11 definiții pentru rezista


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

REZISTÁ, rezíst, vb. I. Intranz. A se împotrivi, a ține piept; a opune rezistență; a nu ceda la acțiunea unor forțe din afară; a nu se lăsa învins, a se ține tare. – Din fr. résister, lat. resistere.

REZISTÁ, rezíst, vb. I. Intranz. A se împotrivi, a ține piept; a opune rezistență; a nu ceda la acțiunea unor forțe din afară; a nu se lăsa învins, a se ține tare. – Din fr. résister, lat. resistere.

REZISTÁ, rezíst, vb. I. Intranz. A ține piept, a se opune, a se împotrivi; a nu ceda, a nu se lăsa învins de... El rezistă puțin, cum ar rezista un bolnav căruia îi deplasezi o mînă scrîntită. SEBASTIAN, T. 90. Te mirai că mai rezistă torentelor de ploaie. EMINESCU, N. 34. Romînii, duși de Ștefan, în lagăr se izbesc! Nimic nu le rezistă, nici tunuri, nici desime. ALECSANDRI, P. III 231. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A rezista bine la boală, la oboseală. ♦ A face față, a se ține tare. Unsprezece luni pe an sînt și eu un om grăbit, un om crispat, un om care aleargă, care discută, care rezistă, dar după unsprezece luni mă duc undeva departe de oraș. SEBASTIAN, T. 64.

REZISTÁ vb. I. intr. A nu ceda loviturii unui alt corp. ♦ (Fig.) A se împotrivi, a nu ceda, a nu se lăsa învins. ♦ (Despre idei, afirmații etc.) A se menține, a se susține prin temeinicie. [P.i. rezíst. / < fr. résister, it., lat. resistere – a se ține tare].

REZISTÁ vb. intr. 1. (despre obiecte, corpuri) a nu ceda loviturii unui alt corp. 2. (despre oameni) a se împotrivi, a nu ceda. ◊ (despre idei, afirmații etc.) a se menține, a se susține prin temeinicie. (< fr. résister, lat. resistere)

A REZISTÁ rezíst intranz. 1) (despre persoane) A manifesta tărie; a nu se lăsa învins. ~ în luptă. 2) (despre materiale) A nu se modifica sub acțiunea factorilor externi. /<fr. résister, lat. resistere

rezistà v. 1. a nu ceda la izbirea cu un alt corp: această piatră rezistă daltei; 2. a opune forță la forță; 3. fig. a suporta: el rezistă necazurilor.

*rezíst, a v. intr. (fr. résister, d. lat. resistere. V. a-sist). Nu cedez, mă opun: feru rece rezistă cĭocanuluĭ. Mă opun, țin pept, mă apăr: a rezista dușmanuluĭ. Fig. Mă țin bine, mă țin tare: a rezista ispiteĭ, osteneliĭ, dureriĭ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

rezistá (a ~) vb., ind. prez. 3 rezístă

rezistá vb., ind. prez. 1 sg. rezíst, 3 sg. și pl. rezístă


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

REZISTÁ vb. 1. a se împotrivi, (înv.) a (se) nevoi. (Au ~ până la ultimul om.) 2. a se ține. (A ~ bine până la sfârșitul cursei.) 3. a dura, a se păstra, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.) 4. a (o) duce, a ține. (O haină care ~ la tăvăleală.)

REZISTA vb. 1. a se împotrivi, (înv.) a (se) nevoi. (A ~ pînă la ultimul om.) 2. a se ține. (A ~ bine pînă la sfîrșitul cursei.) 3. a dura, a se păstra, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.) 4. a (o) duce, a ține. (O haină care ~ la tăvăleală.)

Intrare: rezista
verb (V8)
Surse flexiune: DOR
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • rezista
  • rezistare
  • rezistat
  • rezistatu‑
  • rezistând
  • rezistându‑
singular plural
  • rezistă
  • rezistați
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • rezist
(să)
  • rezist
  • rezistam
  • rezistai
  • rezistasem
a II-a (tu)
  • reziști
(să)
  • reziști
  • rezistai
  • rezistași
  • rezistaseși
a III-a (el, ea)
  • rezistă
(să)
  • reziste
  • rezista
  • rezistă
  • rezistase
plural I (noi)
  • rezistăm
(să)
  • rezistăm
  • rezistam
  • rezistarăm
  • rezistaserăm
  • rezistasem
a II-a (voi)
  • rezistați
(să)
  • rezistați
  • rezistați
  • rezistarăți
  • rezistaserăți
  • rezistaseți
a III-a (ei, ele)
  • rezistă
(să)
  • reziste
  • rezistau
  • rezista
  • rezistaseră
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)