18 definiții pentru belea


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

beleá sf [At: NECULCE, ap. LET. II, 339/7 / Pl: ~ele / E: tc belâ, cf satara-bela, urdu-belea] 1 Întâmplare neprevăzută care aduce necaz (și de care scapi greu) Si: pacoste, năpastă, (îvp) potcă, bucluc, (înv) lipcă, bacală, satara. 2 Persoană care provoacă neplăceri, încurcături. 3 (Îe) A da de ~ A avea o supărare, un necaz. 4 (Rar; pop) Menstruație.

BELEÁ, belele, s. f. (Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ◊ Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din tc. belâ.

BELEÁ, belele, s. f. (Fam.) Întâmplare neprevăzută care aduce necaz; pacoste, bucluc. ◊ Expr. A da de belea = a avea o supărare, un necaz. ♦ Ființă care provoacă numai neplăceri, necazuri, încurcături. – Din tc. belâ.

BELEÁ, belele, s. f. Întîmplare (neprevăzută) care pricinuiește neplăceri și de care scapi cu greu; necaz, neplăcere, încurcătură, daraveră, pacoste, bucluc. Țăranii au biruri de plată, belele, Măria-sa-și numără pungile grele. TULBURE, V. R. 39. Cine n-are gîndurile lui și belelele lui? PAS, L. I 81. Ca să mă scape de belea, m-au trimes la stînă în dumbrava Agapiei. CREANGĂ, A. 14. De n-ascultați vorba mea, Voi atunci dați de belea. ȘEZ. IV 132. ◊ Expr. A-și găsi (sau, rar, a-și căpăta) beleaua sau a da de belea sau a-i cădea (cuiva) beleaua pe cap = a o păți, a da de necaz, a da de bucluc. Măi băiete, stai în ogradă și nu te mai juca în uliță, să te calce vreo căruță și să-mi mai găsesc beleaua din pricina ta! REBREANU, R. II 30. Pe stradă să mă plimb, e foarte frig; și, afară de asta, te pomenești că mă încurc în vreo discuție și-mi capăt beleaua. CARAGIALE, O. I 241. Nu voi să-mi găsesc beleaua dîndu-ți drumul. NEGRUZZI, S. I 93. A (se) vîrî sau a (se) băga în (sau la) belea = a intra sau a face pe cineva să intre într-o încurcătură, într-un necaz. Du-te, cumetre Ghiță, du-te, frate Niță... Mă băgați în belea. PAS, L. I 52. La grea belea m-a vîrît iar spînul. CREANGĂ, P. 219. ♦ (Concretizat) Sarcină, povară. El era bun-bucuros că-i ia beleaua din bătătură, deoarece n-aveau ei ce să mănînce, dar încă mi-te să mai dea și oii. ISPIRESCU, L. 208. ◊ (În glumă) Cîte păsărele zboară, Toate zic: «Bade, te-nsoară!». Numai biata rîndunea...: «Bade, nu-ți lua belea». ȘEZ. I 103.

BELEÁ, belele, s. f. Neplăcere, necaz, încurcătură, bucluc. ♦ (Concr.) Sarcină, povară. – Tc. belâ.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

beleá (fam.) s. f., art. beleáua, g.-d. art. belélei; pl. beléle, art. belélele


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

BELEÁ s. v. ciclu, menstruație, period.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

beleá (beléle), s. f. – Lovitură, necaz, supărare. – Mr. bilé, bileauă, megl. bilea. Tc. bela (Roesler 589; Șeineanu, II, 45; Lokotsch 194); cf. ngr. μπελιᾶς, alb. belja, bg. belja, sb. belaj. Cf. belaliu.

BELEÁ ~éle f. fam. Situație complicată și neplăcută; bucluc; încurcătură. A intra într-o ~. ◊ A-și găsi ~eaua (a da de ~) a o păți (rău). [Art. beleaua; G.-D. belelei; Sil. be-lea] /<turc. belá

beleà f. 1. nenorocire, supărare, încurcătură neașteptată: a da de belea, a-și găsi beleaua; 2. greutate, anevoie de suferit: nu pot scăpa de beleaua asta de om (v. popă belea, urdubelea). [Turc. BELÁ].

beleá f. (turc. belá, ca merea d. mera). Nenorocire, supărare, încurcătură: a da de belea, a-ți găsi beleaŭa, a scăpa de belea. Fig. Om incomodant, berechet: ce belea de om!

hurduz-beleá, hurduz-burdúz, V. urdu-belea.

beleá s. f., art. beleáua, g.-d. art. belélei; pl. beléle

BELEA s. bucluc, dandana, incurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare, (înv. și pop.) poznă, răutate, (pop.) alagea, daraveră, păcat, ponos, potcă, poticală, zăduf, (înv. și reg.) nacafa, nagodă, (reg.) dănănaie, încurcală, năzbîcă, năzdrăvănie, pacostenie, șugă, șugubină, toroapă, (prin Mold.) bacală, (Transilv.) bai, (Ban., Maram. și Bucov.) bedă, (Mold.) chichion, (Olt. și Ban.) cotoarbă, (Olt., Ban și Transilv.) dabilă, (înv.) nesosință, nevoință, patimă, satara, stenahorie. (Ce ~ a căzut pe el!)

belea s. v. CICLU. MENSTRUAȚIE. PERIOD.


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

belea, belele s. f. 1. (pop.) necaz, ghinion. 2. (peior.) soție.

a fi de beleaua lumii expr. a fi comic / excentric.

a vârî (pe cineva) în belea / în bucluc expr. a pricinui (cuiva) un necaz.

Intrare: belea
substantiv feminin (F151)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • belea
  • beleaua
plural
  • belele
  • belelele
genitiv-dativ singular
  • belele
  • belelei
plural
  • belele
  • belelelor
vocativ singular
plural