exista [At: CAIET 65^v / V: (înv) esi~ (Pzi: esistez), ezi~, (reg) ezixta, ~ti^[1] / P: eg-zis~^[2] / Pzi: exist, (înv) ~tez / E: fr exister, lat existere] 1 vi A avea ființă Si: a fi. 2 vi (De obicei cu determinări locale) A se găsi Si: (îvr) a existarisi, a existelui. 3 vi A fi real. 4 vi A trăi. 5 vi (De obicei impersonal; adesea în construcții negative) A fi posibil. 6 vi și (pfm) vri (Exclamativ; în construcții negative) Nu se poate! 7 vi A se manifesta. 8 vi A apărea. 9 vi A dura. 10 vi A conta. corectat(ă)

*EXISTA (-ist) vb. intr. 1 A avea ființă, a ființa, a viețui, a trăi ¶ 2 A fi, a se afla ¶ 3 A dăinui [fr.].

EXISTA, exist, vb. I. Intranz. A fi, a se afla, a se găsi în realitate, a avea ființă; a trăi, a viețui, a se manifesta. Oamenii trebuie să simtă că există o autoritate! zise bătrînul Miron. REBREANU, R. II 21. Virtutea pentru dînșii, ea nu există. EMINESCU, O. I 56.

EXISTA vb. I. intr. A avea ființă, existență, a fi, a se afla; a trăi; a se manifesta. [Pron. eg-zis-, p. i. exist. / < fr. exister, lat. existere].

EXISTA vb. intr. a avea existență, a fi, a se afla; a se manifesta. (< fr. exister, lat. existere)

A EXISTA exist intranz. 1) A se afla în realitate; a fi; a ființa. 2) (despre ființe) A se afla în viață; a fi viu; a trăi; a viețui. /<fr. exister, lat. existere

existà v. 1. a avea ființă, a trăi; 2. a se afla, a fi acum.

esista v vz exista

existi v vz exista

ezista v vz exista

ezixta v vz exista

COGITO, ERGO SUM (lat.) (Descartes) = Judec, deci exist.

*exíst, a -á v. intr. (fr. exister, d. lat. existere, d. sistere, a fixa. V. a-sist). Am ființă, ființez, sînt, trăĭesc: toate anumalele care există. Sînt, persist, rezist: piramidele din Egipt există de zecĭ de secule. – Ob. egz- (după fr.).

exista (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 1 sg. exist, 2 sg. exiști, 3 există; conj. prez. 1 sg. să exist, 3 să existe

exista (a ~) [x pron. gz] vb., ind. prez. 3 există

exista vb. [x pron. gz], ind. prez. 1 sg. exist, 3 sg. și pl. există

exista (pr. gz)

EXISTA vb. 1. v. afla. 2. v. avea. 3. v. trăi. 4. v. dăinui. 5. v. data. 6. v. consta.

EXISTA vb. 1. a se afla, a fi, a se găsi, (pop.) a sta. (~ acolo mărfuri în mare cantitate.) 2. a avea, a fi, a se găsi. (~ cine să m-ajute.) 3. a fi, a trăi, a viețui, (rar) a ființa, (reg.) a lăbădui, (înv.) a dăinui. (Cît ~, omul învață.) 4. a dăinui, a dura, a fi, a se menține, a se păstra, a se perpetua, a persista, a rămîne, a trăi, a ține, (rar) a subzista, (înv.) a locui, a petrece, a sta, a via. (Cît va ~ lumea și pămîntul; vechi obicei care ~ și aslăzi.) 5. a data. (Acest obicei ~ de un secol.) 6. a se afla, a consta, a rezida. (Tot secretul ~ în aceea că...)

„Extra ecclesiam nulla salus” (lat. „În afară de biserică nu este mântuire”), expresie întâlnită în scrierile lui Origen și mai ales ale lui Ciprian de Cartagina, care concentrează doctrina tradițională despre raportul dintre Bis. și sfintele taine, în special botezul, doctrină care se aplică azi mai ales cu privire la validitatea tainelor.

AD IMPOSIBILIUM NULLA EST OBLIGATIO (lat.) pentru imposibil nu există nicio obligație – Adagiu exprimând ideea că debitorul este exonerat de o obligație în cazul în care aceasta nu poate fi executată din cauze neimputabile lui.

ALL GOOD THINGS WHICH EXIST ARE THE FRUITS OF ORIGINALITY (engl.) toate lucrurile bune câte există sunt roadele originalității – J. St. Mill, „On Liberty”, Introducere. Efortul creator al omului este cel care conferă valoare lucrurilor.

COGITO, ERGO SUM (lat.) gândesc, deci (sunt) exist – Decartes, „Principia philosophiae”, IV. Celebră teză care exprimă, în formă concentrată, caracterul antidogmatic și raționalist al filozofiei carteziene, proclamând totodată drept adevăr indubitabil – dovadă a existenței – gândirea.

JE PENSE, DONC JE SUIS (fr.) gândesc, deci exist – Descartes, „Discours de la méthode”, IV, V. și Cogito, ergo sum.

NIHIL EST IN INTELLECTU QUOD NON PRIUS FUERIT IN SENSU (lat.) nu există nimic în minte fără să fi fost mai înainte în simțuri – Principiu care rezumă concepția senzualistă a lui J. Locke, îndreptat împotriva teoriei carteziene a ideilor înnăscute.

NIL MEDIUM EST (lat.) nu există cale de mijloc – Ori așa, ori altfel.

THERE ARE NO SECRETS EXCEPT THE SECRETS THAT KEEP THEMSELVES (engl.) nu există secrete cu excepția celor care se păstrează singure – G.B. Shaw, „Back to Methuselah”, 908.

Cogito, ergo sum (lat. „Cuget, deci exist”) – Autorul acestei vestite axiome este filozoful francez René Descartes. Ea apare în latinește, deoarece, pe vremea aceea, savanții își scriau lucrările în limba latină. Însuși Descartes își latinizase numele semnînd Cartesius (prin termenul „cartezianism” se înțelege sistemul filozofic al lui Descartes). În lucrarea sa, intitulată Discurs asupra metodei (1637), el combate supunerea oarbă în fața „autorităților spirituale” și își clădește sistemul filozofic pe rațiune, pornind de la adevărul rezumat în adagiul: Dubito, ergo cogito (Mă îndoiesc, deci cuget), Cogito, ergo sum (Cuget, deci exist). În Principia philosophiae (I, 7), lucrare publicată în limba latină în anul 1644, expune din nou acest principiu de bază al doctrinei sale. El nu admite existența unui adevăr decît atunci cînd examenul rațiunii îl recunoaște ca evident. Descartes așază rațiunea la temelia întregii vieți spirituale. Formula celebră a fost de atunci de multe ori parodiată. Voltaire, într-o scrisoare spunea: „Descartes a spus: Cuget, deci exist. Eu vă spun: vă iubesc, deci exist…” Făcînd aluzie la aceeași axiomă, poetul german Heinrich Heine scria, cu ironia lui obișnuită: ,,... pentru a mă încredința de propria mea existență, îmi imprimam cu toată tăria buzele în gropițele obrăjorilor rumeni ai barcagițelor și-mi ziceam filozofic: «Le sărut, deci exist!»." FIL.

Il ny a plus de Pyrénées ! (fr. „Nu mai există Pirinei!”) – Replică istorică, aparținînd lui Ludovic al XIV-lea, autor și al altor vorbe ajunse celebre, ca de exemplu: „Statul sînt eu!” Ea a fost rostită la 16 noiembrie 1700, cînd nepotul său, ducele de Anjou, desemnat succesor la tronul Spaniei, venise să-și ia rămas bun de la bunic. Ludovic îl sărută și exclamă: „Nu mai există Pirinei”, în sensul că, dată fiind rudenia ce se stabilea între cele două case domnitoare, munții Pirinei nu mai despărțeau Franța de Spania, altădată inamice. De aceea expresia este folosită pentru a semnala că hotarele care separau două provincii, două sau mai multe naționalități sau partide adverse sau familii rivale etc. au dispărut. IST.

Nulla fere causa est, in qua non femina litem moverit (lat. „Aproape nu există proces în care femeia să nu fi pornit litigiul”) – Iuvenal, Satire (VI, 242-243) – Vezi: „Cherchez la femme!”

Si Dieu n’existait pas, il faudrait l’inventer (fr. „Dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui inventat”) – Este un vers de Voltaire. „Sînt rareori mulțumit de versurile mele – scria el la 10 septembrie 1770 poetului și dramaturgului parizian J. Saurin – dar mărturisesc că pentru acest vers încerc o tandrețe de părinte”. Versul face parte din Epistola către autorul cărții „Cei trei impostori”, carte apărută în 1768, al cărei autor era anonim. Voltaire i-a răspuns la 1769, susținînd că religia este un „frîu împotriva sceleraților” și că „dacă Dumnezeu n-ar exista, ar trebui (de aceea) inventat”. Aceste cuvinte își găsesc aplicare la alte probleme decît cele religioase, atunci cînd vrem să spunem că e ceva necesar, binevenit, care dacă n-ar fi existat, trebuia născocit. Dostoevski, în Frații Karamazov, trage concluzia logică: „Și într-adevăr omul l-a inventat pe Dumnezeu” (vol. I, 5). Iar Cehov, în Salonul nr. 6: „Dostoevski sau Voltaire, nu mai țin minte care, spune undeva că, dacă n-ar fi Dumnezeu, oamenii ar trebui să-l inventeze. În orice caz, eu sînt adînc convins că, dacă nu există nemurire, mai curînd sau mai tîrziu inteligența omenească o s-o inventeze” (Opere vol. 7, pag. 412). LIT.