14 definiții pentru infern (pl. -e)


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

infern sn [At: EMINESCU, P. 215 / Pl: ~e, (înv) ~uri / E: lat infernum, it inferno] 1 Loc unde sunt aruncate sufletele celor păcătoși, după moarte, pentru a fi supuse la chinuri veșnice Si: iad, gheenă, hades, tartar 2 (Fig) Loc de dezordine și de confuzie. 3 (Fig) Viață plină de chinuri. 4 (Fig) Situație chinuitoare, greu de suportat. 5 (Fig) Tortură sufletească. 6 (Liv) Colecție de cărți licențioase, formând în bibliotecile mari o serie aparte, la care accesul este limitat.

INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

INFÉRN s. n. 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice; iad, gheenă, tartar; hades, orc. 2. Fig. Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească. [Pl. și: (rar) infernuri, inferne] – Din lat. infernus.

INFÉRN s. n. (În credințele religioase) Loc imaginar, de chin și de suferințe unde se crede că ar ajunge după moarte sufletele păcătoșilor; iad. Cu toată culoarea lor, care o reamintește pe a infernului, bivolii sînt animalele preferate ale acestui luminos ținut. BOGZA, C. O. 295. Ați crede că această poartă este intrarea infernului. CARAGIALE, O. III 141. Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern, Ca umbre străvezie ieșite din infern Ei zboară... EMINESCU, O. I 98. ◊ Fig. De aceea traiul cu Brigita ajunge un infern. GHEREA, ST. CR. II 329.

INFÉRN s.n. (Liv.) 1. Iad. 2. Locaș subpământean unde cei vechi credeau că rămân sufletele morților. 3. Colecție de cărți licențioase, formând în bibliotecile mari o secție aparte unde accesul este limitat. 4. (Fig.) Loc de dezordine și de confuzie. [Pl. (rar) -nuri, -ne. / < lat. infernus, cf. it. inferno].

INFÉRN s. n. 1. (mit.) locaș subpământean unde se credea că rămân sufletele morților. 2. iad. 3. colecție de cărți licențioase, formând, în bibliotecile mari, o secție aparte unde accesul este limitat. 4. (fig.) atmosferă de dezordine și de confuzie; situație greu de suportat, viață chinuită. (< lat. infernus, it. inferno)

INFÉRN n. 1) rel. Loc unde se crede că sufletele păcătoșilor sunt supuse, după moarte, unor chinuri veșnice; iad; gheenă. 2) fig. Loc cu condiții insuportabile; iad. 3) fig. Stare de nefericire. /<lat. infernus

infern n. 1. Mit. locașul subpământean unde rămâneau de-a pururea sufletele morților; 2. fig. loc de supliciu.

*inférn n., pl. e și urĭ (lat. ĭnfernum [locum], locu de jos, ĭadu, saŭ inferna [loca], locurile de jos). Ĭad, locu morților păcătoșĭ. Fig. Loc de suferință.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

INFERN s. (BIS.) iad, (livr.) gheenă, tartar, (înv.) matca focului.

Infern ≠ eden, paradis, rai


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

inférn (inférnuri), s. n. – Iad, gheenă. It. inferno (sec. XIX). – Der. infernal, adj., din fr. infernal.

Intrare: infern (pl. -e)
infern1 (pl. -e) substantiv neutru
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infern
  • infernul
  • infernu‑
plural
  • inferne
  • infernele
genitiv-dativ singular
  • infern
  • infernului
plural
  • inferne
  • infernelor
vocativ singular
plural
infern2 (pl. -uri) substantiv neutru
substantiv neutru (N24)
Surse flexiune: DN
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • infern
  • infernul
  • infernu‑
plural
  • infernuri
  • infernurile
genitiv-dativ singular
  • infern
  • infernului
plural
  • infernuri
  • infernurilor
vocativ singular
plural
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)

infern rar (la) plural

  • 1. Loc unde sălășluiesc sufletele celor păcătoși, după moarte, supuse la chinuri veșnice.
    exemple
    • Cu toată culoarea lor, care o reamintește pe a infernului, bivolii sînt animalele preferate ale acestui luminos ținut. BOGZA, C. O. 295.
      surse: DLRLC
    • Ați crede că această poartă este intrarea infernului. CARAGIALE, O. III 141.
      surse: DLRLC
    • Fug caii duși de spaimă și vîntului s-aștern, Ca umbre străvezie ieșite din infern Ei zboară... EMINESCU, O. I 98.
      surse: DLRLC
  • 2. figurat Loc de dezordine și de confuzie; viață plină de chinuri, mizerabilă; situație chinuitoare, greu de suportat, tortură sufletească.
    surse: DEX '09 DEX '98 DN un exemplu
    exemple
    • De aceea traiul cu Brigita ajunge un infern. GHEREA, ST. CR. II 329.
      surse: DLRLC
  • 3. Colecție de cărți licențioase, formând în bibliotecile mari o secție aparte unde accesul este limitat.
    surse: DN

etimologie: