18 definiții pentru socoti


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la răspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.): socot] – Cf. ucr. sokotyty.

SOCOTÍ, socotesc, vb. IV. 1. Tranz. A face socoteală (1); a calcula. ♦ A număra. ♦ Refl. recipr. A ajunge la o înțelegere cu cineva asupra unei datorii, obligații etc. ♦ Refl. recipr. Fig. A lichida un diferend cu cineva, a trage la raspundere pe cineva; a se răfui. 2. Tranz. A avea ceva de gând; a plănui, a intenționa. 3. Tranz. și refl. A analiza ceva cumpănind toate eventualitățile; a (se) gândi. 4. Tranz. și refl. A-și închipui. ♦ Tranz. A fi de părere, a găsi de cuviință. 5. Tranz. A lua în seamă; a aprecia, a prețui. ♦ Tranz. și refl. A (se) considera, a (se) privi (ca...), a (se) crede. 6. Tranz. (Rar) A pune ceva în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. [Prez. ind. și: (pop.) socót] – Cf. ucr. sokotyty.

SOCOTÍ, socotesc și socót, vb. IV. Tranz. (Folosit și absolut) 1. A face o socoteală, a calcula. Învățasem și eu a ceti, a scrie ș-a socoti în casa părintească, c-un unchi al mamei, care nici el nu fusese pe la cine știe ce academii. SADOVEANU, O. VIII 27. Iar colo bătrînul dascăl, cu-a lui haină roasă-n coate, Într-un calcul fără capăt tot socoate și socoate. EMINESCU, O. I 132. ♦ A număra. Iubito, fără tine Începe-o nouă zi... Dar cine Le poate socoti? TOPÎRCEANU, B. 31. ♦ Refl. A face socoteala cu cineva spre a vedea cine mai are de dat sau de primit. M-am socotit cu el pînă la un ban.Refl. Fig. A se răfui, a lichida un diferend, a trage (pe cineva) la răspundere. Mă-ntorc eu de la oraș și-i învăț eu să mai facă gropi... mă socotesc eu și cu dumnealor. DUMITRIU, N. 95. 2. A chibzui, a judeca, a cumpăni, a se gîndi. Vreme trece, vreme vine, Toate-s vechi și nouă toate; Ce e rău și ce e bine Tu te-ntreabă și socoate. EMINESCU, O. I 194. Mă fac broască la pămînt, îmi așez durda spre vînt... Și chitesc și socotesc pe unde să mi-i lovesc. ALECSANDRI, P. P. 260. ◊ Refl. [Marinică] mergea harnic și se socotea. Nu trebuia să mai fie sfios, ca înainte. DUMITRIU, N. 15. Cumpănește bine toate, Pînă mîne te socoate: Și de vei ghici, tu-mi spune, Și voi zice cum zici tu. COȘBUC, P. I 187. Știi tu, Vidro, ce-am gîndit, Știi tu ce m-am socotit? Suflecă mînice largi Și-mpletește la colaci. ALECSANDRI, P. P. 97. 3. A fi de părere, a găsi de cuviință, a crede; a presupune, a-și închipui. Eu socot că are o pricină, de aceea întîrzie. SADOVEANU, B. 39. Fă cum îi socoti... dar eu una te sfătuiesc, să nu te grăbești. ALECSANDRI, T. I 134. Cîntă dar, tu, împărate; Fă această bunătate, Un exemplu să ne dai; Căci din a ta șuierare, Socotim cu-ncredințare Că prea minunat glas ai. ALEXANDRESCU, P. 35. ◊ (Construit cu un pronume în dativ) Ieși Zamfira-n mers isteț, Frumoasă ca un gînd răzleț... Frumoasă cît eu nici nu pot O mai frumoasă să-mi socot Cu mintea mea. COȘBUC, P. I 57. ◊ Refl. Să nu te socotești că ai să te îndeletnicești... cu alte trebi. ISPIRESCU, U. 22. Să nu te socotești că-i glumă ce-ți spui eu. CARAGIALE, O. III 104. Da ce te socoți tu? Să-mi întinzi frînghii pin casă, ca într-un șopron... ALECSANDRI, T. I 323. 4. A aprecia, a prețui, a lua în seamă. Din ochi, socoti în fugă felul arăturii. Ară bine bătrînul – cugetă Mihai. MIHALE, O. 197. Lumea te socotește după ce pari, nu după ce ești. VLAHUȚĂ, O, A. 101. ♦ (Urmat de determinări predicative) A considera, a privi pe cineva sau ceva ca... Marie ești sora mea, dar eu te socotesc ca pe mama. DAVIDOGLU, M. 20. Milogea sprijinul unui om și pe omul acela nu-l socotea vrednic de stimă. C. PETRESCU, C. V. 62. Banii ce-oi cheltui să fie socotiți drept prețu casei. ALECSANDRI, T. I 318. ◊ Refl. Tu vrei un om să te socoți, Cu ei să te asameni? EMINESCU, O. I 177. Bărbatul meu e bun la suflet, dar se socoate prea cu cap. ALECSANDRI, T. 313. 5. (Rar, construit cu dativul) A pune (ceva) în socoteala cuiva; a atribui, a imputa. Mi-a fost teamă... să nu greșească oamenii a socoti altuia fărădelegile tale. STĂNOIU, C. I. 150.

