18 definiții pentru refuza

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REFUZA, refuz, vb. I. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. ♦ A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. – Din fr. refuser.

REFUZA, refuz, vb. I. Tranz. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. ♦ A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. ♦ (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. – Din fr. refuser.

refuza [At: CR (1831), 551/32 / S și: ~usa / Pzi: refuz / E: fr refuser] 1 vt(a) A nu accepta ceva ce ți se oferă. 2 vt A nu acorda ceva ce ți se cere. 3 vt A nu consimți la ceva. 4 vt (Ccd) A se priva de ceva. 5 vr A scăpa de ceva. 6 vr A se eschiva (3).

REFUZA, refuz, vb. I. Tranz. A respinge, a nu primi, a nu accepta ceva ce ți se oferă; a nu accepta propunerile cuiva. Scrie-i și invit-o la noi... Sper că nu o să ne refuze. C. PETRESCU, C. V. 95. Ei au exprimat așa de călduros dorința de a intra în combinație, încît mi-am zis că nu i-aș putea refuza. CARAGIALE, O. VII 18. Refuză și limbi și cașcaval, Zicînd că e în post și nu poate mînca. ALEXANDRESCU, P. 73. ♦ A nu acorda ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. Refuza de peste zece ani să mai calce în oraș. DUMITRIU, N. 102. Bătrînul refuza să admită, deși nu spunea. REBREANU, R. I 233. Am să-i scriu, s-o rog... s-o rog să nu surîdă, să nu-mi împle sufletul de o vană, dureroasă iluziune. Asta... nu-mi va refuza ea. EMINESCU, N. 72. ◊ Fig. Fals, intrigant, șiret, ar fi fost periculos, dacă natura nu i-ar fi refuzat mijloacele intelectuale. BOLINTINEANU, O. 414. ◊ Absol. Îl chemase pe Constantin Lipan și îi ceruse să suspende urmărirea și să închidă dosarul. Constantin Lipan refuzase. C. PETRESCU, C. V. 324. Pe la cîte un lunecuș mai repede, el vroia s-o ajute... ea refuza c-un zîmbet de voinicie care sfidează. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. ♦ (Construit cu pronumele în dativ) A se priva de ceva, a renunța la ceva. Nu-și refuza nimic socotind că i se datorează tot. REBREANU, R. I 186. Vrea nimic să nu-și refuze din tot ce simțul cere. MACEDONSKI, O. I 261.

REFUZA vb. I. 1. tr. A nu primi, a nu accepta, a respinge (ceva). ♦ A nu da (ceva ce ți s-a cerut). ♦ A se priva de ceva, a renunța la ceva. 2. intr. (Mar.; despre vînt) A se roti spre prora navei. [P.i. refuz. / < fr. refuser].

REFUZA vb. I. tr. a nu primi, a nu accepta, a respinge. ◊ a nu da (ceva ce ți s-a cerut). ◊ a se priva de, a renunța la ceva. II. refl. a se sustrage, a se eschiva. III. intr. (mar.; despre vânt) a se roti spre prora navei. (< fr. refuser)

A REFUZA refuz tranz. 1) (oferte, solicitări etc.) A nu consimți să primească; a respinge. ~ ajutorul cuiva. 2) (urmat de o propoziție complementară cu verbul la conjunctiv) A considera inacceptabil pentru sine; a nu accepta. Refuză să participe. 3) A renunța la ceva; a se priva de ceva. Își refuză orice plăcere. /<fr. refuser

refuzà v. 1. a nu primi ceeace se ofere: a refuza un dar; 2. a respinge o cerere, un ordin: a refuza o grație.

2) *refúz, a v. tr. (fr. refuser, a refuza, d. mlat. *refusare, derivat d. lat. refúndere, refúsum, a turna înapoĭ. V. fuziune). Resping (nu admit, nu primesc): a refuza un dar, o rugăminte, un candidat.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

refuza (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. refuz, 3 refu; conj. prez. 1 sg. să refuz, 3 să refuze

refuza (a ~) vb., ind. prez. 3 refu

refuza vb., ind. prez. 1 sg. refuz, 3 sg. și pl. refu

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

REFUZA vb. v. eschiva, fugi, scăpa, sustrage.

