ZIS², ZISĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.

ZIS¹ s. n. Faptul de a zice. – V. zice.

zis, ~ă [At: PSALT. HUR. H 6^v/15 / V: (înv) dzăsă sf / Pl: ziși, ~e / E: zice] (Csc) 1 snf Expresie verbală a gândirii Si: zicătură (1). 2-3 snf Comunicare (1-2) orală sau scrisă Si: enunț, exprimare, formulare. 4 snf (Pex) Rostire. 5 snf (Fam; îe) A se alege cu ~ul A vorbi în zadar, fără a fi ascultat. 6 snf (Înv; prc) Cuvânt (1). 7 snf (Jur; rar) Obiecție. 8 snf (Îvp) Sfat. 9 snf (Îvp) Poruncă. 10 snf (Îvp) Enunțare a unui adevăr Si: afirmație, declarație, mărturie. 11 snf (Înv) Citire (2). 12 sf (Îvp) Zicătoare (5). 13 a (Îvp; de obicei precedă substantivul determinat) Numit. 14 a (Pex) Poreclit. 15 a (Îla) Așa-~ (sau ~ă, ziși, zise) Pe nedrept numit astfel. 16 a (Îal) În mod convențional numit astfel. 17 a (Îal) Aparent (4). 18 snf (Înv) Cântec (1).

zis, -ă adj., s.f. 1 adj. (înv., pop ) Care este numit, denumit. Zișii săcui din locurile unde și acum lăcuiesc veniră (MAI.). ◊ Loc.adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. ♦ Care este poreclit. Ion zis Stan Țurloi (DOC.). 2 s.f. Vorbă, spusă. Dumnezeu a făcut cerul și pămîntul... Numai cu zisa (POP.). ◊ Expr. (fam.) A se alege numai cu zisa = a vorbi în zadar; a nu fi ascultat. 3 s.f. Afirmație; mărturie. Pentru ca să se încredințeze de adevărul ziselor mele, mai trase și el o dușcă (HOG.). 4 s.f. (înv., pop.) Proverb, zicătoare, zicală. Îmi plăceau basmele, zisele din bătrîni (DELAVR.). 5 s.f (înv., pop.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. Băiatul băgă la cap toate zisele calului (ISP.). • pl. ziși, -se. /v. zice.

ZIS, ZISĂ, ziși, zise, adj., s. f. 1. Adj. Numit, denumit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. 2. S. f. Vorbă, spusă; afirmație. ♦ Proverb, zicătoare. ♦ (Înv.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. – V. zice.

ZIS, -Ă, ziși, -se, adj. Numit; poreclit. Trăia la Malu-Surpat și un cîntăreț bătrîn, pe care îl chema Veselin Scripcarul, zis Baftă., SADOVEANU, M. C. 188. ◊ (Substantivat) Zisul Dillon, după ce l-a luat deoparte, i-a spus că trebuie să reziste opresiunii. CAMIL PETRESCU, T. II 606. ◊ Loc. adj. Așa-zis (-zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept numit astfel (v. fals, aparent); care are pretenția că este într-un anumit fel.

ZIS, ZISĂ, ziși, zise, adj. Numit, poreclit. ◊ Loc. adj. Așa-zis = pe nedrept numit astfel; fals; aparent. – V. zice.

ZIS zisă (ziși, zise) Care este poreclit. * Așa-zis numit astfel (nemotivat sau convențional). /v. a zice

zis a. 1. rostit: vorbe zise în vânt; 2. supranumit: Mircea cel Mare, zis și cel Bătrân. [V. zice].

zis, -ă adj. Numit, supranumit: Ștefan cel Mare, zis și cel Sfînt. Menționat: procesu cu zisu vecin.

ZICE, zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva în cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ◊ Expr. Cât ai zice pește = într-o clipă, imediat, îndată. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tăgădui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea...; b) așadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a menționa, a relata. ◊ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a susține, a pretinde. ♦ A promite, a făgădui. ♦ A răspunde, a riposta; a invoca. Mai zi dacă ai ce. ♦ A reproșa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice. ◊ Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... ♦ A contesta. ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cânta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. Toți vor zice cum vrei tu. ◊ Expr. (Că) bine zici! = bună idee! așa este. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea; b) așadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce părere ai avea? cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem; b) de exemplu. Vino, să zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că... Așa, numai ca să zică și el că face o treabă. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ◊ Impers. O fată ce-i zice Maria. ◊ Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.

