14 definiții pentru necinste


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

NECÍNSTE s. f. Lipsă de cinste, de probitate; ocară, insultă; rușine, dezonorare. – Pref. ne- + cinste.

necinste sf [At: CORESI, EV. 366 / E: ne- + cinste] 1 (Înv) Lipsă de mărire, de glorie. 2 (Înv) Umilință. 3 (Înv) Dispreț. 4 (Pex) Situație, întâmplare dezonorantă Si: dezonoare, rușine. 5 (Înv) Batjocură. 6 (Înv) Insultă. 7 (Înv) Pedeapsă care constă în mustrare aspră, batjocorire etc. a cuiva. 8 (Îlv) A face ~ A dezonora. 9 Lipsă de corectitudine, de onestitate în timpul îndeplinirii funcției.

NECÍNSTE s. f. Lipsă de cinste, de probitate; ocară, insultă; rușine, dezonoare. – Ne- + cinste.

NECÍNSTE s. f. Lipsă de cinste; batjocură, ocară, insultă; rușine. Hotărî să ceară dreptate pentru necinstea ce i-a făcut soția lui. ISPIRESCU, L. 27.

necínste f. Dezonoare. Oprobiŭ. Neonestitate.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

necínste s. f., g.-d. art. necínstei

necínste s. f., g.-d. art. necínstei


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

NECÍNSTE s. 1. incorectitudine, necorectitudine, (înv.) incorecțiune, malonestitate. (~ unui slujbaș.) 2. v. dezonoare.

NECÍNSTE s. v. afront, batjocură, injurie, insultă, jignire, ocară, ofensă, rușine, umilință.

NECINSTE s. 1. incorectitudine, necorectitudine, (înv.) incorecțiune, malonestitate. (~ unui slujbaș.) 2. dezonoare, rușine, (pop.) ocară, (înv. și reg.) ponos, ponoslu. (Nu poate îndura ~.)

necinste s. v. AFRONT. BATJOCURĂ. INJURIE. INSULTĂ. JIGNIRE. OCARĂ. OFENSĂ. RUȘINE. UMILINȚĂ.

Necinste ≠ cinste, onoare, cinstit, onest


Dicționare specializate

Aceste definiții explică de obicei numai înțelesuri specializate ale cuvintelor.

NECINSTE. Subst. Necinste, incorectitudine, necorectitudine, incorecțiune (înv.), corupție, corupere, coruptibilitate, venalitate (livr.). Escrocare, escrocherie, hoție, șarlatanie, șarlatanism (rar), potlogărie (fam.), potlogărit (fam.), pungășie, pungășeală (fam.), borfășie (rar). Înșelare, înșelăciune, înșelătorie, trișare. Infidelitate, nefidelitate, trădare. Ipocrizie, prefăcătorie, fățărnicie, fățărie (înv.), șiretenie, șireție (rar), viclenie, vicleșug, vulpenie. Măsluire, măsluială (rar), mistificare, mistificație (rar), falsificare. Mituială, mituire, șperțuială (fam.). Escroc, hoț, șarlatan, potlogar (fam.), pungaș, borfaș. Înșelător, trișor. Trădător. Ipocrit, fățarnic. Măsluitor, mistificator, falsificator. Mituitor. Șperțar, ciubucar (fig., fam.). Adj. Necinstit, neonest, incorect, corupt, coruptibil, venal (livr.), veros (livr.). Hoțesc, șarlatanesc (rar), potlogăresc (fam.), pungășesc (fam.). Infidel, nefidel, neloial, neleal. Ipocrit, prefăcut, prefăcător (rar), fățarnic, șiret, viclean. Măsluit, falsificat, denaturat. Vb. A fi necinstit, a fi incorect. A escroca, a fura, a hoți (rar), a potlogări (fam.), a pungăși (fam.). A înșela, a duce de nas, a trișa. A trăda. A se preface, a se fățărnici (înv.), a se fățări (înv.). A măslui, a falsifica. A da mită, a mitui, a da șperț, a șperțui. A lua mită, a umbla după șperț (după ciubuc). Adv. (În mod) necinstit, incorect. Hoțește, potlogărește (fam.). V. hoție, imoralitate, înșelătorie, josnicie; minciună, viclenie.

Intrare: necinste
substantiv feminin (F103)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • necinste
  • necinstea
plural
genitiv-dativ singular
  • necinste
  • necinstei
plural
vocativ singular
plural

necinste

etimologie:

  • Prefix ne- + cinste.
    surse: DEX '09