AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află.! = nu-i adevărat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.

afla [At: COD. VOR. 99/9 / Pzi: aflu^[1] / E: lat afflare] 1 vt A lua cunoștință despre ceva. 2 vt A căpăta informații, vești, noutăți despre ceva sau cineva. 3 vt A auzi o veste, o noutate etc. 4-5 vtr A (se) descoperi ceva (întâmplător). 6-7 vtr (Înv) A (se) întâlni. 8 vr (Pop; îe) A-și ~ (sau a ~ de bine ori de cuviință, cu cale) A găsi potrivit. 9-10 vt (Pop; îe) A ~ chip (sau chip și cale, chip de cale) A găsi mijlocul de a... 11-12 vtr (Înv; îe) A ~ pricină (sau a-și ~ prilej, a ~ vreme) A găsi un pretext, un moment oportun (spre a îndeplini ceva plănuit de mult). 13-14 vtr (Pop; îe) A nu-și ~ loc(ul) A nu putea sta liniștit (de mare bucurie, de emoție etc.). 15 vtr (Pop; îe) A-și ~ omul A da peste persoana pe care nu poți s-o înșeli, s-o învingi Si: a-și găsi nașul. 16-17 vt (Fam; îe) A ~ nod în papură Vz: papură. 18-19 vtr (Fam; irn; mls d. soți; îe) Și-a ~ sacul peticul (sau și-a ~ tingirea capacul) A-și găsi perechea potrivită. 20 vr A se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare. 21-22 vr A exista în realitate Si: a fi. 23 vr (Fam; îe) A se ~ în treabă A interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. 24 vr (Pop; îe) Să nu se ~le (ca) să... (Să) nu cumva să... 25 vr (Fam; îe) Cum nu se (mai) ~lă Care iese din comun Si: extraordinar. 26 vr (Pop; îe) Nu se (sau unde se) ~lă! Nu-i adevărat! 27 vr (Fam; îe) A se ~ de față A fi prezent. 28 vr (Fam; îe) Cum te ~li? Cum te simți? 29 vr (Îae) Cum îți merge? 30 vt (Pop) A scorni. corectat(ă)

AFLA (aflu) I. vb. tr. 1 A găsi pe cineva sau ceva (căutînd sau fără a căuta): n’am aflat pe nimeni în casă; ~ o comoară; proverb: caută și vei afla; Fig. a nu-și ~ locul, a nu putea sta liniștit (de nerăbdare, de durere, etc.), a nu se mai astîmpăra ¶ 2 A da peste cineva din întîmplare, pe neașteptate; a da în drum peste cineva, a întîlni: apucă numai pe calea aceasta, căci vei afla pe un porcar, pe acela să-l întrebi (RET.); proverb: a-și afla omul, a da peste unul mai tare, mai priceput, etc. care să-l poată birui ¶ 3 A da peste ceva, a descoperi după cercetări sau meditări îndelungate; a inventa; a născoci: n’am putut ~ adevărul; am aflat pricina; a aflat un leac pentru stîrpirea șoarecilor ¶ 4 A ajunge, a cunoaște, a ști, a pricepe, a înțelege: află, nepoate, că asemenea pietre fac podoaba împărăției mele (CRG.) ¶ 5 A prinde de veste: n’am putut ~ nimic în oraș ¶ 6 A socoti, a chibzui, a i se părea (că e bine sau rău): am aflat mai nimerit să aștept pîn' a doua zi; a aflat cu cale, a aflat de cuviință, a socotit că e mai bine, a găsit nimerit ¶ 7 A-i veni pe neașteptate, a i se întîmpla; proverb: dă-mi, Doamne, ce n’am visat, să mă mir ce m’a aflat. II. vb. intr. 1 A lua cunoștință, a ajunge a ști, a auzi despre existența unei persoane, unui lucru: aflară despre un vrăjitor meșter carele închega și apele (ISP.); nici pasăre măiastră să nu-i afle de știre (I.-GH.) ¶ 2 A prinde de veste: abia tîrziu de tot află și el cum se petrecuseră lucrurile ¶ 3 A-i veni aminte, a-i abate (să se apuce de ceva): d’apoi bine! astăzi ți-ai aflat d-ta de arat? (MAR.). III. vb. refl. 1 A exista: nu se mai află alta așa de frumoasă; a se ~ de față; simenii... se aflau înarmați cu arcuri și cu măciuci (ISP.) ¶ 2 A fi, a fi pus, așezat, situat: mă aflam atunci la Paris; nu știu în ce parte se află primăria ¶ 3 Se zice cu privire la starea, la situațiunea bună sau rea a unei persoane sau unui lucru: a se ~ în primejdie, în nevoie, etc. ¶ 4 În spec. vorb. de starea sănătății cuiva: cum te mai afli? se află mai bine, mai rău ¶ 5 Mold. Nu se află, nu e adevărat: – S’a plîns boierul că l-ai batjocorit. – Nu se află, domnule epistat (ALECS.) [lat. afflare].

