7 intrări

84 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

JAC2 s. n. v. jaf.

jac2 sn [At: DN3 / S și: jack / Pl: ~uri / E: fr jack, eg jack-knife] (Teh) 1 Dispozitiv, folosit mai ales în telefonia manuală, care permite, prin introducerea unei fișe, stabilirea unei legături între două linii. 2 Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane și casetofoane.

JAC1, jacuri, s. n. 1. Dispozitiv, folosit mai ales în telefonia manuală, care permite, prin introducerea unei fișe, stabilirea unei legături între două linii. 2. Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane și casetofoane. [Scris și: jack.Pr. și: geac] – Din fr., engl. jack.

JAC s.n. (Tehn.) Piesă de legătură la care se leagă firele unui circuit electric pe un singur ax, folosită în centralele telefonice. [Pl. -curi. / < fr. jack, cf. engl. jack-knife].

JAC [GEAC] s. n. 1. dispozitiv în centralele telefonice care permite, prin intermediul unei fișe, stabilirea legăturii între două linii. 2. dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane sau casetofoane. (< fr., engl. jack)

JAC ~uri n. 1) (la telefonia manuală) Piesă care, prin introducerea unei fișe, stabilește legătura între două linii. 2) Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane, casetofoane etc. /<engl. jack

JAC s.n. (Mold.) Jaf. Cît le iaste lor văduva de apucat și săracul de jac. DP, 26r. Și multe răutăți și jacuri au făcut prin tîrgu. PSEUDO-COSTIN ; cf. URECHE; DP, 11v; DOSOFTEI, VS; CANTEMIR, HR.; NCCD (gl.); NECULCE; PSEUDO-E. KOGĂLNICEANU. ◊ Loc. vb. A da jac = a jefui. Au dat jac pen bisearici. IM 1754, 74v; cf. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. zsák. Cf. pol. žak. Vezi și jăcaș, jăcui, jăcuire. Cf. j ă c u i r e, l o t r i e, t î l h ă r i t, t î l h u ș a g.

JAC s.n. (Mold.) Jaf. Cît le iaște lor văduva de apucat și săracul de jac. DP, 26r. Și multe răutăți și jacuri au făcut prin tîrgu. PSEUDO-COSTIN; cf. URECHE; DP, 11v; DOSOFTEI,VS; CANTEMIR, HR.; NCCD (gl.); NECULCE; PSEUDO-E KOGALNICEANU. (*) Loc.vb. A da jac = a jefui. Au dat jac pen bisearici. IM 1754, 74v; cf. DOSOFTEI, VS. Etimologie: magh. Zsák. Cf. pol. Žak. Vezi si jăcas, jăcui, jăcuire. Cf. jșcuire, lotrie, tîlharit, tîlhușag.

jac n. Mold. jaf: țaraĭ în jac! AL. [Pol. JAK].

jac n., pl. urĭ (po. žak, jaf, d. mgerm. sack, sac [sackmann, servitor de armată, jăfuitor, de unde ung. zsákmány, jaf, it. saccomanno], d. lat. saccus, sac, de unde și it. sacco, sac, jaf, fr. sac. V. sac, jacă, jăcmănesc). Est. Rar azĭ. Jaf.

JACK1, jackuri, s. n. 1. Dispozitiv, folosit mai ales în telefonia manuală, care permite, prin introducerea unei fișe, stabilirea unei legături între două linii. 2. Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane și casetofoane. [Pr.: gec. Scris și: jac] – Din engl., fr. jack.

JAF, jafuri, s. n. 1. Furt săvârșit prin violență; jefuire, jecmăneală. ◊ Loc. vb. A face jaf = a jefui, a prăda. ♦ (Înv.; concr.) Lucruri jefuite, pradă. 2. (Fam.) Consum, cheltuială fără măsură, risipă; distrugere. ◊ Expr. Jaf în ciuperci! se spune pentru a arăta nepăsare față de o pagubă considerată neînsemnată. [Var.: (înv.) jac s. n.] – Din pol. žak.

JAF, jafuri, s. n. 1. Furt săvârșit prin violență; jefuire, jecmăneală. ◊ Loc. vb. A face jaf = a jefui, a prăda. ♦ (Înv.; concr.) Lucruri jefuite, pradă. 2. (Fam.) Consum, cheltuială fără măsură, risipă; distrugere. ◊ Expr. Jaf în ciuperci! se spune pentru a arăta nepăsare față de o pagubă considerată neînsemnată. [Var.: (înv.) jac s. n.] – Din pol. žak.

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor; jip1, lip1. 2. (Reg.) Jar1. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (Despre sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc.Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.) = a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva; a se afla. – Lat. jacere.

jaf sn [At: (a. 1621) IORGA, D. B. I, 39 / V: giaf (iuz) jah, (Mol) jac, (Ban) jau / Pl: ~uri / E: pn żak, mg zsác[1]] 1 Furt săvârșit prin violență Si: jăpcăneală, jefuială (2), jefuire (2), jefuit1 (2). 2 (Ccr) Lucruri furate prin jaf (1). 3 (Pex) Pradă de război. 4 (Îe) A face ~ A jefui (1). 5 (Îae) A prăda. 6 (Fam; îae) A face risipă. 7 (Îs) ~-armat Jaf (1) săvârșit cu arme de foc. 8 (Fam) Risipă. 9 (Fam) Pagubă. 10 (Îe) ~ (sau pagubă) în ciuperci! Se spune pentru a arăta nepăsare față de o pagubă considerată neînsemnată. 11 (Înv; îe) A fi de (sau în) ~ A fi de batjocură. 12 (Îe) A da ~ (la ceva) A se repezi la pradă. 13 (Înv; îe) A da în (sau de) ~ A lăsa pradă. 14 (Înv; îe) A lua cu jacul A răpi. 15 (Fam; fig) Distrugere. 16 (Înv) Fâșie de pământ.

