SOCOTI, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

socoti vt [At: PSALT. HUR. 3^r/22 / V: (înv) ~cuti, săc~, sucuti / Pzi: ~tesc, socot / E: ml *succutere] 1-2 vtr (Înv) A (se) prețui. 3-4 vtr A (se) lua în considerație. 5-6 vtr A (se) privi¹. 7-8 vtr A (se) observa. 9 vt A căuta (69). 10 vt A vizita. 11 vt(a) A cerceta (2). 12 vt(a) A vizita. 13 vt(a) A cere (9). 14 vt A încerca. 15-16 vtr (De obicei udp „ca”, „drept”, înv, pfm, „de”) A(-și) atribui (cuiva) o anumită caracteristică, o anumită calitate, un anumit statut etc. Si: a aprecia (5), a considera (2), a găsi (18), a lua, a privi, (înv) a pune. 17-18 vtr (Îrg) A (se) îngriji. 19-20 vtr (Pex) A (se) ocroti. 21 vi (Îvr) A pândi. 22 vr (Îrg) A se păzi. 23-24 vtrp A (se) face o socoteală (4) Si: a (se) calcula (1). 25-26 vtrp A (se) face o numărătoare Si: a (se) număra, (îrg) a (se) sămălui¹, (reg) a (se) sămădi. 27 vt (Rar) A măsura. 28 vt (Îrg) A atribui (4). 29 vt A imputa. 30 vr (Îvr) A se dezvinovăți. 31 vr A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, a unei obligații etc. 32 vrr (Fam) A se răfui¹. 33-34 vtr A analiza atent o situație, un fapt etc., cumpănind toate aspectele, toate argumentele etc. și ținând seama de împrejurări sau de urmări Si: a aprecia (3), a chibzui (4), a cântări (3), a cumpăni (11), a drămui (4), a gândi (8), a judeca, a măsura, (pop) a chiti¹ (11), (înv) a sămălui¹. 35-36 vtr (Rar; pex) A (se) hotărî (4-5). 37-38 vtrp (Înv) A (se) explica (5-6). 39-40 vtrp A (se) interpreta. 41 vrp (Înv) A înțelege. 42-43 vtr A avea o anumită părere, a anumită convingere etc. despre cineva sau despre ceva Si: a aprecia (2), a chibzui (7), a considera (2), a crede (19), a găsi, a gândi (1-2), a judeca, a opina, a părea, a susține, a vedea, a fi de părere, a-și da cu părerea, (pop) a chiti¹ (12), a cugeta (6), (îrg) a prinde, a sămălui¹, (înv) a cunoaște (39), a număra¹, a sămășlui, a fi de socotință, (reg) a probălui. 44-45 vtr A (se) admite în mod provizoriu că ceva este real, posibil, adecvat etc. Si: a bănui (12), a crede (3), a ghici, a-și imagina, a închipui, a întrevedea, a întrezări, a mirosi, a presupune, a ști, a visa, a avea impresia că…, a face supoziția că , (liv) a prezuma, (rar) a prevedea, (îvp) a gândi, (îrg) a nădăi, (înv) a supoza, (reg) a chiti¹, a probălui. 46 vt (Asr) A plănui.

SOCOTI, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la raspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.) socot] – Cf. ucr. sokotyty.

