17 definiții pentru furt

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.

furt2 av [At: PAȘCA, GL. / E: ger fort] (Reg) 1 Neîncetat. 2 (Îlav) Tot ~ Tot mereu.

furt1 sn [At: ISPIRESCU, L. 75 / Pl: ~uri / E: ml furtum] 1 Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia Si: hoție, (pfm) furătură, furtișag (1). 2 (Îs) ~ prin efracție Furt (1) comis după forțarea sau spargerea ușii etc. unei încăperi, locuințe etc.

FURT, furturi, s. n. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil al altuia; hoție, furătură. – Din lat. furtum.

FURT, furturi, s. n. Acțiunea de a fura și rezultatul ei; hoție, furtișag. V. delapidare, escrocherie, buzunăreală. Toată megieșia se vaietă de furturile ce făcea ea poamelor de prin grădini. ISPIRESCU, L. 75. ◊ Furt prin efracție v. efracție. Furt calificat v. calificat.

FURT ~uri n. Delict constând în însușirea (pe ascuns) a unor lucruri străine; hoție. /<lat. furtum

furt n. rezultatul furării și lucrul furat. [Lat. FURTUM].

furt n., pl. urĭ (lat. furtum, it. pg. furto, pv. cat. furt, sp. hurto). Acțiunea de a fura.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

FURT s. 1. furat, furătură, hoție, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomănie, (pop.) tâlhărie, (reg.) robălie, (înv. și fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tâlhărășug, tâlhărire, tâlhărșag, tâlhușag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coțcărie, șterpeleală, șterpelire, (arg.) mangleală, șuteală. (A comite un ~.) 2. sustragere, (rar) sustracție, (fam.) subtilizare, șterpelire. (~ul unei sume de bani.)

FURT s. 1. furat, furătură, hoție, pungășeală, pungășie, (livr.) rapt, (pop. și fam.) hoțomănie, (pop.) tîlhărie, (reg.) robălie, (înv. și fam.) sfeteriseală, sfeterisire, (înv.) tîlhărășug, tîlhărire, tîlhărșag, tîlhușag, (grecism înv.) sfeterismos, (fam.) ciordeală, coțcărie, șterpeleală, șterpelire, (arg.) mangleală, șuteală. 2. sustragere, (rar) sustracție, (fam.) subtilizare, șterpelire.

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

furt (fúrturi), s. n. – Hoție, infracțiune. – Mr. furtu. Lat. fŭrtum (Pușcariu 685; Candrea-Dens., 691; REW 3606; cf. DAR), cf. it., port. furto, prov., cat. furt, sp. hurto. În rom. nu este atestat uzul său popular, decît prin intermediul der. său furtișag, s. n. (hoție, furt), folosit din sec. XVI. Cf. Densusianu, Rom., XXXIII, 279.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

La propriété, c’est le vol (fr. „Proprietatea e furt”) – Vestită și, la vremea aceea, îndrăzneața afirmație făcută într-un memoriu apărut în iunie 1840 de către filozoful și economistul francez Pierre Joseph Proudhon, este de obicei citată în franțuzește. Memoriul era intitulat: „Qu’est-ce que la propriété” (Ce este proprietatea) și purta subtitlul „Recherches sur le principe de droit et du gouvernement” (Cercetări asupra principiului de drept și al guvernării). Face parte din lucrarea lui Proudhon Principes de droit (Principii de drept – capitolul L). Această teză, urmată de o lungă demonstrație, se referă la proprietatea aducătoare de venituri. După apariție, a stîrnit o mare vîlvă. Autorul, el însuși, spunea că asemenea cuvinte „nu se rostesc de două ori într-o mie de ani”. FIL.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

FURT borfășie, cardeală, căduleală, cioardă, cioranda, ciordeală, ciorimos, cujbeală, do-re-mi, dosire, extemporal, găinărie, intervenție, inventar, juleală, mangleală, morișca de dimineață, pai, panacot, prăduială, pungășie, sfeteriseală, solovast, șparleală, șpring, șterpeleală, șuteală, trosneală, zulă.

furt acut expr. (intl.) delapidare.

Intrare: furt
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • furt
  • furtul
  • furtu‑
plural
  • furturi
  • furturile
genitiv-dativ singular
  • furt
  • furtului
plural
  • furturi
  • furturilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

furt, furturisubstantiv neutru

  • 1. Infracțiune care constă în însușirea pe nedrept a unui lucru mobil din posesiunea sau deținerea unei persoane, fără consimțământul acesteia. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Toată megieșia se vaietă de furturile ce făcea ea poamelor de prin grădini. ISPIRESCU, L. 75. DLRLC
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.