gice v vz zice

zice [At: COD. VOR². 24^r/15 / V: (îrg) gice, ice^[1] / Pzi: zic / E: ml dicere] 1 vt (D. oameni sau d. glasul lor; c. i. silabe, cuvinte, grupuri de cuvinte etc.) A exprima ceva în cuvinte Si: a rosti¹, a scoate, a spune, a vorbi, (pop) a cuvânta, a grăi, (înv) a glăsi, a slobozi, (îrg) a vorovi. 2 vt (Pfm; îe) A-i ~ (cuiva) una A se exprima dezagreabil față de cineva. 3 vt A cere cu insistență. 4 vt (Pex) A ruga (1). 5 vt (Pop) A promite (2). 6 vt (C. i. sunete, silabe, cuvinte) A emite cu ajutorul organelor vorbirii Si: a articula, a pronunța, a scoate, a spune, a vorbi, (reg) a blești (3). 7 vt (Pop; îe) A ~ zău A se jura. 8 vt (Pop; îe) Cât ai ~ pește Îndată. 9 vt (Pop; îe) A ~ da A consimți (2). 10 vt (Pop; îe) A ~ nu (sau ba) A refuza. 11 vt (Pop; îae) A se opune. 12 vt (Îe) Mai bine zis (sau a ~, ori zicând) Mai precis. 13 vt (Adesea, în construcții incidente, fără valoare semantică) Ca să zic așa Dacă îmi este permis să mă exprim astfel. 14 vt (Îe) În treacăt fie zis Fără a insista. 15 vt (Îae) Atins în treacăt Si: tangențial. 16 vt (Îe) Să nu ~ci (sau nu zi) vorbă mare Să nu te miri. 17 vt (Îe) A nu ~ vorbă mare A nu exagera (2). 18 vt A emite cu ton ridicat și prelungit, ca urmare a unei stări afective puternice. 19 vt A exclama. 20 vt (C. i. gânduri, idei, judecăți sau opinii, știri etc.) A aduce la cunoștință cuiva sau a face cunoscut prin cuvinte Si: a arăta, a comunica, a enunța, a exprima, a expune, a formula, a indica, a împărtăși, a prezenta, a relata, a servi, a spune, a transmite, (îrg) a porunci, (înv) a parastisi. 21 vt (Pex) A arăta dinainte ce se va întâmpla Si: a prezice, a profetiza, a profeți, a proroci, (înv) a prorocestui, a vesti. 22 vt (Îvf; d. autori) A scrie. 23 vt (Pex) A compune (2). 24 vt (Îvp) A atenționa (1). 25 vt (C. i. fapte, întâmplări reale ori prezentate ca atare sau ca basme, anecdote etc.) A comunica prin cuvinte (detaliat), de obicei, într-o desfășurare gradată și unitară Si: a expune, a istorisi, a povesti, a relata, a spune, (liv) a nara, (înv) a parastisi, (frm) a raconta. 26 vt A face cunoscută dorința, voința cuiva. 27 vt A cere (autoritar) cuiva prin cuvinte să execute ceva Si: a cere, a comanda, a dispune, a ordona (2), a porunci, a spune, (înv) a hotărî, a orândui (3), a opri. 28 vt (Pfm) A recomanda. 29 vt (C. i. păreri, aserțiuni etc.) A face cunoscut (public) Si: a adeveri, a afirma, a aprecia, a arăta, a atesta, a certifica, a confirma, a declara, a exprima, a expune, a formula, a înfățișa, a manifesta, a pretinde, a prezenta, a pronunța, a relata, a spune, a susține, (liv) a corobora, (înv) a povesti, a pretindarisi, (îvr) a pretinderi. 30 vt (De obicei cu pronumele în D) A face reflecții (în gând) Si: a gândi (2). 31 vt (Pop; la im, urmat de „că”) Presupuneam că ... 32 vt (Îvp) A dovedi (1). 33 vt (C. i. gânduri, sentimente, intenții etc. ascunse sau fapte, întâmplări, situații etc. la care a luat parte sau pe care le-a văzut, le știe cineva) A face cunoscut prin cuvinte, deschis, direct (și fără să omită, să ascundă sau să modifice ceva) Si: a declara, a destăinui, a dezvălui, a divulga, a împărtăși, a mărturisi, a releva, a spune, (îvp) a dezveli, (pop) a cuvânta, (înv) a mărturisi, a propovădui, (reg) a deveghea. 34 vt (Îlav) Între noi fie zis În mod confidențial. 35 vt (Îvp) A întreba. 36 vt (Înv; pfm) A răspunde. 37 vt (Îvp) A recita. 38 vt (Pex) A citi (2). 39 vt (Înv) A însemna. 40 vt (Pop; îe) Asta vrea să ~că A însemna. 41 vr (Înv; pfm; îlav) Cum s-ar ~(sau ce se ~) Adică (3). 42 vr (Îal) De exemplu. 43 vr (Înv) A se traduce (cu ...). 44 vt A da (cuiva) un nume, o denumire sau un titlu, un calificativ ori a i se adresa cuiva cu un nume, un titlu, un calificativ Si: a boteza, a chema, a denumi, a intitula, a numi, a spune, (îrg) a număra, (înv) a grăi, a nomina, a numeri, a pomeni, a titlui, (spc) a porecli, a supranumi, (rar) a supraintitula, (reg) a nunăși, a policrări, (rar) a supraintitula, (înv) a surnumi. 45 vt (Pex) A porecli. 46 vt A se adresa cuiva cu termenul de ... 47 vi (Îe) A ~ (cuiva) pe nume A tutui¹. 48 vri (Îvr) A se folosi în vorbire curentă. 49 vt A enunța o obiecție, un reproș. 50 vt (Pex) A acuza (1). 51 vt (Neg) A contesta valabilitatea unui lucru. 52 vt (Neg) A tăgădui. 53 vt A avea sau a-și exprima o anumită opinie, o anumită convingere despre cineva sau despre ceva Si: a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a judeca, a părea, a vedea, (pop) a chiti, a cugeta, (înv) a cunoaște, a număra, (reg) a probălui. 54 vt (La cj) Să ~m ... Să presupunem. 55 vt (La cj) Să ~m ... De exemplu.. 56 vt A comenta (4). 57 vt A critica (2). 58-59 vt (Pop) A cânta (1-2). 60 vr (Îe) A se ~ cu (cineva) A nu mai avea nici o scăpare. 61 vr (Îe) Cum (precum) s-ar (mai) ~ Cum s-ar exprima (cu alte cuvinte). 62 vt (Pop; îe) (Că) bine ~ci! Bună idee! 63 vt (Pop; îae) Așa este ... 64 vt (Pop; îe) Ce-am zis eu? Vezi că am avut dreptate. corectat(ă)