SOCOTI, socotesc și socot, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A face o socoteală, a calcula. Învățasem și eu a ceti, a scrie ș-a socoti în casa părintească, c-un unchi al mamei, care nici el nu fusese pe la cine știe ce academii. SADOVEANU, O. VIII 27. Iar colo bătrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. ♦ A număra. Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti? TOPÎRCEANU, B. 31. ♦ Refl. A face socoteala cu cineva spre a vedea cine mai are de dat sau de primit. M-am socotit cu el pînă la un ban. ♦ Refl. Fig. A se răfui, a lichida un diferend, a trage (pe cineva) la răspundere. Mă-ntorc eu de la oraș și-i învăț eu să mai facă gropi... mă socotesc eu și cu dumnealor. DUMITRIU, N. 95. 2. A chibzui, a judeca, a cumpăni, a se gîndi. Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate. EMINESCU, O. I 194. Mă fac broască la pămînt, îmi așez durda spre vînt... Și chitesc și socotesc pe unde să mi-i lovesc. ALECSANDRI, P. P. 260. ◊ Refl. [Marinică] mergea harnic și se socotea. Nu trebuia să mai fie sfios, ca înainte. DUMITRIU, N. 15. Cumpănește bine toate, Pînă mîne te socoate: Și de vei ghici, tu-mi spune, Și voi zice cum zici tu. COȘBUC, P. I 187. Știi tu, Vidro, ce-am gîndit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mînice largi Și-mpletește la colaci. ALECSANDRI, P. P. 97. 3. A fi de părere, a găsi de cuviință, a crede; a presupune, a-și închipui. Eu socot că are o pricină, de aceea întîrzie. SADOVEANU, B. 39. Fă cum îi socoti... dar eu una te sfătuiesc, să nu te grăbești. ALECSANDRI, T. I 134. Cîntă dar, tu, împărate; Fă această bunătate, Un exemplu să ne dai; Căci din a ta șuierare, Socotim cu-ncredințare Că prea minunat glas ai. ALEXANDRESCU, P. 35. ◊ (Construit cu un pronume în dativ) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț... Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. ◊ Refl. Să nu te socotești că ai să te îndeletnicești... cu alte trebi. ISPIRESCU, U. 22. Să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104. Da ce te socoți tu? Să-mi întinzi frînghii pin casă, ca într-un șopron... ALECSANDRI, T. I 323. 4. A aprecia, a prețui, a lua în seamă. Din ochi, socoti în fugă felul arăturii. Ară bine bătrînul – cugetă Mihai. MIHALE, O. 197. Lumea te socotește după ce pari, nu după ce ești. VLAHUȚĂ, O, A. 101. ♦ (Urmat de determinări predicative) A considera, a privi pe cineva sau ceva ca... Marie ești sora mea, dar eu te socotesc ca pe mama. DAVIDOGLU, M. 20. Milogea sprijinul unui om și pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62. Banii ce-oi cheltui să fie socotiți drept prețu casei. ALECSANDRI, T. I 318. ◊ Refl. Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? EMINESCU, O. I 177. Bărbatul meu e bun la suflet, dar se socoate prea cu cap. ALECSANDRI, T. 313. 5. (Rar, construit cu dativul) A pune (ceva) în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. Mi-a fost teamă... să nu greșească oamenii a socoti altuia fărădelegile tale. STĂNOIU, C. I. 150.

A SOCOTI ~esc tranz. 1) A supune unui calcul; a determina printr-un calcul; a calcula. 2) A fi de părere; a găsi de cuviință; a gândi; a crede; a considera. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a aprecia; a crede; a considera. 4) A interpreta în același mod; a trata întocmai. ~ ca pe un frate. 5) rar A pune pe seama (cuiva). /<lat. succutere

A SE SOCOTI mă ~esc intranz. 1) A plăti o datorie. 2) fig. A cauza un rău drept răsplată pentru prejudiciile aduse anterior; a se răsplăti; a se răfui; a se achita. /<lat. succutere

socotì v. 1. a face socoteală: ne-am socotit; 2. a chibzui: vezi, socotește și judecă; 3. a crede, a presupune: socotesc că ar fi cu cale. [Ung. SZOKOTÁLNI, a calcula (rut, SOKOTYTY, a paște), din slav. SKOTŬ, vită și bani, vitele fiind obiectul principal de transacțiune la popoarele pastorale (v. dobitoc și marfă)].

săcoti v vz socoti

socuti v vz socoti

sucuti v vz socoti

socót și socotésc, a -í v. tr. (ung. szokotálni, a socoti; rut. sokotiti, a paște, d. vsl. skotŭ, vită. V. scutar, scot. – Socot, socoți, socoate; să socoată). Fac socoteală, calculez: a socoti în gînd cît ai cheltuit. Consider, prețuĭesc, ĭau în samă: îl socotea mult. Vechĭ. Îngrijesc: a socoti un bolnav. Chibzuĭesc, opinez: socotiră că e bine așa. Imaginez, gîndesc (cu îmĭ): nu-mĭ socot că poate fi maĭ mult. Intenționez: socoti să-l trimeată. V. refl. Vechĭ. Mă feresc: a se socoti de rele. Vechĭ. Mă gîndesc: se socoti și răspunse. Mă răfuĭesc, lichidez socotelile cu cineva: să ne socotim unu cu altu!.

socoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotesc, 3 sg. socotește, imperf. 1 socoteam; conj. prez. 1 sg. să socotesc, 3 să socotească

socoti (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotesc, imperf. 3 sg. socotea; conj. prez. 3 să socotească

socoti vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotesc, imperf. 3 sg. socotea; conj. prez. 3 sg. și pl. socotească

socoti (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotesc)

socotesc, -team 1 imp.

SOCOTI vb. 1. (MAT.) a calcula, (înv. și pop.) a număra. (~ cât fac 2 ori 2.) 2. (MAT.) a număra. (~ până la 10.) 3. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a măsura, a prețui. (A ~ valoarea unui obiect.) 4. a aprecia, a calcula, a potrivi. (A ~ ceva din ochi.) 5. a chibzui, a (se) gândi, a judeca. (Să ~ cum e mai bine.) 6. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a judeca, a opina. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 7. a considera, a crede, a găsi, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 8. a considera. (Esop a ~ limba un mare rău.) 9. a considera, (fig.) a taxa. (Îl ~ drept mincinos.) 10. a se considera, a se crede, a se închipui, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 11. a bănui, a crede, a ghici, a gândi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întâmpla astfel?) 12. a crede, a presupune, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 13. a se răfui. (Lasă că ne ~ noi!)