  1. Etimonul corect ortografiat este zsák. — Ladislau Strifler

jeg sn [At: BOCEANU, GL. / V: jăb, jăc, jăg, jâg, jeghiu, jig / Pl: ~uri / E: slv жєгъ, bg жєга, srb żega] 1 (Îrg) Jar2 (1). 2 Strat de murdărie de pe pielea omului sau a animalelor Si: lip, slin. 3 (Reg) Jărăgai (4). 4 (Reg) Materie gălbuie și ceroasă de pe lâna oilor.

jic sm [At: I. CR. 345 / V: (reg) jâc / Pl: ~jici / E: nct] (Reg; îs) ~ de om Om tânăr și voinic.

zăcea vi [At: CORESI, EV. 214 / V: zace, jă~ / Pzi: zac / E: ml iacere] 1 A sta în poziție orizontală din cauza bolii, slăbiciunii, oboselii etc. Si: a boli (2), a lâncezi, a piroti, a tânji, (reg) a târdui (1). 2 A-și petrece timpul stând pe pat și nefăcând nimic. Si: a lenevi, a se tolăni, a trândăvi, (reg) a zăcăi (1), a zăcări (1), a cloci (2), a ședea. 3 (Înv) A întreține relații sexuale cu cineva. 4 (D. copaci) A fi doborât1 (1). 5 (Îrg) A cloci (1). 6 (Îvr) A se culca (1). 7 (D. ființe, mai ales d. oameni sau d. organe, părți ale corpului lor; de obicei urmat de determinări care indică natura bolii sau organul bolnav). A suferi de o boală gravă (sau cronică). Si: a boli (1), a lâncezi, a piroti (2), a tânji (2), (pop) a gogi2, (reg) a târomi (1), a zăcăi (2), a zăcăli, a zăcări (2). 8 (Reg; îe) A ~ pe picioare A fi bolnav însă nu într-atât încât să stea în pat. 9 (Fig) A suferi din dragoste. 10 (Pex) A-i fi dor de cineva sau de ceva. 11-12 (D. ființe) A fi întins la orizontală fără viață sau îngropat (în mormânt). 13 (Îvr) A ține moaștele (1) într-o biserică, mănăstire etc., de obicei într-un sicriu de metal, în fața căruia se închină credincioșii creștini. 14 (Fig; d. sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns2 (5). 15 (Fig; d. sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A fi în stare latentă. 16 (D. minereuri, mine etc.) A nu fi încă descoperit. 17 A sta într-o stare de nemișcare, de părăsire etc. de multă vreme. 18 (Îe) A ~ la (sau în) temniță (ori închisoare, pușcărie, gros etc.) A fi închis în închisoare. 19 (Rar; d. fructe, boabe) A fi ținute mai mult timp într-un lichid (alcoolizat) pentru a se îmbiba cu acesta. 20 (D. continente, țări, așezări etc.) A fi situat undeva. Si: a se afla (20), a exista (2). 21 (Îvr) A se ascunde (2). 22 (Reg) A fi prins (în capcană.) 23 (Înv; d. popoare, națiuni etc.) A se afla. 24 (Îrg; d. vite și oi) A sta la zăcător (22) Si: a zăcări (3), a zăcători. 25 (Înv; d. ape curgătoare) A stagna (1).

zăcea vb. II. intr. 1 A sta culcat sau întins pe pat, pe pămînt etc. (de lene, de oboseală etc.). Dumneata zaci la gura vetrei (H. LOV.). ◊ Expr. A zăcea pe coaste v. coastă. A zăcea pe cotlon v. cotlon. A zăcea pe cuptor v. cuptor. A zăcea polog v. polog, ◊ Fig. În cuibar rotind de ape peste care luna zace (EMIN.). ♦ (despre copaci) A fi doborît (la pămînt). 2 (despre ființe, mai ales despre oameni; de obicei urmat de determ. care indică natura bolii sau organul bolnav) A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a suferi de o boală (lungă sau cronică); a boli. Avea acasă trei copii și o nevastă care zăcea de astă-toamnă (REBR.). ◊ (tr.) Două luni de zile și-a zăcut boala în jeț (GAL.). ♦ Fig. A suferi din dragoste; ext. a duce dorul cuiva sau a ceva. Zăcuse într-o stare de melancolie și de abatere sufletească (CAR.). 3 (despreființe) A fi mort, fără viață, îngropat (în mormînt). Lîngă uzina electrică, zace un hoit (GAL.). ◊ Expr. A zăcea pe (sau pentru) vecie v. vecie. A zăcea (de) somnul cel veșnic v. veșnic. ◊ Fig. Delta zăcea moartă, fără nici o adiere de vînt (SADOV.). 4 (despre sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. În astfel de unire zace puterea (POP.). ♦ (despre minereuri, mine etc.) A nu fi încă descoperit; a nu i se cunoaște încă existența; a nu fi exploatat. În pîntecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate și mai felurite din Europa (BĂLC.). 5 A se afla, a fi într-o stare oarecare de multă vreme; a fi lăsat în părăsire. Pistolul zăcea în omăt (CHIRIȚ.). ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau la temniță, la pușcărie etc.) = a fi întemnițat. Zece ani am zăcut în pușcărie (H. LOV.). A zăcea baltă v. baltă. ♦ Fig. Sînt o frunză care zace pe al vieții negru lut (MACED.). 6 Fig. A fi așezat, situat undeva. Satul cu pricina... zace peste Argeș (E. LOV.). • prez.ind. zac. și zace vb. III. /lat. iacēre.

JEG, jeguri, s. n. 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor sau pe îmbrăcăminte; jip1; lip. 2. (Reg.) Jar1. 3. (Reg.) Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai (2). – Din bg. žeg.

ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborât. Copacii zac la pământ. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). 4. (despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. Plicurile nedesfăcute zăceau teanc.Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.)= a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva, a se afla. – Lat. jacere.

