răgușit, ~ă [At: LEX. MARS. 241 / V: (reg) ar~, -goș~, ~șat, regușat, reg~ / Pl: ~iți, ~e / E: răguși] 1 a (D. vocea oamenilor sau strigătul animalelor) Îngroșat și slăbit. 2 a (D. oameni) Care vorbește gros, înfundat (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). 3 a (D. animale) Care strigă gros, șters Si: (reg) răgorit. 4 sfa Dans popular nedefinit mai îndeaproape. 5 sfa Melodia după care se dansează răgușita (4).

RĂGUȘIT, -Ă, răgușiți, -te, adj. (Despre glasul oamenilor, despre strigătele animalelor) Gros, îngroșat, slăbit; (despre oameni și animale) care vorbește sau strigă gros, surd (din cauza inflamării laringelui, a coardelor vocale). Un țipăt răgușit de bîtlan a spart tăcerea. SADOVEANU, N. F. 50. Solicitatorul vorbește răgușit de emoție. ARGHEZI, P. T. 57. O comandă răgușită răsună în postul de pilotaj. BART, E. 110. ◊ (Adverbial) A urlat răgușit din tot plămînul lui uriaș. POPA, V. 128. Focul e-nvelit pe vatră Iar opaițele-au murit Și prin satul adormit Doar vrun cîne-n somn mai latră Răgușit. COȘBUC, P. I 48.

RĂGUȘIT ~tă (~ți, ~te) 1) și substantival (despre ființe) v. A RĂGUȘI. 2) și adverbial (despre glasuri) Care este îngroșat și slăbit din cauza unei inflamații. Vorbește ~. /v. a răguși

răgușit a. cu glasul aspru.

răgușít, -ă adj. Bolnav de răgușeală, cu vocea groasă și stinsă.

răgoșit, ~ă a vz răgușit

răgușat, ~ă a vz răgușit

regușat, ~ă a vz răgușit

regușit, ~ă a vz răgușit

RĂGUȘIT adj. 1. (reg.) răgorit. (Om ~.) 2. hârâit, hârâitor, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Un glas ~.)

RĂGUȘIT adj. 1. (reg.) răgorit. (Om ~.) 2. hîrîit, hîrîitor, (reg.) siteav, (fig.) dogit, hodorogit, spart. (Un glas ~.)