tocit¹ sn [At: BARIȚIU, P. A. I, 385 / E: toci³] 1-2 Tocire (2-3). 3-4 (Fam; fig) Toceală (4-5).

tocit², ~ă a [At: LB / Pl: ~iți, ~e / E: toci³] 1 (D. obiecte cu vârf ascuțit sau cu tăiș) Cu tăișul sau cu ascuțișul uzat Si: (înv) tâmpit (1). 2 (D. obiecte, țesături etc.) Care s-a deteriorat prin întrebuințare îndelungată, frecare, lovire etc. Si: ros, uzat. 3 (Reg; d. pietrele morii) Neferecat. 4 (Fam; fig; d. simpatii, stări, sentimente etc.) Care a pierdut din intensitate Si: amorțit, slăbit. 5 (Fam; fig; d. cuvinte, fraze etc.) Banalizat prin repetare deasă Si: răsuflat. 6 (D. păr) Cu firul despicat la capăt Si: (reg) târcăvit. 7 (Fam; fig; d. lecții, teme etc.) Învățat mecanic.

TOCIT, -Ă, tociți, -te, adj. (Despre obiecte tăioase sau ascuțite) Care nu mai taie, cu tăișul îngroșat. Bat și-ntorc pe nicovală Fiarele de plug, tocite, Și le-ascut ca pe cuțite. D. BOTEZ, F. S. 76. ♦ Ros, uzat. În halatul ei tocit... se plimba prin cameră. DUMITRIU, N. 51. Banii de aramă, de argint, de aur sînt șterși, tociți, lucioși. Au trecut prin mii și mii de mîini omenești. STANCU, U.R.S.S. 122.

tocit a. 1. care nu e ascuțit; 2. fig. slăbit, uzat.

tocít, -ă adj. Care șĭ-a stricat vîrfu saŭ tăișu: cuțit tocit. Fig. Slăbit, uzat.

TOCIT adj. 1. știrb, știrbit. (Cuțit ~.) 2. scâlciat. (Tocuri ~.) 3. degradat, deteriorat, ponosit, ros, stricat, uzat. (Haine ~.)

TOCIT adj. v. banalizat, stereotip, stereotipic.

TOCIT adj. 1. știrb, știrbit. (Cuțit ~.) 2. scîlciat. (Tocuri ~.) 3. degradat, deteriorat, ponosit, ros, stricat, uzat. (Haine ~.)

tocit adj. v. BANALIZAT. STEREOTIP. STEREOTIPIC.

Tocit ≠ ascuțit