JAF, jafuri, s. n. 1. Acțiunea de a jefui; prădare, devastare, furt însoțit de violență. Văzînd eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la boier să mă jăluiesc. CREANGĂ, A. 159. ◊ Expr. Jaf în ciuperci v. ciupercă. (Învechit) A lăsa jaf sau a da în (ori de) jaf = a lăsa pradă, a îngădui ca cineva să fie jefuit. Țara... lăsată jaf și măcel bașibuzucilor. ODOBESCU, S. III 408. Năvăliră în Polonia și deteră în jaf provinciile Volinia și Podolia! BĂLCESCU, O. II 144. ♦ Faptul de a stoarce averi prin exploatare sau prin manopere frauduloase. Niciodată nu se vor șterge din amintirea poporului nostru vremurile întunecate în care jaful trusturilor de peste hotare și al exploatatorilor băștinași se împletea cu menținerea țării în înapoiere economică, cu dezlănțuirea teroarei sălbatice împotriva muncitorilor și țăranilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2746. ♦ Risipă (de obicei din avutul altuia). A făcut jaf în făină. 2. (Învechit, cu sens colectiv) Lucruri jefuite, pradă (de război). Se întoarseră la locul luptei spre a culege jaful. BĂLCESCU, O. II 258. – Variantă: (învechit) jac (NEGRUZZI, S. I 169, ALECSANDRI, P. P. 113) s. n.

JEG s. m. 1. Strat gros de murdărie pe pielea omului. Fața omului cu ochii cenușii părea îmbătrînită, brăzdată în cutele cele mai subțiri ale feței, cu jeg negru de ulei greu de uns motoare. DUMITRIU, N. 272. 2. (Regional) Jar, jărăgai (1). Bagă lanțu-a doua oară Colo-n jegul de sub pară. POP. 3. (Mold.) Fig. Jărăgai (2).

ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pămînt, pe pat etc. (din lipsă de ocupație sau de energie, din cauza oboselii etc.). Mama veni veselă la umbra corcodușului, unde zăceam întins cu ochii în sus. DELAVRANCEA, T. 22. În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU, L. 15. Lasă-mă, maică, să zac Pe perină de bumbac, Pe brațele cui mi-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. Zace-un tînăr voinicel, Cu mîndruța lîngă el. ALECSANDRI, P. P. 53. ◊ (Prin analogie) Arbori urieși, a căror bătrîneță șubredă nu se putuse împotrivi vijeliei de-acum cîteva nopți, zăceau răsturnați la pămînt în toată nemăsurata lor lungime. HOGAȘ, M. N. 206. ◊ (Peiorativ) Eu zac la o parte, lăsat fără nici o treabă. HASDEU, R. V. 79. Zăcu nerușinat trei ani și șapte luni pe tronul Moldovei. BĂLCESCU, O. II 47. ♦ A fi constrîns a inactivitate (fiind închis, întemnițat). Corbac zace la închisoare De trei ani lipsiți de soare. ALECSANDRI, P. P. 141. Cît ești, codre, de frunzos, Iarna putrezești tu gios Și voinicii zac la gros! id. ib. 263. 2. A sta multă vreme culcat în pat, fiind greu bolnav. Avea acasă trei copii și o nevastă care zăcea de astă-toamnă. REBREANU, R. I 236. Tată-său zăcea pe moarte. Ce jale era în toată casa! veahuță, O. A. 254. Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat, Nouă ani și giumătate De cînd zace el pe spate! ALECSANDRI, P. P. 112. ◊ Tranz. (Cu complementul «boală») Două luni de zile și-a zăcut boala în jeț. GALACTION, O. I 247. Eu zac boală nebolită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. 3. A fi întins făiă viață, a fi mort, ucis. Lîngă șanțul șoselei, Anghelina zăcea cu fața-n sus, nemișcată, lovită de un glonte în frunte. REBREANU, R. II 258. O mulțime de oameni și de sălbătăciuni zac fără suflare în pădurea lui. CREANGĂ, P. 217. În același templu zăcea de mai multă vreme îngropați doi alți călugări. BĂLCESCU, O. II 260. Monstruoasele morminte Unde șefii ungurimei zac cu toții grămădiți. ALEXANDRESCU, M. 22. 4. (Despre unele stări sau însușiri psihice, mai ales negative) A sta ascuns, a fi în stare latentă. Antidinasticismul nu mai este un simțimînt inconștient ce zace în inima poporului; el a devenit ideea cea mai populară în țara noastră. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. D-ta să te prinzi la joc lîng-o fată care ți-a plăcea. Eu atunci... oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. Doru-n sufletul meu zace Ș-inimioara-mi nu mai tace! ALECSANDRI, P. p. 225. ♦ (Despre bogății miniere) A forma zăcăminte în pămînt. În pîntecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate și mai felurite din Europa, BĂLCESCU, O. II 208. 5. (Urmat de determinări modale) A se afla de multă vreme (sau pentru multă vreme) în aceeași stare. Pe măsuță plicurile nedesfăcute zăceau teanc. C. PETRESCU, C. V. 292. Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe cu jălire Neagra luncă de pe vale, care zace-n amorțire. ALECSANDRI, P. III 11. Să răspîndim luminile și bunăstarea materială în clasele de jos, care astăzi zac în neștiință și în sărăcie. KOGĂLNICEANU, S. A. 101. ♦ (Urmat de determinări locale) A sta în nemișcare, în inerție, în amorțire. Satele zăceau în văgăuni și sub poale de pădure ca într-un văl fumuriu de moarte. SADOVEANU, O. VII 77. Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită. MACEDONSKI, O. I 74. Iată-ne ajunși cu bine pe naltele hotare, Ce zac între Moldova și țările maghiare. ALECSANDRI, T. II 65. ♦ A se așterne pe o suprafață, a acoperi o suprafață. Întîlneam din nouva orzuri sau porumb peste care lumina soarelui zăcea în pete largi. GALACTION, O. I 38. [Izvoarele] sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85.

ZĂCEÁ, zac, vb. II. Intranz. 1. A sta întins, culcat sau tolănit din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc. ♦ A fi doborît. Copacii zac la pămînt. 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele; a boli. 3. A fi mort, culcat, întins (în mormînt). 4. (Despre sentimente, calități, defecte etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare). Plicurile nedesfăcute zăceau teanc (C. PETRESCU). ◊ Expr. A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.) = a sta închis, a fi întemnițat. ♦ A fi așezat, situat undeva. Satele zăceau în văgăuni (SADOVEANU). – Lat. jacere.

JAF ~uri n. 1) Furt (mare), săvârșit cu violență; prăda; despuiere. 2) Obiect sustras printr-un asemenea act de violență. 3) fam. Cheltuieli mari (pentru ceva), care depășesc cu mult prețul sau cheltuielile reale. /<pol. žak

JEG ~uri n. Strat de murdărie, adesea unsuros, depus de mai mult timp pe piele sau pe îmbrăcăminte; lip; slin. /<bulg. žeg

A ZĂCEÁ zac intranz. 1) A se afla în poziție orizontală; a sta întins. ~ pe iarbă. 2) A sta culcat din cauza unei boli grele; a fi grav bolnav (timp îndelungat). ~ o săptămână în pat. ~ de tifos. 3) A fi în mormânt; a dormi somnul de veci; a odihni. 4) (despre sentimente, deprinderi etc.) A sta ascuns; a se afla în stare latentă. O idee indefinită zace în subconștient. 5) A se afla într-o anumită stare de mai mult timp. Hainele zac pe podea.~ la închisoare a fi întemnițat. /<lat. jacere

JEG s.n. (Ban.) Cărbuni aprinși. Pruna. Seg.Eleven Szen. LEX. MARS., 239. Etimologie: sl. žegŭ, bg. žeg. Cf. jăratec, jăriște (1).

jaf n. acțiunea de a jăfui și rezultatul ei: pradă, plească. [Tras din jăfuì].

jeg n. 1. materie gălbuie in lâna oilor; 2. murdăria de pe corp. [Cf. Slav. JEGŬ, arșiță, din JEGÕ, A arde (v. jig)].

zăceà v. 1. a sta cu corpul întins (în pat sau pe pământ): aici zace, formulă cu care se încep epitafele; 2. a fi bolnav: zace de friguri, turma zace de rea gălbează GR. AL. [Lat. JACERE].

jaf și (vechĭ) jah n., pl. urĭ (d. jac). Jac, prădăciune, jăfuire.

jeg n., pl. urĭ (bg. žega, arșiță, pîrleală. Cp. și cu jig, jigăraĭe, jigodie). Munt. Slin, murdărie grasă de pele (lip) orĭ pe haĭne. Ban. Trans. Jar, jăratic.

zac, zăcút, a zăceá v. intr. (lat. jacére, it. giacére, pv. pg. jazer, fr. gésir, sp. yacer). Vechĭ. Staŭ mult timp culcat (despre oamenĭ saŭ lucrurĭ). Azĭ. Îs întins în pat orĭ pe pămînt (bolnav orĭ mort): bolnavu zace la spital, cadavrele zăceaŭ pe cîmpu de luptă. (Se întrebuințează la epitafurĭ: supt această peatră zace meșteru Perdaf în pace!). Fig. Vegetez: a zăcea în uĭtare, în mizerie. A zăcea de o boală, a suferi de o boală zăcînd: a zăcut de vărsat. Îs depus la fund: bogățiile care zac în fundu mărilor. (Româniĭ germanizațĭ, după germ. liegen, zic și despre lucrurile abstracte că zac, precum: aicĭ zace adevăru îld. aicĭ e adevăru).

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

jack (angl.) [pron. gec] s. n., pl. jackuri [pron. gecuri] (ja-ckuri)

zăcea (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zac, 1 pl. zăcem, 2 pl. zăceți; conj. prez. 3 să zacă; ger. zăcând; part. zăcut.

zăceá vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zac, 1 pl. zăcém, 2 pl. zăcéți; part. zăcút

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

JAF s. 1. jefuire, jefuit, pradă, prădare, prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobândă, prădășug, răpiciune, răpștire. (Porniți pe ~.) 2. v. tâlhărie.

JEG s. v. jar, jăratic, jărăgai.

ZĂCEÁ vb. (MED.) a boli, a piroti, a tânji, (pop.) a gogi, (reg.) a zălezi, (Munt. și Olt.) a târomi, (înv.) a lâncezi. (~ de o lună la pat.)

JAF s. 1. jefuire, jefuit, pradă, prădare, prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobîndă, prădășug, răpiciune, răpștire. (Porniți pe ~.) 2. banditism, gangsterism, tîlhărie, (franțuzism) brigandaj, (înv. și reg.) tîlhărit, (reg.) robălie, (înv.) tîlhărășug, tîlhărire, tîlhărșag, tîlhușag. (Stîrpirea ~.)

JEG s. murdărie, necurățenie, (pop.) rapăn, scîrnăvie, slin, (înv. și reg.) măzăcie, tină, (reg.) im, izină, jip, lip, mînjeală, mîzgală, mocicoșag, moșcoleală, muruială, negru, (înv.) murdarlîc, necurăție, smîrdă. (Plin de ~ din cap pînă în picioare.)

ZĂCEA vb. a boli, a piroti, a tînji, (pop.) a gogi, (reg.) a zălezi, (Munt. și Olt.) a tîromi, (înv.) a lîncezi. (~ de o lună la pat.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

jaf (jáfuri), s. n. – Jaf, prădăciune. – Var. (înv.) jac, jah. It. sacco, prin intermediul mag. zsák (Philippide, Principii, 297; DAR), sau al pol. žak (Cihac, II, 155; Tiktin), cf. jacă. Der. nu este clară, întrucît cuvîntul pol. este rar și cel mag. înseamnă numai „sac”, însă cf. mag. zsákolni „a prăda”. Nu este normală nici alterarea chf, pe care Tiktin încearcă să o explice printr-o veche pronunțare germană cu k aspirat și DAR printr-o încrucișare cu rut. žah „groază”; dar este vorba fără îndoială de o transformare în interiorul limbii rom., deoarece cele trei forme sînt amplu reprezentate: cf. doctordoftor. Der. jăcaș, adj. (înv., jefuitor); jefui, vb. (a prăda), cu var. înv. jecui, jăcui; jefuitor, adj. (care jefuiește); jefuială, s. f. (jaf; stoarcere de impozite); jecmăni (var. jăcmăni), vb. (a jefui, a prăda), din mag. zsákmány „jefuire” < it. saccomanno (Cihac, II, 155; DAR); jecmăn, s. n. (jefuire), deverbal al cuvîntului anterior; jecmăneală, s. f. (jaf; stoarcere de impozite). Jac apare de la începutul sec. XVII, jecmăni de la începutul sec. XVIII.

jeg (jéguri), s. n.1. Jar, spuză. – 2. Murdărie, rapăn. Sl. žegŭ (Cihac, II, 157; Tiktin; Conev 62; Pușcariu, Dacor., VIII, 122), cf. rus. žeg „căldură”. Primul sens, rar, se păstrează încă în Banat și Trans. de Vest; cel de al doilea, este comun în Munt.Der. jegos, adj. (murdar, răpănos). Este dublet de la jig (var. Olt. ojig, ojic), s. n. (fier, marcare a vitelor, marcă făcută cu fierul; arsură, piroză; anghină), din slov., sb. žig, cf. sl. žegati și žigati „a arde” (Cihac, II, 510, crede că sensul de „piroză” și cel de „anghină” provin din mag. gyik, ceea ce nu pare posibil fonetic); jip (var. jep), s. n. (jeg, murdărie), probabil prin încrucișarea lui jep sau jig cu lip (după Gáldi, Dict., 140, din mag. gyep); jigală (var. jivală, jihală, juvală, juhală), s. f. (vătrai), din rus. žigalo, rut. žihalo (Pușcariu, Dacor., VIII, 124); jiganie, s. f. (insectă; lighioană), probabil din sb. žiganja „înțepătură”, cf. rus. žigalka „muscă ce înțeapă” din sl. žuželica, după Miklosich, Lexicon, 201; din sl. žizek „insectă”, după Miklosich, Slaw. Elem., 22; din sl. živiti „a trăi”, cu finala de la dihanie, gînganie, după Tiktin și Scriban; de la jig cu suf. sl. -anie adăugat în rom., după Pușcariu, Dacor., VIII, 125; de la un sl. *žeganije „usturime”, după DAR); jigadină, s. f. (lighioană), încrucișare a lui jiganie, cu gadină, este cuvînt folosit de V. Voiculescu; jigăraie (var. jigăranie, jigoare, jighireală), s. f. (piroză, senzație de arsură; boală a cîinilor, ftizie), de la jig „piroză” cu diverse suf. (din sl. žigati „a arde”, după Tiktin; din bg. žegorĭ „cîine ce suferă de căldură” și din mag. zsigora „ardere”, după Pușcariu, Dacor., VIII, 123 și DAR); jigări, vb. refl. (a slăbi, a se sfriji), de la jigăraie sau jigoare, fiind efectul firesc al ftiziei (din mag. szigar „slab”, szigorodni „a slăbi”, după Cihac, II, 510 și DAR, cf. Philippide, Principii, 297); jigăreală, s. f. (slăbiciune fizică, lipsă de vlagă); țigărit, adj. (slab, jigărit), prin încrucișare cu ngr. τσιγαρίζω „a prăji, a arde”, cf. mr. țigărită „slabă”; jegăl, s. n. (piroză), din bg. žeglo; jigodie, s. f. (piroză; lighioană, termen depreciativ întrebuințat pentru animale în special pentru cîini), de la jig, prin intermediul unei der. puțin clare, probabil cu un suf. sl. (după Cihac, II, 510; Tiktin; DAR și Gáldi, Dict., 178, din mag. zsigora „ftizie a cîinilor”, explicație ce pare insuficientă fonetic); jigodit, adj. (ftizic); jigni, vb. (refl., despre grîu, a se încinge, a fermenta; refl., despre grăsimi, a rîncezi; a răni; a ofensa, a jigni), din sl. *zignuti „a arde”, cf. sb. žignuti „a înțepa” (var. jicni este un hiperurbanism care a interpretat pronunțarea greșită jigni drept greșeală similară celei de a pronunța ognă în loc de ocnă sau togmi în loc de tocmi); jigneală, s. f. (ofensă, insultă; usturime, mîncărime). Din rom. provin rut. dzigeraj (Miklosich, Wander., 14) și probabil mag. zsigora, de la forma trans. jigoare.

zăceá (zac, zăcút), vb.1. A sta întins, culcat. – 2. A fi bolnav. – 3. A fi mort, îngropat. – 4. A fi, a se afla înăuntru, a fi închis. – Mr. dzac, dzicui, dzîcută, dzițeare, megl. zac, zățeari, istr. zǫc. Lat. jacēre (Pușcariu 1926; REW 4562), cf. it. giacere, prov., port. jazer, fr. gésir, cat. jaure, sp. yacer. Trecerea lui jz se datorează unei disimilări cu cons. următoare (Tiktin). – Der. zăcămînt, s. m. (filon, vînă), după fr. gisement; zăcare, s. f. (boală); zăcaș, adj. (Trans., bolnav; înv., rău intenționat, ticălos, pervers), la care sensul al doilea nu a fost explicat satisfăcător (legat de alb. dzakëš, după Philippide, II, 742; contaminat cu jăcaș „prădător”, după Candrea); zacăș, adj. (Mold., leneș, trîndav); zăcășie, s. f. (înverșunare, îndîrjire, ciudă); zăcător, adj. (care zace închis); zăcătoare, s. f. (țarc, ocol; vas, cadă, copaie; piatră de moară, piatra de jos a morii de apă); zăcări, vb. (a lîncezi, a lenevi).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

jic, s.m. (reg.; în expr.) Jic de om = om tinerel și voinic.

jeg, jeguri, s.n. – (reg.) Murdărie, mizerie: „…umbla o femeie slabă, zdrențuroasă, săracă, cu mânurile și pticioarele tăte crăpate de jeg, desculță” (Bilțiu-Dăncuș, 2005: 137). ♦ (onom.) Jeg, nume de familie în Maramureș (DFN, 2007). – Din sl. žegǔ „arșiță” < jego „a arde” (Șăineanu; Cihac, Tiktin, Conev, Pușcariu, cf. DER; MDA); din bg. žeg „arșiță, pârleală” (Scriban, DEX, MDA).

jeg, -uri, s.n. – Murdărie, mizerie. – Din sl. žegǔ, cf. rus. žeg.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

JAC var. la subst. jaf; cf. și subst. jacă „țraistă” (DLR), < msgh. zsák „sac”. l. Jac b. (Dm; C Bog; 16 A III 378); – t. (C Ștef); -u, Nanu (17 B I 262); -ul (17 A II 75). 2. Jăca și Jăcu dobr. (RI XI 205 – 6), pot fi din altă temă: Caracaș Jăcu boier mold. 1641 april 22 (mss Singeorgiu); cf. Jecu fam. 3. Jacută, Gr. (Sur XV 258); Jacotă 1768 (Sucev 148).

HIC JACET... (lat.) aici zace..., aici odihnește – Cuvinte care constituie, de obicei, începutul unei inscripții pe o piatră funerară.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

jaf, jafuri s. n. (peior.) 1. marfă de calitate inferioară. 2. aparatură electronică de proveniență dubioasă.

jeg în gât expr. informator, denunțător.

jeg penal expr. (deț., peior.) individ dezorientat / murdar, neîngrijit; fără personalitate.

Intrare: Jac
nume propriu (I3)
  • Jac
Intrare: jac
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jac
  • jacul
  • jacu‑
plural
  • jacuri
  • jacurile
genitiv-dativ singular
  • jac
  • jacului
plural
  • jacuri
  • jacurilor
vocativ singular
plural
Intrare: jack
  • pronunție: gec
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jack
  • jackul
  • jacku‑
plural
  • jackuri
  • jackurile
genitiv-dativ singular
  • jack
  • jackului
plural
  • jackuri
  • jackurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jac
  • jacul
  • jacu‑
plural
  • jacuri
  • jacurile
genitiv-dativ singular
  • jac
  • jacului
plural
  • jacuri
  • jacurilor
vocativ singular
plural
Intrare: jaf
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jaf
  • jaful
  • jafu‑
plural
  • jafuri
  • jafurile
genitiv-dativ singular
  • jaf
  • jafului
plural
  • jafuri
  • jafurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jac
  • jacul
  • jacu‑
plural
  • jacuri
  • jacurile
genitiv-dativ singular
  • jac
  • jacului
plural
  • jacuri
  • jacurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N1)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • giaf
  • giaful
plural
  • giafe
  • giafele
genitiv-dativ singular
  • giaf
  • giafului
plural
  • giafe
  • giafelor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jah
  • jahul
plural
  • jahuri
  • jahurile
genitiv-dativ singular
  • jah
  • jahului
plural
  • jahuri
  • jahurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N39)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jau
  • jaul
plural
  • jauri
  • jaurile
genitiv-dativ singular
  • jau
  • jaului
plural
  • jauri
  • jaurilor
vocativ singular
plural
Intrare: jeg
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jeg
  • jegul
  • jegu‑
plural
  • jeguri
  • jegurile
genitiv-dativ singular
  • jeg
  • jegului
plural
  • jeguri
  • jegurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jăb
  • jăbul
plural
  • jăburi
  • jăburile
genitiv-dativ singular
  • jăb
  • jăbului
plural
  • jăburi
  • jăburilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jăc
  • jăcul
plural
  • jăcuri
  • jăcurile
genitiv-dativ singular
  • jăc
  • jăcului
plural
  • jăcuri
  • jăcurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jăg
  • jăgul
plural
  • jăguri
  • jăgurile
genitiv-dativ singular
  • jăg
  • jăgului
plural
  • jăguri
  • jăgurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jâg
  • jâgul
plural
  • jâguri
  • jâgurile
genitiv-dativ singular
  • jâg
  • jâgului
plural
  • jâguri
  • jâgurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N50)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jeghiu
  • jeghiul
plural
  • jeghiuri
  • jeghiurile
genitiv-dativ singular
  • jeghiu
  • jeghiului
plural
  • jeghiuri
  • jeghiurilor
vocativ singular
plural
substantiv neutru (N24)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jig
  • jigul
  • jigu‑
plural
  • jiguri
  • jigurile
genitiv-dativ singular
  • jig
  • jigului
plural
  • jiguri
  • jigurilor
vocativ singular
plural
Intrare: jic
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jic
  • jicul
plural
  • jici
  • jicii
genitiv-dativ singular
  • jic
  • jicului
plural
  • jici
  • jicilor
vocativ singular
  • jicule
plural
  • jicilor
substantiv masculin (M13)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jâc
  • jâcul
plural
  • jâci
  • jâcii
genitiv-dativ singular
  • jâc
  • jâcului
plural
  • jâci
  • jâcilor
vocativ singular
  • jâcule
plural
  • jâcilor
Intrare: zăcea
verb (V501)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zăcea
  • zăcere
  • zăcut
  • zăcutu‑
  • zăcând
  • zăcându‑
singular plural
  • zaci
  • zăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • zac
(să)
  • zac
  • zăceam
  • zăcui
  • zăcusem
a II-a (tu)
  • zaci
(să)
  • zaci
  • zăceai
  • zăcuși
  • zăcuseși
a III-a (el, ea)
  • zace
(să)
  • za
  • zăcea
  • zăcu
  • zăcuse
plural I (noi)
  • zăcem
(să)
  • zăcem
  • zăceam
  • zăcurăm
  • zăcuserăm
  • zăcusem
a II-a (voi)
  • zăceți
(să)
  • zăceți
  • zăceați
  • zăcurăți
  • zăcuserăți
  • zăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • zac
(să)
  • za
  • zăceau
  • zăcu
  • zăcuseră
verb (V501)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • jăcea
  • jăcere
  • jăcut
  • jăcutu‑
  • jăcând
  • jăcându‑
singular plural
  • jaci
  • jăceți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • jac
(să)
  • jac
  • jăceam
  • jăcui
  • jăcusem
a II-a (tu)
  • jaci
(să)
  • jaci
  • jăceai
  • jăcuși
  • jăcuseși
a III-a (el, ea)
  • jace
(să)
  • ja
  • jăcea
  • jăcu
  • jăcuse
plural I (noi)
  • jăcem
(să)
  • jăcem
  • jăceam
  • jăcurăm
  • jăcuserăm
  • jăcusem
a II-a (voi)
  • jăceți
(să)
  • jăceți
  • jăceați
  • jăcurăți
  • jăcuserăți
  • jăcuseți
a III-a (ei, ele)
  • jac
(să)
  • ja
  • jăceau
  • jăcu
  • jăcuseră
verb (V615)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • zace
  • zacere
singular plural
  • zaceți
  • zăceți-
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
a II-a (tu)
a III-a (el, ea)
plural I (noi)
  • zacem
(să)
  • zacem
a II-a (voi)
  • zaceți
(să)
  • zaceți
a III-a (ei, ele)
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