A SOCOTÍ ~ésc tranz. 1) A supune unui calcul; a determina printr-un calcul; a calcula. 2) A fi de părere; a găsi de cuviință; a gândi; a crede; a considera. 3) A prețui printr-o judecată favorabilă; a aprecia; a crede; a considera. 4) A interpreta în același mod; a trata întocmai. ~ ca pe un frate. 5) rar A pune pe seama (cuiva). /<lat. succutere

A SE SOCOTÍ mă ~ésc intranz. 1) A plăti o datorie. 2) fig. A cauza un rău drept răsplată pentru prejudiciile aduse anterior; a se răsplăti; a se răfui; a se achita. /<lat. succutere

socotì v. 1. a face socoteală: ne-am socotit; 2. a chibzui: vezi, socotește și judecă; 3. a crede, a presupune: socotesc că ar fi cu cale. [Ung. SZOKOTÁLNI, a calcula (rut, SOKOTYTY, a paște), din slav. SKOTŬ, vită și bani, vitele fiind obiectul principal de transacțiune la popoarele pastorale (v. dobitoc și marfă)].

socót și socotésc, a -í v. tr. (ung. szokotálni, a socoti; rut. sokotiti, a paște, d. vsl. skotŭ, vită. V. scutar, scot.Socot, socoți, socoate; să socoată). Fac socoteală, calculez: a socoti în gînd cît ai cheltuit. Consider, prețuĭesc, ĭau în samă: îl socotea mult. Vechĭ. Îngrijesc: a socoti un bolnav. Chibzuĭesc, opinez: socotiră că e bine așa. Imaginez, gîndesc (cu îmĭ): nu-mĭ socot că poate fi maĭ mult. Intenționez: socoti să-l trimeată. V. refl. Vechĭ. Mă feresc: a se socoti de rele. Vechĭ. Mă gîndesc: se socoti și răspunse. Mă răfuĭesc, lichidez socotelile cu cineva: să ne socotim unu cu altu!.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

socotí (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 să socoteáscă

socotí vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotésc, imperf. 3 sg. socoteá; conj. prez. 3 sg. și pl. socoteáscă

socoti (ind. prez. 1 sg. și 3 pl. socotesc)


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

SOCOTÍ vb. 1. (MAT.) a calcula, (înv. și pop.) a număra. (~ cât fac 2 ori 2.) 2. (MAT.) a număra. (~ până la 10.) 3. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a măsura, a prețui. (A ~ valoarea unui obiect.) 4. a aprecia, a calcula, a potrivi. (A ~ ceva din ochi.) 5. a chibzui, a (se) gândi, a judeca. (Să ~ cum e mai bine.) 6. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gândi, a judeca, a opina. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 7. a considera, a crede, a găsi, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 8. a considera. (Esop a ~ limba un mare rău.) 9. a considera, (fig.) a taxa. (Îl ~ drept mincinos.) 10. a se considera, a se crede, a se închipui, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 11. a bănui, a crede, a ghici, a gândi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întâmpla astfel?) 12. a crede, a presupune, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 13. a se răfui. (Lasă că ne ~ noi!)

SOCOTÍ vb. v. analiza, aprecia, atribui, căuta, cerceta, cinsti, considera, examina, feri, investiga, îngriji, onora, păzi, prețui, respecta, stima, studia, urmări, vedea, veghea, vizita.

SOCOTI vb. 1. (MAT.) a calcula, (înv. și pop.) a număra, (reg.) a răvășlui, (prin vestul Transilv.) a samali, (Transilv. și Maram.) a sămălui. (~ cît fac 2 ori 2.) 2. (MAT.) a număra, (prin Transilv.) a sămălui. (~ pînă la 10.) 3. a aprecia, a calcula, a estima, a evalua, a măsura, a prețui, (livr.) a priza, (înv. și reg.) a prinde, (înv.) a prețălui, a sămălui. (A ~ valoarea unui obiect.) 4. a aprecia, a calcula, a potrivi. (A ~ ceva din ochi.) 5. a chibzui, a (se) gîndi, a judeca, (înv. și reg.) a sămălui, (fig.) a cîntări, a cumpăni, a drămui. (Să ~ cum e mai bine.) 6. a aprecia, a chibzui, a considera, a crede, a găsi, a gîndi, a judeca, a opina, (pop.) a chiti, a cugeta, (înv.) a cunoaște, a număra. (Eu ~ că așa trebuie să facem.) 7. a considera, a crede, a găsi, a vedea. (Această circumstanță o ~ de bun augur.) 8. a considera, (rar) a proclama, (înv.) a procherna, a proclamarisi. (Esop a ~ limba un mare rău.) 9. a considera, (fig.) a taxa. (Îl ~ drept mincinos.) 10. a se considera, a se crede, a se închipui, a se vedea, (pop.) a se ține. (Se ~ inteligent.) 11. a bănui, a crede, a ghici, a gîndi, a-și imagina, a-și închipui, a întrezări, a presupune, a prevedea, a ști, a visa, (rar) a prevesti, (înv. și reg.) a nădăi, (reg.) a chibzui, a probălui, (fig.) a mirosi. (Cine ar fi ~ că se va întîmpla astfel?) 12. a crede, a presupune, (franțuzism) a prezuma, (reg.) a probălui, (înv.) a supoza. (~ că vom pleca în două zile.) 13. a se răfui. (Lasă că ne ~ noi!)

socoti vb. v. ANALIZA. APRECIA. ATRIBUI. CĂUTA. CERCETA. CINSTI. CONSIDERA. EXAMINA. FERI. INVESTIGA. ÎNGRIJI. ONORA. PĂZI. PREȚUI. RESPECTA. STIMA. STUDIA. URMĂRI. VEDEA. VEGHEA. VIZITA.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

socotí (socotésc, socotít), vb.1. A număra, a calcula, a face calcule. – 2. A avea în vedere, a considera. – 3. A reflecta, a se gîndi bine, a privi. – 4. A fi de părere, a gîndi. – 5. A crede, a presupune, a presimți, a bănui. – 6. A considera drept, a lua drept..., a asemăna cu... – 7. (Înv.) A îngriji, a asista. – 8. (Refl.) A-și plăti notele, facturile. – 9. (Refl., înv.) A se păzi, a se adăposti. – Var. pers. I. socot. Origine incertă. Se consideră der. din mag. szokotálni, din sl. skotŭ „vită mică” (Roesler, Rom. Studien, Leipzig 1871, 351; Cihac, II, 526; Șeineanu, Semasiol., 190; Tiktin; Candrea); dar istoria cuvîntului mag. nu este clară și Edelspacher 22 îl consideră der. din rom. Numai ca o curiozitate poate menționa der. propusă de Crețu 368 din se și căuta. Der. socoată, s. f. (Trans., calcul); socoteală, s. f. (calculare, calcul; adunare; cont, notă de plată; plan, proiect; deliberare, reflecție, motiv, explicație, grijă, sarcină; înv., rațiune, inteligență; înv., opinie, aviz, părere); socotință, s. f. (reflecție, opinie, intenție; înv., considerație, prețuire, stimă); socotit, adj. (calculat; moderat, măsurat); socotitor, adj. (calculator; înv., paznic, supraveghetor); nesocoti, vb. (a nu ține cont, a subestima, a deprecia); nesocotință, s. f. (nechibzuință; ușurință, imprudență, inconștiență); nesotit, adj. (lipsit de judecată, îndrăzneț, grăbit; infinit, fără a socoti). Din rom. pare să provină rut. sokotyty „a păstra”, sokotak „supraveghetor”, sokotno „prevăzător” (Miklosich, Wander., 10; Miklosich, Fremdw., 126; Candrea, Elemente, 400), bg. sokotiti „a îngriji, a păzi”, săs. sokotin, gesoketit.


Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

NEMO PRAESUMITUR MALUS NISI PROBETUR (lat.) nimeni nu este socotit vinovat dacă nu se dovedește (vinovăția) – Principiu de drept roman.

RES IUDICATA PRO VERITATE HABETUR (lat.) lucrul judecat e socotit adevărat – Adagiu din dreptul roman.

Intrare: socoti
verb (VT401)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • socoti
  • socotire
  • socotit
  • socotitu‑
  • socotind
  • socotindu‑
singular plural
  • socotește
  • socotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • socotesc
(să)
  • socotesc
  • socoteam
  • socotii
  • socotisem
a II-a (tu)
  • socotești
(să)
  • socotești
  • socoteai
  • socotiși
  • socotiseși
a III-a (el, ea)
  • socotește
(să)
  • socotească
  • socotea
  • socoti
  • socotise
plural I (noi)
  • socotim
(să)
  • socotim
  • socoteam
  • socotirăm
  • socotiserăm
  • socotisem
a II-a (voi)
  • socotiți
(să)
  • socotiți
  • socoteați
  • socotirăți
  • socotiserăți
  • socotiseți
a III-a (ei, ele)
  • socotesc
(să)
  • socotească
  • socoteau
  • socoti
  • socotiseră
verb (VT316)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • socoti
  • socotire
  • socotit
  • socotitu‑
  • socotind
  • socotindu‑
singular plural
  • socoate
  • socotiți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • socot
(să)
  • socot
  • socoteam
  • socotii
  • socotisem
a II-a (tu)
  • socoți
(să)
  • socoți
  • socoteai
  • socotiși
  • socotiseși
a III-a (el, ea)
  • socoate
(să)
  • socoa
  • socoață
  • socotea
  • socoti
  • socotise
plural I (noi)
  • socotim
(să)
  • socotim
  • socoteam
  • socotirăm
  • socotiserăm
  • socotisem
a II-a (voi)
  • socotiți
(să)
  • socotiți
  • socoteați
  • socotirăți
  • socotiserăți
  • socotiseți
a III-a (ei, ele)
  • socot
(să)
  • socoa
  • socoață
  • socoteau
  • socoti
  • socotiseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)