rezista vi [At: ÎNVĂȚĂTURĂ 65/16 / V: (înv) răz~ / S și: resi~ / Pzi: rezist / E: fr résister, lat resistere] 1 (D. obiecte, substanțe etc.) A nu se modifica sub influența unor factori externi Si: a dura³ (3), a se păstra. 2 (D. persoane) A se împotrivi (cuiva sau la ceva). 3 (D. ființe; udp „la”) A suporta oboseala, foamea, durerea etc. 4 (D. organisme vii) A supraviețui în condiții nefavorabile. 5 (D. idei, afirmații etc.) A se susține prin temeinicie. 6 A nu se lăsa învins.

REZISTA, rezist, vb. I. Intranz. A ține piept, a se opune, a se împotrivi; a nu ceda, a nu se lăsa învins de... El rezistă puțin, cum ar rezista un bolnav căruia îi deplasezi o mînă scrîntită. SEBASTIAN, T. 90. Te mirai că mai rezistă torentelor de ploaie. EMINESCU, N. 34. Romînii, duși de Ștefan, în lagăr se izbesc! Nimic nu le rezistă, nici tunuri, nici desime. ALECSANDRI, P. III 231. ◊ (Urmat de determinări introduse prin prep. «la») A rezista bine la boală, la oboseală. ♦ A face față, a se ține tare. Unsprezece luni pe an sînt și eu un om grăbit, un om crispat, un om care aleargă, care discută, care rezistă, dar după unsprezece luni mă duc undeva departe de oraș. SEBASTIAN, T. 64.

REZISTA vb. I. intr. A nu ceda loviturii unui alt corp. ♦ (Fig.) A se împotrivi, a nu ceda, a nu se lăsa învins. ♦ (Despre idei, afirmații etc.) A se menține, a se susține prin temeinicie. [P.i. rezist. / < fr. résister, it., lat. resistere – a se ține tare].

REZISTA vb. intr. 1. (despre obiecte, corpuri) a nu ceda loviturii unui alt corp. 2. (despre oameni) a se împotrivi, a nu ceda. ◊ (despre idei, afirmații etc.) a se menține, a se susține prin temeinicie. (< fr. résister, lat. resistere)

A REZISTA rezist intranz. 1) (despre persoane) A manifesta tărie; a nu se lăsa învins. ~ în luptă. 2) (despre materiale) A nu se modifica sub acțiunea factorilor externi. /<fr. résister, lat. resistere

rezistà v. 1. a nu ceda la izbirea cu un alt corp: această piatră rezistă daltei; 2. a opune forță la forță; 3. fig. a suporta: el rezistă necazurilor.

răzista v vz rezista

*rezíst, a -á v. intr. (fr. résister, d. lat. resistere. V. a-sist). Nu cedez, mă opun: feru rece rezistă cĭocanuluĭ. Mă opun, țin pept, mă apăr: a rezista dușmanuluĭ. Fig. Mă țin bine, mă țin tare: a rezista ispiteĭ, osteneliĭ, dureriĭ.

rezista (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. rezist, 2 sg. reziști, 3 rezistă; conj. prez. 1 sg. să rezist, 3 să reziste

rezista (a ~) vb., ind. prez. 3 rezistă

rezista vb., ind. prez. 1 sg. rezist, 3 sg. și pl. rezistă

rezist.

REZISTA vb. 1. a se împotrivi, (înv.) a (se) nevoi. (Au ~ până la ultimul om.) 2. a se ține. (A ~ bine până la sfârșitul cursei.) 3. a dura, a se păstra, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.) 4. a (o) duce, a ține. (O haină care ~ la tăvăleală.)

REZISTA vb. 1. a se împotrivi, (înv.) a (se) nevoi. (A ~ pînă la ultimul om.) 2. a se ține. (A ~ bine pînă la sfîrșitul cursei.) 3. a dura, a se păstra, a ține. (O încălțăminte care ~ mult.) 4. a (o) duce, a ține. (O haină care ~ la tăvăleală.)