21 de intrări

136 de definiții

din care

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

RAI1, raiuri, s. n. 1. Paradis, eden. 2. Fig. Loc din natură deosebit de frumos. ♦ Fig. Loc în care cineva se simte deplin fericit. – Din sl. raj.

RAI2, raiuri, s. n. (Nav.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec.

rai1 sn [At: CORESI, EV. 369 / Pl: -uri / E: slv рай] 1 (În diferite concepții religioase) Loc plin de încântare și de fericire, în care petrec după moarte sufletele drepților Si: eden (1), paradis. 2 (Îe) Bătaia (sau frica, răbdarea) e (ruptă) din ~ Bătaia, răbdarea, frica etc. e eficace. 3 (Fig) Ceva plăcut, încântător. 4 (Șîs gură de ~) Colț încântător de natură. 5 (Fig) Loc în care cineva se simte foarte bine. 6 (Fig) Mulțumire sufletească și o mare fericire. 7 (Îc) Iarba ~ului Vetrice (Chryssanthemum vulgare). 8 (Reg; în practica religiei creștine) Pomană.

rai2 sn [At: CV 1952, nr. 2, 37 / Pl: ~uri / E: ger Reihe] (Reg) Seră.

rai3 sn [At: DEX / Pl: ~uri / E: nct] (Mrn) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel.

RAI1 s. n. Loc plin de încântare și de fericire unde, potrivit credințelor religioase, ar ajunge după moarte sufletele celor care respectă preceptele religiei; paradis, eden, cer2 (3). ♦ Fig. Loc din natură deosebit de frumos. ♦ Fig. Loc în care cineva se simte deplin fericit. – Din sl. raj.

RAI2, raiuri, s. n. (Mar.) Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. – Et. nec.

RAI s. n. 1. Loc unde, potrivit credințelor religioase, ajung după moarte sufletele celor care respectă preceptele religiei; paradis, eden. Și atunci ca prin minune se și trezește Ivan la poarta raiului. CREANGĂ, P. 308. Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mahomet. EMINESCU, O. I 144. Sufletul să-mi meargă în rai! Și din rai să te privească În căldarea cea drăcească Cum îți plîngi păcatele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. Dar din dar se face rai, se zice cînd cineva dă și altuia din ceea ce capătă în dar. 2. Fig. Loc frumos și încîntător din natură. Era un farmec nesfîrșit dragostea lor și era un rai colțul de pămînt pe care viețuiau. SADOVEANU, O. IV 81. La cîteva minute de aici, pe valea Lotrului, într-un adevărat colț de rai, e așezat satul Brezoiu. VLAHUȚĂ, O. A. II 141. Și-a dat drumul cu dînsa pe-o altă lume, unde era un rai și nu altăceva. CREANGĂ, P. 95. Prin bolta ferestrei înguste Mă uit într-al văilor rai. EMINESCU, O. IV 98. ♦ Loc în care cineva se simte foarte fericit; fericire mare. Casa nașilor era raiul copiilor. GALACTION, O. I 10. Las’ să-ți înlănțui gîtul cu părul meu bălai, Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai. EMINESCU, O. I 95. Orișiunde-oi fi cu tine Va fi raiul pentru mine. ALECSANDRI, T. I 452. ◊ Expr. Gură de rai = loc frumos din natură. Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1.

RAI n. 1) rel. Loc al fericirii veșnice, unde se crede că ajung după moarte sufletele celor cucernici; paradis; eden. 2) f. Loc care încântă și desfată; paradis; eden. 3) Stare de fericire absolută; paradis; eden. /<sl. raj

raĭ n., pl. urĭ (vsl. bg. rus. raĭ, sîrb. pol. raj). Paradis. Fig. Loc încîntător. S’a dus la raĭ (Ironic), a murit. Gură de raĭ, deschidere spre un loc șeș cu pășune.

MÁSĂ2, mese, s. f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie etc. ◊ Masă verde = a) masă2 (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă2 (1) în jurul căreia stau diplomații când duc tratative internaționale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemați să-și spună cuvântul specialiștii din domeniul respectiv (sau reprezentanți ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse și menținute calde preparate alimentare, în localurile de alimentație publică. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neașteptate, pe nepregătite, deodată. ◊ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a așterne) masa = a aranja, a pregăti și a pune pe masă2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă2 (1) mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata; b) se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a primi invitați mulți, a oferi ospețe, banchete; p. ext. a se ține de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiași mese2 (1) și mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăț, banchet. ◊ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ◊ Expr. A lua masa sau a sta (ori a ședea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă și masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă2 (1) și se folosesc în diverse scopuri practice. ◊ Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum).Lat. mensa.

MÁSĂ2, mese, s. f. 1. Mobilă formată dintr-o placă dreptunghiulară, pătrată sau rotundă, sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și pe care se mănâncă, se scrie etc. ◊ Masă verde = a) masă2 (1), de obicei acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc; p. ext. joc de noroc; b) masă2 (1) în jurul căreia stau diplomații când duc tratative internaționale. Masă rotundă = dezbatere liberă pe o temă dată, la care sunt chemați să-și spună cuvântul specialiștii din domeniul respectiv (sau reprezentanți ai publicului larg). Sală de mese = încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. Masă caldă = un fel de tejghea metalică încălzită pe care sunt expuse și menținute calde preparate alimentare, în localurile de alimentație publică. ◊ Loc. adv. Cu (sau pe) nepusă masă = pe neașteptate, pe nepregătite, deodată. ◊ Expr. Capul (sau fruntea) mesei = locul de cinste ocupat de unul dintre comeseni. A pune (sau a întinde, a așterne) masa = a aranja, a pregăti și a pune pe masă2 (1) toate cele necesare pentru a servi mâncarea. A strânge masa = a aduna de pe masă2 (1) mâncările rămase și farfuriile, tacâmurile etc. cu care s-a mâncat. A nu avea ce pune pe masă = a nu avea cu ce trăi, a fi sărac. Pune-te (sau întinde-te) masă, scoală-te (sau ridică-te) masă = a) se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata; b) se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. A întinde masă mare sau a ține masă întinsă = a primi invitați mulți, a oferi ospețe, banchete; p. ext. a se ține de petreceri. A pune (pe cineva) la masă cu tine = a trata (pe cineva) ca pe un prieten apropiat. ♦ (Cu sens colectiv) Persoanele care stau în jurul aceleiași mese2 (1) și mănâncă; mesenii. 2. Ceea ce se mănâncă; mâncare, bucate; p. ext. prânz, cină; ospăț, banchet. ◊ Înainte de masă = a) în partea zilei care precedă prânzul; b) în fiecare dimineață. După masă = a) în partea zilei care urmează după prânz; după-amiază; b) în fiecare după-amiază. ◊ Expr. A lua masa sau a sta (ori a ședea) la masă = a mânca de prânz sau de cină. A avea casă și masă = a avea ce-i trebuie pentru a trăi. A-i fi (cuiva) casa casă și masa masă = a duce o viață ordonată, fără necazuri. 3. Nume dat mai multor obiecte sau părți de obiecte care seamănă cu o masă2 (1) și se folosesc în diverse scopuri practice. ◊ Masă de operație = obiect de metal pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 4. Compus: (Bot.) masa-raiului = plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum).Lat. mensa.

NEÁGĂ s. f. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.[1]

  1. Mențiunea de sg. a dispărut față de DEX ’98, dar nu este indicată forma de plural. — cata

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite utilizări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfacător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele, care aduce nenorocire; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat, vinovat”.

RĂU-PLÁTNIC, -Ă, rău-platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). – Rău + platnic.

TREI num. card. 1. Număr care are în numărătoare locul între doi și patru și care se indică prin cifra 3 sau III. ◊ (Adjectival) Trei cărți. ◊ (Substantivat) Scrie un trei pe tablă. ◊ (Cu. valoare de num. ord.) Volumul trei. ◊ (Formează numeralul adverbial corespunzător) De trei ori. ◊ (Formează numeralul multiplicativ corespunzător) De trei ori pe atâta. (Precedat de „câte”, formează numeralul distributiv corespunzător) Câte trei părți. ◊ (Pop.; în forma de feminin trele, precedat de „toate” sau „câte”) Toate trele. 2. Compuse: trei frați s. m. = plantă erbacee cu flori galbene, plăcut mirositoare, cu cinci petale (Viola saxatilis); trei-frați-pătați s. m. = a) gen de toporași (din care s-a obținut, prin încrucișare cu alte specii, panseaua) (Viola declinata); b) pansea; (reg.) trei-răi s. m. = a) popilnic-iepuresc (Hepatica nobilis); b) crucea-voinicului (Hepatica transilvanica). 3. (Bis.; în sintagma) Trei ierarhi = trisfetite. 4. Compuse: trei-leșeștile s. m. = dans popular bătrânesc din nordul Moldovei, având un ritm binar, executat prin pași simpli spre dreapta și sărituri cu bătaia călcâielor pe loc; melodie după care se execută acest dans; trei-păzește s. m. = dans popular oltenesc, în ritm binar, vioi, executat de bărbați în formație liniară, stând cu mâinile încrucișate la spate; melodie după care se execută acest dans. ◊ Expr. A lua (pe cineva) la trei-păzește = a cere (cuiva) explicații pentru faptele sale, folosind un ton sever; a certa aspru (pe cineva). – Lat. tres.

