PLATNIC, -Ă, platnici, -ce, adj., s. m. și f. (Rar) (Persoană) care plătește, care trebuie să plătească; plătitor. ◊ Expr. Bun (sau rău) platnic = persoană care își îndeplinește bine (sau rău) obligațiile bănești, care plătește ușor și la timp (sau greu și cu întârziere). – Plată + suf. -nic.