu infinitivul în -e), verbe ca a cădea; a părea și derivatele lui; a plăcea; a prevedea.
    • a cădea; a părea, a plăcea, a prevedea, a scădea, a tăcea au la indicativ și conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a plural, accentul pe desinență: () cădem, () cădeți (nu () cadeți).
  7. Verbe de conjugarea a III-a
    • a bate, a duce, a face, a merge au la indicativul și conjunctivul prezent, persoanele I și a II-a plural, accentul pe temă: () batem, () bateți (nu () bătem);
    • a scrie păstrează vocala e la indicativ și conjunctiv prezent, persoanele I și a II-a plural, și la imperativ, persoana a II-a plural: () scriem, () scrieți; scrieți (nu: scrim, scriți).
  8. Verbe de conjugarea a IV-a
    • Se scriu la infinitiv prezent (și formele compuse cu acesta), precum și la perfectul simplu, persoana a III-a singular, cu un singur -i: a veni, (el) veni, dar la persoana I a aceluiași timp — cu -ii: (eu) venii.
       !a absolvi, inclusiv pentru sensul „a termina un an/o formă de învățământ”, trebuie conjugat fără -esc: (eu) ()  !absolv (nu (eu) () absolvesc).
      a mirosi are la indicativ prezent, persoana a III-a plural, forma !(ei) miros (nu (ei) miroase).
    • a trebui[3] are la indicativ prezent, persoana a III-a, forma trebuie, dar la conjunctiv prezent (să) trebuiască.
  9. Sunt considerate la fel de corecte formele verbelor a voi și a vrea, nu însă și cele rezultate prin contaminarea lor (imperfect vroiam etc.).
Principalele forme neregulate sunt înregistrate în Dicționar.

Note

  1. Verbele de conjugarea I în -ia (apropia, muia, tăia) au gerunziul în -ind: apropi-ind etc.
  2. Conform unei tradiții latinizante întrerupte prin reforma ortografică anterioară, deși nu provin din formele corespunzătoare din latină, ci din conjunctivul latin, continuat în formele moștenite scrise anterior sînt etc. Redarea acestora din urmă trebuie făcută acum cu â: sânt etc.
  3. Care este și verb personal, cu persoana a III-a plural la imperfect trebuiau, perfectul simplu trebuiră, perfectul compus au trebuit, mai-mult-ca-perfect trebuiseră, viitor vor trebui etc.

Alte articole lingvistice

Alexandru Graur

Dan Alexe

Dezbateri

DOOM2

Încercări de îndreptare

Istoria regulilor ortografice

Mioara Avram

Punctuație

Rodica Zafiu