RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în Evul Mediu, în Țările Române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

rupt², ~ă a [At: BIBLIA (1688), 159¹/40 / Pl: ~pți, ~e / E: rupe] 1 Lipsit de continuitate. 2 Despărțit în mai multe părți. 3 (D. părți ale corpului) Fracturat (1). 4 (Fig; d. inimă, suflet) Copleșit de milă. 5 (Fig; d. inimă, suflet) Copleșit de durere, de deznădejde. 6 Sfărâmat. 7 (D. construcții) Dărăpănat (1). 8 (Înv; d. pământ) Desțelenit. 9 (D. mișcări, sunete, vorbe etc.) Întretăiat. 10 (Fig; d. relații sociale) Desfăcut (11). 11 (D. obiecte de îmbrăcăminte) Uzat. 12 (Pex; d. oameni) Zdrențăros. 13 (D. corp sau părți ale corpului) Rănit. 14 (Udp „de”, care arată cauza) Extenuat (1). 15 Smuls. 16 (Îe) A cere smochine ~e din pomii Rusalimului A cere lucruri imposibile. 17 (Îe) A spune (sau a zice) -ales A spune clar, precis. 18 (Îe) A fl ~ din soare (sau din rai) A (fi) foarte frumos.

RUPT², -Ă, rupți, -te, adj., s. f. I. Adj. 1. Făcut bucăți, ciopârțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit. ♦ Fig. Zdrobit, copleșit, sleit. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. ♦ Fig. (Despre relații prietenești, diplomatice etc.) Desfăcut, curmat, întrerupt; anulat, stricat. ♦ (Despre părți ale corpului) Sfărâmat; fracturat. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. 4. Înstrăinat de..., izolat, îndepărtat. II. S. f. Înțelegere între contribuabili și visterie, în evul mediu, în țările române, prin care, în locul dărilor existente, se stabilea o sumă fixă, globală, plătibilă anual; p. ext. dare plătită pe baza acestei înțelegeri; ruptoare (1). – V. rupe.

RUPT², -Ă, rupți, -te, adj. 1. Făcut bucăți, ciopîrțit; (despre obiecte de îmbrăcăminte) ros, uzat, găurit (prin întrebuințare). Trimise pe Marioara să ceară un rînd de haine, oricît de rupte, de la unchiul ei. REBREANU, R. II 208. Un bordei, ca vai de el, niște țoale rupte, așternute pe lăiți și atîta era tot. CREANGĂ, P. 73. Bietul om slab, palid, avînd sumanul rupt Și-o cămeșă ruptă bucăți pe dedesupt, Pășea trăgînd piciorul încet. ALECSANDRI, P. A. 210. ♦ Cu carnea trupului sfîșiată; rănit. Rupți îi sînt genunchii și rupte a sale coate. ALECSANDRI, P. III 307. ◊ Fig. Spune, mîndră, și-mi ghicește: Codru de ce-ngălbinește, Voinic de ce-mbătrînește. – Codrul, de zăpadă multă, Voinic, de inimă ruptă. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 212. ♦ (Despre animale, mai rar despre oameni) Sfîșiat, sfîrtecat. Ei, ei! ce-i de făcut? Gardul și casa femeii dărîmate la pămînt, o capră ruptă în bucăți, nu-i lucru de șagă. CREANGĂ, A. 29. Mulți le rămîn în urmă, rupți, morți, căzuți pe brînci! ALECSANDRI, P. A. 145. ♦ Fig. (Despre oameni, urmat de determinări introduse prin prep. «de», arătînd cauza) Zdrobit, copleșit, sleit. Oamenii în repaus, rupți de osteneala din timpul nopții, adorm duși. BART, S. M. 20. Pleca dimineața și nu se mai întorcea acasă decît noaptea, de obicei foarte tîrziu și rupt de osteneală. VLAHUȚĂ, O. A. III 21. Flămînzilă și Setilă... așteptau cu neastîmpăr, fiind rupți în coș de foame și de sete. CREANGĂ, P. 261. 2. Lipsit de continuitate, despărțit în două (sau în mai multe) părți. Lanț rupt. ♦ Fig. (Despre relații sociale) Desfăcut, anulat, stricat. Consideră prietenia ruptă definitiv. SAHIA, N. 97. ◊ Expr. (Regional) Rupt-ales = precizat, accentuat. Iar eu vă zic rupt-ales Că așa fără nici o rînduială Nu putem nici pînă dimineață Rămînea. BUDAI-DELEANU, Ț. 111. ♦ Sfărîmat; (despre părți ale corpului) fracturat. Cînd iacă, se întîlnește cu un corb ce avea o aripă ruptă. ISPIRESCU, L. 43. 3. Desprins (cu forța) din loc; smuls. V. cules. Floare ruptă. ◊ Expr. Bucățică ruptă v. bucățică. 4. Care a pierdut legătura cu...; izolat, îndepărtat, înstrăinat de... Cîntecele rupte cu totul de intonațiile muzicii populare, cu formele ritmice stereotipe, cu rezonanță de operetă ieftină... se îndepărtează definitiv de inima poporului. CONTEMPORANUL, S. II, 1954, nr. 380, 2/3.

RUPT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival v. A RUPE și A SE RUPE. ◊ ~ de oboseală foarte ostenit. ~ de foame foarte flămând. Râde ~tul de cârpit se spune despre cel care își bate joc de defectele altuia, iar pe ale sale nu le vede. 2) Care este îndepărtat, înstrăinat. ~ de viață. /v. a rupe

rupt a. 1. făcut bucăți: haine rupte; 2. sfărâmat: lanțuri rupte; 3. fig. sdrobit: rupți de foame și obosiți de trude; 4. fixat în total: preț rupt. ║ n. ruptoare: cu ruptul; în ruptul capului, cu niciun preț.

rupt, -ă adj. (d. rup 2). Sfîșiat, făcut bucățĭ: o cămașă ruptă. Frînt: un picĭor rupt. Desprins cu violență: un picĭor rupt. Căzut: un pod rupt. Ros, uzat: ghete rupte. Fig. Anulat: contract rupt. Rupt (în coș [coșu peptuluĭ]) de foame, foarte flămînd. Rupt de osteneală, foarte ostenit. Rupt din soare, foarte frumos: o fată ruptă din soare. Bucățică ruptă, foarte asemenea: acest copil e bucățica ruptă tată-su. S. n., pl. urĭ. Acțiunea de a rupe des. Închidere, disolvare, spargere: după ruptul seimuluĭ Leșilor (Cost.). Preț p. o bucată de moșie luată (ruptă) în arendă, preț în general. Nicĭ în ruptu capuluĭ, cu nicĭ un preț, categoric nu. (Totușĭ există și loc. a-țĭ rupe capu, a te duce draculuĭ, a muri, și decĭ nicĭ în ruptu capuluĭ s’ar putea explica și pin „nicĭ chear dac’aș muri”). Cu ruptu (sud și vest), cu hurta, cu toptanu. S. f., pl. e. Bir fix pe care negustoriĭ străinĭ de acelașĭ fel îl plăteaŭ vistieriiĭ (Ĭorga, Negoț, 128): ruptele vistieriiĭ. Ruptoare, învoĭală în care cîștigu saŭ perderea îl privește pe cel ce primește baniĭ: cu rupta (în Trans. cu ruptu).

rupt s. n.

RUPT adj. 1. v. frânt. 2. v. plesnit. 3. v. zdrențuit. 4. v. sfâșiat. 5. v. zdrențăros. 6. sfâșiat, spintecat, (înv.) spart. (După bătaie avea hainele ~.) 7. v. zdrențăros. 8. v. uzat. 9. (MED.) fracturat, frânt. (Os ~; mână ~.) 10. v. extenuat.

RUPT adj. v. intermitent, întrerupt, întretăiat, ritmic, sacadat.

RUPT adj. 1. frînt. (Creangă ~.) 2. plesnit. (Coardă ~.) 3. ferfenițit, hărtănit, sfîșiat, zdrențăros, zdrențuit, (pop. și fam.) ferfenițos. (O carte ~.) 4. găurit, sfîșiat, uzat, zdrențăros, zdrențuit, (pop.) zdrențos. (Un cerșetor cu haine ~.) 5. jerpelit, peticit, zdrențăros, zdrențuit, (pop.) pirpiriu. (Purta haine cam ~.) 6. sfîșiat, spintecat, (înv.) spart. (După bătaie avea hainele ~.) 7. flenduros, zdrențăros, zdrențuit, (pop.) zdrențos, (reg.) cotrențos, (Mold., Bucov. și Transilv.) felegos, (prin Transilv.) rînticos. (Om ~.) 8. uzat, (înv.) spart. (Încălțăminte ~.) 9. (MED.) fracturat, frînt. (Os ~; mînă ~.) 10. epuizat, extenuat, frînt, istovit, prăpădit, secat, secătuit, sfîrșit, sleit, stors, trudit, vlăguit, zdrobit, (Mold.) batojit, (prin Munt.) tîhobit, (înv.) stătut. (S-a întors ~ de la lucru.) erată

rupt adj. v. INTERMITENT. ÎNTRERUPT. ÎNTRETĂIAT. RITMIC. SACADAT.

rupt, -ă, rupți, -te adj. 1. bătut. 2. obosit, epuizat, istovit. 3. (tox.) drogat, năucit de o supradoză de narcotice.

a fi rupt în coș de foame expr. (reg.) a fi foarte flămând.