zi s.f. I 1 (în opoz. cu „noapte”) Interval de timp cuprins între răsăritul și apusul soarelui; timpul cît soarele rămîne deasupra orizontului. Ziua scade, noaptea crește Și frunzișul mi-l rărește (EMIN.). În tot timpul zilei avusesem marea liniștită și cerul curat (BART). *Zi-muncă = unitate de măsură convențională, folosită ca etalon pentru stabilirea salariului. Zi de muncă (sau de lucru) = durata timpului în cursul căruia cineva prestează zilnic munca. Într-o zi de lucru, găsești arareori, mai ales dimineața, atîta lume la acest club (CA. PETR). ∆ Expr. (pop.) A face zile de muncă = a lucra temporar, ca zilier. Zi scurtă = zi lucrătoare cu program redus. Ziua jumătate = a) parte a zilei cuprinsă între dimineață și ora 12; b) restr. amiază. Umblă în oraș pînă la ziua jumătate (BRĂT.). (înv., pop.) Zi de cale (sau de drum, de marș etc.) = distanță care se poate străbate într-o zi cu piciorul. Se afla... la o zi de cale cătră asfințit, un tîrgușor cu numele Volcineț (SADOV.). Zile de meremet v. meremet. ◊ Loc.adj. De zi = a) care acționează, lucrează, se efectuează în timpul unei zile. Așa-i cu meșteșugurile de zi (SADOV.); b) din decursul unei zile. Între orele de zi și cele de noapte, mai săvîrșea cîteva operații obscure (PER). ◊ Loc.adj., adv. Cu ziua = a) (care este sau care lucrează) fară angajament permanent; temporar (pe durata unei zile); b) (plătit) după un tarif socotit pe munca prestată în timpul unei zile. ◊ Loc.adv. Nici zi, nici noapte sau nici ziua, nici noaptea = niciodată. Ele nu dorm nici zi, nici noapte (ISP.). (Și) zi și noapte (sau nopți) sau (și) ziua și noaptea, zi noapte, zile (și) nopți, toată ziua (și) toată noaptea, noaptea și ziua, nopți și zile, din (de) zi (și) pînă-n noapte (sau seară) = a) tot timpul, (aproape) continuu, fară încetare, neîntrerupt. Oamenii țineau zi și noapte zăvozii în lanțuri (VOIC.); b) fig. fără preget. Așa ostenim zi și noapte; tăcem și dau zvon numai tălăncile (SADOV.). Toată ziua (bună ziua) sau ziua toată = a) de dimineață pînă seara. Toată ziua trec mașini (H. LOV.); b) ext. mereu, continuu. Toată ziua... umple satul cu răutățile și prostiile lui. Peste zi = în cursul zilei, ziua. ◊ Expr. A face noaptea zi și ziua noapte sau a face din noapte zi = a) a lucra sau a petrece noaptea și a dormi ziua. Catihetul... făcea ziua noapte și noaptea zi,jucînd stos (CR.); b) ext. a duce o viață dezordonată. Cît toate zilele (de mare) = foarte mare. A-i veni cuiva zi de plată și răsplată v. răsplată. ◊ Compus: zi-lumină = perioadă a zilei cuprinsă între răsăritul și apusul soarelui. ♦ (adv.; în formele „ziua”, „zilele”, „zile”) În timpul zilei, în fiecare zi. Ziua, stelele dorm (STANCU). 2 Lumină solară care face ca obiectele, ființele etc. să devină vizibile, clare, distincte. În curînd se va face ziuă. ◊ Albul zilei v. alb. Crăpatul zilei (sau de ziuă) v. crăpat. Revărsatul zilei sau revărsat de zi (sau de ziuă) v. revărsat. ◊ Loc.adv. (Pînă) în (sau la, înspre, spre, către, pop., despre) ziuă sau de cu ziuă = puțin înainte de a se lumina; spre dimineață. Deunăzi, către ziuă, visasem că murisem (MACED.). Nunta se întinde... Pînă la ziuă (LAB.). Spre ziuă, a început să plouă. ◊ Expr. Cu ziua-n cap = foarte devreme. (A se face) ziuă albă = a se lumina complet, a fi plină zi. Ca lumina zilei sau ca ziua = (pe lîngă adj. ca „clar”) foarte clar, foarte limpede. A se crăpa de ziuă v. crăpa. A se îngîna ziua cu noaptea v. îngîna. A se lumina de ziuă v. lumina. A răsări (sau a se arăta) la lumina zilei v. lumină. A miji sau a se miji de ziuă v. miji. A se mîneca de ziuă v. mînecă. A răsări la lumina zilei v. răsări. se revărsa zori de ziuă sau a se revărsa de ziuă v. revărsa. A vedea lumina zilei v. vedea. ♦ Poet. Soarele ca sursă de lumină pentru Pămînt. A zilei raze roșii în inimă-mi pătrund (EMIN.). 3 Interval de timp de 24 de ore, corespunzător unei rotații a Pămîntului în jurul axei sale; durată de 24 de ore luată ca unitate de timp; timpul care separă momentul prezent de un alt moment evaluat după această unitate; ext. durată imprecisă de timp care corespunde cu aproximație unei perioade de 24 de ore. În trei zile au serbat logodna (REBR.). ◊ (determ. noțiunile „an”, „lună”, pentru a le sublinia durata) Doi ani de zile au trecut de cînd ne-am văzut, tot la o conferință. ◊ Zi calendaristică (sau civilă) = interval de timp cuprins între miezurile a două nopți consecutive. ◊ Loc.adj. De toate zilele sau de toată ziua = a) de fiecare zi; cotidian. Aveau pîinea cea de toate zilele (SADOV.). ∆ Vorbire de toate zilele v. vorbire; b) ext. care se întîmplă în mod regulat; curent, obișnuit. În schimbul rugăciunilor de toate zilele, dăruiește oamenilor bucurii (REBR.). ◊ Loc.adj., adv. De zi cu zi = a) (care are loc, se petrece, se întîmplă, se face etc.) în fiecare zi; zilnic. Privind cămările din sine, De zi cu zi le află tot mai pline (LAB.); b) ext. (care se face, se întîmplă) în mod regulat; curent, obișnuit. ◊ Loc.adv. Zi de (sau cu) zi = a) zilnic, cotidian. Nu mi-a dat prin cap să țin zi cu zi socoteala (CAR.); b) ext. necontenit, continuu, perpetuu. Zi cu zi simțea însă că locul lui nu este aici (REBR); c) din ce în ce; treptat, progresiv. Vedeam cum zi de zi... se înstrăina (CA. PETR.). Din zi în zi = a) la o dată apropiată (care se schimbă mereu). Din zi în zi trebuie să-mi sosească pianul, expediat din București demult (CAR.); b) fig. fară termen precis; la infinit. Amîna din zi în zi (CR.); c) ext. pe măsură ce trece timpul; încetul cu încetul (și continuu), progresiv. Se încălzea din zi în zi mai mult,pămîntul se zbicea (AGÂR.). De la o zi la alta = a) zilnic; b) ext. repede, văzînd cu ochii. Vederea i se slăbea de la o zi la alta (CE. PETR). În toate zilele = în fiecare zi, oricînd; foarte des, mereu. O văz în toate zilele (BARO.). Într-o (bună) zi sau într-una din zile = la un moment dat; cîndva, odată. Într-o zi, privind lung înapoi..., a văzut-o (CA. PETR.). Pe (sau cu) fiecare (sau fiece) zi = din ce în ce mai mult; progresiv. (reg.) Pe toată ziua = în fiecare zi; zilnic. ◊ Expr. A trăi (sau a o duce) de pe o zi pe alta = a duce un trai nesigur, precar. A da zi după zi = a lăsa de azi pe mîine; a amîna. A rămîne pentru (sau pe) zi v. rămîne. ♦ (astron.) Interval de timp între două culminații succesive ale unui astru. ◊ Zi solară adevărată = interval de timp între două treceri succesive ale Soarelui la același meridian. Zi solară mijlocie = interval de timp (cu durata constantă de 24 de ore) între două treceri succesive ale unui soare fictiv la același meridian. Zi lunară v. lunar. Zi maregrafică v. maregrafic. Zi siderală v. sideral. Zi solară v. solar. II Perioadă de timp (de 12 sau 24 de ore, ori de mai lungă durată) considerată după caracterul sau evenimentele care au loc în acest interval: 1 (după aspectul vremii) Iulie... a adus zile foarte frumoase (SADOV.). 2 (după caracterul fericit sau nefericit, important sau lipsit de importanță) Urmară zile negre pentru elevele și elevii bursieri (CA. PETR.). ◊ Bună ziua sau,pop., ziua bună, formulă de salut, la întîlnire sau la despărțire, în timpul zilei. ∆ Expr. Simplu ca bună ziua v. simplu. ◊ Zile grele v. greu. Zile lungi v. lung. Zi mare v. mare. Zile nefaste v. nefast. ◊ Expr. A da (sau a dori, a pofti) cuiva bună ziua (sau, pop., ziua bună) = a saluta pe cineva. A-și lua bună ziua (sau ziua bună) (de la cineva sau de la ceva) = a) a-și lua rămas bun; b) (fam.) a renunța definitiv (la ceva); a socoti (ceva) drept pierdut. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (ori ți-ai, și-a etc.) căpătat, se spune atunci cînd intenția îți este răstălmăcită sau cînd, nevinovat, intri într-o (mică) încurcătură. A se lăsa loc de bună ziua = a se mai păstra unele relații bune cu cineva. A-și lua ziuă bună v. lua. A strînge bani albi pentru zile negre v. ban. Aface (cuiva) zile negre v. negru. A trăi zile albe v. trăi. 3 (după caracterul religios, social sau legal) Mîine este zi de sărbătoare. ◊ (în titulatura sărbătorilor sau a anumitor date fixe) Se apropie ziua femeii. ◊ (pop.) Zi-ntîi = a) prima zi a fiecărei luni sau a unui an; b) (relig.; art.) sfințire cu agheasmă pe care o face preotul la locuințele credincioșilor, la data de întîi a lunii. Zi împărătească v. împărătesc. Ziua macaveilor v. macavei. Ziua morților v. mort. Ziua moșilor v. moș. Ziua de mucenici v. mucenic. ◊ Expr. La zile mari = a) la ocazii deosebite; b) ext. rar de tot, în mod excepțional. 4 (în legătură cu evenimente sociale, istorice etc.) în zilele lui Ștefan cel Mare s-au ridicat multe biserici. ◊ Zi de doliu v. doliu. ◊ Expr. La (sau în) zilele lui (sau ei) = în perioada de început, de maximă eficiență. Era îmbrăcată cu o bluză ce fusese la zilele ei roșie. 5 (după semnificația zilei în mod particular; și zi aniversară) Aniversare (a zilei de naștere a cuiva). De ziua ta... nu te-am uitat (MINUL.). Își sărbătorește ziua de naștere la restaurant. Zi de naștere sau ziua nașterii v. naștere. Ziua numelui, zi de nume v. nume. Zi onomastică v. onomastic. * Expr. Vine (sau a venit, va veni etc.) (și) ziua mea (sau ta, lui etc.) v. veni. III (urmat de determ. în gen. sau introduse prin prep. „de”) Indicarea (precisă a) momentului în care un eveniment a avut sau urmează să aibă loc; dată; termen, soroc. Vînătorii... s-au întrunit în congres la Sibiu în ziua de 15 iulie (SADOV.). ◊ (ca termen calendaristic) Ziua deDecembrie. Zilele babei (sau babelor) v. babă. Zilele corbului v. corb. ◊ La zi = a) loc.adj., adv. la termenul stabilit (fară întîrziere). Te pui la zi cu examenele (CE. PETR.); b) loc.adv., adj. (care este) pus la punct cu ultimele noutăți. O nouă ediție, la zi, cu sutele de completări și corectări aduse în timp (PER.); c) loc.adj. care trebuie să fie pregătit pentru ziua respectivă. Mă punea să fac cu regularitate lectura textului literar la zi (PER.); d) loc.adv. zilnic. Mustățile-i rase la zi evidențiau un nas zvîrlit în sus ca o trompetă (MIR.). IV (indică o perioadă nedeterminată de timp) 1 (la pl; urmat sau precedat de adj.dem. „acest”) Timp viitor apropiat de momentul prezent. Zilele acestea am să plec (REBR). ◊ Ziua de mîine = viitorul. Eu mă gîndesc la ziua de mîine (CA. PETR.). Ziua de astăzi (sau de azi) = perioada de timp, epoca în care trăim; prezentul. Nu se putea călători așa de ușor și fără primejdii ca în ziua de astăzi (CR.). (relig.) Ziua de apoi v. apoi. ◊ Expr. Nesiguranța zilei de mîine v. nesiguranță. A (nu) mai ajunge să vadă ziua de mîine v. vedea. ♦ (la sg. gen.; ca determ. al unui subst.) Perioadă actuală, prezentă, modernă. N-are curajul să înfrunte moda zilei (PER). ◊ Loc.adv. De zile = a) de mult timp. De zile, nu fac altceva decît să beau; b) de puțină vreme. Promisiunea rămîne promisiune. E o chestiune de zile (E. BAR.). Cu zilele = vreme îndelungată. Nu mai trecea pe acasă cu zilele. 2 (mai ales la pl.; cu determ. ca „vechimi”, „tinereți”) Perioadă de timp situată în trecut. Și-a adus aminte de zilele tinereții (GAL.). ◊ Ziua de ieri = trecutul. ◊ Expr. A căuta ziua de ieri = a căuta ceva ce nu există. 3 (la pl.) Viață, existență, trai. Zilele îi erau numărate (PRED.). ◊ Loc.adj. Cu zile = cu viață, sănătos. Cu zile mergeți, dragii mei, Și să veniți cu zile! (ALECS.). ◊ Expr. A avea zile (multe) sau a avea zile cu carul = a mai avea de trăit, a-i fi dat să (mai) trăiască. Cîte zile voi (sau vei, va etc.) avea = cît voi (sau vei, va etc.) trăi, tot timpul vieții. (Abia) își ține (sau își duce) zilele, se spune despre cineva care trăiește prost, greu, foarte modest. A trăi cu zile = a trăi în mizerie. A ridica (sau a curma, a lua) cuiva zilele = a omorî pe cineva. A-și pune capăt zilelor sau a-și curma zilele = a se sinucide. E mișelnic lucru singur zilele să-ți curmi (VLAH.). O să mă ierte, pentru că... nu mi-am pus capăt zilelor (H. LOV.). A i se isprăvi cuiva zilele = a muri. A(-și) număra zilele = a) a nu mai avea mult de trăit; b) a nu mai avea mult de răbdat, de așteptat; a fi pe punctul de a scăpa de ceva neplăcut. A-și urî zilele sau a i se urî (cuiva) cu zilele = a se sătura de viață, a nu mai voi să trăiască. Vai de zilele mele (sau tale, lui etc.) = vai de capul meu (sau al tău, al lui etc.), vai de mine (sau de tine, de el etc.). Din (sau în) zilele mele (sau tale, sale etc.) = în timpul vieții mele (sau tale, sale etc.). A avea (sau a duce, a vedea) zi bună sau zile multe și bune (cu cineva) = a trăi în bune relații cu cineva. (A fi) vechi de (sau în) zile (ori înaintat în zile) = (a fi) bătrîn sau foarte bătrîn. A fi învechit în zile rele, se spune despre un om înrăit. (A fi) veșnic de zile = (a fi) nemuritor. (A fi) mic de zile = a) (a fi) tînăr sau prea tînăr; b) (a fi) lipsit de valoare; mediocru. Noi, epigonii... Mici de zile, mari de patimi (EMIN.). A-l ajunge pe cineva zilele v. ajunge. A face (cuiva) zile fripte v. fript. (Că sau doar) n-au intrat zilele în sac v. intra. A-și încheia zilele (undeva) v. încheia. A îngropa zilele cuiva v. îngropa. A lăsa (pe cineva) cu zile sau a-i lăsa (cuiva) zilele v. lăsa. Cu zilele în mînă v. mînă. A muri cu zilele în mînă v. mînă. A mînca cuiva (sau a-și mînca cu cineva ori cu ceva) zilele v. mînca. A mîntui pe cineva de zile v. mîntui. A nu mai avea zile multe v. mult. A nu număra zile multe v. număra. A-i rămîne cuiva zilele pe undeva v. rămîne. A rămîne cu zile v. rămîne. A răpune (cuiva) sau a-și răpune zilele v. răpune. A ridica (cuiva) zilele v. ridica. A-i fi silă (cuiva) de zile v. silă. A-i sorbi (cuiva) zilele v. sorbi. A-și ține zilele cu... v. ține. Ca vai de zilele cuiva v. vai. • pl. zile. și ziuă s.f. /lat. dīe(m).

zice vb. III. tr. 1 (despre oameni; compl. indică silabe, cuvinte, grupuri de cuvinte etc.) A exprima prin viu grai; a spune, a rosti cu voce tare. Robul, văzînd că nu capătă răspuns, a zis iar (CAR.). ♦ A se adresa cuiva (pentru comunicare, cu o întrebare etc.). Dar d-ta, moșule, n-o să ne spui ceva? am zis cătră bătrînul pădurar (C. NEGR.). ◊ Expr. Mai zi o dată = repetă. (fam.) A-i zice cuiva una = a se exprima dezagreabil față de cineva. A-i zice cuiva (un lucru) de la obraz v. obraz. A-i zice (cuiva) cîteva să-i trosnească urechile (sau fălcile) v. trosni. ♦ A cere cu insistență; ext. a ruga. Ți-am zis eu să-mi dai fragi? (COȘB.). ♦ A promite. Mi-a zis că o să ne căsătorim. ◊ Expr. Zis și făcut = pus în aplicare cu promptitudine. ♦ (compl. indică sunete, silabe, cuvinte) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a articula, a pronunța. A zis cuvîntul de „venetic” (ALECS.). ◊ Expr. A zice nu = a refuza; a nega, a tăgădui, a se opune, a rezista. Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede (EMIN.). A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Domițian se mulțumea să zică da (BASS.). Mai bine zis (sau a zice, zicînd) = mai exact, mai precis exprimat. Nu l-au cunoscut pe adevăratul Bălcescu; mai bine zis n-au voit să-l cunoască (SADOV.). Ca să zic așa = (adesea în constr. incidente, fără val. semantică) dacă îmi este permis să mă exprim astfel. Lirismul există, ca să zic așa, în substructură, ca ceva natural (CONST.). În treacăt fie zis = fară a insista; tangențial. A nu zice nici da, nici ba v. ba. A nu zice bob v. bob. A nu (mai) zice (nici) cîrc v. cîrc. A nu zice (nici) două v. doi. A nu (putea) zice nici mac v. mac. Să nu zici (sau nu zi) vorbă mare v. mare. Cît ai zice mei v. mei. A nu zice nici mîc v. mîc. Cît ai zice pește v. pește. A nu (sau fără a) zice (nici) pis v. pis. A nu zice nici vorbă, nici poveste v. poveste. A zice (la sau cîte) verzi și uscate v. verde. 2 (compl. indică gînduri, idei, judecăți, opinii, știri etc.) A aduce la cunoștința cuiva sau a face cunoscut prin cuvinte; a comunica, a exprima. Duduca mi-a zis că-i trebuie un fecior (FIL.). ♦ A menționa, a relata, a scrie. Basarab, după cum zice istoricul... la a șaptea carte a istoriei lui, fost-au pe vremea lui Sultan Murat (BIBLIA 1688). ♦ (compl. indică fapte, întîmplări reale ori prezentate ca basme, anecdote etc.) A expune, a istorisi. P-aici, ziceau bătrînii, o boltă arătînd, Intră o jună doamnă, frumoasă și fugînd De cetele tatare (ALEX.). ◊ (în constr. incidente, pentru redarea limbii vorbite, adesea cu intenția de a sublinia ideea exprimată) Sufeream, zic, amarnic (BLA.). ◊ (impers.; ca formulă inițială în basm) Zice că odată, acu vreo sută și nu știu cîți ani, a dat poruncă Dardarat, împăratul iadului, să s-adune dinainte-i diavolii (CAR.). 3 A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. Spune, zise foarte binevoitor, deși cu oarecare nerăbdare, prefăcutul (CAR.). 4 (compl. indică păreri, aserțiuni etc.; de obicei determ. de compliniri introduse prin conj. „ca”) A afirma, a declara, a face cunoscut (public); a susține, a pretinde. Dacă toți ceilalți zic că trei și cu patru fac cinci, zi și dumneata la fel cu ei (CA. PETR.). ◊ Expr. Tu ai zis-o, se spune pentru a marca părerea sau aprobarea cuiva. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? A zice că este așa v. așa. A zice că nu este (sau nu-i) așa v. așa. ♦ (cupron. în dat.) A face reflecții (în gînd); a gîndi. Mi-am zis: Voi scrie trei romanțe (MINUL.). ♦ (înv., pop.) A dovedi. Mișca și el picioarele alene unul după altul înaintea lui, numai să zică că umblă (ISP.). 5 (compl. indică gînduri, sentimente, intenții etc. ascunse sau fapte, întîmplări, situații la care cineva a luat parte) A destăinui, a mărturisi, a divulga. Taina aceasta vecinic la om nu va fi zisă (HEL.). ◊ Expr. Între noi fie zis = în mod confidențial. ♦ (înv., pop.) A întreba. Da ce-ai uitat, dragul tatei, de te-ai întors înapoi, zise craiul cu mirare (CR.). ♦ (pop., fam.) A răspunde. Să fi scris el?... N-aș ști ce să zic (DELAVR.). 6 (înv., pop.) A recita. Să pună pe Apostol să zică „ Tatăl nostru” (REBR.). ♦ Ext. A citi. De suflet să-mi grijesc La un popă creștinesc, Care zice din psaltire, în cea sfîntă monastire (POP.). 7 (înv.) A însemna. ◊ Loc.conj. (Care) va (sau vrea, vra) să zică v. vrea. ◊ Expr. Cum s-ar zice sau ce se zice = a) adică, va să zică. Dînsul este băiatul cucoanei noastre, cum s-ar zice, prințul cel tînăr (CĂL.); b) de exemplu. (Ce) vrea (sau va, vra) să zică sau, refl., ce se zice v. vrea. Va (sau vrea, vra) să zică v. vrea. 8 A pune (cuiva) un nume; a da (cuiva sau la ceva) o denumire, un titlu, un calificativ; a i se adresa cuiva cu un nume, cu un titlu, cu un calificativ. Fane Chiriac nu e tocmai un gazetar: Zi-i eseist, zi-i filozof, dar nu ziarist (VIN.). ♦ Spec. A porecli. Lumea îi zicea Ion Prostălaul (CĂL.). ♦ A se adresa cuiva cu termenul de... M-am trezit pe nesimțite că-mi zice satul: „dumneata” (GOGA). ◊ Expr. A zice cuiva sau la ceva pe nume v. nume. Zi-i pe nume! v. nume. 9 A reproșa, a obiecta. Dacă nu fac curat, îmi zice că sînt leneș. ◊ Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... Dacă o pățești, să nu zici că nu ți-am spus! A nu-i zice cuiva negri ți-s ochii v. negru. ♦ (în forma neg.) A tăgădui, a contesta. Frumos ești, n-am ce zice! 10 A avea sau a-și exprima o părere, a se pronunța într-o chestiune; a gîndi, a socoti, a crede. Grădina zoologică e foarte frumoasă, dar eu zic să mai mergem și-acasă (SOR.). ◊ Expr. (Că) bine zici! = bună idee! așa este. Că bine mai zici tu, nevastă (CR.). Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea; b) așadar, prin urmare. Ce-ai zice... ? = ce părere ai avea? cum ți-ar părea? Să zicem (că) = a) să presupunem, să admitem (că). Să zicem că n-a căzut (CAR.); b) de exemplu. Mîine, să zicem că nu poți, dar poimîine, trebuie să fii acolo (PRED.). (Așa mai) zic și eu = (așa) e bine; (așa) e convenabil. Bravo, o lăudă ironic comisarul, așa elevă zic și eu (CĂL.). Ba că bine zici! v. ba. ♦ A face comentarii; a critica. ◊ (refl. pas.) Multe se ziceau pe sama fetei împăratului Roș (CR.). ◊ Expr. A nu (mai) avea ce zice v. avea. 11 Expr. S-a zis cu (cineva) = nu mai are nici o scăpare. 12 (la optat, sau la conjunct.) A avea sau a lăsa impresia că... Numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă (ISP.). 13 (pop.) A cînta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. Își puse și el puterile și zicea din fluier niște doine de te adormea (ISP.). ◊ Expr. A zice pe o (sau din) strună v. strună. • prez.ind. zic; perf. smp. zisei; part. zis. /lat. dicĕre.

ZICE, zic, vb. III. Tranz. 1. A exprima ceva în cuvinte, a spune, a rosti cu voce tare; p. ext. a vorbi. ◊ Expr. Cât ai zice pește = într-o clipă, imediat, îndată. A zice nu (sau ba) = a refuza; a tăgădui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea...; b) așadar, deci, prin urmare. Mai bine zis = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a-i spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ◊ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara; a susține, a pretinde. ♦ A promite, a făgădui. ♦ A răspunde, a riposta; a invoca. Mai zi dacă ai ce. ♦ A reproșa, a obiecta. Frumos, n-am ce zice. ◊ Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... ♦ A contesta. ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cânta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gândi, a socoti, a crede. Toți vor zice cum vrei tu. ◊ Expr. (Că) bine zici! = bună idee! așa este. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea; b) așadar, prin urmare. Ce-ai zice...? = ce părere ai avea? cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem; b) de exemplu. Vino, să zicem, la ora zece. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că... Așa, numai ca să zică și el că face o treabă. 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui; p. ext. a porecli. ◊ Impers. O fată ce-i zice Maria. ◊ Expr. (Refl.) Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.

ZICE, zic, vb. III. Tranz. (Folosit și absolut; în concurență cu spune) 1. A exprima în cuvinte, a spune cu voce tare, p. ext. a vorbi; a rosti, a pronunța, a articula. Am întîrziat, a zis taica Triglea intrînd. SADOVEANU, M. C. 44. Tăcut, posomorît, Andrei plecă capul în jos, fără să zică nimic, HOGAȘ, DR. II 85. Pe ici, pe colo, pe la mese, se zăreau grupe de jucători de cărți... mișcîndu-și buzele fără a zice o vorbă. EMINESCU, N. 37. (Refl. pas.) Unii spuneau într-un fel, alții în alt fel și multe se ziceau pe sama fetei împăratului Roș. CREANGĂ, P. 233. (Fig.) Nu uita, bade, uita, Cum zice, bade, vorba. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 258. ◊ Expr. Cît ai zice pește = într-o clipită, imediat. A nu (mai) zice nici cîrc (sau nici pis sau nici (o) boabă) v. c. A zice aman v. aman. A zice zău = a se jura. Spune-mi, bade, spune-mi, zău, Pare-ți după mine rău? Zic zău, mîndro, că nu-mi pare, Numai inima mă doare. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 155. Ci te uită la bărbat De ți-l vezi de minunat: Ia-l de brîu Și-l țîpă-n rîu, Și zi zău, Că nu-i al tău! id. ib. 463. A zice nu (sau ba) = a refuza, a se opune, a rezista; a tăgădui. Atuncea n-oi zice ba, m-oi mărita după dînsul. SBIERA, P. 146. Nu zi ba de te-oi cuprinde, Nime-n lume nu ne vede. EMINESCU, O. I 209. Pentru dumneata Eu n-aș zice ba. ALECSANDRI, P. P. 7. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea, importanta. Ce va să zică aceea să plătesc? întreabă dînsul. EMINESCU, L. 137. Eu știu ce vra să zică durerea de inimă, bat-o pîrdalnica s-o bată! CREANGĂ, P. 172. Avea ochi albaștri, ceea ce vra să zică mult, și era frumos băiet. EMINESCU, N. 86. Ce vrea să zică schimbarea asta repede. BOLINTINEANU, O. 339. Refluxul vra să zică cînd să umflă apa și să varsă la uscat. DRĂGHICI, R. 43; b) deci. Va să zică pleci. Mai bine zicînd = mai exact, mai precis exprimat, cu un termen mai propriu. O lumină mi se făcu dinaintea ochilor, care-mi dădu puterea de a mă stăpîni, sau mai bine zicînd îmi nimici puterea de a mai dori. GANE, N. III 46. Fiecare țăran rus primește, sau mai bine zicînd păstrează... casa și îngrăditura sa. KOGĂLNICEANU, S. A. 179. Așa zicînd v. așa. ♦ (Cu un complement în cazul dativ) A se adresa cuiva cu cuvintele..., a spune. Stăi, Roibule, zise el blînd calului, stai aici oleacă și rabdă ce-i răbda, că îndată ți-oi da ovăz. SADOVEANU, O. I 370. Și atunci numai iată ce le iesă înainte un om spîn și zice cu îndrăzneală fiului de crai: Bun întîlnișul, voinice! CREANGĂ, P. 199. Expr. A nu zice cuiva (nici) negri ți-s ochii v. negru. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ◊ Impers. Fetele, nerăbdătoare, voiră a ști ce zicea în cartea aceea. ISPIRESCU, L. 50. ♦ (Regional) A comunica, a transmite, a face cunoscut. M-am întîlnit astăzi... cu Alecu într-o casă și m-o însărcinat să-ți zic că nu te iubește nicidecum. ALECSANDRI, T. I 77. ♦ (Neobișnuit) A scrie. Măi frate. Ian zi-mi și către Oacheșa mea un rînd-două... Zi-mi, pe coaja asta de brad. CAMILAR, N. I 254. 2. A afirma, a declara; a susține, a pretinde. Vasile zicea că nu știe nimic, dar bănuiala tot rămînea. DUMITRIU, N. 246. Dacă căutați ceea ce ziseși, aici este. ISPIRESCU, L. 7. Mort, copt trebuie să te ieu cu mine, dacă zici că știi bine locurile pe aici. CREANGĂ, P. 203. Rea soacră-am căpătat; Intră-n casă ca o coasă Și zice că nu-s frumoasă, Șede-n vatră ca o piatră Și zice că nu-s bărbată. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 170. ◊ Expr. A-i zice cuiva inima (sau gîndul), se spune cînd cineva are o presimțire. Rămîi cu noi; căci ne zice gîndul că vei peri. ISPIRESCU, L. 8. Se uită și el la dînsa; și parcă îi zicea inima ceva; dară nu pricepu nimic. id. ib. 34. ◊ (Subiectul gramatical este exprimat printr-o propoziție subiectivă) Apoi am văzut că pogoară alți oameni din poieni oile și vacile; le-am pogorît și eu. Zice că are să vremuiască. SADOVEANU, B. 22. (Ca formulă inițială, în basme, v. cică) Zice că era într-o țeară departe, departe, și e de mult de-atunci, era un împărat. RETEGANUL, P. II 3. Acuma zice că erau odată doi frați. ȘEZ. I 239. (Refl.) Se zice că o doctoroaie dă ochi ca serdăreasa Zinca asta nu se află în toată Țara Romînească. CAMIL PETRESCU, O. I 365. ♦ A promite, a afirma. Foaie verde trei pătace, Zis-a maica că mi-a face Un pieptar și-un lăibărac Și m-a da după un diac. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 74. Uite, maică, urîtul Cum îmi poartă inelul; Eu i-l tot cer să mi-l deie. El zice c-o să mă ieie. id. ib. 274. Cînd zici și nu faci, mai bine să taci. ♦ A răspunde, a riposta; a opune, a invoca în discuție. Nu-i așa jupîneșică? – Mai zi dacă ai ce. CREANGĂ, P. 119. Mult mă-ntreabă inima, Bine mi-i, mie, ori ba? Și eu zic că nu mi-i rău... Lacrimile-mi curg părău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 151. ♦ (Mai ales în fraze negative) A reproșa, a obiecta. Ferice de părinții care l-au născut, că bun suflet de om este, n-am ce zice. CREANGĂ, A. 19. ◊ Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că..., să n-avem vorbă. Faceți cum vreți. Să nu ziceți că nu v-am dat de știre. ALECSANDRI, T. I 224. ♦ A contesta. Fost-aiși d-ta la tinerețe, nu zic, dar acum îți cred; dă, bătrînețe nu-s? Cum n-or sta trebile baltă? CREANGĂ, P. 230. ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. Du-te la împăratul și cere să-ți dea douăzeci de corăbii... Fata de împărat nu așteptă să-i zică de două ori și se duse drept la împăratul. ISPIRESCU, L. 23. După ce-a șezut la masă, a zis fetei să se suie în pod. CREANGĂ, P. 289. De-oi trăi ca frunza-n vie, Nu iau fală cu moșie, Mai bine iau o săracă Ce cu mîna ei se-mbracă, Ce voi zice eu să facă. Cînd oi zice: taci, să tacă! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 436. 3. (Popular) A cînta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. Începe a zice dulce cintece de inimă albastră. SADOVEANU, O. VII 287. Ș-acel rege-al poeziei vecinie tînăr și ferice, Ce din frunze îți doinește, ce cu fluierul îți zice, Ce cu basmul povestește – veselul Alecsandri. EMINESCU, O. I 32. ◊ Intranz. Începură a zice din surle și bucatele se aduseră pe masă. NEGRUZZI, S. I 151. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gîndi, a socoti, a crede. Cînd am văzut așa, ce-am zis? Să ies să răsuflu oleacă. DUMITRIU, P. F. 45. Zic așa: îl iau de suflet, îi las lui ce am. SADOVEANU, O. VII 270. N-aș ști ce să zic... DELAVRANCEA, O. II 184. Am avut un drăguț dulce Ș-am tot zis că nu-l vor duce. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 296. (Intranz.) Mai știu eu cum să zic, ca să nu greșesc? CREANGĂ, P. 276. Boierii toți vor zice cum zice domnitorul. ALECSANDRI, T. II 152. ◊ Expr. (Că) bine zici (zice etc.) = bună idee! ai (are etc.) dreptate, e just. Bine-a zis cine-a zis că unde-i cetatea mai tare acolo bate dracul război mai puternic. CREANGĂ, P. 236. Că bine zici, mamă; iaca mie nu mi-a venit în cap de una ca asta. id. ib. 87. Bine ziceam eu, chir Manoli, la 1825... – Bine ziceam eu, cucoane Matachi, la 1821. ALECSANDRI, T. I 349. Așa este, bine zici, am văzut. DRĂGHICI, R. 43. (Fig.) Bine-a zis frunza de vie, Că dragostea nu-i moșie. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 219. Ce-am zis cu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea. Dumneata cum crezi să facem, zi, nea Ioane, ai? DUMITRIU, N. 91; b) așadar, deci. Doarme... – Zi, doarme... murmură Rizea. DUMITRIU, N. 90. Pe ăia din Dobrunu și care or mai fi fost, i-ai dus la oraș, zi? id. ib. 120. Ce-ai zice...? = ce părere ai avea, ce-ai socoti, cum ți-ar părea? Macar tu să fii acela, ce ai zice cînd ți-ar strica cineva somnul? CREANGĂ, P. 253. Să zicem (că) = a) să presupunem, să admitem. Să zicem că da, dar le trebuie vreme. DELAVRANCEA, O. II 244. Să zicem că s-a tăiat fiecare pîne în cîte trei bucăți, deopotrivă de mari. CREANGĂ, A. 147; b) de exemplu, de pildă. Vino la ora zece, să zicem. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că..., a (se) putea crede că... Mișca și el picioarele alene, unul după altul înaintea lui, numai să zică că umblă. ISPIRESCU, L. 34. Ia așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă. id. ib. 34. Ascultînd grăind pe Neron... Ai fi zis că-i ca și Titus al lumelor îndulcire. CONACHI, P. 283. ◊ (La pers. 2, cu valoare de impersonal) Ai zice că ard pădurile de brazi și molizi. DELAVRANCEA, O. II 105. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a pune cuiva nume; a numi (v. porecli). Deodată auzi un grai dulce care îi vorbea și-i zicea pre nume. ISPIRESCU, L. 139. Oamenii... au început a porecli pe moș Nichifor și a-i zice: Nichifor Coțcariul. CREANGĂ, P. 136. Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni! I-e rușine omenirii să vă zică vouă oameni. EMINESCU, O. I 151. Foicică foi de sfecle, Nu-mi mai zice pe porecle. TEODORESCU, P. P. 337. (Impersonal) Au fost odată un voinic ce-i zicea Tei-Legănat. SBIERA, P. 80. Și pe atunci îmi zicea în sat și la școală: Ionică a lui Ștefan a Petrei. CREANGĂ, O. A. 285. Și mi-or zis floare de fragă, Tuturor pe lume dragă; Mi-or zis floarea florilor, Dragostea feciorilor. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 156. ◊ Expr. Să-mi zici cuțu dacă... v. cuțu. Să nu-mi (mai) zici pe nume v. nume. Zi-i lume și te mîntuie v. lume. ♦ A numi un obiect cu numele lui. Și cum ii zici? – Inel îi zic! COȘBUC, P. I 67. ◊ Expr. Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). Sau cum s-ar mai zice la noi în țărănește, era frumoasă de mama-focului. CREANGĂ, P. 276.

