15 definiții pentru jar (jăratic)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

jar2 sn [At: LB / V: jer / Pl: ~uri / E: slv жаρъ] 1 Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără Si: jariște, jăratic, jărăgai, (reg) jeg, jeguiață. 2 (Pop; îe) Fiecare își trage ~ul la oala lui Fiecare își urmărește propriile interese. 3 (Pop; îe) ~ul potolit te arde Se spune despre un om ascuns care pare blând. 4 Arșiță. 5 (Fig) Febră. 6 (Fig) Suferință arzătoare. 7 (Înv; fig) Strălucire a unei pietre prețioase. 8 (Fig; îe) A sta ca pe ~ A fi foarte nerăbdător.

JAR1 s. n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jăratic, jărăgai (1), jeg (2), jariște. ♦ P. ext. Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din sl. žarŭ.

JAR1 s. n. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jeratic, jărăgai (1), jeg (2), jariște. ♦ P. ext. Arșiță, dogoare. ♦ Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. – Din sl. žarŭ.

JAR s. n. 1. Totalitatea cărbunilor incandescenți care rămîn în foc după ce s-a terminat arderea cu flacără. V. jăratic. Feliile de mămăligă rece, perpelite la jar, din care și-au astîmpărat foamea. C. PETRESCU, A. R. 188. Am luat ibricul și l-am pus pe jar. STĂNOIU, C. I. 118. [Mămăliga] se prăjește pe jar. ȘEZ. V 52. ◊ (Adesea în comparații) Inima-mi arde ca jarul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133. ♦ Fig. Arșiță, dogoare. De-al soarelui jar cotropit, Pămîntul sub vrajă rămîne. MACEDONSKI, O. I 180. Și moare emirul, sub jarul pustiei. id. ib. 147. 2. Fig. Fierbințeală, febră; suferință arzătoare. Potoleau jarul răniților, fierbîndu-le ceaiuri. PAS, Z. III 49. Dă-i apă, jarul rănilor s-aline. TOMA, C. V. 45.

JAR n. 1) Cărbuni incandescenți care ard fără flacără; jăratic. 2) Căldură foarte mare, emanată de o sursă; dogoare. 3) fig. Temperatură ridicată a corpului (ca indice al îmbolnăvirii); febră; fierbințeală. /<sl. žaru

jar n. 1. jeratec; 2. fig. foc: m’arde un jar nestins [Slav. JARŬ, arșița focului].

jar n., pl. urĭ (bg. sîrb. rut. pol. žar, jaratic. V. pojar). Vest. Jaratic. Fig. Pasiune. V. jeg.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

JAR s. jăratic, jărăgai, (reg.) jeg, (prin Mold. și Transilv.) șperlă, (înv.) jariște. (~ din sobă.)

JAR s. v. arșiță, caniculă, călduri, dogoare, dogoreală, febră, fierbințeală, friguri, năbușeală, năduf, nădușeală, pârjol, pojar, temperatură, toropeală, zăduf, zăpușeală.

JAR s. jărăgai, jeratic, (reg.) jeg, (prin Mold. și Transilv.) șperlă, (înv.) jariște. (~ din sobă.)

jar s. v. ARȘIȚĂ. CANICULĂ. CĂLDURI. DOGOARE. DOGOREALĂ. FEBRĂ. FIERBINȚEALĂ. FRIGURI. NĂBUȘEALĂ. NĂDUF. NĂDUȘEALĂ. PÎRJOL. POJAR. TEMPERATURĂ. TOROPEALĂ. ZĂDUF. ZĂPUȘEALĂ.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

jar (-ruri), s. n. – Cărbuni care ard. – Mr., megl. jar. Sl. žarŭ (Miklosich, Slaw. Elem., 22; Miklosich, Lexicon, 191; Tiktin; Conev 62), cf. pojar și sb., cr., slov., pol. žar. Este dublet al lui jar, s. n. (țăruș, jalon), din sb. zar.Der. jariște, s. f. (jar; cenușă; zgură; resturi de la ardere; ardere; porțiune de pădure arsă); jerui, vb. (a răscoli jarul; a înteți, a înviora; a îndoi pînza făcută în casă pe jumătatea lățimii), ultimul sens de la jeruitor, s. n. (vătrai; dispozitiv de îndoit); jeratic, s. n. (jar), din sl. žaratŭkŭ sau žeratŭkŭ, cu var. jeratec, jăratec; jeregai (var. jărăgai), s. n. (jar; arsură, usturime), a cărui der. nu este clară (după Tiktin, cu suf. din mucegai, putregai; după DAR, din sl. žegati „a arde” încrucișat cu jar), cf. jigărae, care îl explică poate mai bine, prin intermediul unei metateze provocate de ideea asemănării acestui cuvînt cu jar. Der. rom. provine ngr. ζιάρι (Murnu, Lehnw., 25; Meyer, Neugr. St., II, 28 îl derivă direct din sl., însă cf. împotrivă Miklosich, Slaw. Elemente im Neugr., 16). Cf. jeg, jigăraie.

Intrare: jar (jăratic)
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • jar
  • jarul
  • jaru‑
plural
  • jaruri
  • jarurile
genitiv-dativ singular
  • jar
  • jarului
plural
  • jaruri
  • jarurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

jar (jăratic)

  • 1. Grămadă de cărbuni în stare de incandescență care ard fără flacără; jărăgai (1.), jeg (2.).
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: jariște jăratic șperlă 4 exemple
    exemple
    • Feliile de mămăligă rece, perpelite la jar, din care și-au astîmpărat foamea. C. PETRESCU, A. R. 188.
      surse: DLRLC
    • Am luat ibricul și l-am pus pe jar. STĂNOIU, C. I. 118.
      surse: DLRLC
    • [Mămăliga] se prăjește pe jar. ȘEZ. V 52.
      surse: DLRLC
    • (Adesea în comparații) Inima-mi arde ca jarul. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 133.
      surse: DLRLC
    • surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX 2 exemple
      exemple
      • De-al soarelui jar cotropit, Pămîntul sub vrajă rămîne. MACEDONSKI, O. I 180.
        surse: DLRLC
      • Și moare emirul, sub jarul pustiei. MACEDONSKI, O. I 147.
        surse: DLRLC
    • 1.2. figurat Suferință arzătoare.
      surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC NODEX sinonime: febră fierbințeală 2 exemple
      exemple
      • Potoleau jarul răniților, fierbîndu-le ceaiuri. PAS, Z. III 49.
        surse: DLRLC
      • Dă-i apă, jarul rănilor s-aline. TOMA, C. V. 45.
        surse: DLRLC

etimologie: