belea sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 339/7 / Pl: ~ele / E: tc belâ, cf satara-bela, urdu-belea] 1 Întâmplare neprevăzută care aduce necaz (și de care scapi greu) Si: pacoste, năpastă, (îvp) potcă, bucluc, (înv) lipcă, bacală, satara. 2 Persoană care provoacă neplăceri, încurcături. 3 (Îe) A da de ~ A avea o supărare, un necaz. 4 (Rar; pop) Menstruație.

belea s.f (fam.) 1 Întîmplare (neprevăzută) care pricinuiește neplăceri și de care se scapă cu greutate; bucluc, pacoste. ◊ Expr. A (se) vîrî sau a (se) băga în (ori la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură. A da de belea sau a-și găsi beleaua (cu cineva), a-i cădea cuiva beleaua pe cap = a da de necaz, a o păți. A intra într-o belea v. intra. 2 Ființă care provoacă numai necazuri, neplăceri, încurcături. Omul ăsta e o mare belea. ◊ Expr. A-i cădea (cuiva) belea (pe cap) v. cădea. Bună ziua am (sau ai, a etc.) dat, belea pe cap mi-am (sau ți-ai, și-a etc.) căpătat v. zi. • pl. -ele. /<tc. belâ.

BELEA (pl. -lele) sf. 1 Supărare, necaz, încurcătură, bocluc; proverb: capul să trăească, că belelele curg, a) omului îi e dat să aibă necazuri, de aceea trebue să fie cu răbdare, b) dacă omul e sănătos, trece prin toate necazurile și nu-i pasă; a băga pe cineva în ~, a-l băga într’o încurcătură care poate să-i atragă mari supărări; a da de ~, a o păți, a intra în încurcături, a-și atrage supărări; a-și găsi (sau a-și căpăta) beleaua, a-și atrage necazuri, supărări, a o păți ¶ 2 Lucru care-ți aduce supărare, necazuri, sarcină, povară: ce nu te lepezi și tu de beleaua cea de vornicie ? (ALECS.) [tc. belá].

BELEA, belele, s. f. Întîmplare (neprevăzută) care pricinuiește neplăceri și de care scapi cu greu; necaz, neplăcere, încurcătură, daraveră, pacoste, bucluc. Țăranii au biruri de plată, belele, Măria-sa-și numără pungile grele. TULBURE, V. R. 39. Cine n-are gîndurile lui și belelele lui? PAS, L. I 81. Ca să mă scape de belea, m-au trimes la stînă în dumbrava Agapiei. CREANGĂ, A. 14. De n-ascultați vorba mea, Voi atunci dați de belea. ȘEZ. IV 132. ◊ Expr. A-și găsi (sau, rar, a-și căpăta) beleaua sau a da de belea sau a-i cădea (cuiva) beleaua pe cap = a o păți, a da de necaz, a da de bucluc. Măi băiete, stai în ogradă și nu te mai juca în uliță, să te calce vreo căruță și să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta! REBREANU, R. II 30. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; și, afară de asta, te pomenești că mă încurc în vreo discuție și-mi capăt beleaua. CARAGIALE, O. I 241. Nu voi să-mi găsesc beleaua dîndu-ți drumul. NEGRUZZI, S. I 93. A (se) vîrî sau a (se) băga în (sau la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură, într-un necaz. Du-te, cumetre Ghiță, du-te, frate Niță... Mă băgați în belea. PAS, L. I 52. La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. ♦ (Concretizat) Sarcină, povară. El era bun-bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-aveau ei ce să mănînce, dar încă mi-te să mai dea și oii. ISPIRESCU, L. 208. ◊ (În glumă) Cîte păsărele zboară, Toate zic: «Bade, te-nsoară!». Numai biata rîndunea...: «Bade, nu-ți lua belea». ȘEZ. I 103.

BELEA, belele, s. f. Neplăcere, necaz, încurcătură, bucluc. ♦ (Concr.) Sarcină, povară. – Tc. belâ.

BELEA ~ele f. fam. Situație complicată și neplăcută; bucluc; încurcătură. A intra într-o ~. ◊ A-și găsi ~eaua (a da de ~) a o păți (rău). [Art. beleaua; G.-D. belelei; Sil. be-lea] /<turc. belá

beleà f. 1. nenorocire, supărare, încurcătură neașteptată: a da de belea, a-și găsi beleaua; 2. greutate, anevoie de suferit: nu pot scăpa de beleaua asta de om (v. popă belea, urdubelea). [Turc. BELÁ].

beleá f. (turc. belá, ca merea d. mera). Nenorocire, supărare, încurcătură: a da de belea, a-ți găsi beleaŭa, a scăpa de belea. Fig. Om incomodant, berechet: ce belea de om!

BELEAUA LUI COSTACHE, O TRAGE IORDACHE = Trage unul pentru greșala altuia.

belea (fam.) s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei

belea (fam.) s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei; pl. belele, art. belelele

belea s. f., art. beleaua, g.-d. art. belelei; pl. belele

BELEA s. v. ciclu, menstruație, period.

BELEA s. v. necaz.

BELEA s. bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, pacostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!)

belea s. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.

belea (belele), s. f. – Lovitură, necaz, supărare. – Mr. bilé, bileauă, megl. bilea. Tc. bela (Roesler 589; Șeineanu, II, 45; Lokotsch 194); cf. ngr. μπελιᾶς, alb. belja, bg. belja, sb. belaj. Cf. belaliu.

belea, belele s. f. 1. (pop.) necaz, ghinion. 2. (peior.) soție.

a fi de beleaua lumii expr. a fi comic / excentric.

a vârî (pe cineva) în belea / în bucluc expr. a pricinui (cuiva) un necaz.