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva; a auzi o veste, o noutate etc. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutând sau întâmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare; a fi, a exista în realitate. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a se amesteca, a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = (să) nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! 4. Tranz. (Pop.) A descoperi, a inventa, a scorni. – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. (Adesea urmat de propoziții completive directe) A lua cunoștință despre ceva (din spusele altuia), a primi informații, noutăți, vești despre ceva. Am aflat în tren ce se petrece. DUMITRIU, B. F. 115. Întrebă pe muma vîntului dacă a aflat ceva de la fiul său. ISPIRESCU, L. 118. Atîta am vrut să aflu din gura ta. CREANGĂ, P. 206. Ai aflat ce am pățit? ALECSANDRI, T. I 385. ◊ (Subiectul propoziției completive devine complement direct) Eu iubii numai o dată Și mă aflat lumea toată. TEODORESCU, P. P. 319. ◊ (Adesea la imperativ, cu valoare emfatică sau sfidătoare) Află că mă trag din țara... lui Doja. BENIUC, V. 151. Află, nepoate, că ți-am adus și ție un dar care cred c-are să-ți placă. SADOVEANU, N. F. 14. Ei bine, află că nu mai tîrziu decît mine avem să ne cununăm. ALECSANDRI, T. I 443. ◊ Absol. M-a iubit neică pe-ascuns; Dar dușmanii ne-au văzut, S-au grăbit și rău ne-au spus. Și părinții, cum aflară, Tare rău se mîniară. HODOȘ, P. P. 88. ◊ Intranz. (Urmat de determinări introduse prin prep. «de» sau «despre») Cine-au aflat în lume de Codrul-fără-viață?... ALECSANDRI, P. III 297. ♦ A căpăta cunoștințe cu privire la ceva, a-și face o idee despre ceva, a înțelege. Împăratul, aflînd din răspunsul popii că el îi gras și voinic fiindcă n-are griji multe, își zise... ȘEZ. IV 185. ♦ A lua cunoștință de ceva prin alte simțuri; a vedea. Baba atunci se duce cu fuga să afle ce i-a făcut găina. CREANGĂ, P. 70. 2. Tranz. A găsi (căutînd), a descoperi (întîmplător). Vitele-au murit, căci, nu aflau Nici rouă-n cîmp, nici fir de ierbi să guste. COȘBUC, P. II 281. Se despărțiră, ca să nu-i afle zmeul. RETEGANUL, P. I 35. Numai luna printre ceață Varsă apelor văpaie Și te află strînsă-n brațe, Dulce dragoste bălaie. EMINESCU, O. I 210. ◊ (Complementul este un abstract; alinare, liniște, vină etc.) Nu i-a aflai nici o vină. ◊ Mă duc să aflu liniștea pe care mi-ai răpit-o. NEGRUZZI, S. I 28. ◊ Expr. A afla vreme = a găsi un moment potrivit, un prilej. Ea numai pentru brlu se teme. Că vor afla dușmanii vreme Să-i fure-ntr-asta brîul ei. COȘBUC, P. I 123. A afla chip (și cale) = a găsi un mijloc eficace. Cît s-au gîndit ei încolo și-ncoace, tot n-au aflat chip și cale. SBIERA, P. 44. Aflase chip a se dezlega pe nesimțite dintr-un lanț ce nu era potrivit cu ușurătatea inimii sale. NEGRUZZI, S. I 24. A-și afla omul = a da peste cineva pe care nu-l poți înfrînge sau înșela. A nu-și afla loc (sau locul) = a nu putea sta liniștit (de bucurie, de emoție, de nerăbdare). Atît era ea de bucuroasă și de veselă, cît nu-și afla loc. SBIERA, P. 22. 3. Tranz. A născoci, a imagina, a inventa. Lîngă malul rădicat Sta Vulcanul răsturnat... împregiuru-i adunați Ședea turcii înarmați Și pe rînd se întreba Ca ce moarte i-ar afla? ALECSANDRI, P. P. 136. 4. Refl. A fi, a se găsi (într-un loc, într-o poziție, situație sau împrejurare oarecare). Toate se aflau la locurile lor, așa cum le lăsaseră ei: spre miazăzi munții cu crestele înalte de cremene... iar la picioarele lor, panglica lată a Oltului șerpuind în cîmpia presărată cu sate. BOGZA, C. O. 310. ◊ Expr. A se afla de față = a fi prezent. Toți se aflau de față la ședință. (Cu sens superlativ) Cum (sau, popular, care) nu se (mai) află = care iese din comun, nemaipomenit, extraordinar. O zînă... cum nu se mai află sub soare. ISPIRESCU, L. 35. Te-oi face eu să iei un drăguț de femeie care nu se mai află! CREANGĂ, P. 161. (Popular) Nu se află! sau unde se află! = nu-i adevărat! nu e exact! S-a plîns boierul că l-ai batjocorit. – Nu se află, domnule epistat. ALECSANDRI, T. 142. (Popular) Să nu se afle (ca) să... = nu cumva să... El i-au zis să nu se afle ca să vie acasă fără de o sută de lei. SBIERA, P. 217. (Familiar) A se afla în treabă = a interveni într-o discuție sau o acțiune numai de formă sau de ochii lumii, fără a aduce vreo contribuție. Vorbește numai ca să se afle în treabă. ♦ A fi, a exista. Ca un bun gospodar ce se află... ◊ Un asemenea om nu se află în armie. BĂLCESCU, O. IX 258.

AFLA, aflu, vb. I. 1. Tranz. și intranz. A lua cunoștință despre ceva; a căpăta informații, vești, noutăți despre ceva. 2. Tranz. A găsi, a descoperi (căutînd sau întîmplător). 3. Refl. A fi, a se găsi într-un loc, într-o poziție, într-o împrejurare oarecare. ◊ Expr. (Fam.) A se afla în treabă = a interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție. Să nu se afle (ca) să... = să nu cumva să... Cum nu se (mai) află = care iese din comun; extraordinar. (Pop.) Nu se (sau unde se) află! = nu-i adevărat! ♦ A exista. 4. Tranz. (Pop.) A născoci, a inventa, a scorni. Acest chip au aflat Robinson ca să nu uite cursul anului (DRĂGHICI). – Lat. afflare „a sufla spre ceva, a atinge cu respirația”.

A AFLA aflu 1. intranz. A căpăta informații curente (despre ceva sau despre cineva); a auzi. 2. tranz. 1) (vești, noutăți etc.) A cunoaște pe baza unor informații căpătate (de la cineva sau de undeva); a auzi. 2) A scoate la iveală, căutând sau din întâmplare; a găsi; a descoperi. [Sil. a-fla] /<lat. afflare

A SE AFLA mă aflu intranz. A se găsi într-o anumită situație. ◊ Cum nu se mai află nemaipomenit; extraordinar. ~ în treabă a) a fi ocupat; b) a se amesteca într-o acțiune, fără a fi necesar. /<lat. afflare

aflà v. 1. a găsi: să-l fi tot căutat, nu l’ar fi aflat PANN; 2. a descoperi: unchiul meu a aflat legătura noastră NEGR.; 3. a născoci: ca ce moarte i-ar afla? 4. a ști, a prinde veste: ce ai aflat? 5. a fi: cum te afli? [Lat. AFFLARE, a sufla, a inspira: mihi afflatur, mi se suflă = aflu].

áflu, a -á v. tr. (lat. af-flare, a sufla spre, a se exala, și decĭ „a se descoperi”; sp. hallar, pg. achar. V. su-flu). Găsesc, descoper: a afla ascunzătoarea cuĭva, a afla ce s’a petrecut. V. refl. Mă găsesc, sînt: mă aflu la post, mă aflu bine (îs sănătos), cum te afli? (cum te simțĭ, eștĭ sănătos?). Nu se află (est), ferească Dumnezeŭ, nu e așa: – Aĭ furat! – Nu se află!

afla (a ~) (desp. a-fla) vb., ind. prez. 1 sg. aflu, 3 află; conj. prez. 1 sg. să aflu, 3 să afle

afla (a ~) (a-fla) vb., ind. prez. 3 află

afla vb. (sil. -fla), ind. prez. 1 sg. aflu, 3 sg. și pl. află

afla (aflu, aflat), vb. – 1. (Refl.) A fi, a se găsi într-un loc. – 2. A găsi, a descoperi. 3. A lua cunoștință despre ceva. – Var. (Banat) izafla. Mr., megl. aflu, istr. oflu. Lat. afflāre „a sufla” (Pușcariu 34; Candrea-Dens., 16; REW 261; DAR); cf. cu același sens ca în rom., dalm. aflatura „resturi găsite pe țărm”, calabr. ahhare, napol. ašare, sp. hallar, port. achar, retor. aflá. Corespondența semantică între atîtea limbi arată că evoluția sensului este anterioară celei rom. Schuchardt, ZRPh., XX, 532, și împreună cu el majoritatea filologilor moderni (cf. Corominas și Cortés 125), o explică pe baza limbajului vînătoresc: cîinele adulmecă (= aspiră, suflă) pentru a găsi; sau de la afflatur „îmi suflă = îmi arată, îmi spun”, de unde, prin activarea ideii, „aflu”. (Cf. și Rohlfs, Differenzierung, 45). Ambele explicații par necovingătoare. Este posibil ca pe baza echivalenței afflat = vivit = exstat (cf. fr. que vive „cine e acolo?”). Plecînd de la (sese) afflat „respiră, există” este ușor de refăcut evoluția, în sensul de activare, pînă se ajunge la afflat „află, descoperă”. Această explicație este necesară, fiind singura care poate lămuri evoluția semantică a rom. găsi. De altfel, este iluzorie legătura, propusă de Cihac, II, 633, cu mgr. ἄλφειν „a afla”. Der. aflat, s. n. (înv., descoperire); aflător, adj. (care se află; inventator, descoperitor); neaflat, adj. (necunoscut).

IN MEDIO STAT VIRTUS (lat.) virtutea se află la mijloc – Sentință a scolasticii medievale, avându-și originea în doctrina etică a lui Aristotel.

a se afla în treabă expr. a simula efectuarea unei acțiuni; a se face că muncește

a se afla la cheremul cuiva expr. a fi la bunul plac al cuiva

AFLAT SUB INFLUENȚA DROGURILOR futut, hait, luat, prăjit, rupt, shot, tripat, varză.

AFLA vb. 1. v. găsi. 2. a se auzi, (fig.) a răsufla, a transpira. ( Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, ( rar) a bănui. ( Ai ~ ce am vrut să spun.) 4. a cunoaște, a ști. (Vrei să ~ adevărul?) 5. a auzi, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 6. a găsi, a prinde. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 7. v. inventa. 8. a exista, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se găsi, a sta. (Plicul se ~ pe masă nedesfăcut.) 10. a fi, a figura, a se găsi, a se număra. (Se ~ printre invitați.) 11. v. pomeni. 12. v. situa. 13. v. consta. 14. v. primi.

