JĂRATIC s. n. Jar¹. ◊ Loc. adj. De jăratic = care pare că arde; arzător. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) ca pe jăratic = a fi extrem de nerăbdător și de neliniștit sau a fi foarte grăbit. [Var.: jăratec, jeratic, jeratec s. n.] – Din sl. žaratŭkŭ.

jăratic sn [At: DOSOFTEI, V. S. 20/2 / V: jaratec, jar~, ~tec, jeratec, jer~ / E: slv жаратъкъ (жєратъкъ)] 1 Jar (1). 2 (Îe) A sta (sau a ședea) ca pe ~ A fi extrem de nerăbdător și de neliniștit. 3 (Îae) A fi foarte grăbit. 4 (Pop; îe) A trage ~ sub oala lui A fi preocupat în primul rând de interesele personale. 5 (Pop; îe) A arde (pe cineva) ~ul sub tălpi A fugi repede. 6 (Pop; d. cai; îe) A mânca ~ A fi foarte iute. 7 (Fig; îla) De ~ Care pare că arde. 8 (Fig; îal) Arzător. 9 (Pop; îe) ~ul stă și sub cenușă Se zice atunci când o primejdie este pe cale să apară. 10 Obiect de piatră sau de fier, pus sub vatră sub lemnele care ard pentru a le ridica.

JĂRATIC s. n. Jar¹. ◊ Loc. adj. De jeratic = care pare că arde; arzător. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) ca pe jăratic = a fi extrem de nerăbdător și de neliniștit sau a fi foarte grăbit. [Var.: jăratec, jeratic, jeratec s. n.] – Din sl. žaratŭkŭ.

JĂRATIC s. n. (Și în forma jeratic) Totalitatea cărbunilor pe jumătate stinși sau acoperiți cu cenușă, rămași în foc după ce s-a terminat arderea cu flacără. V. jar. Focul pîlpîia, învăluit de vînt, fărîmîndu-se în jăratic. SADOVEANU, O. VI 249. Un berbec întreg... a început să sfîrîie pe jăratic. GALACTION, O. I 267. Începură să sosească feciori... călări pe cai ce păreau că se hrănesc cu jeratic. VISSARION, B. 19. ◊ Loc. adj. De jăratic = care pare că arde, că este aprins; arzător, ca focul. Spre apusul de jăratic, Cu livezi scăldate-n aur, Trece-un nour singuratic. TOPÎRCEANU, M. 17. Mamă, sînt silită eu Să-i tot văd în vis mereu Ochii de jăratic? COȘBUC, P. I 184. ◊ Expr. A sta (sau a ședea) ca pe jăratic = a fi foarte nerăbdător sau foarte grăbit. – Variante: jăratec (SLAVICI, O. I 363), jeratec (EMINESCU, N. 56), jeratic s. n.

JĂRATIC n. Cărbuni incandescenți care ard fără flăcări; jar. * A sta (sau a ședea) ca pe ~ a) a fi foarte nerăbdător; b) a fi foarte grăbit. A mânca ~ a fi foarte iute. De ~ care pare că arde (ca jăraticul); arzător; incandescent. /<sl. žaratuku

jărátic, jerátic, (vechĭ) -ec și (est) jarátic n., pl. e (vsl. žeravŭ, arzător, aprins, žariti, a frige [V. jărăsc]; rus. žaratok, locu unde arde locu în sobă, žeratok, cenușă; ung. zsarát, zsarátnok, zsarátnog, cenușă caldă. V. jar, pojar, jerăgăĭ). Cărbunĭ aprinșĭ. V. jeg.

jaratec sn vz jăratic

jaratic sn vz jăratic

jăratec sn vz jăratic

jeratec sn vz jăratic

jeratic sn vz jăratic

JĂRATEC s.n. (Mold., ȚR, Trans. SV) Cărbuni aprinși. A: I-au turnatu-i jeratec preste cerbice. DOSOFTEI, VS. B: Îl unseră cu untdelemn pre cap și-i turnară jăratec aprins. M 1698, 45^v. ◊ Fig. Arătîndu-te, Simeone, jăratec înțelegatoriu, nu te-ai închinat focului. M 1780, apr. 60^v, col. 1; cf. MINEIUL (1776); M 1779, febr., 43^v, col. II. C: Făcuse jăratec, că era frig si să încălziia. NT 1648, 129^v. Variante: jeratec (DOSOFTEI, VS; MINEIUL (1776); M 1779, febr., 43^v, col. II). Etimologie: sl. žaratŭkŭ. Cf. j ă r i ș t e (1), j e g.

JERATEC s.n. v. jăratec.

jarátic V. jăratic.

jerátec V. jăratic.

jăratic s. n.

jăratic s. n.

jăratic s. n.

jeratic

jeratic.

JĂRATIC s. v. jar.

jăratic s.n. jar, <pop.> jărăgai, <reg.> jeg, șperlă, <înv.> jariște. Îi place porumbul copt în jăratic.

JERATIC s. jar, jărăgai, (reg.) jeg, (prin Mold. și Transilv.) șperlă, (înv.) jariște. (~ din sobă.)