Definiția cu ID-ul 508445:


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

spárge (-g, -rt), vb.1. A Împrăștia, a risipi, a dispersa. – 2. A dizolva, a lichida. – 3. A rupe, a distruge o armată. – 4. A deschide, a face o deschizătură. – 5. A rupe, a frînge, a face bucăți. – 6. A desființa, a distruge, a sfîșia. – 7. A încălca, a viola, a nu respecta. – 8. A se deschide, a plesni un abces. – 9. (Refl.) A se izbi, a se deslănțui. – Mr. (a)spargu, (a)șparșu, (a)spardzire, megl. sparg(iri), istr. spǫrg, spǫrt. Lat. spargĕre (Cihac, I, 259; Șeineanu, Semasiol., 162; Pușcariu 1614; REW 8120), cf. it. spargere, prov. esparzer, cat., port. espargir, sp. esparcir.Der. spărgăcios, adj. (fragil, casant); spărgător, adj. (care sparge; s. m., hoț prin efracție; s. n., instrument de spart); spărgălui, vb. refl. (Olt., a se împrăștia, a se risipi); spargere, s. f. (acțiunea de a sparge sau de a rupe; furt prin efracție); spărtură, s. f. (ruptură, crăpătură; fragment, bucată; înv., împunsătură, gaură).