21 de definiții pentru păcat păcăt (cel mult 20 afișate)

arată toate definițiile


Dicționare explicative

Explică cele mai întâlnite sensuri ale cuvintelor.

păcat2 sn [At: PSALT. HUR. 70v/23 / V: (înv) păcăt / Pl: ~e, (îvr) ~uri / E: ml peccatum] 1-2 Încălcare (gravă) a uneî legi sau a unei porunci bisericești Vz fărădelege. 3-4 (Pgn) Abatere (gravă) de la preceptele morale, de la ceea ce este bun și drept Vz greșeală Si: vină, vinovăție, (înv) pacoste. 5 (Înv; șîs cădere în ~) Pierdere a virtuților înalte prin lipsă de rezistență la tentații vinovate. 6 (Șîs ~greu, capital, ~ de moarte) Crimă. 7 (Fig; șîs ~ negru) Abatere gravă de la morala creștină care este asociată cu ideea de pedepsire după moarte prin căderea în infern. 8 (Bis; îs) ~ul strămoșesc (sau originar, rar, omenesc, înv, neascultării, născutului) Greșeală a neascultării săvârșită față de Dumnezeu de primul om, Adam, și care ar apăsa asupra omenirii. 9-10 (Îljv) Cu ~ (În mod) vinovat. 11-12 (Îal) (În mod) nedrept. 13-14 (Îljv) Fără (de) ~ sau (pop) fără leac de ~ (În mod) nevinovat. 15 (Îe) (E) ~ de... sau să..., că..., sau (e) ~ de Dumnezeu, (e mai) mare -ul, ~ mare E o faptă sau o atitudine care duce la călcarea preceptelor bisericești, morale etc. 16 (Îae) E regretabilă o situație, o întâmplare neplăcută, o grașeală etc. 17 (Îe) A-și face ~ (sau ~e) cu cineva A comite o faptă rea în dauna cuiva Si: a nedreptăți, a oropsi. 18-19 (Îe) A vorbi (sau grăi) cu ~ A se face vinovat spunând lucruri (neadevărate sau) nedrepte și prejudiciind astfel pe cineva. 20 (Îe) A intra (sau a cădea) în (ori, înv, întru) ~ sau (rar) a da de ~ A face ceva condamnabil, a comite o greșeală. 21 (Îe) A vârî pe cineva în ~ A determina pe cineva să comită o faptă condamnabilă. 22 (Îe) A trage ~ul (sau -ele) cuiva A suporta consecințele greșelii altuia. 23 (Îe) A-și lua ~ele pe cineva A bănui pe cineva, a avea suspiciuni asupra cuiva. 24 Desfrâu. 25 (Îvp) Osândă primită pentru ispășirea unei vini Si: canon, pedeapsă. 26 Defect. 27-28 (Slăbiciune și) neputință de a se dezbăra de un viciu. 29 (Îe) A împinge (sau a îndemna, a duce) pe cineva ~ul (sau ~ele să... sau de...) A simți un imbold spre ceva oprit. 30 (Pop; îs) ~ul copiilor Epilepsie. 31 (Pop) Nenorocire. 32 (Udp „de”) Amărât. 33 (Îlav) Din ~e Spre regretul cuiva Si: din nenorocire. 34 (Reg; îal) Din întâmplare. 35-38 (Îe) (Vai de) ~ele mele (sau tale, noastre etc.) sau ~ele mele cele (sau, reg, ale) grele! Exclamație care exprimă (supărarea) (regretul) (nemulțumirea sau) neputința cuiva. 39 (Îe) Ce ~! Cât îmi pare de rău! 40 (Îe) Mai știi ~ul? Se prea poate. 41 (Reg; îe) ~e amărâte (sau încrosniate) Exprimă compătimirea și regretul în legătură cu o nenorocire prin care trece cineva. 42 (Reg; îe) Atâta ~ de... O cantitate atât de mare, încât îți crează probleme și încurcături. 43 (Reg; îs) ~e femeiești Menstruație. 44 (Euf; art)[1] Drac. 45 (Euf; în imprecații) Soartă rea profețită cuiva care nu merită altceva. 46 (Îlav) Al ~lor (de) Strașnic de... 47 (Îe) Ce ~ul (sau ~ele)? Atât mai trebuia! corectată

  1. În original, incorect tipărit: art. LauraGellner

păcat1 i [At: DDRF / E: fo] (Are) Cuvânt care imită strigătul pe care-l scoate bibilica.

PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc (sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ◊ Expr. A-și face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăți pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greși. A-și spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecințele greșelii altuia; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greși, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. și pop.) Canon, osândă, primită pentru ispășirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ◊ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ◊ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai știi păcatul! = cine ar putea ști? se prea poate. Păcat că... (sau de...) = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ◊ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, strașnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi sau a unei porunci bisericești, abatere de la o normă (religioasă); fărădelege; p. gener. faptă vinovată, greșeală, vină. ◊ Păcatul strămoșesc (sau originar) = (în concepția religiei creștine) greșeala de a fi încălcat interdicția divină de a nu gusta din pomul cunoașterii binelui și a răului, fapt care a atras alungarea neamului omenesc din rai și pierderea stării paradiziace. Păcat capital = păcat considerat de biserică fundamental și din care ar izvorî toate celelalte păcate. ◊ Loc. adj. și adv. Cu păcat = greșit; nedrept, vinovat, neîngăduit, oprit. Fără (de) păcat = nevinovat, corect, drept, legiuit. ◊ Expr. A-și face păcat(e) cu cineva = a face o faptă rea în dauna cuiva, a oropsi, a nedreptăți pe cineva. A intra (sau a cădea) în păcat(e) = a comite o faptă condamnabilă, a greși. A-și spăla păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. Lasă-mă păcatelor mele (sau lasă-l păcatelor lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă (sau lasă-l etc.) în pace! Păcatele mele (sau tale etc.)! = vai de mine (sau de tine etc.)! A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a) a suporta consecințele greșelii altuia; b) a fi ispitit, tentat să facă ceva. A vorbi cu păcat = a aduce învinuiri nedrepte, a greși, a se face vinovat spunând lucruri neadevărate. (E) păcat (de Dumnezeu) sau e mai mare păcat(ul) = nu se cuvine, nu e drept, nu e bine. ♦ (Înv. și pop.) Canon, osândă, primită pentru ispășirea unei vini. 2. Cusur, defect, scădere; slăbiciune, patimă, viciu. 3. Întâmplare rea; nenorocire, năpastă, pacoste, necaz. ◊ Loc. adv. Din păcate = din nenorocire, spre regretul cuiva. ◊ Expr. A-l împinge (sau a-l îndemna, a duce) pe cineva păcatul (sau păcatele) să... (sau de...) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău, de o slăbiciune. (Exclamativ) Mai știi păcatul! = cine ar putea ști? se prea poate. Păcat că... (sau de...) = îmi pare rău că... (sau de...); e regretabil că... Ce păcat! = cât îmi pare de rău! 4. (Eufemistic) Diavol, drac, naiba. ◊ Expr. Al păcatelor = al naibii, teribil, strașnic, cumplit, grozav. Ce păcatul? sau ce păcatele? = ce naiba? ce dracu? Ba pe păcatele! = ba pe naiba! atât mai trebuie! – Lat. peccatum.

PĂCÁT, păcate, s. n. 1. Călcare a unei legi, abatere de la o normă (religioasă); greșeală, faptă vinovată, vină. Sînt copil și plîng ușor, Plînsul meu e-al tuturor; Ce păcat e-ntr-însul? COȘBUC, P. I 265. Vezi, cît ești de avan, moș Nichifor, cum îți încarci sufletul de păcate?! CREANGĂ, P. 134. Dar gîndit-ai că păcatul își urmează vinovatul Și că-n lume orice faptă Are plată și răsplată? ALECSANDRI, P. P. 208. Ce-i drept nu-i păcat. Păcatul mărturisit e pe jumătate iertat. ◊ Expr. A-și face păcat cu cineva = a greși față de cineva, a face o faptă rea în paguba cuiva. îți faci păcat cu mine!... am obosit de cînd te aștep. DUMITRIU, P. F. 41. A trage păcatul (sau păcatele) cuiva = a suporta consecințele greșelii altuia. Îmi spunea că săracu Niță o să tragă păcatele cuconașului Alexandru. BUJOR, S. 37. Se vede că i-a fost sortit să tragă și el păcatul. GANE, N. III 159. A intra (sau a cădea) în păcat = a comite o faptă reprobabilă, a face ceva condamnabil, a greși. Mă duc...ca să nu intru în vrun păcat. ALECSANDRI, T. 611. A-și spăla păcatul (sau păcatele), a-și ispăși păcatul (sau păcatele) = a ispăși o greșeală, o vină. A vorbi cu păcat = a greși, a se face vinovat vorbind lucruri neadevărate. Hoțul cu un păcat și păgubașul cu zece = păgubașul, bănuind pe mai mulți, cade și el în greșeală; cine bănuiește e cu mai multe păcate. ◊ (Adesea urmat de o propoziție subiectivă) (E) păcat (de dumnezeu) = nu se cuvine, nu e just, nu e bine. Păcat, sărmanul, să moară ca un cine fără de lege! CREANGĂ, P. 330. Nu tot bate-n pieptul meu, Că-i păcat de dumnezeu. ALECSANDRI, P. II 22. Că-i păcat de dumnezeu Să pice voinic ca eu. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 103. ♦ Defect, cusur. Versurile tale sînt fără păcat ca formă... au epitete energice, pot zice chiar prea energice, rime bogate – cadență perfectă. VLAHUȚĂ, O. A. 325. (Ironic) Eu am păcatu-a crede că lupul schimbă perii, Nu însă și năravul... Așa sînt și boierii. BOLINTINEANU, O. 158. Ș-apoi eu mai am un păcat, mi-s dragi fetele și nevestele. ALECSANDRI, T. I 439. ♦ (Rar) Canon. Pentru-un pic de sărutat, Nici popa nu-ți dă păcat. JARNÍK-BÎRSEANU, D. 367. 2. (Adesea în legătură cu verbele «a cădea», «a da peste...») Întîmplare rea, nenorocire, năpastă. N-am ce face dacă a dat păcatul peste mine. ISPIRESCU, L. 176. Așa am scăpat și eu de cîinii lui Trăsnea, atunci cînd am dat peste păcat cu ei și ei cu mine. CREANGĂ, A. 68. Turcii sărea și fugea, Dar păcatu-i agiutigea! Care scăpa de stîlpan Nu scăpa de buzdugan. ALECSANDRI, P. P. 126. ◊ (Eufemistic) De cînd cu păcatul cel de «Ad-hoc n-am mai avut zi bună cu megieșul meu. CREANGĂ, A. 158. ◊ Loc. adv. Din păcate = din întîmplare; din nenorocire. Tocmai atunci, din păcate, iată că și feciorul văduvei trecea pe acolo. ISPIRESCU, L. 353. Cel balaur, din păcate, înghițise giumătate, Trup cu arme ferecate, Trupușor de voinicel. ALECSANDRI, P. P. 11. (Glumeț) Din păcate, era și evlavios moș Nichifor. CREANGĂ, P. 110. ◊ Expr. A împinge (sau a duce) (pe cineva) păcatul (sau păcatele) să... (sau de... ) = a simți un imbold spre ceva oprit, a fi îndemnat de un cuget rău. Să nu cumva să te împingă păcatul să-i faci vreun neajuns. CREANGĂ, P. 87. Ce păcate te-au împins Paloșul de ți-ai încins? ALECSANDRI, P. P. 208. A-l paște păcatul (pe cineva) v. paște2. 3. (În expr.) Al păcatelor = al naibii, grozav. Am venit într-o căruță și mi-a fost frig al păcatelor. STĂNOIU, C. I. 61. Du-te (sau ducă-se, duceți-vă) la păcatele (sau în păcate) = du-te (ducă-se, duceți-vă) la naiba, la dracu. Pleacă odată!... – Mă duc... Du-te la păcatele! CARAGIALE, O. I 244. Lasă-mă (sau lasă-l) păcatelor (mele, lui etc.) sau la păcatele! = lasă-mă în pace! Lasă-mă păcatelor mele, Gheorghe, și du-te. CARAGIALE, O. I 189. Ce păcatul? (sau păcatele?) = ce naiba? ce dracu? Ce păcatele să fie? MARIAN, T. 68. Mai știi păcatul? = cine ar putea ști? mai știi! se prea poate. Te văd că ești un băiet isteț și, mai știi păcatul! poate și harnic! CREANGĂ, P. 152. (Exclamativ) Păcat că... sau păcat (de) = (exprimînd regretul față de o situație sau o acțiune neplăcută sau nedorită) îmi pare rău că (sau de... ); e regretabil că... De ce nu încerci să-i semeni? Păcat de dumneata. DEMETRIUS, C. 17. Mai dăunăzi îi abătuse strigoaicei ca să-mi puie coarne de fier, ca pe vremea veche...Păcat, că bine ți-ar fi prins coarnele. ALECSANDRI, T. 939. Cînd a fost astă-primăvară la mine, mi-a lăsat niște cărți foarte frumoase; păcat că nu știu a ceti. NEGRUZZI, S. I 59. Ce păcat! = cît îmi pare de rău! ce pagubă! Mîndruța s-a măritat! Vai de mine, ce păcat! JARNÍK-BÎRSEANU, D. 99. Păcatele mele (noastre, lor)!= vai de mine (de noi, de ei)! Ce sînt ei de vină, păcate lor, dacă le-a căzut pe sat o așa grozavă nenorocire! VLAHUȚĂ, la TDRG. Lina asta ne minincă, păcatele noastre... mai mult cu șeiacul ne hrănim. CREANGĂ, P. 110. Păcatele mele, cumnățele!... iar am rămas văduvă! ALECSANDRI, T. I 385.

PĂCÁT ~e n. 1) Faptă sau vorbă care contrazice principiile moralei religioase. ◊ Cu ~ nedrept; vinovat. Fără ~ drept; nevinovat. A intra (sau a cădea) în ~ a săvârși o faptă regretabilă. A-și ispăși (sau a-și spăla) ~ul (sau ~ele) a-și ispăși vina. A face ~e cu cineva a învinovăți pe nedrept pe cineva. A-l împinge la ~ (pe cineva) a fi îndemnat de un gând rău. E ~ (sau e mai mare ~ul) e regretabil; n-ar trebui. 2) Întâmplare nefastă; nenorocire. ◊ Din ~e din nefericire; cu regret. Ce ~ îmi pare foarte rău. ~ele mele vai de mine. 3) fig. Imperfecțiune morală caracteristică unei persoane. /<lat. peccatum

păcat n. 1. călcare voluntară a legii divine: ce e drept, nu e păcat; 2. vină mare: a-și plânge păcatele; 3. nenorocire: nu știi ce păcat te paște CR.; 4. pagubă: ce păcat! păcat de el! [Lat. PECCATUM].

păcát n., pl. e (lat. peccatum, it. peccato). Delict voluntar comis față de Dumnezeŭ: a ucide e păcat. Delict, greșală, vină în general: ce păcat e dacă dorm maĭ mult? Nenorocire, pagubă: Mare păcat e și beția. Ce păcat că ploŭă tocmaĭ acum! Păcat că ploŭă! Ce păcat pe capu luĭ! Păcat de el c’a murit tînăr! Păcat de moarte, păcat care atrage pedeapsa cu moarte. Păcatu strămoșesc, păcatu original. Ce e drept nu e păcat, e permis a face o faptă bună, a afirma un adevăr. A-țĭ plînge păcatele, a regreta ce aĭ comis. A-țĭ trage păcatele, a expia ce aĭ comis. A cădea, a intra în păcat, a comite un păcat: nu mă face, că intru în păcat cu tine (te ucid). Păxat de Dumnezeŭ! e mare păcat, mare pagubă. Maĭ știĭ păcatu?! se prea poate, e posibil. A te paște păcatu, a te aștepta nenorocirea din cauza faptelor tăle. Din păcate, din nenorocire: din păcate, e și bețiv.


Dicționare morfologice

Se indică corespondența dintre forma de bază a unui cuvânt și flexiunile sale.

păcát s. n., pl. păcáte

păcát s. n., pl. păcáte


Dicționare relaționale

Nu reprezintă definiții, ci se indică relații între cuvinte.

PĂCÁT s. v. belea, bucluc, dandana, încurcătură, năpastă, neajuns, necaz, nemulțumire, nenorocire, neplăcere, nevoie, pacoste, pocinog, rău, supărare.

PĂCÁT s. 1. v. vină. 2. greșeală, ispită. (A căzut în ~.) 3. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvârșire, răutate. (E plin de ~e.)

păcat s. v. BELEA. BUCLUC. DANDANA. ÎNCURCĂTURĂ. NĂPASTĂ. NEAJUNS. NECAZ. NEMULȚUMIRE. NENOROCIRE. NEPLĂCERE. NEVOIE. PACOSTE. POCINOG. RĂU. SUPĂRARE.

PĂCAT s. 1. abatere, culpabilitate, culpă, eroare, greșeală, vină, vinovăție, (livr.) eres, (rar) prihană, (înv. și reg.) teahnă, (reg.) greș, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) cusur, săblaznă, scandal, smintă, sminteală, (fig.) rătăcire, (înv. fig.) rătăceală. (~ul lui e de gravitate minoră.) 2. greșeală, ispită. (A căzut în ~.) 3. cusur, defect, deficiență, imperfecțiune, insuficiență, lacună, lipsă, meteahnă, neajuns, scădere, slăbiciune, viciu, (livr.) carență, racilă, tară, (pop. și fam.) beteșug, (reg. și fam.) hibă, (reg.) madea, teahnă, (Olt., Munt. și Mold.) ponos, (înv.) greșeală, lichea, nedesăvîrșire, răutate. (E plin de ~e.)

PĂCÁTUL s. art. v. aghiută, demon, diavol, drac, încornoratul, naiba, necuratul, satană, tartor.

păcatul s. art. v. AGHIUȚĂ. DEMON. DIAVOL. DRAC. ÎNCORNORATUL. NAIBA. NECURATUL. SATANĂ. TARTOR.


Dicționare etimologice

Se explică etimologiile cuvintelor sau familiilor de cuvinte.

păcát (păcáte), s. n.1. Abatere de la norma religioasă sau de la morală. – 2. Nenorocire care pedepsește păcatul. – 3. Slăbiciune, patimă, defect. – Mr., megl. picat, istr. pecǫt. Lat. peccatum (Pușcariu 1234; Candrea-Dens., 1296; REW 6323), cf. it. peccato, prov., cat. pecat, fr. péché, sp., port. pecado.Der. păcătos, adj. (cu păcate; nenorocit; rău, inutil, bun de nimic); păcătoși, vb. refl. (a decădea, a se ticăloși); păcătoșie, s. f. (viciu, ticăloșie); păcătui, vb. (a face păcate, a greși).


Dicționare de argou

Se explică doar sensurile argotice ale cuvintelor.

a intra în păcat expr. a păcătui.

a-și face păcate cu cineva expr. a face o faptă rea în detrimentul cuiva; a nedreptăți pe cineva.

arată toate definițiile

Intrare: păcat
substantiv neutru (N1)
Surse flexiune: DOR
nearticulat articulat
nominativ-acuzativ singular
  • păcat
  • păcatul
  • păcatu‑
plural
  • păcate
  • păcatele
genitiv-dativ singular
  • păcat
  • păcatului
plural
  • păcate
  • păcatelor
vocativ singular
plural
păcăt
Nu există informații despre paradigma acestui cuvânt.
* forme elidate și forme verbale lungi – (arată)