SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar; despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

spart², ~ă [At: ALEXANDRIA (1794), 6/15 / Pl: ~rți, ~e / E: sparge] 1 a Desființat prin îndepărtarea elementelor componente în direcții diferite Si: destrămat² (3), dispersat (1), dizolvat (2), împrăștiat, răsfirat, răspândit, răzlețit, (rar) vânturat, (pop) răzuit, (îrg) rășchirat², (înv) spârcuit², (reg) vârzuit. 2 a (Înv; d. așezări omenești, unități teritorial-administrative etc.) Desființat² (1). 3 a (Pex; d. așezări omenești, unități teritorial-administrative etc.) Dezorganizat (1). 4 a (Pex; d. așezări omenești, unități teritorial-administrative etc.) Decăzut² (1). 5 a (Înv; d. oștiri, grupuri de oameni înarmați etc.) Împrăștiat. 6 a (Pex; d. oștiri, grupuri de oameni înarmați etc.) Înfrânt. 7 a (Pex; d. oștiri, grupuri de oameni înarmați etc.) Nimicit. 8 a (D. adunări, petreceri, jocuri etc.) Încheiat prin împrăștierea participanților. 9 a (D. corpuri solide) Prefăcut prin lovire, prin presare etc. în bucăți mici Si: sfărâmat² (1), zdrobit. 10 a (Pex; d. corpuri solide) Sfărâmat² (2). 11 a (D. corpuri solide) Căruia i s-au produs prin lovire, prin presare etc. crăpături, plesnituri Si: ciobit (2), ciocnit² (2), crăpat² (1), fisurat², plesnit, pocnit. 12 a (Reg; fam; îe) A fi cu norocul ~ în fund A fi lipsit de noroc. 13 a (D. instrumente muzicale) Care scoate sunete false, stridente și nemelodioase (ca urmare a lipsei de abordaj, a uzurii etc.). 14 a (Pex) Foarte uzat. 15 a (D. sunete, d. voce, d. râs etc.) Lipsit de muzicalitate. 16-17 av, a (Pex; mai ales d. voce, d. râs etc.) (În mod) alterat prin slăbire și prin îngroșare din cauza inflamării laringelui sau a coardelor vocale Si: dogit (3), hârâit² (2), hârâitor (2), răgușit, (reg) siteav. 18 a (D. capul oamenilor ori al altor ființe sau d. oasele acestuia) Căruia i s-au produs prin lovire puternică fracturi Si: fracturat² (1). 19 a (Pex; d. capul oamenilor ori al altor ființe sau d. oasele acestuia) Care a fost desfăcut în două sau mai multe părți Si: crăpat², despicat² (1). 20 a (D. ființe sau d. părți ale corpului lor) Căruia i s-au produs prin lovire, prin înțepare etc. traumatisme sau răni adânci. 21 a (D. ziduri, construcții, părți de construcții etc.) Căruia i s-a făcut o deschizătură. 22 a (Asr; pex; d. ziduri, construcții, părți de construcții etc.) Dărâmat² (3). 23 a (Pgn; ziduri, construcții, părți de construcții etc.) Distrus (1). 24 a (Îvp; d. terenuri, livezi, pășuni) Desțelenit. 25 a (Pgn; d. terenuri) Arat². 26 a (Pex; d. terenuri) Răscolit. 27 a (D. drumuri) Desfundat² (8). 28 a (D. picături) Desfăcut și împrăștiat în cantități mai mici, prin căderea, prin scurgerea etc., cu un zgomot specific, pe o suprafață tare. 29 a (D. valuri) Desfăcut și împrăștiat în stropi prin izbirea, cu un zgomot specific, de țărm, de stânci, de obiecte tari etc. 30 a (D. lemne tăiate) Desfăcut în bucăți mai subțiri Si: crăpat², despicat², spintecat², (reg) sfărâmat². 31 a (Îvp; d. obiecte de îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) Sfâșiat (2). 32 a (Îvp; d. obiecte de îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) Găurit (prin uzare). 33 a (Rar; pex; mai ales d. obiecte de îmbrăcăminte sau d. încălțăminte) Uzat. 34 a (Îs) Broderie ~ă Tip de broderie în care cusătura plină alternează cu părți decupate sau cu găuri. 35 a (D. legume, fructe) Desfăcut în bucăți prin apăsare sau prin lovire puternică care modifică forma și consistența Si: bătut², lovit, storcit, terciuit, zdrobit, (pop) stricat², (reg) mecit, storcoșit.. 36 a (Reg; d. zăpadă) Muiat². 37 a (Reg; d. zăpadă) Topit². 38 a (D. uși, încuietori etc.) Deschis prin forțare Si: forțat² (6), violat. 39 a (D. încăperi, mobile, obiecte etc. încuiate) În care s-a pătruns cu forța în scopul de a face rău, de a fura etc. 40 a (Fam; pex) Prădat². 41 a (Îe) (A fi) mână ~ă (A fi) risipitor. 42 a (Îe) A mânca de parc-ar fi ~ Se spune despre cineva care foarte mult și cu lăcomie.

spart¹ sns [At: MIRON COSTIN, O. 173 / E: sparge] 1-4 Spargere (3-6) 5 (Îe) La (sau, rar, către, în) ~ul târgului (ori, rar, bâlciului, iarmarocului, oborului) În ultimul moment. 6 (Îae) La sfârșit. 7 (Îae) Prea târziu. 8-32 Spargere (9-14, 17-18, 27-29, 33, 36-47). 33-34 (Rar) Spargere (30-31).

SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în bucăți, în cioburi; plesnit, crăpat; găurit. ◊ Expr. (A fi) mână spartă = (a fi) risipitor. A mânca de parc-ar fi spart, se spune cuiva sau despre cineva care mănâncă foarte mult și cu lăcomie. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici (potrivite pentru a fi arse în sobă). ♦ (Despre pământ) Răscolit, plin de gropi. ♦ (Rar, despre butoaie) Desfundat. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de sonoritate, răgușit, dogit. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, dărăpănat, ruinat. ♦ (Despre obiecte de încălțăminte, de îmbrăcăminte) Rupt, uzat, tocit. – V. sparge.

SPART², -Ă, sparți, -te, adj. 1. Prefăcut în cioburi, sfărîmat (sau numai plesnit, crăpat). Geamurile sparte căscau guri negre în pereți. Pe ușile deschise larg, unii intrau și alții ieșeau ca la moară. REBREANU, R. II 200. Trase o dată ș-altă dată: Parcă-i fu iarba udată și cremenea-n flintă spartă. ȘEZ. II 77. Rîde ciob de oală spartă, se spune despre cineva care-și bate joc de altul pentru un cusur pe care îl are el însuși. ◊ Expr. A plăti oalele sparte v. oală. (A fi) mînă spartă = (a fi) risipitor. (Cu parafrazarea expresiei) Eu, știi, cu mîna spartă, născut risipitor, De tot ce-i scump, tablouri, cai, arme, iubitor. ALECSANDRI, T. II 135. A fi gură spartă v. gură. A mînca de parc-ar fi spart = a mînca mult, cu lăcomie. ♦ (Despre piele, p. ext. despre diferite părți ale corpului) Crăpat, cu crăpături. Au tălpile pline de bube. Au tălpile sparte. STANCU, D. 165. ♦ (Despre lemne) Tăiat în bucăți mici, potrivite pentru a fi arse în sobă. ♦ (Despre pămînt) Plin de gropi, răscolit. Un cîmp uriaș, răscolit, spart, cu gloduri arse. SAHIA, N. 15. ♦ (Rar, despre butoaie) Deschis, desfundat. Trei zile n-a fost noapte, ci numai senin și veselie, vinul curgea din butii sparte și chiotele despicau bolta ceriului. EMINESCU, N. 4. ♦ Fig. (Despre sunete) Lipsit de timbru, răgușit. Zicea cu glas spart. DUMITRIU, N. 136. Îngrozit, tata s-a trîntit la pămînt, strigînd cu vocea spartă: culcat! Șrapnela. SAHIA, N. 61. Glasul ei era răgușit, spart. VLAHUȚĂ, O. A. III 141. 2. (Despre ziduri, clădiri) Stricat, ruinat, dărăpănat. Cînd răsărea dintre stînci bătrîne luna cea palidă ca fața unei fete moarte, atunci vedea... un castel numai pietre și ziduri sparte. EMINESCU, N. 13. E o căsuță veche și spartă, mică. BOLLIAC, O. 92. 3. (Despre obiecte de încălțăminte și de îmbrăcăminte) Rupt, găurit. A doua zi, Oarță se ivise tot... cu opincile sparte. C. PETRESCU, R. DR. 51. Are mîndra nouă ii: Trei sînt rupte, patru sparte, Două nu se țin pe spate. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 442. ◊ (Prin metonimie) Acești bieți dăscălași, care au fost depozitari limbei și naționalității noastre, duceau o viață zdruncinată, plină de privațiuni și de coate sparte. GHICA, S. 52.

SPART¹ s. n. 1. Spargere. 2. Încheierea unei activități (în special a unui bîlci), urmată de împrăștierea participanților. Era la spartul bîlciului și toiul... afacerilor trecuse. GALACTION, O. I 262. ◊ Expr. A ajunge (undeva) la spartul tîrgului (sau iarmarocului) = a ajunge undeva prea tîrziu. Cînd vine trenul, dăm iama și-i eliberăm... Dacă-i revoluție – revoluție să fie!... Hai la gară, hai la gară, să n-ajungem la spartul iarmarocului. GALAN, Z. R. 302. A ajuns la spartul tîrgului. PANN, P. V. II 68.

SPART ~tă (~ți, ~te) înv. (despre oștiri) 1) Care este împrăștiat. 2) (despre obiecte) Care este prefăcut în cioburi; sfărâmat; crăpat. /v. a (se) sparge

spart a. împrăștiat: oștire, spartă și risipită BĂLC.; 2. sfărâmat: un geam spart; 3. risipitor: mână spartă, ║ n. sfârșit: a ajuns și el la spartul târgului.

1) spart, -ă adj. (d. sparg). Mină spartă, om risipitor. A plăti oalele sparte, a despăgubi. S. n. La spartul tîrguluĭ, cînd s’a sfirșit o adunare, o petrecere, o întreprindere: de ce-aĭ venit și tu tocmaĭ la spartu tîrguluĭ?

SPARGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ A (se) lovi la cap, producând o rană (și fractura osului). ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

sparge [At: PSALT. 147 / Pzi: sparg, 4 și: (reg) spărgem / E: ml spargere] 1-2 A (se) desființa prin îndepărtarea elementelor componenete în direcții diferite Si: a (se) destrăma (7-8), a (se) dispersa (1), a (se) dizolva (1-2), a (se) împrăștia, a (se) răsfira, a (se) răspândi, a (se) răzleți, a (se) spulbera, (rar) a (se) răzmeți, (pop) a (se) răzni, a (se) vântura, (îrg) a (se) rășchira, a (se) spărgălui (1-2), a (se) spârcui, (înv) a (se) scociorî, a (se) scodoli, (reg) a (se) vărzui, a (se) zburătăci. 3 vr (Îvp; d. așezări, unități teritorial-administative etc.) A se desființa (1-2). 4-5 vtr (Îvp; pex; d. așezări, unități teritorial-administative etc.) A decădea (1). 6-7 vtrp (Îvp; fig; c. i. oștiri, grupuri de oameni înarmați) A (se) împrăștia. 8-9 vtrp (Îvp; fig; pex; c. i. oștiri, grupuri de oameni înarmați) A (se) înfrânge. 10-11 vtr (D. adunări; pex, d. petreceri, jocuri etc.) A (se) încheia prin plecarea participanților Si: (pop) a (se) strica, (reg) a (se) spărgălui (6), a (se) spărgui. 12-13 vtri (Reg; c. i. grămezi de obiecte de același fel) A (se) scoate o parte din... 14-15 vtri (Reg; pex) A (se) umbla la... 16-17 vtri (Reg; pex) A (se) începe. 18-19 vtr (D. corpuri solide) A (se) preface prin lovire, presare etc în bucăți. 20-21 vtr (D. corpuri solide) A produce sau a căpăta prin lovire, presare etc. crăpături, plesnituri care precedă sfărâmarea Si: a (se) ciobi (2), a (se) ciocni (6), a (se) crăpa (5-6), a (se) fisura (1-2), a (se) plesni, a (se) pocni, (rar) a (se) strivi, (pop) a (se) strica. 22 vr (Îe) A se ~ în capul cuiva A suporta consecințele neplăcute ale unei fapte, situații etc. de care nu este vinovat Si: (pfm) a trage ponoasele (cuiva), (pop) a trage păcatele (cuiva). 23 vr (Mol; fig; d. oameni) A răcni¹. 24-25 vtr (C. i. capul sau oase) A (se) lovi puternic, producând fracturi Si: a fractura (3-4). 26-27 vtr (Pex) A (se) desface în două sau mai multe părți Si: a (se) crăpa (1-2), a (se) despica (1-2). 28-29 vtr (D. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) produce prin lovire, prin înțepare etc. traumatisme sau răni adânci. 30-31 vtrp (C. i. ziduri, construcții etc.) A (se) face o deschizătură. 32-33 vtrp (Asr; pex; c. i. ziduri, construcții etc.) A (se) dărâma (3). 34-35 vtrp (Pgn) A (se) distruge (1-2). 36 vt (Pfm; îe) A(-i) ~ casa (sau casele, liv, menajul, înv, căscioara, reg, căsnicia) (cuiva) A strica buna înțelegere dintr-o căsnicie. 37 vt (Pfm; îae) A contribui efectiv la destrămarea căsnicie cuiva. 38-39 vtr (Reg; d. zăpadă) A (se) topi. 40 vt (Înv) A încălca (legi, convenții, angajamente etc.) 41 vt (Înv) A anula (legi, convenții, angajamente etc.). 42 vt (Îe) A ~ norma A depăși cantitatea de lucru prevăzută pentru o unitate de timp. 43 vt (Îe) A ~ banca (sau, înv, bancul) A câștiga dintr-o dată toți bani puși în joc de bancher în cadrul jocurilor de noroc. 44 vr (Asr; d. proiectile, bombe etc.) A exploda (1). 45-46 vir (Înv; d. conflicte) A se declanșa (1-2). 47-48 vtr (C. i. semințe, fructe, alimente etc. cu înveliș tare) A desface învelișul pentru a extrage conținutul Si: (pop) a (se) strica, (reg) a (se) zdrobi. 49-50 vtri (Îvp) A (se) desțeleni terenuri, livezi, pășuni etc. 51-52 vtri (Înv; pgn) A (se) ara⁴. 53 vt (Reg; îe) A ~ pământul A controbăi după ceva. 54-55 vtrp (Pop; cu complemetul „pământul”) A (se) sfărâma (3-4). 56-57 vtr (D. picături) A se desface și a se împrăștia în cantități mici, prin căderea, scurgerea etc., cu un zgomot specific, pe o suprafață tare. 58-59 vtr (D. valuri) A se desface și a se împrăștia în stropi, prin izbirea, cu un zgomot specific, de țărm, de stânci, de un obiect solid etc. 60 vr (D. nori) A se transforma în ploaie. 61 vr (D. ploaie) A începe să curgă brusc și cu putere. 62 vt (C. i. lemne tăiate) A desface în bucăți mai subțiri Si: a crăpa (1), a despica (1), (reg) a zdrobi. 63-64 vtrp (Înv; c. i. scrisori, acte sau sigiliile lor) A (se) rupe. 65-66 vtrp (Înv; pex; c. i. scrisori, acte sau sigiliile lor) A (se) distruge (1-2). 67-68 vtr (Îvp; d. îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A (se) sfâșia. 69-70 vtr (Îvp; c. i. îmbrăcăminte, țesături, hârtii etc.) A (se) găuri (3). 71-72 vtr (Îvp; pex; d. îmbrăcăminte și încălțăminte) A (se) uza. 73 vt (D. țesături; îe) S-o (sau să-l) ~rgi cu limba Foarte subțire. 74 vt (Pop; îe) Pe unde și-a spart dracul opincile Undeva foarte departe Si: (fam) la dracu-n praznic. 75-76 vtr (C. i. legume, fructe) A (se) desface în bucăți prin apăsare sau prin lovire puternică care modifică forma și consistența Si: a (se) bate, a (se) lovi, a (se) storci, a (se) terciui, a (se) zdrobi, (reg) a (se) meci¹, a (se) storcoși, a (se) toroști, a (se) zdruci. 77-78 vtri (Pfm; d. abcese, bășici etc.) A se deschide (59-60). 79 vr (Îe) A se ~ buba (sau buboiul) A se da totul pe față. 80-81 vtr (Îvp; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) spinteca (1-2). 82-83 vtr (Îvp; pex; c. i. ființe sau părți ale corpului lor) A (se) răni¹. 84 vt (Îe) A(-i) ~ urechile (sau timpanul, timpanele, rar, timpanul urechilor, capul) cuiva A produce zgomote stridente, supărătoare. 85 vt (Îae) A vorbi foarte tare Si: a răcni¹, a striga, a țipa, a urla, a vocifera, a zbiera, (reg) a toi⁴. 86 vt (Reg; d. alimente, băuturi alcoolice sau fermentate; îe) A ~ gura (cuiva) A avea o concentrație foarte mare. 87 vt (Reg; d. alimente; îae) A fi foarte condimentat. 88-89 vtrp (Îvp; c. i. oameni sau vite) A (se) înjunghia. 90-91 vtrp (Îvp; c. i. oameni sau vite) A (se) sfâșia. 92-93 vtrp (Îvp; pex; c. i. oameni sau vite) A (se) omorî. 94 vr (Îvp) A muri¹. 95-96 vir (Șfg) A pătrunde undeva croindu-și drum printre... 97-98 vir (Șfg) A trece cu greu prin... 99 vt (Îe) A ~ frontul A pătrunde forțat în liniile inamicului. 100 vr (Înv; îe) A-și ~ drum (sau cale) A-și face loc de trecere. 101 vt (Reg; fig) A purta pâna la capăt bătălii, războaie etc. 102-103 vtrp (C. i. uși, încuietori etc.) A deschide prin forțare. 104-105 vtrp (C. i. clădiri, încăperi închise) A (se) pătrunde cu forța, pentru a face rău, a fura etc. Si: a (se) forța (3), a (se) viola, (îvp) a (se) strica, (înv) a (se) silnici. 106-107 vtrp (Pex) A (se) fura prin efracție. 108-109 vtrp (Pgn) A (se) prăda.

SPARGE, sparg, vb. III. 1. Tranz. și refl. A (se) preface în bucăți, în cioburi; a face să plesnească sau a plesni, a (se) crăpa. ◊ Expr. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune despre cineva obligat să suporte consecințele neplăcute ale unor fapte de care nu este vinovat. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit, a se altera. ♦ Tranz. A tăia, a despica lemne, butuci etc. în mai multe bucăți. 2. Tranz. A sfărâma, a distruge învelișul unui lucru, pentru a extrage și a folosi conținutul. ♦ Intranz. și refl. (Despre abcese) A se deschide. 3. Tranz. A distruge, a nărui, a nimici. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma. A sparge frontul = a pătrunde forțat în liniile inamicului. ♦ Tranz. și refl. (Pop.) A (se) găuri; a (se) uza. ◊ Expr. (Tranz.) Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate, la dracu-n praznic. 4. Tranz. A deschide prin forțare o ușă, o încuietoare; p. ext. a jefui, a prăda. 5. Tranz. A împinge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. a ucide. ♦ Refl. (Fam.) A muri. ♦ Refl. Fig. A striga tare; a răcni, a zbiera. 6. Refl. Fig. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A lua sfârșit, a se termina; a se întrerupe (prin împrăștierea participanților). ♦ Tranz. A produce o disensiune; a dezbina. ◊ Expr. A sparge cuiva casa = a contribui efectiv la destrămarea căsniciei cuiva. 7. Tranz. Fig. (Înv.) A răzleți o oaste; a birui, a înfrânge; a împrăștia. [Perf. s. spărsei, part. spart] – Lat. spargere.