ZICE, zic, vb. III. Tranz. (În concurență cu spune) 1. A exprima în cuvinte, a spune cu voce tare; p. ext. a vorbi; a rosti, a pronunța, a articula. ◊ Expr. Cît ai zice pește = într-o clipită, imediat. A zice zău = a se jura. A zice nu (sau ba) = a refuza, a tăgădui, a se opune, a rezista. A zice da = a afirma, a accepta, a consimți. Vrea (sau va, vra) să zică = a) înseamnă, are sensul, semnificația, valoarea. Ce va să zică aceea să plătesc? întrebă dînsul (ISPIRESCU); b) deci. Va să zică pleci. ◊ Mai bine zicînd = mai exact, mai precis exprimat. ♦ A se adresa cuiva cu cuvintele..., a spune. ♦ (Despre texte) A cuprinde, a scrie, a relata. ♦ (Reg.) A comunica, a transmite, a face cunoscut. 2. A afirma, a declara, a spune (ceva); a susține, a pretinde. ♦ A promite, a afirma. Zis-a maica că mi-a face Un pieptar (JARNÍK-BÎRSEANU). ♦ A răspunde, a riposta; a opune. Nu-i așa jupîneșică? – Mai zi dacă ai ce (CREANGĂ). ♦ A reproșa, a obiecta. Bun suflet de om este, n-am ce zice (CREANGĂ). ◊ Expr. Să nu zici că... = să nu-mi reproșezi că... ♦ A contesta. Fosta-i și d-ta la tinerețe, nu zic (CREANGĂ). ♦ A sfătui, a îndemna; a porunci, a ordona. 3. (Pop.) A cînta (din gură sau dintr-un instrument); a doini, a hori. 4. A-și da o părere, a se pronunța într-o chestiune; p. ext. a gîndi, a socoti, a crede. ◊ (Intranz.) Boierii toți vor zice cum zice domnitorul (ALECSANDRI). ◊ Expr. (Că) bine zici! = bună idee! ai dreptate. Ce-am zis eu? = nu ți-am spus? vezi că am avut dreptate? Zi... = a) judecă, socotește, dă-ți părerea. Dumneata cum crezi să facem, zi, nea Ioane? (DUMITRIU); b) așadar, prin urmare. Doarme... – Zi, doarme... murmură Rizea (DUMITRIU). Ce-ai zice...? = ce părere ai avea, cum ți-ar părea? Să zicem = a) să presupunem, să admitem. Să zicem că da, dar le trebuie vreme (DELAVRANCEA); b) de exemplu. Vino la ora zece, să zicem. ♦ (La optativ sau la conjunctiv) A avea sau a lăsa impresia că... Așa numai ca să zică și el că face ceva, bălăcea cu nuiaua prin apă (ISPIRESCU). 5. A se adresa cuiva rostindu-i numele; a numi un obiect cu numele lui. ◊ Impers. Au fost odată un voinic ce-i zicea Tei-Legănat (SBIERA). ◊ Expr. Cum (sau precum) s-ar (mai) zice = cum s-ar exprima, cum s-ar traduce (cu alte cuvinte). – Lat. dicere.

