pradă sf [At: PSALT. 318 / G-D: prăzii / Pl: prăzi, (înv) ~de / E: ml praeda] 1 Prădare (1). 2 (Înv; îlv) A da în (foc și) ~ A prăda (1). 3 (Ccr) Totalitate a bunurilor materiale luate prin jaf de la dușman în timp de război Si: captură. 4 (Pgn) Orice bun material însușit de la cineva cu forța, prin acte de violență Si: (înv) răpiciune¹, răpire, răpitură. 5 (Îlav) ~ (sau ~da, în ~da) cuiva (sau a ceva) Sub dominația, în stăpânirea cuiva. 6 (Fig; îal) Sub dominația unui sentiment, a unei idei etc. 7 (Îal) Dominat, copleșit de cineva sau de ceva. 8 (Îal) La bunul plac al cuiva sau a ceva. 9 (Înv; ccr; csc) Robi de război. 10 (Înv) Stare, condiție de rob de război. 11 Acțiune a animalelor sălbatice carnivore sau a păsărilor răpitoare prin care acestea caută și prind diverse vietăți care le servesc drept hrană. 12 (Ccr) Vietate care servește drept hrană animalelor sălbatice carnivore sau păsărilor răpitoare. 13 (Pgn) Ceea ce poate servi drept hrană viețuitoarelor. 14 (Trs) Cheltuială inutilă Si: risipă.

PRADĂ, prăzi, s. f. 1. (Mai ales precedat de prep. «pentru», «în», «la») Acțiunea de a prăda; jefuire, jaf. A te supune mîniei unui prinț sălbatic înseamnă a-l îndemna să vie încă o dată în pradă asupra lumii în cel mai scurt timp. SADOVEANU, F. J. 195. De altfel cei mai mulți veneau pentru pradă. REBREANU, R. II 209. 2. (La sg. cu sens colectiv) Totalul, suma bunurilor luate cu sila sau prin jaf (mai ales de către inamic, în timp de război). Să desfunde lăzile, Să-și împartă prăzile. IOSIF, PATR. 69. Mai avută va fi prada decît singur te gîndești. MACEDONSKI, O. I 30. Mihai porunci ca toate prăzile ce luase de la turci să se împartă la ostași și la sărăcime. ISPIRESCU, M. V. 32. ◊ Expr. (Învechit) A face pradă = a prăda. În tabăra lui Răzvan făcură vrăjmașii multă pradă. BĂLCESCU, O. I 343. 3. (La sg.) Persoană prinsă, răpită, ajunsă în puterea cuiva. Cu pradă pe brațul stîng, cu paloșul în dreapta. Vasca se năpusti la deal. SADOVEANU, O. VII 39. Tovarășii lui Gheorghe părăseau lui Zibal prada prinsă cu atîta isteție. CARAGIALE, O. I 293. Am răpit pe Sinziana, fata lui Papură-împărat, și, cînd să mă bucur de prada mea, vine un hoț și mi-o fură ca din palmă. ALECSANDRI, T. I 456. ◊ Expr. Pradă (sau prada) cuiva = la discreția, la bunul plac al cuiva, în stăpînirea, sub dominația unei persoane sau, fig., a unui sentiment, a unei idei, a unei porniri. Mă simt toată tremurînd, Pradă dorului. EFTIMIU, Î. 38. Arald, cu moartea-n suflet, a gîndurilor pradă, Pe jeț tăcut se lasă, cu dreapta pe-a lui spadă. EMINESCU, O. I 94. Măiculița lui, Pradă dorului, Ea mi-l tot căta, Și mi-l tot striga Dar nu mi-l găsea. TEODORESCU, P. P. 437. (În construcție cu verbele «a da», «a lăsa», «a arunca») Eu s-o las să geamă pradă groaznicului zmeu? EFTIMIU, Î. 105. Fruntea-albă-n părul galben Pe-al meu braț încet s-o culci, Lăsînd pradă gurii mele Ale tale buze dulci. EMINESCU, O. I 75. Eu alergai să ridic femeia ce mai bine voia să moară cu mine decît să mă lase în prada lupilor. BOLINTINEANU, O. 387. Și barbarii toți grămadă Morții crude se dau pradă. ALECSANDRI, P. II 16. (În construcție cu verbele «a fi», «a ajunge», «a cădea ») Vraja dînsei și pe tine te răpune. Ca și el, și tu ești pradă unui farmec negrăit. EFTIMIU, Î. 99. Cel bogat e surd la plînsul milei și nenorocirii, Pe grumazii voștri urcă a lui culme de mărire... Zguduiți-vă, și ele vor fi prăzile pieirii. DEMETRESCU, O. 38. Îmi pare că sînt prada celui mai dulce vis. ALECSANDRI, T. II 129. ◊ (Învechit, în construcție cu verbul «a face») Pe cînd Duca vv. cu armata turcească se trăgea dinaintea mîntuitorului Vienei, regele Sobieski, Moldova se făcu din nou pradă turburărilor. BĂLCESCU, O. I 186. 4. Vietate prinsă sau servind ca hrană animalelor sălbatice carnivore. Cum se ridică leul stăpîn într-o pustie Și-așteaptă prada mîndru, cu nările în vînt. IOSIF, PATR. 71. Ochii bancherului se înflăcărară: ai fi zis că e un lup flămînd ce vede o pradă. BOLINTINEANU, O. 393. Pe vodă Lăpușneanul la vulturi să-l dăm pradă. ALECSANDRI, T. II 146. ◊ Pasăre de pradă = pasăre răpitoare, v. răpitor. Paserea de pradă, fîlfîind repede și mărunt din aripi, pluti o clipă, apoi porni ca o săgeată într-un zbor drept și șuierător. SADOVEANU, O. VII 82. 5. (Regional) Risipă. Pahon mînca tot prin sat... iar moșneagul puțină pradă făcea în bucate. RETEGANUL, P. V 4.- Gen. sg. și: pradei (BART, E. 326).