SPARGE, sparg, vb. III. I. Tranz. 1. A preface un obiect în bucăți sau în cioburi prin lovire, ciocnire, apăsare; (uneori, fiind vorba de obiecte de sticlă) a face să plesnească, să crape (fără a se îmbucătăți). În cancelarie se învîrteau mai mulți, spărgînd ce le cădea în cale și războindu-se mai ales cu registrele în care erau însemnate învoielile și datoriile oamenilor. REBREANU, R. II 200. Purcelul atunci... a spart o fereastră. CREANGĂ, P. 85. ◊ Fig. Era plin primăvara de copii... care, la înapoiere, spărgeau aerul cu zgomotul trompetelor de carton și al huruitoarelor de lemn. PAS, Z. I 18. Deodată un stol de vrăbii a zburat din vișin, spărgînd strident liniștea. SAHIA, N. 61. Un chiot lung sparge tăcerea amurgului. VLAHUȚĂ, R. P. 10. ◊ Absol. Multe gospodării nouă, altele lărgite; nici un semn nu mai rămăsese că au spart pe aici obuzele. C. PETRESCU, Î. II 204. ◊ Refl. Ei, acum te uiți la cană, Că s-a spart! Dar dă-o-n foc! COȘBUC, P. I 237. Se sparse bomba-n două. ALECSANDRI, P. II 88. (Fig.) Ne zăpăcește zbuciumarea asta a valurilor care se izbesc spărgîndu-se cu zguduituri groaznice. BART, S. M. 19. O detunătură înfiorătoare vui și se sparse de zidurile castelului. Toți tresăriră ca și cum glonțul ar fi trecut deodată prin toate inimile. VLAHUȚĂ, N. 187. ◊ A se lovi (sau a lovi pe cineva) la cap, producînd o rană. P-aci era să moară de mîhnire. Și dacă n-o țineau surorile, își și spărgea capul căzînd. ISPIRESCU, L. 51. S-arunce aici cu pietre ca să ne spargă capetele? ALECSANDRI, T. I 59. ◊ Expr. A-și sparge capul (cu ceva) = a-și frămînta mintea pentru rezolvarea unei probleme. (Refl.) A se sparge în capul cuiva, se spune cînd cineva este silit să suporte consecințele neplăcute ale unui lucru, ale unei situații de care nu este vinovat. Oricum, tot în capul meu o să se spargă. DEMETRIUS, C. 42. ♦ Refl. (Regional) A căpăta o gaură, a se găuri. De s-ar sparge blidu-n fund Doar-aș scăpa de urît; Da blidu-i de cositor, Nu se sparge pînă mor! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 167. ♦ Refl. Fig. (Despre voce) A deveni răgușit. Glasul i se spărsese de tot. DUMITRIU, N. 107. 2. A tăia, a despica lemne, butuci, în mai multe părți, (pentru a pune pe foc). În loc să spargă butuci pîn-or plesni, golanii de argați îmi umblă cu Isopii! CAMILAR, N. II 381. Spărgea un lemn pentru foc, dădea la o parte zăpada. Nici treburile astea nu le făcuse Mitică pînă atunci. PAS, Z. IV 258. 3. A sfărîma învelișul unui obiect, pentru a extrage și a folosi conținutul. Anica tăiase o găină. Spărsese ouă. Pregătise cina pentru oaspe. C. PETRESCU, Î. II 174. Argintarul îi ducea grija fiindcă, ascultînd pe la ușă, n-auzea alt decît cum spărgea la alune pe nicovală. ISPIRESCU, L. 92. ◊ Refl. (Poetic) Iar dac-un nor se sparge deasupră-i cîteodată, Cu lacrimi lungi de sînge e ploaia-amestecată. ALECSANDRI, P. III 305. (Prin metonimie) Un potop de ploaie se sparse din culmea întunecimii. DELAVRANCEA, V. V. 223. ♦ Intranz. (Despre abcese) A se deschide (lăsînd să curgă puroiul). Dacă uima a spart, e bine să punem pe rană frunză de ciumafai. ȘEZ. II 19. 4. A distruge, a nimici. Sparge cazemata asta. CAMILAR, N. I 427. Dintre sute de catarge Care lasă malurile, Cîte oare le vor sparge Vînturile, valurile. EMINESCU, O. IV 396. Craiul lor a poruncit s-aducă tunurile ca să spargă porțile. NEGRUZZI, S. I 170. Gura omului sparge cetăți. Cu capul nu spargi zidul. ◊ Expr. A sparge norma = a depăși norma, dînd un randament mai mare decît cel prevăzut. A sparge banca (sau, rar, bancul) = a cîștiga banii celui care ține banca la bacara. Joc... Sparg bancul... El atunci scoate ceasornicul... Îl iau. BOLINTINEANU, O. 368. 5. A forța o ușă, o încuietoare (pentru a jefui); p. ext. a jefui, a prăda. Ar fi putut să umble cineva... – Doar dacă sparge broasca. BARANGA, I. 202. A ars repede curtea boierească. Am spart pivnițele. STANCU, D. 147. Maică, maică, soacra mea, Nu știi c-am să-ți spui ceva? Unul pimnița ne-a spart, Buțile c-a încercat. TEODORESCU, P. P. 680. ◊ Refl. pas. Mare vîlvă se făcu în oraș cînd se află că s-a spart visteria împăratului. ISPIRESCU, L. 372. 6. (Rar) A ara, a desțeleni. Boul... Va afla din ce pricină sparge țărna hrănitoare. CONACHI, P. 261. ◊ Refl. pas. Cu arătura se sparge pămîntul. I. IONESCU, D. 244. ♦ A săpa. Te du în grajdul cailor și sparge pămîntul și sapă acolo că vei afla niște oase de cal. RETEGANUL, P. III 14. 7. A împunge, a străpunge cu un obiect ascuțit sau tăios; p. ext. (cu privire la ființe) a ucide. Un junghi i-a ieșit din coastă, parcă l-ar fi spart cineva. PREDA, Î. 159. Vitele mari, cornute mai ales, cînd turbă... sînt furioase, împung pe alte vite, le sparg cu coarnele și se reped după oameni. ȘEZ. III 205. Toate vitele mi-a spart. ALECSANDRI, P. P. 361. ◊ Expr. A-i sparge (cuiva) urechile = a face zgomot mare, dînd celor de față impresia că și-au pierdut auzul. Deasupra ta întîia explozie îți sparge urechile. CAMIL PETRESCU, U. N. 359. Du-te dincolo, mamă; spargi urechile dumnealui! CARAGIALE, O. II 165. ♦ Refl. (Adesea prin exagerare) A crăpa, a plesni, a muri. Brotăceii se sparg la cîntec ca niște poeți zgomotoși și fără minte. DELAVRANCEA, T. 62. Ea de jale se spărgea. VĂCĂRESCU, P. 13. Patruzeci de călărași, Cu cai de se sparg de grași. TEODORESCU, P. P. 179. ♦ Refl. Fig. A striga tare, a răcni, a zbiera. Ho!... Ce te spargi așa în calea boierilor! ALECSANDRI, T. 141. 8. (Învechit și popular) A găuri, a rupe o țesătură, o încălțăminte etc. Așternutul era de niște pînză albă... și subțire, de s-o spargi cu limba. ISPIRESCU, L. 251. Geaba vii, geaba te duci, Geaba spargi niște papuci. PANN, P. V. III 5. Cămașa veche umbli să o cîrpești și mai rău o spargi. ◊ Expr. Pe unde și-a spart dracul opincile = prin locuri foarte depărtate; la dracu-n praznic. ◊ Refl. Mulțumi încă o dată de buna găzduire și de povețele cele folositoare și, după ce lepădă o pereche de opinci care se spărsese, încălță altele. ISPIRESCU, L. 56. Zi și noapte au lucrat bieții creștini la cetate, pînă s-au spart toate hainele de pe ei. ODOBESCU, S. I 408. II. Fig. 1. Refl. (Despre concentrări de oameni și despre acțiuni la care participă aceștia) A se termina, a înceta (prin împrăștierea oamenilor). Putea să adune către seară, cînd se spărgea tîrgul, paie ca să-și umple prispa. CAMIL PETRESCU, O. II 47. Gloata se trezi. S-au spart rîndurile. SAHIA, N. 93. Jocul se sparse și toată lumea se îngrămădi, în jurul celui ce sosea, cu întrebări, cu strigăte, cu mirări. REBREANU, R. I 137. Congresul se sparse într-ăst rînd fără succes, precum în urmă și cel ce sta să se facă în curtea domnească de la București. ODOBESCU, S. I 269. Cînd vine vremea de a se sparge balul, e mare părere de rău. ALECSANDRI, O. P. 253. Satul s-a spart și abia a mai rămas 4 case din 58 ce erau la 1850. I. IONESCU, P. 313. Pînă cartea se citea, Nunta mîndră se spărgea. TEODORESCU, P. P. 623. ♦ Tranz. A produce prin acțiunile sale o disensiune, o desfacere, o împrăștiere de oameni, o răsturnare de situații. Toți... fac gură largă, Dragostea ca să ne-o spargă. ALECSANDRI, P. P. 278. ◊ Fig. Șampania deșteaptă bucuria și sparge întristarea. BOLINTINEANU, O. 396. ◊ Expr. A sparge (cuiva) casa = a strica căsnicia cuiva, a contribui la desfacerea căsătoriei cuiva. Un ăla, un prăpădit de amploiat, n-are chioară în pungă și se ține după nevestele negustorilor, să le spargă casele, domnule! CARAGIALE, O. I 44. Măi, frate, bate-ți nevasta, Nu vezi că ne sparge casa? HODOȘ, P. P. 152. 2. Tranz. (Învechit) A risipi (o oaste inamică), a birui, a înfrînge; a pune pe fugă. Îi povestiră cum... oastea lui a spart oastea împărăției. ISPIRESCU, L. 111. Cum trecură ai noștri rîul, dau îndată năvală asupra turcilor, îi bat, îi sparg, îi pun în goană și îi silesc a căuta scăpare după șanțuri. BĂLCESCU, O. II 74. – Forme gramaticale: perf. s. spărsei, part. spart.

