ZIS¹ s. n. Faptul de a zice. – V. zice.

zis, ~ă [At: PSALT. HUR. H 6^v/15 / V: (înv) dzăsă sf / Pl: ziși, ~e / E: zice] (Csc) 1 snf Expresie verbală a gândirii Si: zicătură (1). 2-3 snf Comunicare (1-2) orală sau scrisă Si: enunț, exprimare, formulare. 4 snf (Pex) Rostire. 5 snf (Fam; îe) A se alege cu ~ul A vorbi în zadar, fără a fi ascultat. 6 snf (Înv; prc) Cuvânt (1). 7 snf (Jur; rar) Obiecție. 8 snf (Îvp) Sfat. 9 snf (Îvp) Poruncă. 10 snf (Îvp) Enunțare a unui adevăr Si: afirmație, declarație, mărturie. 11 snf (Înv) Citire (2). 12 sf (Îvp) Zicătoare (5). 13 a (Îvp; de obicei precedă substantivul determinat) Numit. 14 a (Pex) Poreclit. 15 a (Îla) Așa-~ (sau ~ă, ziși, zise) Pe nedrept numit astfel. 16 a (Îal) În mod convențional numit astfel. 17 a (Îal) Aparent (4). 18 snf (Înv) Cântec (1).

zis, -ă adj., s.f. 1 adj. (înv., pop ) Care este numit, denumit. Zișii săcui din locurile unde și acum lăcuiesc veniră (MAI.). ◊ Loc.adj. Așa-zis (sau -zisă, -ziși, -zise) = pe nedrept sau în mod convențional numit astfel; aparent, fals. ♦ Care este poreclit. Ion zis Stan Țurloi (DOC.). 2 s.f. Vorbă, spusă. Dumnezeu a făcut cerul și pămîntul... Numai cu zisa (POP.). ◊ Expr. (fam.) A se alege numai cu zisa = a vorbi în zadar; a nu fi ascultat. 3 s.f. Afirmație; mărturie. Pentru ca să se încredințeze de adevărul ziselor mele, mai trase și el o dușcă (HOG.). 4 s.f. (înv., pop.) Proverb, zicătoare, zicală. Îmi plăceau basmele, zisele din bătrîni (DELAVR.). 5 s.f (înv., pop.) Sfat, îndemn; ordin, poruncă. Băiatul băgă la cap toate zisele calului (ISP.). • pl. ziși, -se. /v. zice.

zis² s. n.

zis² s. n.

zis adv. (reg.) adică.