BUBĂ (pl. -be) sf. 1 🩺 Umflătură pe piele în formă de bășică, de obiceiu plină de puroiu; proverb: (a umbla cu cineva) ca cu o ~ coaptă, cu binișorul, căutînd să nu-l atingă, să nu-l supere ¶ 2 Fig. familiar Punctul dureros, pricina supărării: asta e buba vieții mele (BR. -VN.); îi știu eu buba; aici e buba, aci e aci, aci e toată greutatea ¶ 3 🐕 BUBA-MÎNZULUI, boală a mînjilor, caracterizată printr’o bubă care se face pe cap, de pe urma căreia vita e tristă, strănută des și-i curge un fel de puroiu pe nas ¶ 4 🩺 🐕 BUBĂ-NEAGRĂ sau BUBĂ REA, dalac ¶ 5 🩺 BUBA-VÎNĂTĂ, o bășică care se face mai ales la mîini (mai adesea între degete) și la picioare ¶ 6 Maram. 🩺 Pelagră (BRL.) ¶ 7 🩺 pop. BUBE-DULCI pl. Bubulițe care ies la copii pe față, pe lîngă gură și pe cap ¶ 8 📆 pop. Sărbătoarea-bubelor = BARBURA 2 ¶ 9 🌿 FRUNZĂ-DE-REA 👉 BUBERIC ¶ 10 🌿 Mică crestătură rotundă și vîrtoasă pe coaja fructelor [sl.].

FRUNZĂ (pl. -ze) sf. 🌿 1 Foaie de arbore: mila de la bărbat ca frunza de plop uscat ZNN.; ~ de brad; ~ verde, începutul caracteristic al celor mai multe cîntece populare; a cînta, a zice din ~, a cînta ținînd o frunză între buze: venea cîntînd din ~ ISP.; în ~-l învăță a zice moș Gligor RET.; a umbla (de) frunza frăsinelului 👉 FRĂSINEL; a tăia cîinilor ~ CÎINE 1; a trăi ca frunza pe apă 👉 APĂ 19; cîtă ~ și iarbă sau ca frunza și ca iarba, nenumărat de mulți, în cantitate enormă ¶ 2 FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REA = BUBERIC; ~-DE-POTCĂ, plantă, numită și „iarba-drumurilor”, cu frunzele de un frumos verde lucitor (Chenopodium murale) (🖼 2221); FRUNZA-TĂIETURII = VINDECEA; FRUNZA-VOINICULUI¹, plantă, numită și „brîncuță”, cu flori mici galbene, poporul o socotea odinioară ca bună pentru a vindeca tusea și stingerea glasului (Sisymbrium officinale) (🖼 2222); – FRUNZA-VOINICULUI² = USTUROIȚĂ [lat. *frondea].

FRUNZĂ-DE-BUBĂ-REA s. v. buberic.

frunză-de-bubă-rea s. v. BUBERIC.