sparg, spart (rar spars), a spárge v. tr. (lat spárgere, a împrăștia; it. spargere). Împrăștiĭ, risipesc, nimicesc (o adunare, o societate): a sparge o împărăție, o cetate, o casă (o căsnicie), un cuĭb de hoțĭ; bîlcĭu s’a spart. Prefac în hîrburĭ, în cĭoburĭ, în țandurĭ (sticla, porțelanu): a sparge un pahar, un geam, o oglindă, o oală. Sfărîm (stric) ca să scot mezu: a sparge nucĭ. Găuresc, bortelesc: sparg gheața ca să fac o copcă, hoțiĭ au spart zidu și aŭ intrat în casă, aŭ spart casa de banĭ, (fig.) soarele sparge noriĭ. L. V. Rup, sfîșiĭ (o haĭnă, o hîrtie, un corp): boŭ spart de lupĭ. V. intr. Se zice despre o bubă coaptă cînd ĭese puroĭu: buboĭu a spart. V. refl. Se zice ironic despre un copil cînd plînge în gura mare saŭ despre unu care răcnește prea furios: ce te spargi așa la mine? Se sparge de gras (ce e), e foarte gras, nu maĭ încape în pele. Toate se sparg în capu meŭ, toate belelele altora cad asupra mea. A sparge cuĭva urechile, a-l enerva pin huiet orĭ vorbă multă. Prov. Joaca sparge cojoaca. V. cojoacă. – Perf. spărseĭ, vechĭ sparș.