zac, zăcút, a zăceá v. intr. (lat. jacére, it. giacére, pv. pg. jazer, fr. gésir, sp. yacer). Vechĭ. Staŭ mult timp culcat (despre oamenĭ saŭ lucrurĭ). Azĭ. Îs întins în pat orĭ pe pămînt (bolnav orĭ mort): bolnavu zace la spital, cadavrele zăceaŭ pe cîmpu de luptă. (Se întrebuințează la epitafurĭ: supt această peatră zace meșteru Perdaf în pace!). Fig. Vegetez: a zăcea în uĭtare, în mizerie. A zăcea de o boală, a suferi de o boală zăcînd: a zăcut de vărsat. Îs depus la fund: bogățiile care zac în fundu mărilor. (Româniĭ germanizațĭ, după germ. liegen, zic și despre lucrurile abstracte că zac, precum: aicĭ zace adevăru îld. aicĭ e adevăru).