SOCOTI vb. v. analiza, aprecia, atribui, căuta, cerceta, cinsti, considera, examina, feri, investiga, îngriji, onora, păzi, prețui, respecta, stima, studia, urmări, vedea, veghea, vizita.

SOCOTI vb. 1. (MAT.) a calcula, (înv. și pop.) a număra, (reg.) a răvășlui, (prin vestul Transilv.) a samali, (Transilv. și Maram.) a sămălui. (~ cît fac 2 ori 2.) 2. (MAT.) a număra, (prin Transilv.) a sămălui. (~ pînă la 10.) 3. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a măsura, a prețui, (livr.) a priza, (înv. și reg.) a prinde, (înv.) a prețălui, a sămălui. (A ~ valoarea unui obiect.) 4. a aprecia, a calcula, a potrivi. (A ~ ceva din ochi.) 5. a chibzui, a (se) gîndi, a judeca, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cîntări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 6. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gîndi, a judeca, a opina, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaște, a număra. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 7. a considera, a crede, a găsi, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 8. a considera, (rar) a proclama, (înv.) a procherna, a proclamarisi. (Esop a ~ limba un mare rău.) 9. a considera, (fig.) a taxa. (Îl ~ drept mincinos.) 10. a se considera, a se crede, a se închipui, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 11. a bănui, a crede, a ghici, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?) 12. a crede, a presupune, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 13. a se răfui. (Lasă că ne ~ noi!)

socoti vb. v. ANALIZA. APRECIA. ATRIBUI. CĂUTA. CERCETA. CINSTI. CONSIDERA. EXAMINA. FERI. INVESTIGA. ÎNGRIJI. ONORA. PĂZI. PREȚUI. RESPECTA. STIMA. STUDIA. URMĂRI. VEDEA. VEGHEA. VIZITA.

socoti (socotesc, socotit), vb. – 1. A număra, a calcula, a face calcule. – 2. A avea în vedere, a considera. – 3. A reflecta, a se gîndi bine, a privi. – 4. A fi de părere, a gîndi. – 5. A crede, a presupune, a presimți, a bănui. – 6. A considera drept, a lua drept..., a asemăna cu... – 7. (Înv.) A îngriji, a asista. – 8. (Refl.) A-și plăti notele, facturile. – 9. (Refl., înv.) A se păzi, a se adăposti. – Var. pers. I. socot. Origine incertă. Se consideră der. din mag. szokotálni, din sl. skotŭ „vită mică” (Roesler, Rom. Studien, Leipzig 1871, 351; Cihac, II, 526; Șeineanu, Semasiol., 190; Tiktin; Candrea); dar istoria cuvîntului mag. nu este clară și Edelspacher 22 îl consideră der. din rom. Numai ca o curiozitate poate menționa der. propusă de Crețu 368 din se și căuta. Der. socoată, s. f. (Trans., calcul); socoteală, s. f. (calculare, calcul; adunare; cont, notă de plată; plan, proiect; deliberare, reflecție, motiv, explicație, grijă, sarcină; înv., rațiune, inteligență; înv., opinie, aviz, părere); socotință, s. f. (reflecție, opinie, intenție; înv., considerație, prețuire, stimă); socotit, adj. (calculat; moderat, măsurat); socotitor, adj. (calculator; înv., paznic, supraveghetor); nesocoti, vb. (a nu ține cont, a subestima, a deprecia); nesocotință, s. f. (nechibzuință; ușurință, imprudență, inconștiență); nesotit, adj. (lipsit de judecată, îndrăzneț, grăbit; infinit, fără a socoti). Din rom. pare să provină rut. sokotyty „a păstra”, sokotak „supraveghetor”, sokotno „prevăzător” (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Fremdw., 126; Candrea, Elemente, 400), bg. sokotiti „a îngriji, a păzi”, săs. sokotin, gesoketit.

NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedește (vinovăția) – Principiu de drept roman.

RES IUDICATA PRO VERITATE HABETUR (lat.) lucrul judecat e socotit adevărat – Adagiu din dreptul roman.

Res iudicata pro veritate habetur (lat. „Lucrul judecat e socotit adevăr”) – precept juridic care încă din vechime considera că realitatea faptelor stabilite de o hotărîre judecătorească nu poate fi pusă la îndoială pînă la proba contrară. ȘT.