ma1 sf [At: PSALT. HUR. 58v/16 / G-D: mesei, mesii, (reg) unei măsi / Pl: mese, (reg) măși, meși / E: ml mensa] 1 Mobilă, de obicei de lemn, alcătuită dintr-o suprafață plană sprijinită pe unul sau pe mai multe picioare și având diverse utilizări, mai ales pe aceea de obiect pe care se servește mâncarea. 2 (Pop; îe) Tu îl chemi (sau îl poftești) la ~ și el se bagă (sau se trage) sub ~ Se spune despre cel care nu prețuiește cinstea sau binele care i se face. 3 (Pop; îe) Unde-s șepte fete-n casă, Nici câlți în casă, Nici mălai pe ~ Unde poruncesc mulți, nu iese treaba cum trebuie. 4 (Pop; îe) Mireasa nimerește ~sa Omul împins de nevoie devine îndrăzneț. 5 (Îs) ~ verde Masă (1) acoperită cu postav verde, la care se joacă jocuri de noroc. 6 (Pex; îas) Joc de noroc. 7 (Îas) Masă (1) în jurul căreia se duc tratative diplomatice. 8 (Bis) Sfânta ~ Pristol. 9 (Îs) Sală de mese Încăpere în care se servește mâncarea într-o școală, într-o cazarmă, la o cantină etc. 10 (Îs) Capul mesei sau (rar) cap de ~ Loc de cinste la o masă (1), la un ospăț. 11 (Îe) A aduce sau a duce (ceva) Ia (sau pe, reg în) ~ A servi mesenilor o mâncare sau o băutură. 12 (Îe) A pune (sau a întinde) ~sa A pune, a pregăti pe masă (1) toate cele necesare pentm servirea mâncării. 13 (Îe) A strânge ~sa A aduna de pe masă (1) mâncările rămase, vasele din care s-a mâncat, tacâmurile etc. 14 (Fam; îe) Pune-te (sau întinde-te) ~, scoală-te (sau ridică-te) ~ Se spune despre cei care duc o viață plină de desfătări, care trăiesc fără griji, care așteaptă totul de-a gata. 15 (Fam; îae) Se spune când ești obligat să servești mereu de mâncare. 16 (Îe) A pune ~sa cu toții A se împrieteni cu toată lumea. 17 (Îe) A întinde cuiva ~ A da cuiva de mâncare. 18 (Îe) A întinde ~ mare sau a ține ~ sa întinsă A oferi ospețe, banchete. 19 (Pex; îae) A se ține de petreceri. 20 (Fam; îe) A lăsa pe cineva sub ~ A nu da cuiva nici o atenție. 21 (Îe) A-i fi (cuiva) casa casă și ~sa A fi chibzuit. 22 (Îae) A trăi tihnit, liniștit. 23 (Îe) A avea casă și ~ A avea cele necesare pentru existență. 24 (îae) A duce o viață tihnită. 25 (Îe) A avea ce pune pe ~ A avea existența asigurată. 26 (Îae; îcn) A fi foarte sărac. 27 (Îe) N-are casă, n-are ~ Se spune despre un om fără căpătâi. 28 (Reg; îe) A fi Ia ~sa cuiva A se afla, ca soție ori ca rudă apropiată, în dependență materială față de capul familiei. 29 (Reg; îe) A pune pe cineva Ia ~ cu tine A trata pe cineva ca pe un prieten apropiat. 30 (Îs) Umplutul meselor Datină constând din umplerea cu alimente a diferite vase care se dau de pomană, la Moși sau la Rusalii. 31 (Pex; csc) Persoane care mănâncă la aceeași masă (1) Si: meseni. 32 Prânz. 33 Cină. 34 (Bis; înv, îs) ~sa cea tainică Cina cea de taină Vz cină. 35 (Îlav) Înainte de ~ În partea zilei care precedă prânzul. 36 (Îas) În fiecare dimineață. 37 (Îlav) După ~ În partea zilei care urmează după prânz Si: după-amiază, după-prânz. 38 (Îal) În fiecare după-amiază. 39 (Îlv) A ședea (sau a sta) la ~ sau a lua ~sa A mânca de prânz sau de cină. 40 (Îe) Poftim (sau poftiți) Ia ~ Formulă de politețe cu care inviți pe cineva să se așeze la masă pentru a mânca. 41 Ospăț. 42 (Pop; îs) ~sa mare sau ~sa de dar, a doua ~ Ospăț dat de părinții mirelui după cununie pentru perechea căsătorită. 43 (Pex) Ceea ce se mănâncă la amiază și seara Si: mâncare, (pop) bucate. 44 Mâncare de pe masă (1) Si: mâncare, (pop) bucate. 45 (Pgn) Hrană. 46 (Îrg) Față de masă. 47 (Trs; îs) ~ de gumi (sau de piele) Mușama. 48 (Pan) Obiect sau parte de obiect care seamănă cu o masă (1) ori cu o parte a ei ca formă, ca funcțiune etc. 49 (Șîs ~ lungă) Tarabă. 50 (Șîs ~sa dulgherului) Tejghea a dulgherului. 51 (Prc) Placă de sus, dreptunghiulară, a tejghelei și a scaunului de dulgherie, pe care dulgherul fasonează materialul Si: blană, față. 52 (Șîs ~sa olarului) Disc de lemn prin care trece fusul roții și pe care olarul își ține bucățile de lut. 53 (De obicei cu determinarea „de tras doage”) Placă dreptunghiulară de lemn, sprijinită pe două picioare mai lungi și două mai scurte și în care este fixată custura sau dalta pe care se trage doagele Si: câme. 54 (Reg) Față a gealăului. 55 (Îs) ~ de operație Obiect de metal asemănător cu o masă (1) pe care este întins un pacient în timpul intervenției chirurgicale. 56 (Reg) Fund de mămăligă sau pentru tăiței. 57 (Reg; îs) ~sa ferestrei Pervaz la fereastră. 58 (Reg) Perinoc de dinainte al carului. 59 Parte componentă la dricul carului. 60 (Reg) Pod al osiei. 61 (Reg; îs) ~ de pus proțapul Cruce la sanie. 62 (Ban; Mol) Piesă a plugului cu cotigă, care servește la ridicarea grindeiului pentru a potrivi adâncimea brazdei. 63 (Reg) Car al joagărului. 64 Placă dreptunghiulară la teasc, pe care se reazemă coșul Si: strat. 65 (Îs) ~sa pietrelor Parte a morii pe care stau pietrele Si: (reg) corună, fruntar. 66 (Îs) ~sa tigăii Punte a morii de vânt Si: (reg) talpa tigăii, puntea prâsnelului, copăița morii. 67 (Pes; îs) ~sa cârligelor Coș sau tavă specială de lemn, de marginea căreia se atârnă cârligele de pescuit. 68 (Pes; îs) ~sa năvodului Scândură lungă de la fundul bărcii, pe care se așază năvodul când se scoate din apă. 69 (Pes; îs) ~sa carmacelor Scândură cu marginea de tablă care se fixează în muchia de dinapoi a lotcii, cu tabla în afară, și care servește la pescuitul sturionilor. 70 (Înv) Mică unitate administrativă într-o instituție Vz birou, serviciu. 71 (Ggf; rar) Podiș. 72 (Trs; pbl) Loc plan. 73 (Înv; Olt; îe) A face ~ A face corp unitar format din mai multe întinderi de teren cultivabil Si: comasa. 74 (Mtp; reg; îs) ~sa milostâncilor (sau a sfintelor, a ielelor) Loc unde joacă ielele, vântoasele. 75 (Ban) Joc constând din aruncarea unor bețe, astfel încât să înainteze sărind în capete spre o limită fixată. 76 Una dintre figurile geometrice rezultate din încrucișarea într-un anumit fel a unei sfori legate la capete și petrecute pe după degetul mare și arătătorul de la fiecare mână. 77 (Trs) Figură obținută prin îndoirea într-un anumit mod a unui pătrat de hârtie. 78 (Bot; reg; îc) ~sa-raiului Plantă erbacee cu flori roz-purpurii Si: dragoste (Sedum carpaticum)

nădarea[1] sf vz neagă corectată

  1. În original, fără accent; l-am adăugat așa cum îl recomandă definiția principală — LauraGellner

nea sfs [At: POLIZU / V: nacara, nadara, nagara, nagarea, naghea, nădarea / E: nct] (Reg) 1 Persoană încăpățânată, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. 2 (Îc) ~ga-rea (sau îf nagarea, nagara, nacara, nadara, nadarea, naghea, nădrea) Om plicticos, pisălog, încăpățânat, care se ține scai de cineva Si: belea, cobe, piază-rea. 3 (Îac) Drac. 4 (Îe) A ședea ca ~a-reaua (sau nagaraua) pe capul cuiva sau a se ține ca ~a-reaua de cineva, a-i sta cuiva ~-rea în spinare A se ține morțiș de cineva. 5 (Îae) A nu slăbi pe cineva din ochi. 6 (Îe) A fugi de cineva ca de ~a-rea A fugi de cineva ca de dracul. 7 (Îe) A fi gol ~ A fi gol pușcă.

i [At: PSALT. 232 / V: (reg) ~a / Pzi: ~esc / E: rău] 1 vr (Îrg) A se înrăi. 2 vr A se înfuria. 3 vi (Reg) A slăbi. 4 vi (Reg) A tânji.

rău, rea [At: PSALT. HUR. 74r/11 / V: (înv) reu / S și: relle fp / Pl: răi, rele / E: ml reus „acuzat, vinovat”] 1 a (îoc „bun”) Care are însușiri negative. 2 a (Îoc „bun”) Lipsit de calități pozitive. 3 a (D. oameni și firea lor) Care face (în mod obișnuit) neplăceri altora Si: (pop) rânzos. 4 a (Îla) ~ la (sau de) suflet (sau, reg, Ia credință) Fără milă. 5 a (Îal) Răutăcios (1). 6 a (Îla) ~ de mama focului Plin de răutate (2). 7 a (Îc) Rea-voință Purtare (sau atitudine) ostilă față de ceva sau de cineva. 8 a (Îae) Lipsă de bunăvoință. 9 a (Îc) Rea-credință Atitudine necinstită. 10-11 a (Îljv) De rea credință (În mod) necinstit. 12 sm Spirit necurat. 13 sm (Îe) A da tuturor ~ilor (pe cineva) A blestema pe cineva. 14 sm (Îae) A abandona (1). 15 a Care exprimă răutate (1). 16 a Gata să producă neajunsuri. 17 a Dușmănos. 18 a Răuvoitor (2). 19 a Care este contrar binelui. 20 a Nesupus. 21 a (Îvp) Cumplit (3). 22 a (Îrg; cu valoare de superlativ) Mare. 23 a Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale cerute de o anumită calitate pe care o deține. 24 a (D. copii) Neascultător. 25 a (D. copii) Răsfățat (2). 26 a Contrar regulilor moralei. 27 a În dezacord cu opinia publică. 28 a Vinovat. 29-30 smf, a Păcătos. 31-32 smf, a (Îvp) Necinstit. 33-34 smf, a Netrebnic. 35-36 smf, a (Îvp) Desfrânat (4-5). 37 a (D. vorbe) Care jignește. 38 a (Pex) Necuviincios. 39 sfp Cuvinte urâte, jignitoare. 40 sfp Calomnii. 41 a (D. viață, trai etc.) Greu de suportat. 42 a (D. viață, trai etc.) Cu lipsuri. 43 a (D. viață, trai etc.) Neliniștit. 44 a (Îe) A duce casă rea (cu cineva) A trăi prost și în neînțelegere (cu cineva). 45 a (D. sentimente, stări sufletești) Care produc suferință. 46 a Întristat. 47 a (Îe) A(-și) face sânge ~ (sau inimă, voie rea) A (se) necăji. 48 a (D. vești) Care anunță un necaz. 49 a (D. vești) Neplăcut. 50-51 sm, a (Eveniment) care produce neplăcere. 52 a Care nu are calitățile proprii destinației sale. 53 a Care nu este apt (pentru ceva). 54 a Care nu e corespunzător unui anumit scop Si: nepotrivit. 55 a Care prezintă unele imperfecțiuni. 56 a (Fiz; d. corpuri; îs) ~ conducător de căldură (sau de electricitate) Prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite Cf izolator. 57 a (Reg; d. vaci; îs) Rea de lapte Stearpă (27). 58 a (Îrg; d. animale) Slab. 59 a (Îrg; d. animale) Cu defecte corporale. 60 a (D. drumuri, terenuri) Pe care se circulă greu. 61 a (D. organe sau părți ale lor) Care nu funcționează normal Si: bolnav (2). 62 a (D. funcțiuni fiziologice) Care nu se desfășoară normal. 63 a (D. ființe; îe) ~ la auz (văz etc.) Care nu aude (vede etc.) bine. 64 a (Îe) ~ de frig (de căldură) Sensibil la frig (la căldură). 65 a (D. vite, cai; îe) Rea (sau, rar, rău) de muscă Care suferă din pricina muștelor. 66 a (D. persoane; îae) Care nu-și poate înfrâna instinctele sexuale. 67 a (Îe) ~ de pagubă Se spune despre o persoană care se necăjește foarte mult când suferă o pagubă. 68 a (D. boli, răni) Greu de vindecat. 69 a (D. îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat. 70 a (Pex; d. îmbrăcăminte și încălțăminte) De purtare. 71 a (D. materiale, produse etc.) De proastă calitate. 72 a (D. materiale, produse etc.) Inferior. 73 a (Îe) Poamă rea sau soi ~ Persoană cu deprinderi urâte. 74 a (D. plante) Sălbatic. 75 a (D. plante) Nealtoit. 76 a (D. mâncăruri și băuturi) Neplăcut la gust. 77 a (D. mâncăruri și băuturi) Prost pregătit. 78 a (D. mâncăruri și băuturi; pex) Stătut. 79 a (D. miros, gust) Neplăcut. 80 a (D. ciuperci) Necomestibil. 81 a (D. apă) Care nu e bună de băut. 82 a Nereușit. 83 a (D. bani) Fals (5). 84 a (D. bani) Ieșit din circulație. 85 a (D. persoane, mai ales despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic. 86 a (Îla) ~ de lucru (sau de mână) Căruia nu-i place să muncească Si: leneș. 87 a Nesatisfacător. 88 a Dăunător (2). 89 a Neconform cu realitatea Si: inexact. 90 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Urât (friguros, ploios etc.). 91 a (D. vreme, fenomene atmosferice, anotimpuri) Nefavorabil. 92 a (D. ani) Neprielnic. 93 a (D. ani) Sărac (în recolte). 94 a Nerentabil. 95 a Prevestitor de rele. 96 a Nefast. 97 a (Îe) (A fi) ~ de... (A fi) neprielnic. 98 a (Îe) E ~ de moarte (sau de boală) Constituie pericol de moarte (sau de boală). 99 a (Îe) A fi ~ de (sau la) ochi sau a avea ochi răi A deochea (1). 100 a (D. soartă, ursită) Potrivnic. 101 av (îoc „bine”; exprimă o apreciere care pune în evidență caracterul negativ al unei acțiuni sau stări, adesea în concurență cu „prost”) Contra dorințelor sau intereselor cuiva. 102 av Supărător. 103 av (Îe) A-i fi (sau a-i merge) (cuiva) ~ A avea o viață grea. 104 av (Îae) A trece prin momente grele. 105 av (Îae) A nu-i prii. 106 av (Îe) A sta (sau a se găsi) ~ A nu avea cele necesare traiului. 107 av (Îae) A fi lipsit de confort. 108 av A sta (sau a se găsi) ~ de... (sau cu...) A fi în criză de ceva. 109 av (Îe) A-i fi (cuiva) – (sau a se simți ~) A fi (sau a se simți) bolnav. 110 a (Îe) A i se face (sau a-i veni) (cuiva) ~ A simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc. 111 a (Îae) A leșina. 112 av (D. un bolnav) A fi - A fi în stare gravă. 113 av (Îe) A se simți ~ A încerca un sentiment neplăcut de apăsare, de stinghereală. 114 av (Îe) A-i părea (cuiva) ~ (de sau după...) A regreta (ceva sau pe cineva). 115 av (Reg; îe) A fi ~ de A fi criză de... 116 av (Îe) A călca ~ A umbla fără nici un rezultat. 117 av (Trs; îe) A umba ~ A face o afacere proastă, ieșind în dezavantaj. 118 av În împrejurări defavorabile. 119 av Neplăcut (pentru auz, miros etc). 120 av (D. haine, podoabe etc. 121 av (Îe) A-i ședea (sau a-i sta, a-i veni) ~ A nu i se potrivi. 122 av (Îae) A fi caraghios. 123 av (D. atitudini; îae) A fî ridicol. 124 av (Fam; îe) A nu fi ~ A avea o înfățișare plăcută. 125 av Neconfortabil. 126 av În mod dezagreabil. 127 av Cu dușmănie. 128 av (Înv) Cu cruzime. 129 av (În legătură cu verbe ale vorbirii) Calomnios. 130 av Așa cum nu trebuie (să fie făcut ceva). 131 av (Mun; îe) A umbla – A avea o purtare imorală. 132 av Cu defecte (3). 133 av Neconform cu realitatea Si: incorect, inexact. 134 av (în legătură cu verbe ale percepției, ale distingerii etc.) Neclar. 135 av (Cu sens întăritor) Tare, foarte. 136 av (Înv) În număr mare. 137 av (Reg; în comparații) Cum trebuie. 138 sn (Îoc „bine”; rnpl) Ceea ce aduce nemulțumire. 139 sn (Îoc „bine”; mpl) Neplăcere. 140 sn (Îoc „bine”; mpl) Pricină de nefericire. 141 sn (Îoc „bine”; mpl) Nenorocire. 142 sn (Înv; îlav) De ~ Supărător. 143 sn (Îlav) Cu părere de ~ Cu regret. 144 av (Îlav) A ~ A nenorocire. 145 sn (Îe) A vrea (sau a voi, a dori, înv, a cugeta, a cere) (cuiva) ~l (sau, îvp, ~) A dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. 146 sn (Îe) A avea ~ (pe cineva) A dușmăni (1). 147 sn (Îe) A vorbi (sau, rar, a grăi, a povesti) (pe cineva) de ~ A bârfi pe cineva. 148 sn (Îae) A calomnia. 149 sn (Îe) A ține (de) ~ pe cineva A face pe cineva răspunzător. 150 sn (Îae) A fi supărat pe cineva. 151 sn (Îrg; îe) A ține (pe cineva sau ceva) de ~ A reține de la ceva. 152 sn (Îe) A băga (pe cineva) la ~ A provoca cuiva necazuri. 153 sn (Îe) A lăsa (pe cineva) ~lui A părăsi pe cineva aflat într-o situație dificilă. 154 sn (îe) E de ~ Se zice pentru a preveni pe cineva în urmările neplăcute ale unei acțiuni. 155 sn (Îe) Atâta ~ Exclamație care arată nepăsarea cuiva față de o situație neplăcută. 156 sn (îe) Uita-te-ar relele! Formulă glumeață prin care se ureză cuiva noroc și fericire. 157 sn (Comparat ca un adjectiv; îe) Din ~ în mai ~ Dintr-o nenorocire în alta. 158 sn Pagubă. 159 sfsa (Reg) Primejdie. 160 sn Boală (1). 161 sn (Pex) Suferință fizică. 162 sn (Îs) ~ de mare Stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. 163 sn (Îs) ~ de munte (sau de altitudine ori de înălțime) Stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 164 sn (Îe) A-i face (cuiva) ~ A produce cuiva o senzație neplăcută. 165 sn Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. 166 sn (Pex) Faptă urâtă. 167 sn (Mpl) Păcat. 168 sn (Mpl) Viciu. 169 sn (Îe) A vorbi (pe cineva) de ~ A ponegri (pe cineva). 170 sn (Îe) A lua (cuiva ceva) în nume de ~ A atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 171 sn (Îae) A interpreta eronat o observație. 172 sn (Lpl) Pozne copilărești. 173 sn Răutate (1). 174 sn (îlpp) De (rar, pentru) ~l (cuiva) Din cauza răutății cuiva.

rea-credință sf [At: MINEIUL (1776), 149v2/8 / E: rea + credință] 1 Atitudine necinstită Si: perfidie, viclenie. 2-3 (Îljv) Cu (sau de) ~ Rău intenționat.

voință sf [At: BIBLIA (1688) [prefață] 6/31 / V: (îvp) vro~ / Pl: ~țe, (îvr) ~ți / E: voi2 + -ință] 1 Funcție psihică caracterizată prin orientarea conștientă a omului spre realizarea unor scopuri și prin efortul depus pentru atingerea lor Si: (înv) vrere (11), voire (1), voie (22). 2 Trăsătură de caracter manifestată prin capacitate de decizie fermă și prin perseverență în învingerea dificultăților Si: vrere (12), (înv) voire (2), voie (23). 3 (Îs) ~ liberă Libertate. 4 Hotărâre, determinare a cuiva, a unei colectivități de a realiza ceva Si: voie (1), vrere (1), (înv) voire (3). 5 Decizie (1). 6 (Și, îvr, îls într-adins ~) Intenție. 7 (Îlav) Fără ~ Involuntar. 8 (Îal) Înconștient. 9 (Rar; îlav) Cu ~ sau după ~ța ta, sa etc. Din proprie inițiativă. 10 (Rar; îae) Nesilit de nimeni. 11 (Îvr) Bunăvoință (1). 12 Voie (25). 13 Predispoziție către ceva. 14 (Îs) ~ța cea (mai) de pe (sau din) urmă, cea de pe urmă ~, ultima ~ a cuiva sau ultimele ~țe ale cuiva Ceea ce dorește cineva să se facă după moartea sa. 15 (Îlav) După ~, după ~ța cuiva sau (îvr) de pre ~ Conform cu dorința cuiva. 16 (Îal) Pe placul cuiva. 17 (Îal) La libera alegere a cuiva. 18 (Înv; îlav) A fi (sau a lăsa, a rămâne) în (sau, rar, întru ori la) ~ța cuiva A fi (sau a lăsa, a rămâne) la dispoziția cuiva. 19 (Îal) A fi (sau a lăsa, a rămâne) la latitudinea cuiva. 20 (Îal) A fi (sau a lăsa, a rămâne) supus puterii abuzive a cuiva. 21 (Îvp; îlav) Cu ~ța cuiva Cu ajutorul cuiva. 22 (Îe) A face ~ța cuiva A satisface dorințele cuiva. 23 (Îvr; îlav) Din bună ~ța cuiva, din buna ~ a cuiva, cu buna ~ a cuiva ori de bună ~ Fără constrângere. 24 (Îal) De bună voie. 25 (Mai ales precedat de pp ca „împotriva”, „fără, ”cu") Permisiune de a face ceva. 26 (Îvr; îs) Împreună ~ Acord (între părți). 27 (Flz) Dispoziție de a vrea, concepută ca facultate autonomă de acționa liber. 28 (Flz; în concepția lui Nietzsche; îs) ~ de putere Mișcare de cucerire și de creație, definită drept act de autodepășire. 29 (Flz; în concepția lui Rousseau; îs) ~ generală Voință care rezultă din voințele individuale conștiente și legitime. 30 (Flz; în concepția lui Kant; îs) ~ bună Voință care este subordonată moralei.

NEÁGĂ s. f. sg. (Pop.) Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei. ◊ Expr. A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. – Et. nec.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.

RĂU, REA, răi, rele, adj., s. n., adv. I. Adj. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. (Adesea substantivat) Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. ◊ Compuse: rea-voință s. f. = purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință; rea-credință (scris și reacredință) s. f. = atitudine incorectă, necinstită; perfidie. (Loc. adj. și adv.) De rea-credință = incorect, necinstit, rău intenționat. ♦ Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații; necorespunzător, nepotrivit. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgâiat. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urât. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuit. ◊ Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. 5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare; neplăcut. II. Adj. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. ♦ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcții fiziologice) care nu se desfășoară normal. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat. 4. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. 5. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație; fals. III. Adj. (Despre meseriași, artiști etc.) Neîndemânatic, incapabil, nepriceput. IV. Adj. 1. Nesatisfăcător; dăunător. ◊ Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. 2. (Despre vreme) Urât; nefavorabil. 3. (În superstiții) Prevestitor de rele; nefast, nenorocos. V. Adv. 1. Așa cum nu trebuie; nepotrivit, greșit, cu defecte. ♦ Neconform cu realitatea; inexact, neprecis, incorect. 2. Neplăcut, supărător, nesatisfăcător. ◊ Expr. A-i fi (sau a-i merge) cuiva rău = a avea o viață grea, a trece prin momente grele; a nu-i prii. A sta rău = a nu avea cele necesare, a fi lipsit de confort, a fi sărac. A-i ședea rău (ceva) = a nu i se potrivi o haină, o atitudine etc.; a fi caraghios, ridicol. A-i fi (cuiva) rău sau a se simți rău = a fi sau a se simți bolnav. A i se face (sau a-i veni cuiva) rău = a simți deodată amețeală, dureri, senzație de greață etc.; a leșina. A-i face (cuiva) rău = a-i cauza (cuiva) neplăceri. A-i părea (cuiva) rău (de sau după ceva ori după cineva) = a regreta (ceva sau pe cineva). 3. Incomod, neconfortabil. 4. Neplăcut, dezagreabil. 5. Neconform cu părerile, cu gusturile cuiva. 6. Puternic, tare; foarte. VI. S. n. 1. Ceea ce aduce nemulțumire; neplăcere; pricină de nefericire; neajuns. ◊ Loc. adv. Cu părere de rău = cu regret. A rău = a nenorocire. ◊ Loc. prep. De răul (cuiva) = din cauza (răutății) cuiva. ◊ Expr. A vrea, a dori (cuiva) răul = a dori să i se întâmple cuiva lucruri neplăcute. Uita-te-ar relele!, formulă glumeață prin care se urează cuiva noroc și fericire. ♦ Boală, suferință. ◊ Rău de mare = stare de indispoziție generală care se manifestă la unii călători pe mare. Rău de munte (sau de altitudine) = stare de indispoziție generală cauzată de rarefierea aerului de pe înălțimi. 2. Ceea ce nu e recomandabil din punct de vedere moral. ◊ Expr. A vorbi de rău (pe cineva) = a ponegri (pe cineva). ♦ (La pl.) Pozne, nebunii copilărești. – Lat. reus „acuzat”, „vinovat”.

NEÁGĂ s. f. invar. (Popular, mai ales însoțit de atributul «rea») Persoană încăpățînată, rea; belea, cobe, piază-rea. El ne-a scăpat de neaga-reaua aia de zmeoaică. ISPIRESCU, L. 327. ◊ Expr. A sta neagă-rea în spinarea cuiva = a se ține scai de cineva. Mă ghiorlane, nu-mi mai sta neagă-rea în spinare! PAS, L. I 78. – Pronunțat: nea-.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.

RĂU2, REA, răi, rele, adj. (În opoziție cu bun) I. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. 1. Care face, în mod obișnuit, neajunsuri, neplăceri altora. Ea este mai rea decît soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. De-am fost răi, tu ni-i ierta. CREANGĂ, P. 275. Nu zic că Despot este om rău. ALECSANDRI, T. II 100. ◊ Expr. Poamă rea sau soi rău = om stricat, cu obiceiuri rele. De acum nu mai trăiesc nici un ceas cu dînsa; am s-o dau dracului de pomană, soi rău ce este ea! CREANGĂ, P. 174. Rău de mama focului = foarte rău. Rău (sau cîinos, negru) la inimă v. inimă (II d). A fi rău de gură (sau gură rea) v. gură (I 3). ◊ (Substantivat) Iar ai venit, răule? CARAGIALE, S. 56. În călătoria ta, ai să ai trebuință și de răi și de buni. CREANGĂ, P. 198. Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni. EMINESCU, O. I 151. ♦ Care exprimă răutate. Jungherul crunt și ochii răi ai răzășului spuneau ceva. SADOVEANU, O. VII 99. 2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale cerute de o anumită calitate pe care o deține. Soț rău. Mamă rea. ♦ (Despre copii) Neascultător, răsfățat, răzgîiat. Cearcă să se acațe de fețele meselor, de mobile... Ca un copil rău, refuzînd să se lase dus la culcare. C. PETRESCU, Î. II 230. 3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. Purtare rea. Deprindere rea.Dă-mi drumu pe uliță, Să vorbesc cu neam de-al meu, Cui am făcut nume rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. ♦ (Despre vorbe) Care supără, care jignește; p. ext. urît. Săraca inima mea Iar începe-a mă durea, Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. 4. (Despre viață, trai etc.) Neliniștit, apăsător, chinuitor, necăjit. Trai rău. A trăi zile rele.Expr. A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a nu se împăca, a trăi rău (cu cineva). Inimă rea v. inimă (II b). A-și face sînge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mîhnit. Las’ jupîneșică, nu-ți face voie rea, că are să fie cît se poate de bine. CREANGĂ, P. 128. Turturea de-i turturea Și tot face-și voie rea, D-apoi eu cum să nu-mi fac Pentru unul ce mi-i drag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. 5. (Despre o veste) Neplăcut, care anunță un necaz, o supărare. Împăratul vrea să-și mărite fata. – Și asta-i veste rea, moșnege? CREANGĂ, P. 77. Bate vînt de la sfințit Și rea veste mi-a venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 499. II. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. 1. Nepotrivit, care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite întrebuințări. Pămînt rău pentru cultura bumbacului. ◊ (Fiz.; despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite. 2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal; bolnav; (despre funcțiunile fiziologice) care nu se desfășoară normal; defectuos. Stomac rău. Dinți răi. Circulație rea. Digestie rea.Săraci picioarele mele, Nu le poci purta de grele, Ori de grele, Ori de rele, C-am fost la Turda cu ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. 3. (Despre îmbrăcăminte și încălțăminte) Uzat, rupt, stricat; p. ext. de purtare, de toate zilele. Nu te uita lele, hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C-am acasă două oi Și mi-oi face alții noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 459. 4. (Despre materiale, produse) De proastă calitate, inferior. Stofă rea.Fum negru de tutun rău, ca de buruiană arsă. MIRONESCU, S. A. 98. ♦ (Despre mîncări și băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. Ciorbă rea. Vin rău. ♦ (Despre drumuri) Neîngrijit, desfundat. 5. (Despre bani) Fals, care n-are curs, ieșit din circulație. Mîndră, pe obrazul tău, Rumenele-s de-un zlot rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441. Banul (sau lucrul) rău (sau buruiana rea) nu piere ( = omul rău știe să se descurce în orice împrejurare, scapă din orice încurcătură). III. (Despre persoane, mai ales despre meseriași, artiști etc.) Neîndemînatic, incapabil, nepriceput. O calfă rea nu-și găsește niciodată scule bune (= omul nepriceput nu reușește niciodată să facă un lucru bun, oricît de prielnice condiții ar avea). ◊ Expr. Rău de lucru = căruia nu-i place să muncească; leneș. IV. (Exprimă ideea de a fi nefolositor, vătămător, nefavorabil) 1. Nesatisfăcător, neizbutit; dăunător. Învățătură rea. Sfat rău.Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înțelege. EMINESCU, O. I 134. Ale rele să se spele, ale bune să se-adune.Expr. A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare. 2. (Despre vreme, fenomene atmosferice etc.) Urît (friguros, ploios etc.); nefavorabil. Ca purtați de un vînt rău toți zburau pe drumul de costișă. SADOVEANU, O. I 518. Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna și posomorîți ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copii. CREANGĂ, P. 73. După vreme rea, a fi el vreodată și senin. id. ib. 235. 3. Dezavantajos, nerentabil. A face un tîrg rău. 4. (În superstiții, mai ales în basme) Prevestitor de rele; aducător de rele, nefast, nenorocos. Semn rău.Expr. Ceas rău v. ceas (2). A fi de rău augur v. augur1.

REA-CREDÍNȚĂ s. f. Atitudine necorectă, necinstită; perfidie, necinste. ◊ Loc. adj, și adv. De rea-credință = necinstit, incorect, perfid. Atunci ești sau absurd, sau de rea-credință. BARANGA, I. 184.

REA-VOÍNȚĂ s. f. Lipsă de bunăvoință, atitudine ostilă. V. dușmănie, răutate. Reaua-voință de care dădeau dovadă funcționarii episcopali față de profesori. IORGA, L. II 203.

NEÁGĂ f. pop. (mai ales urmat de -rea) Persoană îndărătnică și nesuferită. * A o ține ca ~a-rea a susține mereu unul și același lucru; a o ține una și bună. A ședea ca ~a-rea pe capul cuiva a se afla în permanență lângă cineva și a-l plictisi mereu. A se ține ca ~a (de cineva) sau a se lega ca o ~ (de cineva) a urmări pe cineva mereu. /Orig. nec.

RĂU2 rea (răi, réle) 1) (în opoziție cu bun) Care are însușiri negative; lipsit de calități bune. Purtare rea.Viață rea (sau trai ~) viață plină de greutăți; trai zbuciumat. Vorbe rele bârfeli; calomnii. Veste rea veste care întristează. ~ conducător de căldură (sau de electricitate) care nu transmite căldură (sau electricitate). A duce casă rea cu cineva a se certa tot timpul; a trăi în dușmănie. A-și face sânge ~ (sau inimă rea) a se mâhni; a se întrista. 2) Care este câinos la suflet; plin de răutate; avan. Om ~.Poamă rea (sau soi ~) persoană cu apucături, deprinderi urâte. ~ de mama focului foarte rău. ~ la inimă lipsit de omenie; hain. 3) (despre acțiuni, fapte ale oamenilor) Care contravine regulilor moralei. Purtare rea. Deprinderi rele. 4) (în superstiții) Care aduce sau prevestește nenorociri. Semn ~. Vis ~. /<lat. reus

VOÍNȚĂ ~e f. 1) Capacitate de a-și concentra eforturile spre realizarea unui anumit scop; voie. A avea ~. Lipsă de ~. 2) Îndrăzneală în acțiuni; hotărâre; fermitate; decizie. 3) Intenție premeditată. 4) Senzație de satisfacere a gustului; voie; plăcere; plac; poftă; chef. A îndeplini ~a cuiva.~a cea de pe urmă (sau ultima ~) dorința unei persoane care se află pe patul de moarte. Rea-~ atitudine răuvoitoare. [G.-D. voinței] /a voi + suf. ~ință

neagă m. om îndărătnic: neagă, sue-te în teleagă. [Origină necunoscută].

neagă-rea f. piază rea, cobe: mama neaga-reaua sparse mahalaua PANN. [V. neagă].

raiu n. 1. paradis; 2. pop. pomană (două colivi, doi colaci, lămâi, mere, smochine, stafide). [Slav. RAĬ].

rău a. care nu e bun: om rău. [Lat. REUS, vinovat; culpabilul a devenit românește tipul răutății, iar omul care nu-i bun, un alienat (v. nebun)]. ║ adv. cum nu se cuvine: se poartă rău. ║ n. 1. ceeace e contrar binelui: a discerne binele de rău; 2. ceeace e contrar virtuții, probității, onoarei: a face rele; 3. calamitate: răsboaiele produc multe rele.

nagará f. (turc. naghara, d. pers. nekare). Vechĭ. Un fel de cimbal. – Și -rádă, pl. e (după ngr., ca și sîrb. nakarada).

neágă f., pl. inuz. negĭ. Munt. Fam. Belea, om plicticos. Neaga rea, om grozav de plicticos orĭ cîrcotaș.

răŭ, rea adj., pl. răĭ, rele (din maĭ vechĭu reŭ, pl. reĭ, lat. reus, acuzat; it. sp. pg. reo, pv. vfr. reu. Înț. de „răŭ” era și’n dial. neap. și e și azĭ în Tirol. Cp. cu păcătos). Care nu e bun, prost: vin răŭ, nume răŭ (renume prost). Care are inimă neagră, ĭubitor de paguba altuĭa: om răŭ. Prost, fără talent: poet răŭ, poeziĭ rele. Funest, sinistru: prezicere rea. Vătămător, periculos: carte rea. S. n., pl. rele (în vest și răurĭ). Răutate, faptă rea, delict: a distinge binele de răŭ, a te ține de rele, a te da în rele, a fugi de rele. Defect, dezavantaj: această sistemă are un răŭ. Pagubă, nenorocire: nicĭ un răŭ fără bine, relele răuboaĭelor îs marĭ. (Cu înț. de „boală” e barb. după fr. mal. Decĭ boală de mare, amețelĭ și vărsăturĭ cînd te zbucĭumă corabia, nu răŭ de mare!). Adv. Urît, prost, fără folos orĭ plăcere: mașina funcționează răŭ, acest actor joacă răŭ. Mult, tare, foarte: mă doare răŭ, s’a stricat răŭ, zidu se clatină răŭ. Grozav, tare, aducînd vătămare: s’a lovit răŭ, l-a bătut răŭ. (L-a bătut bine are acelașĭ înț., dar iron.). A face răŭ, a vătăma: rachiu face răŭ, laptele face bine. A ți se face răŭ, a te îmbolnăvi. A-țĭ fi răŭ, a fi bolnav. A vorbi de răŭ, a bîrfi, a calomnia. A ținea de răŭ, a mustra. A avea mină rea (după fr. avoir mauvaise mine), a arăta răŭ, a părea bolnav. A găsi răŭ (fr. trouver mauvais), a ți se părea răŭ, a considera ca răŭ. A lua în nume de răŭ, a te supăra de ceva, a considera ca răŭ. A lua în înțeles răŭ, a interpreta cu înțeles defavorabil. A lua pe cineva cu răŭ, a proceda aspru cu el. N’ar fi răŭ, n’aĭ face răŭsă, ar fi bine să. De rău cuĭva, de scîrba luĭ, din pricina răutățiĭ luĭ. – În sec. 16-17 scris și rrău, rrea. Azĭ în est răŭ, ră, pl. răĭ, răle.

*rea-credínță f. (rea d. răŭ și credință, după fr. mauvaise foi). Viclenie, perfidie, răutate. Maĭ bine: rea credință, reaŭa credință, a releĭ credințe.

*rea-voínță f. (rea d. răŭ și voință, după fr. mauvaise volonté). Voință rea contra: acest elev nu învață din rea-voință. – Maĭ bine rea voință, că se declină: reaŭa voință, a releĭ voințe ș.a.

Dicționare morfologice

Indică formele flexionare ale cuvintelor (conjugări, declinări).

!rai (paradis, roată) s. n., pl. raiuri

+rea-credință (de ~) (desp. rea-) loc. adj. (oameni ~)

!masa-raiului (plantă) s. f. art., g.-d. art. mesei-raiului

neagă-rea (pop.) s. f., art. neaga-reaua

*părere de rău loc. s. f., g.-d. art. părerii de rău; pl. păreri de rău

rău1 adj. m., pl. răi; f. rea, pl. rele

*rău-platnic adj. m., s. m., pl. rău-platnici; adj. f., s. f. rău-platnică, pl. rău-platnice

rea-credință (rea-) s. f., art. reaua-credință (dar: reaua sa credință), g.-d. art. relei-credințe

rea-voință (rea-) s. f., art. reaua-voință (dar: reaua sa voință), g.-d. art. relei-voințe

!ușa-raiului (plantă) s. f. art., g.-d. art. ușii-raiului

mása-ráiului (bot.) s. f., g.-d. art. mései-ráiului

neágă-reá s. f., art. neága-reáua

rău adj. m., pl. răi; f. sg. rea, pl. réle

rea-credínță s. f., art. reáua-credínță, g.-d. art. rélei-crédințe

rea-voínță s. f., art. reáua-voínță, g.-d. art. rélei-voínțe

Dicționare relaționale

Indică relații între cuvinte (sinonime, antonime).

RAI s. (BIS.) cer, paradis, (livr.) eden. (Odihnește în ~.)

RAI s. v. panahidă, parastas, pătul, pomană, răsadniță.

RAI s. (BIS.) cer, paradis, (livr.) eden. (Odihnește în ~.)

rai s. v. PANAHIDĂ. PARASTAS. PĂTUL. POMANĂ. RĂSADNIȚĂ.

Rai ≠ gheenă, iad, infern, tartar

BUBĂ REÁ s. v. antrax, cărbune, dalac, pustulă malignă.

BURUIANĂ-DE-BUBĂ-REÁ s. v. spanac-porcesc.

BURUIANĂ-DE-CEAS-RĂU s. v. vetrice.

FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REÁ s. v. buberic.

MUSCĂ-REÁ s. v. muscă columbacă.

RĂU adj. v. bolnav, costeliv, cumplit, cutremurător, fals, falsificat, fioros, groaznic, grozav, înfiorător, înfricoșător, îngrozitor, înspăimântător, jigărit, macabru, monstruos, nesănătos, oribil, pipernicit, pirpiriu, prăpădit, prizărit, răpciugos, sfrijit, sângeros, slab, slăbănog, suferind, teribil, uscat, uscățiv, zguduitor.

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, câinos, crâncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblânzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sângeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsân, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. v. afurisit. 3. adj. greșit. (Deprinderi rele.) 4. adj. v. greu. 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viață rea.) 6. s. v. necaz. 7. adv. v. mult. 8. adj. v. nenorocos. 9. adj. v. dăunător. 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. v. grav. 12. adj. v. neplăcut. 13. adv. v. calomnios. 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste rea.) 15. adj. v. mizerabil. 16. adj. v. nefavorabil. 17. adv. v. anapoda. 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scârbos, urât, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scârnav, (înv.) scârbavnic, scârbelnic. (O duhoare rea.) 19. adj. v. inferior. 20. adj., adv. v. incorect. 21. adv. greșit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. v. prost. 23. adj. v. impracticabil.

TREI-RĂI s. (BOT.; Hepatica transsilvanica) crucea-voinicului.

bubă rea s. v. ANTRAX. CĂRBUNE. DALAC. PUSTULĂ MALIGNĂ.

buruiană-de-bubă-rea s. v. SPANAC-PORCESC.

buruiană-de-ceas-rău s. v. VETRICE.

rău adj. v. BOLNAV. COSTELIV. CUMPLIT. CUTREMURĂTOR. FALS. FALSIFICAT. FIOROS. GROAZNIC. GROZAV. ÎNFIORĂTOR. ÎNFRICOȘĂTOR. ÎNGROZITOR. ÎNSPĂIMÎNTĂTOR. JIGĂRIT. MACABRU. MONSTRUOS. NESĂNĂTOS. ORIBIL. PIPERNICIT. PIRPIRIU. PRĂPĂDIT. PRIZĂRIT. RĂPCIUGOS. SFRIJIT. SÎNGE-ROS. SLAB. SLĂBĂNOG. SUFERIND. TERIBIL. USCAT. USCĂȚIV. ZGUDUITOR.

RĂU adj., adv., s. 1. adj., adv. aprig, aspru, barbar, brutal, cîinos, crîncen, crud, crunt, cumplit, feroce, fioros, hain, inuman, necruțător, neiertător, neîmblînzit, neînduplecat, neîndurat, neîndurător, nemilos, neomenos, neuman, sălbatic, sîngeros, violent, (livr.) sanguinar, (înv. și pop.) năsilnic, (înv. și reg.) tare, (reg.) pogan, (Mold. și Bucov.) avan, hapsîn, (înv.) jestoc, neomenit, sanguinic, sălbăticos, sireap, (fig.) dur, negru. (Om ~; se poartă ~.) 2. adj., s. afurisit, blestemat, cîinos, hain, îndrăcit, ticălos, (înv. și pop.) pustiu, (pop. și fam.) pîrdalnic, (pop.) împelițat, jurat, (înv. și reg.) urgisit, (reg.) pricăjit, (Transilv.) săcret. (~ul de Gheorghe!) 3. adj. greșit. (Deprinderi ~.) 4. adj. anevoios, greu, mizerabil, necăjit, prost, (înv. și pop.) necăjos. (A dus un trai ~.) 5. adj. apăsător, chinuit, greu. (O viață ~.) 6. s. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, păcostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Ban. și Olt.) cotoarbă, (Olt., Ban. și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Mare ~ a căzut pe capul lui.) 7. adv. mult, tare. (S-a chinuit ~.) 8. adj. nefast, nenorocos. (A fost o zi ~ pentru el.) 9. adj. dăunător, negativ, nociv, păgubitor, periculos, prejudiciabil, primejdios, stricător, vătămător, (livr.) pernicios, (înv. și pop.) pierzător, (reg.) dăunăcios, dăunos, (înv.) pagubnic, prejudicios, stricăcios. (Efecte ~ pentru...) 10. adv. prost. (Se simte ~.) 11. adv. grav, greu, serios, tare. (E ~ bolnav.) 12. adj. defavorabil, nefavorabil, neplăcut, prost, urît. (A făcut o impresie ~.) 13. adv. calomnios, defăimător. (Vorbește ~ de ei.) 14. adj. neplăcut, prost, (înv.) slab. (I-a adus o veste ~.) 15. adj. mizerabil, păcătos, ticălos, urît. (Era o vreme ~ de toamnă.) 16. adj. defavorabil, nefavorabil, nepotrivit, neprielnic, prost, urît, (înv. și pop.) nepriincios, (înv.) nepriitor. (Întrecerea a avut loc pe o vreme ~.) 17. adv. aiurea, anapoda, prost, (fam.) brambura. (Treburile mergeau ~; lucrurile erau puse ~.) 18. adj. dezagreabil, dezgustător, displăcut, dizgrațios, grețos, greu, infect, împuțit, neplăcut, nesuferit, puturos, respingător, scîrbos, urît, rău-mirositor, (livr.) fetid, miasmatic, pestilențial, repugnant, repulsiv, (înv. și pop.) scîrnav, (înv.) scîrbavnic, scîrbelnic. (O duhoare ~.) 19. adj. inferior, ordinar, prost. (Tutun, vin ~.) 20. adj., adv. defectuos, greșit, incorect, necorect, prost, (fig.) stricat. (O pronunțare ~; vorbește ~ franceza.) 21. adv. greșit, nepotrivit. (N-ar fi ~ să mergi pe la el.) 22. adv. insuficient, prost, puțin. (O muncă ~ plătită.) 23. adj. desfundat, impracticabil. (Un drum ~.)

REA-CREDINȚĂ s. (JUR.) dol, viclenie. (Condamnat pentru ~.)

Dicționare etimologice

Explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

rái (ráiuri), s. n.1. Paradis. – 2. Colac ce se dă de pomană la înmormîntări. – Megl. rai. Sl. (bg., sb., ceh., pol., rus.) raj (Miklosich, Slaw. Elem., 42).

nagará (-ále), s. f. – Tobă, tamburină. – Tc. (per.) nakara (Șeineanu, III, 488). Sec. XVII, înv. Cf. sp. nácar (Corominas, III, 488), it. nacchera.

rắu (rea, pl. réi, réle), adj.1. Prost, hain, ticălos. – 2. Vătămător, dăunător, nefolositor, reprobabil, nerușinat. – 3. Crud, nedrept, cîinos. – 4. (Adv.) Nefavorabil, neplăcut. – 5. (Adv.) Mult. – 6. (S. n.) Neajuns, pricină de neplăcere. – 7. (S. n.) Răutate, malițiozitate. – 8. (S. n.) Prejudiciu, stricăciune, violență, perturbare. – 9. (S. n.) Boală. – Mr. reu, arao, arău, megl. rǫu, rauă, istr. rewu. Lat. reus „acuzat” (Pușcariu 1452; Șeineanu, Semasiol., 183; REW 7274; Pușcariu, Dacor., III, 393), cf. vegl. ri, it. rio, prov., cat. reu, sp., port. reo. Formează numeroase expresii și construcții, în care indică sensul opus lui bun și bine. Der. răutate, s. f. (maliție; acțiune rea), cf. it. retà, retade; răutăcios, adj. (rău, desfrînat, pervers); înrăutăți, vb. (a (se) face rău); înrăi, vb. (a face rău, a ațîța); răufăcător, s. m. (cel care face rău); răuvoitor, adj. (care vrea rău); reavoință, s. f. (aversiune, înclinație spre rău).

Dicționare specializate

Explică înțelesuri specializate ale cuvintelor.

neágă s.f. sg. (reg.) 1. persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și face după capul ei. 2. (în expr.) a fi gol neagă = a fi gol pușcă.

neágă-rea s.f. (reg.) piază-rea; cobe.

răí, răiésc, vb. IV (înv. și reg.) 1. a se înrăi. 2. a slăbi, a tânji.

Dicționare enciclopedice

Definiții enciclopedice

rai, raiuri s. n. 1. (În diferite concepții religioase) Loc în care ajung după moarte sufletele drepților; paradis, eden. ♦ (În concepția creștină) Locul de supremă fericire în care a trăit Adam și Eva înainte de a fi izgoniți și în care petrec oamenii drepți fără păcate după moarte; sânul lui Avraam. ♦ Ceva plăcut, încântător. ♦ Loc în care cineva se simte fericit. 2. (Reg.) Pomană. – Din sl. raj.

RAI, San’yô (1781-1832), istoric și poet japonez. Autor al „Istoriei neoficiale a Japoniei”, operă reprezentativă pentru istoriografia sec. 19, care a cunoscut numeroase ediții. A anticipat căderea șogunatului Tokugawa.

RAI (presc. de la Radiotelevisione Italiana), societate pe acțiuni de interes național care gestionează serviciile de radioteleviziune (radiofonia TV – din 1954, și rețeaua de difuzare). Înființată în 1924, la Roma, sub denumirea de URI, și-a schimbat de mai multe ori denumirea.

RAI etimologii posibile: 1° subst. rai (paradis), 2° subst. hraiu „casă mare goală” (DLR), 3° blg. Paй, Paйкo, sint. <Rad(u). (Weig) și srb. cr. Raj, -a, -an -o, ipoc. < Radislav (Rad vol. 82 pp. 83, 91, 135, 137). Maretič (ib. p. 83) citează și un Hraja, masculin, fără a-1 explica, iar Miklosich (p. 227) nu găsește un sens pentru tema „Raj” în limbile slave; numele circulă și la vlahii din Serbia: Hraiul, alături de Raiul (DR IV1; A Ist III 85). Împrumutat de la vecinii din sud, legătura cu Radu nu s-a simțit în l. romînă, mai curînd asonanța cu subst. rai, dacă nu chiar aceasta este tema; etim. < ung. rája „calcan” (Ba ung. 45) nu e admisibilă. Coincidențe: Raius, Raian. frecvente la traci (OR I 580). 1. Hraiul și Raiul, 1318 și 1348 (DR IV1; Rad vol 82 p. 127) nume identice; Raiul, Roman, 1325 (ib); 2. – s. Raiu (Moț). 3. Raia b. (16 B IV 422; 17 B I 71; IO 135); – moșn., olt. (AO X 128); țig. (16 B IV 188). 4. Răian (Moț), o. Rae, I. (CL) și Răescul (ib; Buc). 6. Raițul s.; Raețu t. 7. Răiuțul m-te; cf. Răiusul b. (17 B II 228).

HONNI SOIT QUI MAL Y PENSE (fr.) rușine cui gândește ceva rău în privința aceasta – Deviză a Ordinului jartierei, creat în 1384 de regele Eduard al III-lea al Angliei, în onoarea favoritei sale Joan de Salisbury. Cuvintele au fost rostite de rege ca replică la zâmbetele malițioase ale curtenilor, când aceasta, în timpul unui bal, și-a pierdut jartiera. Îndemn ironic de a nu comenta defavorabil o exprimare sau o situație ambiguă.

PEIORA SUNT TECTA ODIA, QUAM APERTA (lat.) ura ascunsă este mai rea decât cea fățișă – Seneca, „De moribus”, 52.

RĂU, Alexandru (1900-1993, n. București), inginer român. M. de onoare al Acad. (1993), prof. univ. la București. Specialist în metalurgia oțelului și a feroaliajelor. A lucrat ca inginer în oțelăriile de la Reșița, Hunedoara, Târnăveni, Brașov, unde a inventat noi procedee de producere a oțelurilor de calitate și de îmbunătățire a proceselor tehnologice siderurgice.

RĂU, Aurel (n. 1930, Josenii Bârgăului, jud. Bistrița-Năsăud), poet român. Lirică meditativă și peisagistică cu reflexe livrești („Jocul de-a stelele”, „Pe Înaltele reliefuri”, „Zeii asediați”, „Flori din cuvinte”, „Septentrion”); ediții, eseuri, traduceri.

TEMPORA SI FUERINT NUBILA, SOLUS ERIS (lat.) dacă timpul se schimbă în rău, vei rămâne singur – Ovidiu, „Tristele”, I, 1, 40. V. și Donec eris felix, multos numerabis amicos.

VIDEO MELIORA PROBOQUE, DETERIORA SEQUOR (lat.) văd pe cele bune și le aprob, dar urmez pe cele rele – Ovidiu, „Metamorphoseon libri”, VII, 20-21. Mărturisirea Medeii, care, deși înțelege rațional ce cale trebuie să urmeze, se lasă împinsă de pasiuni în direcția contrară.

„Cet animal est très méchant: Quand on l’attaque, il se défend !” - două versuri, de o ascuțită ironie, dintr-un cîntec popular francez La ménagerie. Conținutul lor satiric, la adresa asupritorilor mirați că asupriții nu suportă exploatarea, a transformat aceste versuri într-o expresie foarte răspîndită. lată-le în traducere: „Ce animal rău, plin de draci: Se apără, cînd îl ataci!” MUZ.

Dicționare de argou

Explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a muri de inimă rea expr. a muri copleșit de durere / de supărare.

a pune gând rău cuiva expr. 1. a complota împotriva cuiva. 2. (glum.) a încerca să seducă pe cineva.

a se pune rău (cu cineva) expr. a ajunge în relații tensionate cu cineva; a se învrăjbi.

a sta prost / rău cu țara expr. a nu avea bani.

a-și face inimă rea expr. a se necăji, a se supăra.

a-și face sânge rău expr. a se necăji, a se supăra.

ceasul rău, pisica neagră expr. ghinion.

drumul spre rai expr. (tox.) stare de euforie indusă de consumul de droguri.

FEMEIE REA capră, cață, cățea, haită, matracucă, paceaură, tartoriță, viespe.

în toane proaste / rele expr. indispus, deprimat, mohorât.

într-un ceas rău expr. într-un moment nefast.

poamă rea expr. persoană cu deprinderi urâte.

rău de pagubă expr. 1. (cart.) supărăcios, irascibl. 2. care suportă greu (din punct de vedere psihic) pierderile materiale.

rău de scârbă expr. 1. care se îngrețoșează ușor. 2. v. rău de pagubă (2).

rea de muscă expr. nimfomană.

soi rău expr. persoană cu deprinderi urâte.

Intrare: RAI
RAI
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: rai
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rai
  • raiul
  • raiu‑
plural
  • raiuri
  • raiurile
genitiv-dativ singular
  • rai
  • raiului
plural
  • raiuri
  • raiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: Rai
nume propriu (I3)
  • Rai
Intrare: rai (nav.)
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rai
  • raiul
  • raiu‑
plural
  • raiuri
  • raiurile
genitiv-dativ singular
  • rai
  • raiului
plural
  • raiuri
  • raiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: rai (paradis)
substantiv neutru (N67)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rai
  • raiul
  • raiu‑
plural
  • raiuri
  • raiurile
genitiv-dativ singular
  • rai
  • raiului
plural
  • raiuri
  • raiurilor
vocativ singular
plural
Intrare: buruiană-de-bubă-rea
buruiană-de-bubă-rea substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buruiană-de-bubă-rea
  • buruiana-de-bubă-rea
plural
  • buruieni-de-bubă-rea
  • buruienile-de-bubă-rea
genitiv-dativ singular
  • buruieni-de-bubă-rea
  • buruienii-de-bubă-rea
plural
  • buruieni-de-bubă-rea
  • buruienilor-de-bubă-rea
vocativ singular
plural
Intrare: buruiană-de-ceas-rău
buruiană-de-ceas-rău substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • buruiană-de-ceas-rău
  • buruiana-de-ceas-rău
plural
  • buruieni-de-ceas-rău
  • buruienile-de-ceas-rău
genitiv-dativ singular
  • buruieni-de-ceas-rău
  • buruienii-de-ceas-rău
plural
  • buruieni-de-ceas-rău
  • buruienilor-de-ceas-rău
vocativ singular
plural
Intrare: frunză-de-bubă-rea
frunză-de-bubă-rea substantiv feminin (numai) singular
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • frunză-de-bubă-rea
  • frunza-de-bubă-rea
plural
genitiv-dativ singular
  • frunze-de-bubă-rea
  • frunzei-de-bubă-rea
plural
vocativ singular
plural
Intrare: masa-raiului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • masa-raiului
plural
genitiv-dativ singular
  • mesei-raiului
plural
vocativ singular
plural
Intrare: muscă-rea
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • muscă-rea
  • musca-rea
plural
genitiv-dativ singular
  • muște-rele
  • muștei-rele
plural
vocativ singular
plural
Intrare: neagă(-rea)
substantiv feminin (F99)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nea
  • neaga
plural
genitiv-dativ singular
  • neagăi
plural
vocativ singular
plural
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • neagă-rea
  • neaga-reaua
plural
genitiv-dativ singular
plural
vocativ singular
plural
nacara
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
substantiv feminin (F149)
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • nagara
  • nagaraua
plural
  • nagarale
  • nagaralele
genitiv-dativ singular
  • nagarale
  • nagaralei
plural
  • nagarale
  • nagaralelor
vocativ singular
plural
nagarea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
naghea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
nadara
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
nădarea
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
Intrare: părere de rău
părere de rău locuțiune substantiv feminin
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • părere de rău
  • părerea de rău
plural
  • păreri de rău
  • părerile de rău
genitiv-dativ singular
  • păreri de rău
  • părerii de rău
plural
  • păreri de rău
  • părerilor de rău
vocativ singular
plural
Intrare: răi
verb (VT408)
infinitiv infinitiv lung participiu gerunziu imperativ pers. a II-a
(a)
  • i
  • ire
  • it
  • itu‑
  • ind
  • indu‑
singular plural
  • răiește
  • iți
numărul persoana prezent conjunctiv prezent imperfect perfect simplu mai mult ca perfect
singular I (eu)
  • răiesc
(să)
  • răiesc
  • răiam
  • ii
  • isem
a II-a (tu)
  • răiești
(să)
  • răiești
  • răiai
  • iși
  • iseși
a III-a (el, ea)
  • răiește
(să)
  • răiască
  • răia
  • i
  • ise
plural I (noi)
  • im
(să)
  • im
  • răiam
  • irăm
  • iserăm
  • isem
a II-a (voi)
  • iți
(să)
  • iți
  • răiați
  • irăți
  • iserăți
  • iseți
a III-a (ei, ele)
  • răiesc
(să)
  • răiască
  • răiau
  • i
  • iseră
Intrare: rău (adj.)
rău1 (adj.) adjectiv admite vocativul
adjectiv (A105)
Surse flexiune: DOR
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rău
  • răul
  • rău‑
  • rea
  • reaua
plural
  • răi
  • răii
  • rele
  • relele
genitiv-dativ singular
  • rău
  • răului
  • rele
  • relei
plural
  • răi
  • răilor
  • rele
  • relelor
vocativ singular
  • răule
  • rea
  • reao
plural
  • răilor
  • relelor
Intrare: rău-platnic (adj.)
rău-platnic1 (adj.) adjectiv
adjectiv compus
masculin feminin
nearticulat articulat nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicul
  • rău-platnică
  • rău-platnica
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicii
  • rău-platnice
  • rău-platnicele
genitiv-dativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicului
  • rău-platnice
  • rău-platnicei
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicilor
  • rău-platnice
  • rău-platnicelor
vocativ singular
plural
Intrare: rău-platnic (s.m.)
rău-platnic2 (s.m.) substantiv masculin admite vocativul
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicul
  • rău-platnicu‑
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicii
genitiv-dativ singular
  • rău-platnic
  • rău-platnicului
plural
  • rău-platnici
  • rău-platnicilor
vocativ singular
  • rău-platnicule
plural
  • rău-platnicilor
Intrare: rău-platnică
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rău-platnică
  • rău-platnica
plural
  • rău-platnice
  • rău-platnicele
genitiv-dativ singular
  • rău-platnice
  • rău-platnicei
plural
  • rău-platnice
  • rău-platnicelor
vocativ singular
  • rău-platnică
plural
  • rău-platnicelor
Intrare: rea-credință
  • silabație: rea-cre- info
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rea-credință
  • reaua-credință
plural
genitiv-dativ singular
  • rele-credințe
  • relei-credințe
plural
vocativ singular
plural
Intrare: rea-voință
  • silabație: rea-vo-in-ță info
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • rea-voință
  • reaua-voință
plural
genitiv-dativ singular
  • rele-voințe
  • relei-voințe
plural
vocativ singular
plural
Intrare: trei-răi
substantiv masculin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
plural
  • trei-răi
  • trei-răii
genitiv-dativ singular
plural
  • trei-răi
  • trei-răilor
vocativ singular
plural
Intrare: ușa-raiului
substantiv feminin compus
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • ușa-raiului
plural
genitiv-dativ singular
  • ușii-raiului
plural
vocativ singular
plural
* formă nerecomandată sau greșită – (arată)
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)
info
Aceste definiții sunt compilate de echipa dexonline. Definițiile originale se află pe fila definiții. Puteți reordona filele pe pagina de preferințe.
arată:

rai, raiurisubstantiv neutru

  • 1. navigație Roată de lemn sau de metal, cu caneluri la margine, prin care poate fi rulată o parâmă de cânepă sau de oțel. DEX '09
etimologie:

rai, raiurisubstantiv neutru

  • 1. Loc plin de încântare și de fericire unde, potrivit credințelor religioase, ar ajunge după moarte sufletele celor care respectă preceptele religiei; cer. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Și atunci ca prin minune se și trezește Ivan la poarta raiului. CREANGĂ, P. 308. DLRLC
    • format_quote Atunci el pricepe visul că-i trimis de la profet, Că pe-o clipă se-nălțase chiar în rai la Mahomet. EMINESCU, O. I 144. DLRLC
    • format_quote Sufletul să-mi meargă în rai! Și din rai să te privească În căldarea cea drăcească Cum îți plîngi păcatele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 260. DLRLC
    • chat_bubble Dar din dar se face rai, se zice când cineva dă și altuia din ceea ce capătă în dar. DLRLC
  • 2. figurat Loc din natură deosebit de frumos. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Era un farmec nesfîrșit dragostea lor și era un rai colțul de pămînt pe care viețuiau. SADOVEANU, O. IV 81. DLRLC
    • format_quote La cîteva minute de aici, pe valea Lotrului, într-un adevărat colț de rai, e așezat satul Brezoiu. VLAHUȚĂ, O. A. II 141. DLRLC
    • format_quote Și-a dat drumul cu dînsa pe-o altă lume, unde era un rai și nu altăceva. CREANGĂ, P. 95. DLRLC
    • format_quote Prin bolta ferestrei înguste Mă uit într-al văilor rai. EMINESCU, O. IV 98. DLRLC
    • 2.1. figurat Loc în care cineva se simte deplin fericit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Casa nașilor era raiul copiilor. GALACTION, O. I 10. DLRLC
      • format_quote Las’ să-ți înlănțui gîtul cu părul meu bălai, Viața, tinerețea mi-ai prefăcut-o-n rai. EMINESCU, O. I 95. DLRLC
      • format_quote Orișiunde-oi fi cu tine Va fi raiul pentru mine. ALECSANDRI, T. I 452. DLRLC
    • chat_bubble Gură de rai = loc frumos din natură. DLRLC
      • format_quote Pe-un picior de plai, Pe-o gură de rai, Iată vin în cale, Se cobor la vale Trei turme de miei Cu trei ciobănei. ALECSANDRI, P. P. 1. DLRLC
etimologie:

buruiană-de-bubă-rea, buruieni-de-bubă-reasubstantiv feminin

buruiană-de-ceas-rău, buruieni-de-ceas-răusubstantiv feminin

frunză-de-bubă-reasubstantiv feminin

masa-raiuluisubstantiv feminin articulat

  • 1. Plantă erbacee cu flori roz-purpurii (Sedum carpaticum). DEX '09
    sinonime: dragoste

muscă-reasubstantiv feminin

neagă / neagă-reasubstantiv feminin

  • 1. popular Persoană încăpățânată, rea, care contrazice mereu și care face totul numai după capul ei; piază-rea. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    sinonime: belea cobe
    • format_quote El ne-a scăpat de neaga-reaua aia de zmeoaică. ISPIRESCU, L. 327. DLRLC
    • chat_bubble A sta neagă-rea pe capul cuiva (sau în spinarea cuiva) = a nu lăsa în pace pe cineva, a nu-l slăbi din ochi. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Mă ghiorlane, nu-mi mai sta neagă-rea în spinare! PAS, L. I 78. DLRLC
etimologie:

rău, reaadjectiv

  • 1. Care are însușiri negative; lipsit de calități pozitive. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 1.1. adesea substantivat Care face, în mod obișnuit, neplăceri altora. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ea este mai rea decît soră-sa. ISPIRESCU, L. 5. DLRLC
      • format_quote De-am fost răi, tu ni-i ierta. CREANGĂ, P. 275. DLRLC
      • format_quote Nu zic că Despot este om rău. ALECSANDRI, T. II 100. DLRLC
      • format_quote Iar ai venit, răule? CARAGIALE, S. 56. DLRLC
      • format_quote În călătoria ta, ai să ai trebuință și de răi și de buni. CREANGĂ, P. 198. DLRLC
      • format_quote Voi sînteți urmașii Romei? Niște răi și niște fameni. EMINESCU, O. I 151. DLRLC
      • 1.1.1. Care exprimă, care denotă răutate; care este contrar binelui. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Jungherul crunt și ochii răi ai răzășului spuneau ceva. SADOVEANU, O. VII 99. DLRLC
      • chat_bubble Poamă rea sau soi rău = persoană cu deprinderi urâte. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote De acum nu mai trăiesc nici un ceas cu dînsa; am s-o dau dracului de pomană, soi rău ce este ea! CREANGĂ, P. 174. DLRLC
      • chat_bubble Rău de mama focului = plin de răutate, foarte înrăit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • chat_bubble Rău (sau câinos, negru) la inimă. DLRLC
      • chat_bubble A fi rău de gură (sau gură rea). DLRLC
    • 1.2. Care nu-și îndeplinește îndatoririle morale și sociale legate de o anumită circumstanță, care nu e potrivit unui anumit lucru, unei anumite situații. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Soț rău. Mamă rea. DLRLC
      • 1.2.1. Despre copii: neascultător, răsfățat, răzgâiat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Cearcă să se acațe de fețele meselor, de mobile... Ca un copil rău, refuzînd să se lase dus la culcare. C. PETRESCU, Î. II 230. DLRLC
    • 1.3. Neconform cu regulile moralei; în dezacord cu opinia publică. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Purtare rea. Deprindere rea. DLRLC
      • format_quote Dă-mi drumu pe uliță, Să vorbesc cu neam de-al meu, Cui am făcut nume rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 215. DLRLC
      • 1.3.1. (Despre vorbe) Care supără, care jignește. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        • format_quote Săraca inima mea Iar începe-a mă durea, Nu mă doare de durere, Mă doare de vorbe rele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 188. DLRLC
    • 1.4. Despre viață, trai etc.: apăsător, chinuit, chinuitor, necăjit, neliniștit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Trai rău. A trăi zile rele. DLRLC
      • chat_bubble A duce casă rea (cu cineva) = a nu se înțelege, a trăi prost (cu cineva). DEX '09 DLRLC
      • chat_bubble Inimă rea. DLRLC
      • chat_bubble A-și face sânge rău (sau inimă, voie rea) = a se necăji, a fi mâhnit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: necăji
        • format_quote Las’ jupîneșică, nu-ți face voie rea, că are să fie cît se poate de bine. CREANGĂ, P. 128. DLRLC
        • format_quote Turturea de-i turturea Și tot face-și voie rea, D-apoi eu cum să nu-mi fac Pentru unul ce mi-i drag! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 214. DLRLC
    • 1.5. (Despre vești) Care anunță un necaz, o supărare. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: neplăcut
      • format_quote Împăratul vrea să-și mărite fata. – Și asta-i veste rea, moșnege? CREANGĂ, P. 77. DLRLC
      • format_quote Bate vînt de la sfințit Și rea veste mi-a venit. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 499. DLRLC
  • 2. Care nu are calitățile proprii destinației, menirii, rolului său. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.1. Care nu este apt (pentru ceva), care nu e corespunzător unui anumit scop, unei anumite utilizări; care prezintă unele defecte, unele imperfecțiuni. DEX '09 DLRLC
      sinonime: nepotrivit
      • format_quote Pământ rău pentru cultura bumbacului. DLRLC
      • 2.1.1. fizică (Despre corpuri) Rău conducător de căldură (sau de electricitate) = prin care căldura (sau electricitatea) nu se transmite cu ușurință sau deloc. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • 2.2. (Despre organele corpului) Care nu funcționează normal. DEX '09 DLRLC
      sinonime: bolnav
      • format_quote Stomac rău. Dinți răi. DLRLC
      • format_quote Săraci picioarele mele, Nu le poci purta de grele, Ori de grele, Ori de rele, C-am fost la Turda cu ele. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 132. DLRLC
      • 2.2.1. (Despre funcții fiziologice) Care nu se desfășoară normal. DEX '09 DEX '98 DLRLC
        sinonime: defectuos
        • format_quote Circulație rea. Digestie rea. DLRLC
    • 2.3. Despre îmbrăcăminte și încălțăminte: rupt, stricat, uzat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Nu te uita lele, hăi, Că mi-s cioarecii cam răi, C-am acasă două oi Și mi-oi face alții noi. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 459. DLRLC
    • 2.4. (Despre materiale, produse) De proastă calitate. DLRLC
      sinonime: inferior
      • format_quote Stofă rea. DLRLC
      • format_quote Fum negru de tutun rău, ca de buruiană arsă. MIRONESCU, S. A. 98. DLRLC
    • 2.5. (Despre băuturi) Neplăcut la gust, prost pregătit. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      • format_quote Ciorbă rea. Vin rău. DLRLC
    • 2.6. Despre drumuri: desfundat, neîngrijit. DLRLC
    • 2.7. (Despre bani) Care nu are curs, ieșit din circulație. DEX '09 DEX '98 DLRLC
      sinonime: fals
      • format_quote Mîndră, pe obrazul tău, Rumenele-s de-un zlot rău. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 441. DLRLC
      • chat_bubble Banul (sau lucrul) rău (sau buruiana rea) nu piere = omul rău știe să se descurce în orice împrejurare, scapă din orice încurcătură. DLRLC
  • 3. Despre meseriași, artiști etc.: incapabil, nepriceput, neîndemânatic. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • chat_bubble O calfă rea nu-și găsește niciodată scule bune = omul nepriceput nu reușește niciodată să facă un lucru bun, oricât de prielnice condiții ar avea. DLRLC
    • chat_bubble Rău de lucru = căruia nu-i place să muncească. DLRLC
      sinonime: leneș
  • 4. Dăunător, neizbutit, nesatisfăcător. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Învățătură rea. Sfat rău. DLRLC
    • format_quote Astfel încăput pe mîna a oricărui, te va drege, Rele-or zice că sînt toate cîte nu vor înțelege. EMINESCU, O. I 134. DLRLC
    • format_quote Ale rele să se spele, ale bune să se-adune. DLRLC
    • chat_bubble A lua (cuiva ceva) în nume de rău = a atribui cuiva o intenție răuvoitoare, a interpreta eronat o observație, un sfat. DEX '09 DEX '98 DLRLC
  • 5. Despre vreme: nefavorabil, urât. DEX '09 DEX '98 DLRLC
    • format_quote Ca purtați de un vînt rău toți zburau pe drumul de costișă. SADOVEANU, O. I 518. DLRLC
    • format_quote Amîndoi bătrînii aceștia erau albi ca iarna și posomorîți ca vremea cea rea, din pricină că n-aveau copii. CREANGĂ, P. 73. DLRLC
    • format_quote După vreme rea, a fi el vreodată și senin. CREANGĂ, P. 235. DLRLC
  • 6. Dezavantajos, nerentabil. DLRLC
    • format_quote A face un târg rău. DLRLC
  • 7. în superstiții Prevestitor de rele, care aduce nenorocire. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Semn rău. DLRLC
etimologie:

rău-platnic, rău-platnicăadjectiv
rău-platnic, rău-platnicisubstantiv masculin
rău-platnică, rău-platnicesubstantiv feminin

  • 1. (Persoană) care nu-și plătește datoriile (la timp). DEX '09 DLRLC
    • format_quote La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. DLRLC
etimologie:
  • Rău + platnic DEX '09

rea-credințăsubstantiv feminin

rea-voințăsubstantiv feminin

  • 1. Purtare sau atitudine neprietenoasă, ostilă față de cineva sau de ceva; lipsă de bunăvoință. DEX '09 DLRLC
    • format_quote Reaua-voință de care dădeau dovadă funcționarii episcopali față de profesori. IORGA, L. II 203. DLRLC

trei-răi, trei-răisubstantiv masculin plural

info Lista completă de definiții se află pe fila definiții.

Un articol lingvistic