AFLA vb. 1. a descoperi, a găsi, (astăzi rar) a pricepe, (înv. și pop.) a oblici, (pop. și fam.) a dibăci, a dibui, (înv.) a ispiti, a izvodi. (A ~ o comoară.) 2. a se auzi, (fig.) a răsufla, a transpira. (Secretul s-a ~ repede.) 3. a descoperi, a ghici, (rar) a bănui. (Ai ~ ce am vrut să spun.) 4. a cunoaște, a ști. (Vrei să ~ adevărul?) 5. a auzi, a ști, (înv. și pop.) a oblici. (Să ~ cu toții ce-ai făcut.) 6. a găsi, a prinde. (Voia să-l ~ singur ca să-i poată vorbi.) 7. a concepe, a crea, a descoperi, a elabora, a face, a găsi, a gîndi, a imagina, a inventa, a născoci, a plănui, a plăsmui, a proiecta, a realiza, a scorni, (inv. și pop.) a izvodi, (pop.) a iscodi, a închipui, (reg.) a tocmi, (înv.) a unelti, (fig.) a naște, a urzi, a zămisli. (A ~ un procedeu pentru...) 8. a exista, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (Se ~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 9. a fi, a se găsi, a sta. (Plicul se ~ pe masă nedesfăcut.) 10. a fi, a figura, a se găsi, a se număra. (Se ~ printre invitați.) 11. a se găsi, a se pomeni, a se trezi, a se vedea. (S-a ~ încolțit de creditori.) 12. a fi, a se găsi, a se situa, a veni, (înv. și pop.) a cădea. (Satul se ~ pe Olt.) 13. a consta, a exista, a rezida. (Tot secretul se ~ în aceea că...) 14. a primi. (A ~ vestea a doua zi.)

A se afla ≠ a absenta, a lipsi

AFLA
A afla casa pustie = A nu găsi pe nimeni în casă: Băiatul, …când se întoarce îndărăt, află casa pustie. (POP.)
A afla chip (sau chip și cale, chip de cale) (pop.) = A găsi mijlocul de a...: Cât s-au gândit ei încolo și-ncoace, tot n-au aflat chip și cale. (I. G. SBIERA) Aflase chip a se dezlega pe nesimțite dintr-un lanț ce nu era potrivit cu ușurătatea inimii sale. (C. NEGRUZZI)
A afla o codiță cuiva = A-i găsi sau a-i inventa defecte cuiva: Ba unul nu-i place, ba altul e prea urât, ba că altuia altă ceva îi lipsește... ; mai în scurt, fiecăruia îi afla câte-o codiță. (POP.)
A afla pricină (sau a-și afla prilej, a afla vreme) (înv.) = A găsi un pretext, un moment oportun (spre a îndeplini ceva plănuit demult): Ea numai pentru brâu se teme, / Că vor afla dușmanii vreme / Să-i fure-ntr-asta brâul ei. (G. COȘBUC)
A afla târgul și țara = A afla, a ști toată lumea: Am iubit-o numai seara,/ Ș-au aflat târgul și țara. (POP.)
A nu-și (mai) afla locul sau a nu-l (mai) ține locul (pe cineva) = A nu (mai) avea astâmpăr, odihnă; a fi nerăbdător: De-amar năvalnic n-o mai ține locul. (G. COȘBUC)
A nu-și afla loc(ul) (pop.) = A nu putea sta liniștit (de mare bucurie, de emoție etc.): Atât era ea de bucuroasă și de veselă, cât nu-și afla loc. (I. G. SBIERA) În piața dintre cele două muzee naționale ale Vienei, pe o bancă, șase tineri nu-și aflau locul. (EUGEN LOVINESCU)
A nu-și afla rost sau a nu (mai) avea (niciun) rost = a) A nu-și găsi locul, a nu avea astâmpăr: Măi fârtați, nu-mi aflu rost. (G. COȘBUC) Înviorătorul unor timpuri veștede a rămas totdeauna dascăl sărac, precum plecase, și într-o zi, după tulburările de la 1821, în care nu și-a putut afla rostul, o căruță țărănească îl aducea bolnav de moarte în locul umil de unde plecase la drumul lui de apostol. (IORGA)
b) A fi lipsit de sens; a fi inutil: N-are rost să te frămânți atâta, că tot nu rezolvi nimic!
A se afla (sau a fi) sub tipar = A se afla (sau a fi) în curs de tipărire; a se afla (sau a fi) în curs de apariție: Trei mari scrieri ale lui Bolliac... sunt sub tipar. (NICOLAE BĂLCESCU) În Italia am cele mai multe cărți. Am zece. Sau, dacă le adaug pe cele care sunt acum sub tipar, am vreo cincisprezece. (GABRIELA ADAMEȘTEANU)
A se afla de față (fam.) = A fi prezent: Toți se aflau de față la această ședință. Din București era de față tânărul Sergiu Cujbă, un basarabean și el, care a vorbit răspicat și frumos despre foloasele culturii. (NICOLAE IORGA)
A se afla în afară din sine-și (înv.) = A fi bolnav psihic: Aflându-se afară din sine-și pentru multă întristare și-au cerut mazilia. (ALECU VĂCĂRESCU)
A se afla în fonduri (fam.) = A avea bani: Sediul nostru în timpul acelor săptămâni cât ne-am aflat în fonduri a fost… restaurantul Darvas. (ION GHEȚIE)
A se afla în sălaș (înv.) = A sălășlui: Prenumărația se face la d. Fotila, carele se află în sălaș în casele d. marelui vornic Gheorghe Filipescu. (MOSES GASTER)
A se afla în treabă sau a-și face (de) treabă (cu ceva) (fam.) = A interveni într-o discuție sau într-o acțiune numai de formă, fără a aduce vreo contribuție; a simula efectuarea unei acțiuni, a se preface că muncește: Cu pipa treabă-și face și pe mini-mă lasă-n pace. (POP.) Că bine zici! deschise și el gura, numai ca să se afle în treabă. (IDEM) Vorbește numai ca să se afle în treabă.
A se afla la cheremul cuiva = A fi la bunul plac al cuiva: Ha, ha, ha... bine că i-am prins portretul la mână... de-acum îi la cheremul meu... (VASILE ALECSANDRI)
A-și afla (sau a afla de bine ori de cuviință) cu cale (pop.) = A găsi potrivit, nimerit: Mișelul de poștaș găsise de cuviință să mă iscălească cu mâna lui. (MATEIU I. CARAGIALE)
A-și afla moartea = A muri: […] unul zicea că popa cel bătrân e înger care-i îndeamnă să meargă să se pocăiască că în groapa aceea și-or afla moartea și să nu-i afle nepocăiți. (I. POP-RETEGANUL) Tătâne-său a plecat cu oastea și și-a aflat moartea pe meleaguri străine. (POP.)
A-și afla/găsi omul (pop.) = A da peste persoana pe care nu poți s-o înșeli, s-o învingi: Ei căutau să le spuie cineva altceva, ce nu știau ei, dară nu-și găsiră omul. (P. ISPIRESCU)
Cum te afli? (fam.) = Cum te simți? Cum îți merge?: − Cum te afli? Nu mai știu nimic de tine.
Cum (sau, popular, care) nu se (mai) află (Cu sens superlativ) = Care iese din comun, nemaipomenit, extraordinar: O zână... cum nu se mai află sub soare. (P. ISPIRESCU) Te-oi face eu să iei un drăguț de femeie care nu se mai află! (ION CREANGĂ)
Nu se (sau unde se) află! (pop.) = Nu-i adevărat! Nu e exact!: S-a plâns boierului că l-ai batjocorit. – Nu se află, domnule epistat. (VASILE ALECSANDRI)
Să nu se afle (ca) să… = Nu cumva să…: El i-au zis să nu se afle ca să vie acasă fără o sută de lei. (I. G. SBIERA)
Și-a aflat (sau și-a găsit) sacul peticul (sau și-a aflat tingirea capacul) (fam.; irn.; mls. d. soți) = A-și găsi perechea potrivită: Ci / Să-ți [i]ei nevastă de potriva ta. / Precum am mai zis, adică: Cum e sacul, și peticul. / Și / Cum e tingirea, și capacul. / Că / Ce nu-ți este de potrivă, /Îți va fi tot împotrivă. (ANTON PANN) Cine să îl înțeleagă pe un director de ziar dacă nu un psiholog ? Dacă se întâmplă ca acest psiholog să fie și o femeie interesantă, atunci chiar că sacul și-a găsit peticul. (http://ziaruldevalcea.ro)