16 definiții pentru articula


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

articulá v [At: NEGRUZZI, S. I, 52 / Pzi: ~léz / E: fr articuler, lat articulare] 1-2 vtr A (se) lega prin articulații. 3 vt A pronunța un sunet, un cuvânt. 4 vt (Pex) A rosti un cuvânt, o propoziție. 5 vt (Jur; iuz) A arăta ceva în mod clar sau a demonstra bazându-se pe un articol de lege. 6 vt A pune articolul unui substantiv sau unei alte părți de vorbire. 7 vt (Fam; șîe) A ~ o palmă A plesni. 8 vt (Fam) A bate.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Din fr. articuler, lat. articulare.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. (Cu privire la sunete sau la cuvinte) A emite, a rosti deslușit cu ajutorul organelor de vorbire. De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179. Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338. 2. Refl. (Despre părțile unui întreg) A se lega prin articulații. Mîna se articulează la umăr. 3. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv, unui adjectiv sau unui echivalent al lor. (Refl. pas.) Substantivul se articulează cînd este însoțit de un determinativ.

ARTICULÁ, articulez, vb. I. 1. Tranz. A emite un sunet, a rosti deslușit un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire. 2. Tranz. A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. Refl. A se lega prin articulații. – Fr. articuler (lat. lit. articulare).

ARTICULÁ vb. I. tr. A emite, a rosti (cuvinte, sunete etc.). 2. tr. A adăuga un articol unui substantiv sau unui echivalent al lui. 3. refl. A se lega printr-o articulație. [< fr. articuler, cf. lat. articulare].

ARTICULÁ vb. I. tr. 1. a emite, a rosti cuvinte, sunete. ◊ a executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea. 2. a atașa articolul unui substantiv. II. refl. a se lega printr-o articulație. (< fr. articuler, lat. articulare)

A ARTICULÁ ~éz tranz. 1) (sunete, silabe, cuvinte etc.) A emite cu ajutorul organelor vorbirii; a rosti; a pronunța. 2) (substantive) A prevedea cu articol. /<fr. articuler, lat. articulare

A SE ARTICULÁ se ~eáză intranz. (despre sunete) A se uni prin articulație. /<fr. articuler, lat. articulare

articulà v. 1. a rosti lămurit: a articula sunetele; 2. fig. a afirma pozitiv: a articula un fapt; 3. a se uni prin articulațiuni.

*articuléz v. tr. (lat. artículo, -áre). Unesc pin încheĭeturĭ. Pun articul unuĭ cuvînt. Pronunț: n’a articulat nicĭ un cuvînt și a plecat.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

articulá (a ~) vb., ind. prez. 3 articuleáză

articulá vb., ind. prez. 3 sg. articuleáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

ARTICULÁ vb. 1. v. pronunța. 2. v. scoate. 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.)

ARTICULA vb. 1. a emite, a pronunța, a rosti. (~ deslușit sunete, cuvinte.) 2. a grăi, a pronunța, a rosti, a scoate, a spune, a vorbi, a zice, (prin Mold.) a blești. (N-a ~ un cuvînt.) 3. a se încheia. (Locul unde se ~ un os.)

A articula ≠ a bâigui, a bodogăni, a bolborosi, a bălmăji, a îndruga, a mormăi

Intrare: articula
verb (VT201)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • articula
  • articulare
  • articulat
  • articulatu‑
  • articulând
  • articulându‑
singular plural
  • articulea
  • articulați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • articulez
(să)
  • articulez
  • articulam
  • articulai
  • articulasem
a II-a (tu)
  • articulezi
(să)
  • articulezi
  • articulai
  • articulași
  • articulaseși
a III-a (el, ea)
  • articulea
(să)
  • articuleze
  • articula
  • articulă
  • articulase
plural I (noi)
  • articulăm
(să)
  • articulăm
  • articulam
  • articularăm
  • articulaserăm
  • articulasem
a II-a (voi)
  • articulați
(să)
  • articulați
  • articulați
  • articularăți
  • articulaserăți
  • articulaseți
a III-a (ei, ele)
  • articulea
(să)
  • articuleze
  • articulau
  • articula
  • articulaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

articula

  • 1. tranzitiv A pronunța, a rosti un sunet, un cuvânt cu ajutorul organelor de vorbire.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: pronunța rosti 2 exemple
    exemple
    • De-abia putu articula cîteva cuvinte de mulțumire și admirație. REBREANU, R. I 179.
      surse: DLRLC
    • Nu putea să afle ce vrea bătrînul, care nu era în stare să articuleze nici un cuvînt. BART, E. 338.
      surse: DLRLC
    • 1.1. A executa o serie de sunete succesive la un instrument muzical sau cu vocea.
      surse: MDN '00
  • 2. tranzitiv A pune, a adăuga articol unui substantiv sau unui echivalent al lui.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • reflexiv pasiv Substantivul se articulează când este însoțit de un determinativ.
      surse: DLRLC
  • 3. reflexiv A se lega prin articulații.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN un exemplu
    exemple
    • Mâna se articulează la umăr.
      surse: DLRLC

etimologie: