Definiția cu ID-ul 931216:

Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

PLÁTNIC, -Ă, platnici, -e, adj. (Determinat prin «bun» sau «rău»; adesea substantivat) Care plătește; care satisface obligațiile (bănești) pe care le-a contractat. La sfîrșitul săptămînii se întîmpla să nu capeți nimic, fiindcă nici patronul nu se alegea cu nimic de pe urma cîtorva imprimate făcute pentru firme nevoiașe, rău platnice. PAS, Z. I 304. Corăbierii, văzînd că-i platnic bun, i-au făgăduit că or abate pe-aici. SBIERA, P. 244. Să-i scrii și d-ta o vorbă, arătîndu-i că va avea în mine un bun mușteriu și bun platnic. CARAGIALE, O. VII 111.