A ZICE zic 1. tranz. 1) A reda prin cuvinte; a exprima prin grai; a spune. * Ce mai zici? ce mai faci? Va să zică adică; prin urmare. 2) A enunța cu fermitate; a afirma. 3) A aduce ca obiecție; a obiecta. Ai ce zice? 4) A găsi de cuviință; a crede; a considera; a socoti. * Să zicem a) să admitem; b) de exemplu. 5) (piese muzicale) A produce cu vocea sau cu un instrument; a cânta, a interpreta; a executa. 2. intranz. A purta numele; a se numi; a se chema. /<lat. dicere

zice v. 1. a rosti prin vorbe: zi să vie; 2. a cânta: doine cari zic de dor AL. ce cu fluierul îți zice EM.; 3. a exprima prin scris: ce zicea în scrisoarea ta? 4. a ordona, a consilia: le-am zis să plece; 5. a crede, a socoti: ce zici de purtarea lui? [Lat. DICERE].

gic, a gíce, V. zic.

zic, zis, a zíce v. tr. (lat. dico, dicere, it. di[ce]re, fr. dire, sp. decir. – Ziseĭ; zi! nu zice!). Exprim pin ajutoru vorbeĭ saŭ pin scris, spun, vorbesc, grăĭesc, cuvîntez, rostesc: eŭ zic, cartea zice, Romaniĭ ziceaŭ (fals spuneaŭ!) Kikero nu Cicero. Ordonez, consiliez: le-am zis să plece. Cred, gîndesc: nu știŭ ce să zic. Cînt: zic un cîntec din gură, din fluĭer. Celebrez, oficiez: zic liturghia. Zi-ĭ „prost” și pace! consideră-l prost, și gata (și dă-ĭ pace, și lasă-l în pace)! Ĭ-a zis „prost”, l-a calificat de prost. Bine zicĭ! adevărat! a-ĭ dreptate! Inima-mĭ zice, inima-mĭ spune, îmĭ prevestește, presimt. – În Ps. S. și azĭ în Maram. a gice și (136, 11) a cice.

zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zisă, pl. zise (Zis și făcut!)

zis² s. n.

zis¹ adj. m., pl. ziși; f. zisă, pl. zise

zis² s. n.

zis adj. m., pl. ziși; f. sg. zisă, pl. zise

așa-zis (pretins) adj. m., pl. așa-ziși; f. așa-zisă, pl. așa-zise

zice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zic, 3 sg. zice, perf. s. 1 sg. zisei, 1 pl. ziserăm, m.m.c.p. 1 pl. ziseserăm; conj. prez. 1 sg. să zic, 3 să zică; imper. 2 sg. afirm. zi; neg. nu zice, ger. zicând; part. zis

așa-zis (pretins) adj. m., pl. așa-ziși; f. așa-zisă, pl. așa-zise

zice (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zic, 1 pl. zicem, 2 pl. ziceți, perf. s. 1 sg. zisei, 1 pl. ziserăm; imper. 2 sg. zi, neg. nu zice; part. zis

așa-zis adj. m., pl. așa-ziși; f. sg. așa-zisă, pl. așa-zise

zice vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. zic, 1 pl. zicem, 2 pl. ziceți, perf. s. 1 sg. zisei, 1 pl. ziserăm; imper. 2 sg. zi, neg. nu zice

așa-zis

zic, zisei 1 aor., zi (dar: nu zice) impr.

ZIS adj. denumit, intitulat, numit, poreclit, supranumit. (Al. Golescu, ~ Arăpilă.)

ZIS adj. denumit, intitulat, numit, poreclit, supranumit, (înv.) titluit. (Al. Golescu ~ Arăpilă.)

AȘA-ZIS adj. pretins. (Un ~ inspector.)

ZICE vb. v. chema, citi, cânta, executa, interpreta, intona, numi, parcurge.

ZICE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvânta, a glăsui, a grăi. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a mărturisi, a relata, a spune. (A ~ următoarele...) 4. a exprima, a formula, a pronunța. (A ~ următoarea opinie...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite. (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a susține. (~ că marfa e de bună calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zvoni. (Se ~ că a plecat.) 9. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti. (N-a ~ un cuvânt.) 10. a se chema, a se numi, a se spune. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Să ~ că-i așa cum susții.) 12. a conține, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fă ce-ți ~ el!) 14. a obiecta, a reproșa, a spune. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

AȘA-ZIS adj. pretins. (Un ~ inspector.)

ZICE vb. 1. a spune, a vorbi, (pop.) a cuvînta, a glăsui, a grăi, (înv.) a vorovi. (~-i înainte, nu te sfii!) 2. a rosti, a spune, a vorbi, (pop.) a cuvînta, a glăsui, a grăi, (înv.) a glăsi, (depr.) a debita. (~ numai prostii.) 3. a afirma, a declara, a mărturisi, a relata, a spune, (pop.) a cuvînta, (înv.) a mărturi. (A ~ următoarele...) 4. a exprima, a formula, a pronunța, a rosti, a spune. (A ~ următoarea opinie...) 5. a face, a spune. (El ~: – Nu vreau!) 6. a comunica, a spune, a transmite, (înv.) a parastisi, (fig.) a servi, (I-am ~ tot ce mi-ai spus; le-a ~ ultimele noutăți.) 7. a afirma, a declara, a pretinde, a spune, a susține, (grecism înv.) a pretenderisi. (~ că marfa e de bună calitate.) 8. a se afirma, a se auzi, a se spune, a se șopti, a se vorbi, a se zvoni, (înv. și reg.) a (se) suna, (reg.) a se slomni. (Se ~ că a plecat.) 9. a articula, a grăi, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ un cuvînt.) 10. a se chema, a se numi, a se spune, (înv.) a se pomeni. (Cum se ~ pe la voi acestei flori?) 11. a admite, a presupune, a spune. (Să ~ că-i așa cum susții.) 12. a conține, a cuprinde, a scrie, a spune. (Ce ~ aceste documente?) 13. a ordona, a porunci, a spune. (Fă ce-ți ~ el!) 14. a obiecta, a reproșa, a spune, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

zice vb. v. CITI. CÎNTA. EXECUTA. INTERPRETA. INTONA. PARCURGE.

A zice ≠ a tăcea

zice (-c, -is), vb. – 1. A spune. – 2. A afirma, a asigura. – 3. A vorbi, a pronunța. – 4. A se ruga. – 5. A citi, a declama, a recita. – 6. A cînta. – 7. A celebra, a oficia. – 8. A suna un instrument. – 9. A obiecta, a critica. – 10. A pretinde, a susține. – 11. A crede, a gîndi. – 12. A numi, a porecli. – 13. (Refl.) A se chema. – 14. (Refl.) A se presupune, a trece drept. – Mr. dzîc, dzîșu, dzițeare; megl. zic, ziș, ziceri; istr. zic, zis. Lat. dῑcēre (Pușcariu 1941; REW 8268; Popinceanu, ZRPh., LVI, 236), cf. it. dicere, gt. dire, sp. decir. – Der. zicală, s. f. (proverb; formulă magică; bucată muzicală); zicălaș (var. zicălău, zicaș), s. m. (lăutar); zicătoare, s. f. (proverb; bucată muzicală); zicătură, s. f. (proverb; bucată muzicală); zicere, s. f. (zicală; expresie); zicător, s. m. (lăutar); zisă, s. f. (afirmație; proverb); prezice, vb., format după fr. prédire; cf. contrazice. Cică, adv. (după cum se spune, se pare), este o simplă abreviere a lui zice că, cf. calabr. cica.

zis adv. (reg.) adică.

a nu zice nici pâs expr. 1. a păstra un secret; a fi discret. 2. a răbda, a îndura o dojană, o mustrare, un afront etc. fără a crâcni.

a zice (cuiva) vreo două de dulce expr. a certa, a mustra, a dojeni cu asprime (pe cineva).

a zice vrute și nevrute expr. a flecări.

zi, și așa! expr. (deț.) și tu ai țigări?

zi-i înainte! expr. continuă!