sparge vb. I (inform.) A intra ilegal într-o rețea de calculatoare ocolind măsurile de securitate ◊ „[Călin Mateiaș] a spart calculatoarele Pentagonului și a fost dat în urmărire de FBI” Ev.z. 18 I 97 p. 3

A SPARGE sparg tranz. 1) (obiecte fragile sau casante) A face să se spargă. * A-și ~ capul (cu ceva) a se chinui cu rezolvarea unei chestiuni. ~ lemne (sau butuci) a despica lemne cu toporul. ~ liniștea (sau tăcerea) a întrerupe liniștea (sau tăcerea), producând un zgomot neașteptat. 2) (nuci, alune, sâmburi, ouă etc.) A curăța de învelișul exterior prin sfărâmare (pentru a scoate conținutul). 3) (încuietori) A descuia forțat (cu ajutorul unor unelte speciale). 4) A străpunge cu un obiect ascuțit, făcând o gaură. ~ cu coarnele. ◊ A-i ~ cuiva urechile a asurzi, producând zgomot puternic. 5) (oști dușmane) A pune pe fugă; a împrăștia; a risipi. * ~ frontul a pătrunde în liniile inamicului. 6) fig. (întărituri) A strica forțând; a rupe. Apa a spart iezătura. ◊ ~ casa cuiva a strica căsnicia cuiva. /<lat. spargere

A SE SPARGE mă sparg intranz. 1) (despre obiecte fragile sau casante) A-și pierde integritatea (prin lovire, ciocnire, apăsare etc.). * ~ (oalele) în capul cuiva a suporta consecințe neplăcute fără a fi vinovat. 2) (despre obiecte de sticlă, faianță, porțelan) A forma despicături la suprafață (fără a se preface în cioburi). 3) (despre obiecte sau despre materiale tari) A-și pierde integritatea, deteriorându-se (prin acțiunea unor factori externi). Acoperișul s-a spart. 4) (despre adunări, petreceri etc.) A ajunge până la capăt; a se încheia; a se mântui; a se sfârși; a se termina. 5) (despre abcese, buboaie, răni etc.) A se deschide, lăsând să curgă puroiul; a începe să supureze. 6) fig. (despre glas, voce) A deveni răgușit. /<lat. spargere

sparge v. (activ) 1. a risipi o adunare, o armată: când era să se spargă nunta ISP. un soare splendid ce sparge deșii nori AL.; 2. Mold. fr. a sfășia (de haine sau Încălțăminte): are mândra nouă ii, trei sunt rupte, patru sparte POP. sărmani în haine sparte prin cari intră gerul AL. opinca-i era spartă AL.; 3. a sfărâma, a face bucăți: a sparge ghiață, a sparge nuci; 4. fig. a risipi, a ruina: Dumnezeu nu sparge două case PANN. ║ (neutru) a coace și a se deschide: buboiul a spart. ║ (reciproc) 1. a se risipi: norii se spărseră; 2. a se sfârși: s’a spart târgul, nunta; 3. a se rupe în bucăți; geamul s’a spart. [ Vechiu-rom. sparge, a risipi («sparse împărățiea», Moxa) = lat. SPARGERE, a împrăștia: s’a restrâns, în limba modernă literară, la noțiunea de a fărâma, vorbind de obiecte mai ales fragile].

sparg, spart (rar spars), a spárge v. tr. (lat spárgere, a împrăștia; it. spargere). Împrăștiĭ, risipesc, nimicesc (o adunare, o societate): a sparge o împărăție, o cetate, o casă (o căsnicie), un cuĭb de hoțĭ; bîlcĭu s’a spart. Prefac în hîrburĭ, în cĭoburĭ, în țandurĭ (sticla, porțelanu): a sparge un pahar, un geam, o oglindă, o oală. Sfărîm (stric) ca să scot mezu: a sparge nucĭ. Găuresc, bortelesc: sparg gheața ca să fac o copcă, hoțiĭ au spart zidu și aŭ intrat în casă, aŭ spart casa de banĭ, (fig.) soarele sparge noriĭ. L. V. Rup, sfîșiĭ (o haĭnă, o hîrtie, un corp): boŭ spart de lupĭ. V. intr. Se zice despre o bubă coaptă cînd ĭese puroĭu: buboĭu a spart. V. refl. Se zice ironic despre un copil cînd plînge în gura mare saŭ despre unu care răcnește prea furios: ce te spargi așa la mine? Se sparge de gras (ce e), e foarte gras, nu maĭ încape în pele. Toate se sparg în capu meŭ, toate belelele altora cad asupra mea. A sparge cuĭva urechile, a-l enerva pin huiet orĭ vorbă multă. Prov. Joaca sparge cojoaca. V. cojoacă. – Perf. spărseĭ, vechĭ sparș.

spart s. n. (și în: la spartul târgului)

spart s. n.

spart s. n.

!gură-spartă (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. art. lui gură-spartă; pl. gură-spartă

sparge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 3 sg. sparge, imperf. 1 spărgeam, perf. s. 1 sg. spărsei, 1 pl. sparserăm, m.m.c.p. 1 pl. spărseserăm; conj. prez. 1 sg. să sparg, 3 sg. să spargă; ger. spărgând; part. spart

!gură-spartă (pop., fam.) s. m. și f., g.-d. lui gură-spartă; pl. gură-spartă

sparge (a ~) vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spargem, 2 pl. spargeți, perf. s. 1 sg. spărsei, 1 pl. sparserăm; part. spart

sparge vb., ind. prez. 1 sg. și 3 pl. sparg, 1 pl. spargem, 2 pl. spargeți, perf. s. 1 sg. spărsei, 1 pl. sparserăm, m. m. c. p. 3 sg. sparsese; part. spart

gură-spartă invar.

SPART s. 1. v. spargere. 2. v. despicare.

SPART s. v. împrăștiere, încetare, risipire, sfârșit, terminare.

SPART adj., s. v. cheltuitor, risipitor.

SPART adj. v. bătut, biruit, distrus, hârâit, hârâitor, împrăștiat, înfrânt, învins, nimicit, răgușit, risipit, rupt, sfărâmat, sfâșiat, spintecat, uzat, zdrobit.

SPART adj. 1. ciobit, ciocnit, crăpat, fisurat, plesnit. (Vas de lut ușor ~.) 2. crăpat, despicat, spintecat, tăiat. (Lemne de foc ~.) 3. găurit. (O cratiță ~.) 4. forțat, stricat. (Încuietoare ~; lacăt ~.) 5. v. jefuit. 6. străpuns. (Front ~.)

spart adj., s. v. CHELTUITOR. RISIPITOR.

spart adj. v. BĂTUT. BIRUIT. DISTRUS. HÎRÎIT. HÎRÎITOR. ÎMPRĂȘTIAT. ÎNFRÎNT. ÎNVINS. NIMICIT. RĂGUȘIT. RISIPIT. RUPT. SFĂRÎMAT. SFÎȘIAT. SPINTECAT. UZAT. ZDROBIT.

spart s. v. ÎMPRĂȘTIERE. ÎNCETARE. RISIPIRE. SFÎRȘIT. TERMINARE.

SPART s. 1. ciobire, ciobit, ciocnire, crăpare, crăpat, fisurare, fisurat, plesnire, plesnit, pocnire, spargere. (~ de-a lungul a unui vas.) 2. crăpare, crăpat, despicare, despicat, spargere, spintecare, spintecat, tăiat, tăiere. (~ lemnelor de foc.)

SPART adj. 1. ciobit, ciocnit, crăpat, fisurat, plesnit. (Vas de lut ușor ~.) 2. crăpat, despicat, spintecat, tăiat. (Lemne de foc ~.) 3. găurit. (O cratiță ~.) 4. forțat, stricat. (Încuietoare ~; lacăt ~.) 5. străpuns. (Front ~.)

SPARGE vb. v. abate, asasina, bate, birui, călca, contraveni, croi, deceda, declanșa, dezlănțui, dispărea, distruge, duce, isca, izbucni, împrăștia, încălca, înceta, înfrânge, întrece, învinge, lichida, muri, nesocoti, nimici, omorî, pieri, porni, prăpădi, rade, răcni, răposa, răspândi, răzleți, risipi, rupe, sfărâma, sfârși, sfâșia, spinteca, stinge, stârni, striga, sucomba, suprima, tăia, topi, trece, țipa, ucide, urla, viola, zbiera, zdrobi.

SPARGE vb. 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. (Vasul s-a ~ de-a lungul.) 2. v. exploda. 3. v. despica. 4. a sfărâma, (reg.) a strica. (~ nuci; ~ alune.) 5. a (se) rupe. (Gheața s-a ~ sub el.) 6. a (se) găuri, a (se) perfora. (Blidul s-a ~ în fund.) 7. v. forța. 8. v. jefui. 9. a (se) deschide. (S-a ~ abcesul.) 10. a se sfărâma, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 11. a străpunge. (A ~ frontul.)

SPARGE vb. 1. a (se) ciobi, a (se) ciocni, a (se) crăpa, a (se) fisura, a plesni, a pocni. (Vasul s-a ~ de-a lungul.) 2. a exploda. (Un proiectil s-a ~ în aer.) 3. a crăpa, a despica, a spinteca, a tăia, (reg.) a sfărîma. (A ~ lemne pentru foc.) 4. a sfărîma, (reg.) a strica. (~ nuci, ~ alune.) 5. a (se) rupe. (Gheața s-a ~ sub el.) 6. a (se) găuri, a (se) perfora. (Blidul s-a ~ în fund.) 7. a forța, a strica, a viola, (înv.) a silnici. (A ~ încuietoarea ușii.) 8. a devasta, a jefui, a prăda, (livr.) a devaliza. (Bandiții au ~ banca.) 9. a (se) deschide. (S-a ~ abcesul.) 10. a se sfărîma, a se zdrobi. (Valurile se ~ de țărm.) 11. a străpunge. (A ~ frontul.)

sparge vb. v. ABATE. ASASINA. BATE. BIRUI. CĂLCA. CONTRAVENI. CROI. DECEDA. DECLANȘA. DEZLĂNȚUI. DISPĂREA. DISTRUGE. DUCE. ISCA. IZBUCNI. ÎMPRĂȘTIA. ÎNCĂLCA. ÎNCETA. ÎNFRÎNGE. ÎNTRECE. ÎNVINGE. LICHIDA. MURI. NESOCOTI. NIMICI. OMORÎ. PIERI. PORNI. PRĂPĂDI. RADE. RĂCNI. RĂPOSA. RĂSPÎNDI. RĂZLEȚI. RISIPI. RUPE. SFĂRÎMA. SFÎRȘI. SFÎȘIA. SPINTECA. STINGE. STÎRNI. STRIGA. SUCOMBA. SUPRIMA. TĂIA. TOPI. TRECE. ȚIPA. UCIDE. URLA. VIOLA. ZBIERA. ZDROBI.

sparge (-g, -rt), vb. – 1. A Împrăștia, a risipi, a dispersa. – 2. A dizolva, a lichida. – 3. A rupe, a distruge o armată. – 4. A deschide, a face o deschizătură. – 5. A rupe, a frînge, a face bucăți. – 6. A desființa, a distruge, a sfîșia. – 7. A încălca, a viola, a nu respecta. – 8. A se deschide, a plesni un abces. – 9. (Refl.) A se izbi, a se deslănțui. – Mr. (a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl. sparg(iri), istr. spǫrg, spǫrt. Lat. spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu, Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120), cf. it. spargere, prov. esparzer, cat., port. espargir, sp. esparcir. – Der. spărgăcios, adj. (fragil, casant); spărgător, adj. (care sparge; s. m., hoț prin efracție; s. n., instrument de spart); spărgălui, vb. refl. (Olt., a se împrăștia, a se risipi); spargere, s. f. (acțiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracție); spărtură, s. f. (ruptură, crăpătură; fragment, bucată; înv., împunsătură, gaură).

On ne fait d’omelettes sans casser des œufs – (fr. „Nu faci omletă fără să spargi ouăle”) – Vorbe atribuite contelui Petru de Pahlen, guvernatorul Petersburgului. Organizînd un complot care a dus la detronarea țarului Pavel I, el a rostit cuvintele de mai sus la o întrunire a conspiratorilor din 23 martie 1801. În realitate, contele Pahlen a folosit o veche zicală franceză, care semnalează că nimic nu se face fără riscuri și investiții. IST.

a ajunge la spartul târgului expr. a ajunge prea târziu

a avea o chintă spartă expr. (intl.) 1. a nu avea logistica necesară pentru executarea unei acțiuni ilicite. 2. a nu dispune de suficienți oameni pentru desfășurarea unei acțiuni ilicite

a fi mână spartă expr. a fi risipitor / cheltuitor.

a intra la chintă spartă expr. (intl.) a găsi omul sau obiectul care-i lipsea cuiva.

a mânca ca un lup / ca un spart / de parcă ar fi spart expr. a mânca cu poftă, cu lăcomie, mestecând și înghițind rapid.

a plăti oalele sparte (ale cuiva) expr. a suporta plata unor daune.

a plăti oalele sparte de altcineva expr. a fi învinuit pe nedrept, a fi tras la răspundere pentru o faptă comisă de cineva.

a se sparge gașca expr. (d. un grup de prieteni, o bandă de hoți etc.) a se împrăștia, a se risipi, a se dezmembra.

a sosi la spartul târgului expr. a sosi undeva prea târziu, după încheierea evenimentului care interesa.

a sparge la buburuză expr. (obs.) a dezvirgina, a deflora.

a sparge la nas expr. (intl.) a bate.

a sparge prapurele (cuiva) expr. (er. – d. bărbați) a dezvirgina, a deflora.

a veni la spartul târgului expr. a sosi undeva după încheierea unui eveniment; a sosi prea tîrziu.

a-i sparge (cuiva) geamurile expr. (adol., sport. – la fotbal) a strecura mingea printre picioarele adversarului.

a-i sparge (cuiva) ghiocul expr. (er. – d. bărbați) a avea un contact sexual brutal.

chintă spartă expr. 1. (cărt.) suită de cinci cărți din care lipsește una. 2. (intl.) ghinion. 3. (intl.) acțiune fără șanse de reușită.

gură bogată / spartă expr. 1. persoană vorbăreață. 2. persoană indiscretă.

la spartul târgului expr. prea târziu.

mână spartă expr. om risipitor.

sparge, sparg I. v. t. 1. a bate rău de tot. 2. a cheltui mult, a risipi (o sumă mare de bani). 3. a dezvirgina, a deflora. II. v. r. (pol.) a mărturisi.