6 definiții pentru obiectat


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

OBIECTÁ, obiectez, vb. I. Tranz. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a contesta, a invoca motive, a găsi pricină. – Din obiecție.

OBIECTÁ vb. I. tr. A ridica o obiecție; a spune ceva contrar; a contesta. [Pron. o-biec-. / < lat. obiectare, cf. fr. objecter].

A OBIECTÁ ~éz tranz. A aduce în calitate de argumente contrare, manifestându-și dezacordul cu cele spuse de interlocutor; a înainta ca obiecție. /Din obiecție


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

obiectá (a ~) (-biec-) vb., ind. prez. 3 obiecteáză

obiectá vb. (sil. -biec-; mf. ob-), ind. prez. 1 sg. obiectéz, 3 sg. și pl. obiecteáză


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

OBIECTÁ vb. a reproșa, a spune, a zice, (înv.) a prici, a remonstra. (N-am ce ~, totul a fost perfect.)

Intrare: obiectat
obiectat participiu
participiu (PT2)
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • obiectat
  • obiectatul
  • obiectatu‑
  • obiecta
  • obiectata
plural
  • obiectați
  • obiectații
  • obiectate
  • obiectatele
genitiv-dativ singular
  • obiectat
  • obiectatului
  • obiectate
  • obiectatei
plural
  • obiectați
  • obiectaților
  • obiectate
  • obiectatelor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

obiecta

  • 1. A face o obiecție; a arăta argumentele pentru care se contestă ceea ce susține altcineva; a invoca motive, a găsi pricină.
    surse: DEX '09 DEX '98 DLRLC DN sinonime: contesta

etimologie: