promite vt [At: CALENDARIU (1794), 12⁴/10 / V: (reg; cscj) ~iți / Pzi: promit / E: lat promittere, fr promettre] 1 (Înv) A prevesti¹ (1). 2 (Înv) A anunța. 3 A-și lua obligația, angajamentul de a face ceva pentru altcineva Si: a făgădui. 4 (Fig; rar) A sorti. 5 A prezenta perspective favorabile, temeinice, certe etc. 6 A da speranțe.

PROMITE, promit, vb. III. Tranz. 1. A se angaja, a-și lua obligația de a face ceva; a face promisiuni, a făgădui. Promite-mi că n-ai să uiți ecuațiile de gradul al treilea. Promite-mi c-ai să înveți. Promite-mi c-ai să treci corigența. SEBASTIAN, T. 182. Remite-i din parte-mi cărțile ce i-am fost promis. CARAGIALE, O. VII 4. În toată ziua el îi promitea că taina sufletului său își va avea sfîrșitul, că el o va lua de soție, că o soartă aurită o așteaptă. EMINESCU, N. 40. 2. Fig. A lăsa să se prevadă, să se spere, a deschide o perspectivă favorabilă. Căutau a găsi vreo altă carieră care le promitea cel puțin un adăpost și o bucată de pîne la bătrîneță. NEGRUZZI, S. I 346. ◊ Absol. Un copil care promite.

PROMITE vb. III. tr. 1. A se angaja, a-și lua obligația, a făgădui. 2. (Fig.) A da speranțe; a asigura. [P.i. promit. / < lat. promittere, cf. fr. promettre].

PROMITE vb. tr. 1. a-și lua obligația, a se angaja; a făgădui. 2. (fig.) a da speranțe; a oferi perspective promițătoare. (< lat. promittere, fr. promettre)

A PROMITE promit tranz. 1) A consimți să dea în mod verbal; a făgădui. ~ o carte. ~ un salariu mare. 2) (urmat, de regulă, de un conjunctiv) A accepta benevol ca angajament; a făgădui. A promis să intre. 3) fig. A arăta cu anticipare. Toamna promite să fie bogată. /<lat. promittere, fr. promettre

promite v. 1. a făgădui, a se îndatora de a zice, a face sau a da ceva; 2. a asigura că va fi ceva: îți promit că va reveni; 3. a da speranțe: acest copil promite mult.

promiți v vz promite

*promít, -mís, a -míte v. tr. (lat. promittere. V. ad-mit, tri-met). Făgăduĭesc, asigur că voĭ face, că voĭ da, că se va face: îțĭ promit că voĭ plăti, că nu voĭ refuza, îțĭ promit o recompensă. V. intr. Daŭ speranțe: copilu, via promite. V. vătuĭesc 1.

promite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. promit, 2 sg. promiți, 3 sg. promite, perf. s. 1 sg. promisei, 1 pl. promiserăm, m.m.c.p. 1 pl. promiseserăm; conj. prez. 1 sg. să promit, 3 să promită; ger. promițând; part. promis corectat(ă)

promite (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. promit, 1 pl. promitem, perf. s. 1 sg. promisei, 1 pl. promiserăm; conj. prez. 3 să promită; part. promis

promite vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. promit, 1 pl. promitem, perf. s. 1 sg. promisei, 1 pl. promiserăm; conj. prez. 3 sg. și pl. promită; part. promis

PROMITE vb. v. angaja.

PROMITE vb. v. anticipa, anunța, prevesti, vesti.

PROMITE vb. a se angaja, a făgădui, a se îndatora, a se însărcina, a se obliga, (înv. și reg.) a jurui, a se prinde, (înv.) a se adeveri, a se apuca, (fig.) a se lega. (~ să facă următoarele...)

promite vb. v. ANTICIPA. ANUNȚA. PREVESTI. VESTI.

promite (promit, promis), vb. – A făgădui. Fr. promettre, conjug. ca a trimite. – Der. promisiune, s. f., din fr. promesse tratat ca mission față de mettre, admission față de admettre etc.; promițător, adj. (care promite); compromite, vb., din fr. compromettre; compromis, s. n., din fr. compromis.

Promettre c’est noble, tenir c’est bourgeois (fr. „A promite e nobil, a se ține de promisiune e ceva burghez”) – În vreme ce nobilimea se mulțumea să facă promisiuni fără să le respecte, burghezia era interesată să le și onoreze. Este un proverb derivat din altul: promettre et tenir sont deux (a promite și a respecta promisiunea sînt două lucruri diferite). Adică: una-i a făgădui și-alta e a împlini. Se adresează, de obicei, persoanelor care nu-și onorează promisiunile, nu-și respectă cuvîntul dat. FOL.

a promite (cuiva) luna de pe cer / marea cu sarea expr. a promite (cuiva) ceva irealizabil sau intangibil, a promite (cuiva) tot ce își dorește.