jack, jackurisubstantiv neutru

  • 1. Dispozitiv, folosit mai ales în telefonia manuală, care permite, prin introducerea unei fișe, stabilirea unei legături între două linii. DEX '09 MDA2 DEX '98 DN
  • 2. Dispozitiv de interconectare electrică a unor magnetofoane și casetofoane. DEX '09 MDA2 DEX '98 MDN '00
etimologie:

jaf, jafurisubstantiv neutru

  • 1. Furt săvârșit prin violență. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Văzînd eu de la o vreme că nu mai încetează cu jafurile, mi-am luat inima-n dinți și m-am dus la boier să mă jăluiesc. CREANGĂ, A. 159. DLRLC
    • 1.1. Faptul de a stoarce averi prin exploatare sau prin manopere frauduloase. DLRLC
      • format_quote Niciodată nu se vor șterge din amintirea poporului nostru vremurile întunecate în care jaful trusturilor de peste hotare și al exploatatorilor băștinași se împletea cu menținerea țării în înapoiere economică, cu dezlănțuirea teroarei sălbatice împotriva muncitorilor și țăranilor. SCÎNTEIA, 1953, nr. 2746. DLRLC
    • 1.2. învechit concretizat Lucruri jefuite. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
      sinonime: pradă
      • format_quote Se întoarseră la locul luptei spre a culege jaful. BĂLCESCU, O. II 258. DLRLC
    • chat_bubble locuțiune verbală A face jaf = jefui, prăda. DEX '09 MDA2 DEX '98
    • chat_bubble învechit A lăsa jaf sau a da în (ori de) jaf = a lăsa pradă, a îngădui ca cineva să fie jefuit. DLRLC
      • format_quote Țara... lăsată jaf și măcel bașibuzucilor. ODOBESCU, S. III 408. DLRLC
      • format_quote Năvăliră în Polonia și deteră în jaf provinciile Volinia și Podolia! BĂLCESCU, O. II 144. DLRLC
    • chat_bubble (în) sintagmă Jaf-armat = jaf săvârșit cu arme de foc. MDA2
    • chat_bubble A da jaf (la ceva) = a se repezi la pradă. MDA2
    • chat_bubble învechit A da în (sau de) jaf = a lăsa pradă. MDA2
    • chat_bubble învechit A lua cu jacul = răpi. MDA2
      sinonime: răpi
  • 2. familiar Consum, cheltuială fără măsură. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote A făcut jaf în făină. DLRLC
    • chat_bubble A face jaf = a face risipă. MDA2
    • chat_bubble Jaf în ciuperci! se spune pentru a arăta nepăsare față de o pagubă considerată neînsemnată. DEX '09 MDA2 DEX '98
  • 3. învechit Fâșie de pământ. MDA2
  • chat_bubble învechit A fi de (sau în) jaf = a fi de batjocură. MDA2
etimologie:

jeg, jegurisubstantiv neutru

  • 1. Strat de murdărie pe pielea omului sau a animalelor sau pe îmbrăcăminte; jip; lip. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Fața omului cu ochii cenușii părea îmbătrînită, brăzdată în cutele cele mai subțiri ale feței, cu jeg negru de ulei greu de uns motoare. DUMITRIU, N. 272. DLRLC
  • 2. regional Jar; jărăgai. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Bagă lanțu-a doua oară Colo-n jegul de sub pară. POP. DLRLC
  • 3. regional Senzație de arsură pe gât și pe esofag; jărăgai. MDA2 DEX '98 DLRLC
    sinonime: jărăgai
  • 4. regional Materie gălbuie și ceroasă de pe lâna oilor. MDA2
etimologie:

jic, jicisubstantiv masculin

etimologie:

zăcea, zacverb

  • 1. A sta întins, culcat sau tolănit pe pat, pe pământ etc. din lipsă de ocupație, din cauza oboselii etc; a se tolăni, a zăcăi, a zăcări, a cloci. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Mama veni veselă la umbra corcodușului, unde zăceam întins cu ochii în sus. DELAVRANCEA, T. 22. DLRLC
    • format_quote În cele mai de pe urmă dete și peste calul tatălui său din tinerețe, răpciugos, bubos și zăcînd pe coaste. ISPIRESCU, L. 15. DLRLC
    • format_quote Lasă-mă, maică, să zac Pe perină de bumbac, Pe brațele cui mi-i drag. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 96. DLRLC
    • format_quote Zace-un tînăr voinicel, Cu mîndruța lîngă el. ALECSANDRI, P. P. 53. DLRLC
    • format_quote peiorativ Eu zac la o parte, lăsat fără nici o treabă. HASDEU, R. V. 79. DLRLC
    • format_quote peiorativ Zăcu nerușinat trei ani și șapte luni pe tronul Moldovei. BĂLCESCU, O. II 47. DLRLC
    • 1.1. A fi doborât. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Copacii zac la pământ. DEX '09 DEX '98
      • format_quote Arbori urieși, a căror bătrîneță șubredă nu se putuse împotrivi vijeliei de-acum cîteva nopți, zăceau răsturnați la pămînt în toată nemăsurata lor lungime. HOGAȘ, M. N. 206. DLRLC
  • 2. A sta culcat în pat din cauza unei boli grele. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Avea acasă trei copii și o nevastă care zăcea de astă-toamnă. REBREANU, R. I 236. DLRLC
    • format_quote Tată-său zăcea pe moarte. Ce jale era în toată casa! VLAHUȚĂ, O. A. 254. DLRLC
    • format_quote Sub cel păr mare din sat Zace Donciul pe un pat, Nouă ani și giumătate De cînd zace el pe spate! ALECSANDRI, P. P. 112. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Două luni de zile și-a zăcut boala în jeț. GALACTION, O. I 247. DLRLC
    • format_quote tranzitiv Eu zac boală nebolită. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 208. DLRLC
    • chat_bubble regional A zăcea pe picioare = a fi bolnav însă nu într-atât încât să stea în pat. MDA2
  • 3. A fi mort, culcat, îngropat (în mormânt). DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    sinonime: odihni
    • format_quote Lîngă șanțul șoselei, Anghelina zăcea cu fața-n sus, nemișcată, lovită de un glonte în frunte. REBREANU, R. II 258. DLRLC
    • format_quote O mulțime de oameni și de sălbătăciuni zac fără suflare în pădurea lui. CREANGĂ, P. 217. DLRLC
    • format_quote În același templu zăcea de mai multă vreme îngropați doi alți călugări. BĂLCESCU, O. II 260. DLRLC
    • format_quote Monstruoasele morminte Unde șefii ungurimei zac cu toții grămădiți. ALEXANDRESCU, M. 22. DLRLC
  • 4. (Despre sentimente, calități, defecte, deprinderi etc.) A sta ascuns, a fi în stare latentă. DEX '09 MDA2 DLRLC NODEX
    • format_quote Antidinasticismul nu mai este un simțimînt inconștient ce zace în inima poporului; el a devenit ideea cea mai populară în țara noastră. LIT. ANTIMONARHICĂ 133. DLRLC
    • format_quote D-ta să te prinzi la joc lîng-o fată care ți-a plăcea. Eu atunci... oi ochi-o bine și apoi ți-oi spune eu ce zace într-însa. CREANGĂ, P. 163. DLRLC
    • format_quote Doru-n sufletul meu zace Ș-inimioara-mi nu mai tace! ALECSANDRI, P. P. 225. DLRLC
    • 4.1. (Despre bogății miniere) A forma zăcăminte în pământ. DLRLC
      • format_quote În pîntecele acestor munți zac comorile minerale cele mai bogate și mai felurite din Europa, BĂLCESCU, O. II 208. DLRLC
    • 4.2. (Despre minereuri, mine etc.) A nu fi încă descoperit. MDA2
  • 5. A sta, a fi, a se afla (într-o stare oarecare) de multă vreme, a fi lăsat în părăsire. DEX '09 MDA2 DEX '98 DLRLC NODEX
    • format_quote Pe măsuță plicurile nedesfăcute zăceau teanc. C. PETRESCU, C. V. 292. DLRLC
    • format_quote Gerul aspru și sălbatic strînge-n brațe cu jălire Neagra luncă de pe vale, care zace-n amorțire. ALECSANDRI, P. III 11. DLRLC
    • format_quote Să răspîndim luminile și bunăstarea materială în clasele de jos, care astăzi zac în neștiință și în sărăcie. KOGĂLNICEANU, S. A. 101. DLRLC
    • 5.1. A fi așezat, situat undeva; a se afla; a sta în nemișcare, în inerție, în amorțire. DEX '09 DLRLC
      • format_quote Satele zăceau în văgăuni și sub poale de pădure ca într-un văl fumuriu de moarte. SADOVEANU, O. VII 77. DLRLC
      • format_quote Moara ta zăcea-ntr-o vale liniștită. MACEDONSKI, O. I 74. DLRLC
      • format_quote Iată-ne ajunși cu bine pe naltele hotare, Ce zac între Moldova și țările maghiare. ALECSANDRI, T. II 65. DLRLC
    • 5.2. A se așterne pe o suprafață, a acoperi o suprafață. DLRLC
      • format_quote Întîlneam din nou ceva orzuri sau porumb peste care lumina soarelui zăcea în pete largi. GALACTION, O. I 38. DLRLC
      • format_quote [Izvoarele] sar în bulgări fluizi peste prundul din răstoace, în cuibar rotind de ape, peste care luna zace. EMINESCU, O. I 85. DLRLC
    • chat_bubble A zăcea la închisoare (sau în temniță etc.) = a fi întemnițat. DEX '09 MDA2 DLRLC NODEX
      • format_quote Corbac zace la închisoare De trei ani lipsiți de soare. ALECSANDRI, P. P. 141. DLRLC
      • format_quote Cît ești, codre, de frunzos, Iarna putrezești tu gios Și voinicii zac la gros! ALECSANDRI, P. P. 263. DLRLC
  • 6. învechit A întreține relații sexuale cu cineva. MDA2
  • 7. învechit regional A cloci. MDA2
    sinonime: cloci
  • 8. învechit regional A se culca. MDA2
    sinonime: culca
  • 9. figurat A suferi din dragoste. MDA2
  • 10. învechit regional A ține moaștele într-o biserică, mănăstire etc., de obicei într-un sicriu de metal, în fața căruia se închină credincioșii creștini. MDA2
  • 11. rar (Despre fructe, boabe) A fi ținute mai mult timp într-un lichid (alcoolizat) pentru a se îmbiba cu acesta. MDA2
  • 12. (Despre continente, țări, așezări etc.) A fi situat undeva. MDA2
  • 13. învechit regional A se ascunde. MDA2
  • 14. regional A fi prins (în capcană). MDA2
  • 15. învechit (Despre popoare, națiuni etc.) A se afla. MDA2
  • 16. învechit regional (Despre vite și oi) A sta la zăcătoare. MDA2
  • 17. învechit (Despre ape curgătoare) A stagna. MDA2
    sinonime: stagna
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.