REFUZA vb. 1. a respinge, (livr.) a denega, (înv.) a apăra, a lepăda, a tăgădui. (~ ajutorul ce i se cere.) 2. v. recuza. 3. v. renunța.

REFUZA vb. 1. a respinge, (livr.) a denega, (înv.) a apăra, a lepăda, a tăgădui. (~ ajutorul ce i se cere.) 2. (JUR.) a recuza, a respinge. (A ~ un jurat.)

refuza vb. v. ESCHIVA. FUGI. SCĂPA. SUSTRAGE.

A refuza ≠ a accepta, a admite, a aproba, a primi

Intrare: refuza
verb (VT1)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • refuza
  • refuzare
  • refuzat
  • refuzatu‑
  • refuzând
  • refuzându‑
singular plural
  • refu
  • refuzați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • refuz
(să)
  • refuz
  • refuzam
  • refuzai
  • refuzasem
a II-a (tu)
  • refuzi
(să)
  • refuzi
  • refuzai
  • refuzași
  • refuzaseși
a III-a (el, ea)
  • refu
(să)
  • refuze
  • refuza
  • refuză
  • refuzase
plural I (noi)
  • refuzăm
(să)
  • refuzăm
  • refuzam
  • refuzarăm
  • refuzaserăm
  • refuzasem
a II-a (voi)
  • refuzați
(să)
  • refuzați
  • refuzați
  • refuzarăți
  • refuzaserăți
  • refuzaseți
a III-a (ei, ele)
  • refu
(să)
  • refuze
  • refuzau
  • refuza
  • refuzaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

refuza, refuzverb

  • 1. A respinge (ceva sau pe cineva), a nu accepta, a nu primi ceva ce ți se oferă. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
    • format_quote Scrie-i și invit-o la noi... Sper că nu o să ne refuze. C. PETRESCU, C. V. 95. DLRLC
    • format_quote Ei au exprimat așa de călduros dorința de a intra în combinație, încît mi-am zis că nu i-aș putea refuza. CARAGIALE, O. VII 18. DLRLC
    • format_quote Refuză și limbi și cașcaval, Zicînd că e în post și nu poate mînca. ALEXANDRESCU, P. 73. DLRLC
    • 1.1. A nu da ceva ce ți se cere, a nu consimți la ceva, a nu voi să faci ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      • format_quote Refuza de peste zece ani să mai calce în oraș. DUMITRIU, N. 102. DLRLC
      • format_quote Bătrînul refuza să admită, deși nu spunea. REBREANU, R. I 233. DLRLC
      • format_quote Am să-i scriu, s-o rog... s-o rog să nu surîdă, să nu-mi împle sufletul de o vană, dureroasă iluziune. Asta... nu-mi va refuza ea. EMINESCU, N. 72. DLRLC
      • format_quote figurat Fals, intrigant, șiret, ar fi fost periculos, dacă natura nu i-ar fi refuzat mijloacele intelectuale. BOLINTINEANU, O. 414. DLRLC
      • format_quote (și) absolut Îl chemase pe Constantin Lipan și îi ceruse să suspende urmărirea și să închidă dosarul. Constantin Lipan refuzase. C. PETRESCU, C. V. 324. DLRLC
      • format_quote (și) absolut Pe la cîte un lunecuș mai repede, el vroia s-o ajute... ea refuza c-un zîmbet de voinicie care sfidează. VLAHUȚĂ, O. A. III 70. DLRLC
    • 1.2. (Construit cu dativul) A se priva de ceva, a renunța la ceva. DEX '09 DEX '98 DLRLC DN
      sinonime: renunța
      • format_quote Nu-și refuza nimic socotind că i se datorează tot. REBREANU, R. I 186. DLRLC
      • format_quote Vrea nimic să nu-și refuze din tot ce simțul cere. MACEDONSKI, O. I 261. DLRLC
  • 2. reflexiv A se sustrage, a se eschiva. MDN '00
  • 3. tranzitiv marină (Despre vânt) A se roti spre prora navei. DN
etimologie:

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.