PRADĂ, prăzi f. 1) rar v. A PRĂDA. 2) Totalitate a bunurilor prădate. 3) Persoană răpită și dată în supunerea cuiva. ◊ A fi pradă (sau prada) cuiva (sau a ceva) a) a fi în stăpânirea totală a cuiva; b) a fi copleșit de un sentiment sau de o idee. 4) Vietate care servește drept hrană pentru animalele sălbatice. ◊ Pasăre de pradă pasăre răpitoare. 5) fig. Obiect supus acțiunii unor factori (mai ales negativi). /<lat. praeda

pradă f. 1. ceeace fiarele răpesc pentru hrana lor: pasăre de pradă; 2. fig. orice se iea cu deasila (mai ales în timp de răsboiu): a făcut multă pradă; 3. cel ce are mult de suferit: fu prada lăcomiei sale; 4. se zice despre lucruri cari s’au prăpădit: în prada focului. [Lat. PRAEDA].

prádă f., pl. ăzĭ și (vechĭ) prade (lat. praeda, it. preda, sard. cat. pg. prea, pv. preza, fr. proie. D. rom. vine rut. preĭda și ung. preda). Ceĭa ce se obține prădînd, furătură, lucru luat pe nedrept de la altu: hoțiĭ se întorceaŭ încărcațĭ de pradă, Tătariĭ aŭ făcut multă pradă, oile ajung prada lupilor. Ceĭa ce se perde, se nimicește: corabia fu prada valurilor, casa fu prada foculuĭ. Victimă: omu slab de suflet e prada pasiunilor luĭ. Animal, pasăre de pradă, animal, pasăre carnivoră (ca lupu, vulturu). A fi în prada..., a fi stăpînit de: a fi în prada uneĭ boale, uneĭ teribile neliniștĭ. V. vĭeliște.

pradă s. f., g.-d. art. prăzii; pl. prăzi

pradă s. f., g.-d. art. prăzii; pl. prăzi

pradă s. f., g.-d. art. prăzii; pl. prăzi

PRADĂ s. v. captivitate, robie, sclavie.

PRADĂ s. 1. v. jaf. 2. v. captură.

PRADĂ s. 1. jaf, jefuire, jefuit, prădare. prădat, prădăciune, (livr.) rapt, (înv.) dobîndă, prădășug, răpiciune, răpștire. (Porniți pe ~.) 2. (MIL.) captură, (înv.) duium, plean, pleașcă. priză. (~ de război.)

pradă s. v. CAPTIVITATE. ROBIE. SCLAVIE.

pradă (prăzi), s. f. – 1. Jaf, furt, prădăciune. – 2. Captură, lucruri furate. – 3. Victimă; jucărie. – Mr. pradă. Lat. praeda (Pușcariu 1367; Candrea-Dens., 1436; REW 6174), cf. it. preda, prov., sp. presa, fr. proie, cat., port. prea. – Der. prăda, vb. (a jefui, a fura), mr. (m)prad, (m)prădare, poate reprezentant direct al lat. praedāre (Pușcariu 1366; Candrea-Dens., 1435; REW 6715), cf. it. predare, port. prear, v. fr. preer; prădăciune, s. f. (jaf), din lat. praedacionem (Pușcariu 1368; Candrea-Dens., 1437; REW 6716), sau mai probabil der. intern (Rosetti, I, 159); prădător, adj. (jefuitor), din lat. praedator (Pușcariu 1369; Candrea-Dens., 1438; REW 6717), sau mai probabil der. intern; prădalnic, adj. (jefuitor). – Din rom. provine rut. prejda, prejdowaty (Miklosich, Wander., 18; Candrea, Elemente, 408). Cf. prădui.